Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Moartea Părintelui

„Părinte, nu am ştiut cine eşti!”

• 
  Într-o zi ne-a vorbit despre vămile văzduhului, că sunt greu de trecut. Ascultând, şi mişcat de înfricoşătoarele vămi, l-am întrebat: „Părinte, oare nu se poate ca sufletul omului să nu treacă pe acolo, ci să ocolească prin altă parte?”. Şi el a răspuns: „Nu se poate mă, nu se poate”. Preotul Petru Vamvulescu, care era cu mine, a zis: „Numai sfinţii trec prin vămi ca o pară de_.foc şi vameşii fug şi se feresc când trec ei”. Eu, prevăzând pericolul ce mă aşteaptă, am zis: „Părinte, mie mi-i frică de vămile acelea”. „Ţi-i frică, mă, ţi-i frică ?”.
  

Apoi, ştiindu-şi plecarea din lumea aceasta, ne-a spus: „Era un ciobănaş care, fluiera frumos şi oamenii îl auzeau, dar nu-l luau în seamă prea mult. Într-o zi, ciobănaşul a plecat şi toţi oamenii s-au alarmat, întrebând peste tot: «Unde a plecat ciobănaşul care cânta frumos?». Dar nu 1-au mai găsit”. Sunt sigur că de dânsul a vorbit. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

• 
  Odată mi-a spus Părintele: „Măi, când vezi arătări dumnezeieşti să nu spui la nimeni, că nu e voie”. Cu 3 luni înainte de a muri Părintele, de Adormirea Maicii Domnului, eram la Mânăstirea Brâncoveanu cu două femei din Şercaia. Seara pe la 9, înainte de prohod, am văzut pe munte o cruce de aur în stânga chiliei Părintelui Arsenie. Apoi a dispărut acea cruce aurie şi a apărut o cruce neagră, dar de-a curmezişul (pe orizontală), cu capul spre chilie. Ştiam unde-i chilia căci lucrasem acolo. Când am văzut acestea mi-am zis: „Gata, pleacă Părintele”. (Bica Ioan , Voivodeni)
  

• 
  Mama se ruga lui Dumnezeu şi Părintelui; de acasă, ştia că o aude. S-a rugat lui Dumnezeu şi a plâns pentru Părintele când a auzit că este bolnav. A făcut tot ce a putut să ajungă la Prislop - a crezut şi nu s-a temut. A ajuns pentru întâia oară la Prislop, când a fost înmormântarea Părintelui. Tatăl meu i-a zis Părintelui, când 1­-am văzut ultima oară: „Să mai staţi, Părinte, cu noi” şi Părintele i­-a răspuns: „Eu ştiu, măi, că voi vreţi, dar am şi eu sărindarele mele”. (o credincioasă - 2; Sibiu)
  

• 
  Am mers de mai multe ori la Părintele Arsenie. Odată 1-am auzit spunând: „Măi, mie mi se va trage moartea de la o femeie”. Unii spuneau că ar fi vorba de Elena Ceauşescu. (Maria Dumitragu)
  

• 
  Părintele Arsenie a murit pe 28 noiembrie, la Sinaia, unde preotul Bunescu 1-a spălat, 1-a îmbrăcat şi 1-a aşezat în sicriu. După aceea, 1-a dus la Prislop, unde avea locul mormântului ales şi pregătit de dânsul, când era încă în viaţă şi despre care zicea că este pecetluit să-i fie mormânt până la a doua înviere din morţi.
  

Pe data de 4 decembrie 1989 a fost înmormântat. Eu am auzit că a murit şi m-am deplasat cu trenul de la Sibiu la Prislop. Am ajuns la ora 7:30 şi am mers direct la biserică, să văd dacă este adevărat. La ora aceea, în biserică era sicriul cu Părintele, sicriu aşezat cu faţa spre altar şi 6 persoane de veghe. Am trecut de la capălul lateral al sicriului, pentru a-1 vedea. Era foarte slăbit şi era îmbrăcat cu haine de preot. Faţa era descoperită, iar culianul era aşezat în partea stângă a capului. Spre mirarea mea, am văzut că numai degetul arătător de la mâna dreaptă era scos prin patrahir, pentru a fi sărutat de cine dorea; restul era tot acoperit. Am observat că sub amândoi ochii, pe obraz, avea o „arsură” de circa 2 cm diametru, iar pielea era transparentă, de culoarea galben-verzui.

Pe la ora 8:15, a venit preotul Bunescu în biserică, s-a oprit între altar şi sicriu şi a spus: „Oameni buni, eu nu sunt vinovat de moartea Părintelui”. Conştiinţa nu 1-a lăsat până nu a spus aceste cuvinte (aşa cum a facut Pilat când s-a spălat pe mâini).

Începând cu ora 8:30, a sosit multă lume, din mai multe oraşe pentru a-1 conduce pe Părintele pe ultimul drum. Au fost mai mulţi preoţi, dintre care şase au luat pe umăr sicriul şi, după ce s-a terminat slujba de înmormântare, l-au dus pe Părintele la groapă.

Este bine de reţinut că faptele pe care le-a făcut în viaţă, au fost în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor. A venit pe lume copil curat şi a căutat să ne înveţe tot ceea ce este necesar pentru mântuirea sufletelor noastre.

În concluzie, se poate spune că a fost un mare sfânt, căci:

a) A făcut minuni;

b) A fost proroc;

c) A fost cuvios;

d) A fost doctor fără arginţi (multe minuni au loc şi în zilele noastre, la mormânt; multe exemple se pot da);

e) A fost mucenic şi a murit în suferinţă; a fost de multe ori închis, chiar şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. (Moş Nicolae, Sibiu)

Locul mormântului a fost marcat de Părintele încă de când era în viaţă, de faţă fiind preotul Nicodim, duhovnicul mănăstirii şi părintele Daniil Partoşanul, astăzi Episcop în Banatul Sârbesc, cu reşedinţa la Vârşeţ. La înmormântarea Părintelui, în timp ce sicriul era dus spre cimitir, un preot a strigat: „Fraţilor, au apărut pe chipul Părintelui semne de moaşte”. (Silea Gheorghe, Ucea de Sus)

La înmormântarea Părintelui nu am văzut lucruri deosebite, cum au văzut alţii. Poate că nu am meritat. Totuşi, la unul din parastasele Părintelui, când se slujea Sfânta Liturghie, colegul de lângă mine, Silea Gheorghe, mi-a arătat un brad şi bradul era tot împodobit cu steluţe argintii, strălucitoare. De câte ori am mai fost la sfintele parastase,   m-am uitat spre bradul acela dintre biserică şi parc, dar nu le-am mai văzut (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

O femeie îşi pierduse un copil şi s-a dus la mormântul Părintelui ca să se roage. Dar nu prea credea, căci spunea: „Ce poate să facă un mormânt?! E un mormânt ca toate celelalte morminte”. Însă s-a întâmplat ceva cu ca, căci deodată a căzut în genunchi şi a strigat: „Părinte, nu am ştiut cine ești! Părinte, te rog, ajută-mă!” (Emilia Butum, Făgăraş)