Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

TALANŢII ÎMPĂRĂŢIEI

- 86 ­-

Împărăţiile pământului îşi au banii lor. Şi Împărăţia lui Dumnezeu îşi are talanţii ei.

,,Omul de neam ales” din pilda talanţilor e Iisus. După Învierea Sa din morţi Iisus „S-a dus într-o ţară îndepărtată” -„suirea la Tatăl”, cum i-a spus Mariei Magdalena la mormânt - ca să pogoare oamenilor darurile Duhului Sfânt, Duhul Sfânt chiar.

Când le-a spus Iisus, după înviere: „Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer şi pe pământ… precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi… Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Sfintei Treimi, învăţându-le să păzească toate câte    v-am poruncit vouă… Cine va crede şi se va boteza se va mântui; cine nu va crede se va osândi” (Matei 28,19-20; Marcu 16,16).

Cuvintele acestea erau „împărăţia crerească”, împărţirea talanţilor, câmpul de negustorie şi răspunderile. Acesta era ceasul când Iisus a împărţit avuţia Sa lucrătorilor: cele zece daruri ale Duhului Sfânt. Cu aceşti talanţi,  sau talente ale Duhului Sfânt, cei înzestraţi cu ele au să neguţătorească în lume, câştigând cu ele fii ai Împărăţiei.

De-acum încep răspunderile: ajungi conştient că înzestrarea ta spirituală e de la Dumnezeu şi că spre slujirea Lui între oameni ţi s-a dat înzestrarea, sau te constitui un talentat care crezi că n-ai a da nimănui vreo socoteală, un iresponsabil ?

Convertirea talentelor e un mare talent.

Înzestrările lui Dumnezeu nu ne sunt date ca simple ornamente, de care să ne bucurăm numai noi. Talentele sunt înzestrări cu energie divină, spre scopurile ei anumite, energie pe care lumea nu o cunoaşte: aceasta dă îndrăzneala mucenicilor, răbdarea pustnicilor, darul cunoştinţei, curajul adevărului, nebunia pentru Hristos, interpretarea vieţii în perspectiva Luminii divine. Dar zice pilda că „cetăţenii Săi îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: «Nu vrem ca Acesta să domnească peste noi !»” Aceştia sunt cei ce nu vor să primească peste ei domnia lui Hristos, ci domnia lui Antihrist.Dacă Iisus a suflat suflet viu, viaţă spirituală în Adam, în temeiul căreia Adam vedea pe Dumnezeu; dacă a suflat Duh Sfânt peste Apostoli şi toţi urmaşii lor, pentru iertarea păcatelor, spre reînvierea spirituală a oamenilor, şi dacă s-a întărit această reînviere prin „suflarea de vifor” a Duhului Sfânt în ziua Rusaliilor, a mai rămas totuşi şi o suflare a Duhului Sfânt, pe care Iisus n-a împărtăşit-o omului.Pilda talanţilor vorbeşte de tăierea vrăjmaşilor acelora care n-au vrut să domnească Iisus peste ei. La Cartea Isaiei Proorocul, unde se înşiră darurile sau puterile lui Mesia, ultimul e suflarea de moarte, cu care va sufla pe cel fără-de-lege (Isaia 11, 4).Deci de două ori Duhul Sfânt a suflat spre viaţă: primului om şi la plinirea vremii, tuturor oamenilor, spre reînvierea lor spirituală; iar a treia oară va sufla Duhul Sfânt spre moarte spirituală în faţa unui singur om, omul fără-de-legii.E ceva uimitor în Iisus; şi, ca orice uimire, e greu de prins în cuvinte omeneşti. Nu se poate ca Iisus să nu fie Dumnezeu adevărat, când în El erau: începutul şi sfârşitul, alfa şi omega existenţei, într-o continua şi divină prezenţă… (Apocalipsă 1,8; 21,6; 22,13).

De altfel această prezenţă a lui Iisus în toate fragmentele timpului e ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine.

Prislop, Vineri XXVII

24.XI.949  Luca 19,12-28