Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Cântare


(compusă de studenţii de la Facultatea de Teologie din Sibiu)

Veniţi creştini, să primim harul,

Veniţi acum ca să luăm darul

La mănăstirea Brâncoveanu,

Veniţi creştini cât mai e vreme

Ne cheamă Părintele Arsenie

Refren:

Ne cheamă la sfinţenie

Părintele Arsenie;

Veniţi, veniţi, veniţi,

Veniţi, veniţi, veniţi,

Şi crucea lui Hristos primiţi !

Mărire ţie, mănăstire,

Pridvor ceresc în prag de munţi,

Ce vijelia vieţii mele,

Biruitoare o înfrunţi.

Tu eşti altar de întărire,

Credinţei noastre-n Dumnezeu,

Tu eşti cetate de scăpare

Şi reazim sufletului meu.

Izvor adânc de mângâiere,

Năpăstuiţilor liman,

Înviforaţilor pe marea

Ispitelor, din an în an.

Şi’ ngenunchind la rugăciune,

Să zicem toţi şi toate’n cor :

„Greşit-am Doamne, iartă Doamne,

Păcatul meu şi-al tuturor”.

Când va sosi şi ceasul nostru,

Să punem traiului sfârşit,

Atunci să fim, Părinte Arsenie,

De-a pururea nedespărţiţi.

Şi-acolo’n cer, cu osanale,

Slujind cu drag lui Dumnezeu,

Să fim cu toţi o mănăstire

Frumoasă, lângă tronul Său.

(primită de la Gheorghe Morar)

Sfântul

,,Ar râde-n hohot iadul un milion de ani”!

Răspuns-am celor care, neprieteni sau duşmani

Bârfeau cu-nverşunare o ramură de gând,

Adânc înfipt în ceruri, desprins de pe Pământ.

Crescut din glia Tisei cu sânge frământată,

Scăldat în unda albă de lacrimi rourată.

Sorbind puteri sublime din al Iubirii puţ,

La fel oblăduit-a sărmani, ca şi avuţi.

Un om ce-avea pe faţă durerea lumii-ntregi

I-a apărut aievea. Şi-n ciuda oricăror legi,

Voind să-1 miluiască în clipa ce-a urmat,

Puhoi de cunoştinţe în minte i-au urmat.

Puhoaie pustiit-au grădina ce-o-ngrijea.

Zvârlit a fost în bezne un far ce lumina

Noiane de-ntuneric. Dureri fără de glas,

Nemângâiate inimi orfane au rămas.

O, mare e durerea unui creştin lovit.

Mai mare e durerea unui popor robit.

De neasemuită e a lui Dumnezeu

Durere fără margini pentru poporul Său.

Pierise omul-umbră precum s-a şi ivit,

Şi în aceeaşi clipă „sfântul” s-a răspândit:

,,Eu n-am să-i mai fac chipul pe pânze şi carton,

Ci-n suflete şi-n inimi de-acuma am să-1 torn”.

Şi băţul drumeţiei în mână a luat.

Desaga omeniei pe umeri a-ncărcat.

Şi-n scurtă vreme lumea năvală da să-1 vadă,

Cuvântul să-i asculte, la poale să îi cadă!

L-împresurau strivindu-1, veşmântul să-i atingă,

Cu fruntea în ţărână, aleanul să li-1 stingă.

Belşugul de miresme a Harului Ceresc,

Prin dreapta lui sfinţită cu Dar dumnezeiesc.

Pe unde-i fi acum, luceafăr între stele,

Toiag al neputinţei puţinătăţii mele

Ce-ai vrut să faci din om un Om să fie-n stare

S-ajungă fiu şi frate al Fiului cel Mare?

Chilia ta din stâncă grăi-va peste veacuri

De scurta ta şedere; vraci purtător de leacuri…

Cât munţii sta-vor oblu şi ţapăn în picioare,

Şi codrii frământa-vor în murmur de izvoare,

Şi fiarele pădurii-mblânzite de-a ta mână!

Şi paserile-n ramuri, mioarele la stână,

Şi peştii de prin iazuri, şi merii din livadă…

Fruntaşi din lumea largă, mulţimile-grămadă

Veni-vor să-ţi admire icoanele-n biserici!

„Cărarea Mântuirii” în aur să o fereci.

Cu Nicodim, Şofron sau Daniil Sihastrul,

Zugravul „sfânt” Arsenie luci-va ca un astru!

Pr. D’or Uragan

Pentru credincioasele de la Biserica din  Groapă
Cu blagoslovenie!

Părintele Pătru