Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Pr. Nicolae Streza

-Sibiu-

Primele întâlniri cu Părintele Arsenie

Mulţumesc tinerilor din A.S.C.O.R. care m-au invitat şi au acceptat să vorbesc despre personalitatea marelui duhovnic Arsenie Boca, pe care l-am cunoscut când eram elev de liceu, în anul 1942, când şi-a început activitatea la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, din Ţara Oltului. După ce 1-am cunoscut, în toate vacanţele mergeam din satul meu natal, Ludişor, (cam 15 km depărtare de mănăstire), şi chiar în fiecare zi de duminică şi sărbătoare, să-1 văd şi să-1 ascult, alături de mii de credincioşi. Împărtăşindu-ne din darul lui, am fost pe urmele părintelui, iată, aproape 60 de ani. A vorbi despre marea personalitate a părintelui Arsenie Boca este o temeritate şi o îndrăzneală, atât în faţa conştiinţei noastre cât şi în faţa, mai ales, a Părintelui care ne priveghează de dincolo, ne vede şi ne ajută tuturor celor ce-l cinstim.

Părintele Arsenie alegea în fiecare duminică la uşa mănăstirii un grup de 70-80 de credincioşi, pe care îi chema în biserică, le citea molitva spovedaniei, le dădea un cuvânt de învăţătură şi apoi le spunea să rămână la mănăstire toată săptămâna. Mâncau la bucătăria mănăstirii, ajutau la trebuinţele mănăstirii, şi unii aşteptau la uşa bisericii (7-8 inşi) ca să intre la spovedanie. Prin taina spovedaniei pătrundea în adâncul, în profunzimea fiinţei oamenilor şi îi îndemna să-şi schimbe viaţa creştină, să se apropie de Dumnezeu mai mult. Erau adunaţi câteodată sute de oameni, iar părintele arăta cu degetul pe cei pe care-i chema la el sau le zicea chiar pe nume. Cei care erau strigaţi mergeau şi intrau în biserică. Eram elev în clasa a şasea de liceu şi mă aflam la marginea acestei mulţimi cu încă cineva din satul meu. La un moment dat, când Părintele alesese deja 7-8 inşi, am zis că uite pe noi nu ne mai cheamă şi, credeţi-mă, la puţine clipe Părintele a arătat cu mâna şi a zis: „Măi, Nicolae, vino şi tu!”. Avea darul înainte vederii. Aşa a devenit duhovnicul meu pe parcursul vieţii, până când autorităţile de atunci au obligat Episcopia Aradului să-1 scoată din monahism şi să-1 trimită cu domiciliul forţat la Bucureşti, fiind supravegheat. Dar nu ne-a lăsat! L-am căutat şi acolo cu toate greutăţile, silindu-ne să nu-i facem probleme.

*

Părintele Arsenie s-a născut în satul Vaţa din ţinutul Zarandului, unde a făcut şi şcoala generală, urmând apoi cursurile liceului „Avram Iancu” din oraşul Brad. După mărturisirea colegilor săi contemporani (din care unul a trăit până nu demult la Sibiu), a fost unul din cei mai deosebiţi elevi ai liceului, şef de promoţie în 1929. Dirigintele clasei împreună cu colegii, l-au pus pe Zian Vălean (căci aşa îl chema înainte) să sădească un stejar în curtea liceului, pe care mai târziu colegii 1-au numit gorunul lui Zian Vălean Boca. Apoi, se înscrie la Teologia din  Sibiu în 1929 pe care o absolvă în 1933. La Teologie, de asemenea, a fost remarcat de colegi printr-o ţinută ascetică, prin interiorizare, prin capacitatea de a învăţa şi de a se orienta nu numai în domeniul Tealogiei, ci şi în cel al ştiinţelor, în special al desenului (devenind cel mai mare pictor), dar şi al muzicii; cânta la flaut. Liturghia pe care o cântă maicile la Prislop a fost organizată şi armonizată de părintele Arsenie. Unul din colegii săi a spus că Părinteie a fost şi „infirmier al teologiei”. După terminarea Teologiei, este trimis cu bursă de către Mitropolia Sibiului la Belle Arte în Bucureşti, unde audiază şi cursuri de medicină, în special de anatomie ale unui mare anatomist de atunci. Acestuia îi prezintă o experienţă cu fotografia (pe care anatomistul Reiner Franz a văzut-o). Aceasta consta în următorul lucru: a tăiat figura sa perpendicular şi din faţa (partea) dreaptă a făcut o figură şi din partea stângă alta şi au ieşit două feţe diferite (ştiţi că nu suntem simetrici, numai ochii noştri văd simetria dintre feţe). Când a văzut Reiner figura provenită din partea dreaptă a scris: sfântul; iar din figura provenită din faţa stângă a ieşit o altă figură, sub care Reiner, cunoscutul anatomist, a scris: omul cavernelor, căci aşa arăta. Mai târziu, Părintele a spus că poate de aceea a pus Dumnezeu inima în partea stângă, ca să-1 mai domolească pe omul cavernelor şi să-l întoarcă spre partea dreaptă, spre Dumnezeu. La Bucureşti a studiat şi cursurile de mistică ale lui Nichifor Crainic (primul profesor de teologie care a propus mistica în Teologia de la Bucureşti). Nichifor Crainic a fost ocrotit mai târziu de părintele Arsenie Boca atunci când a fost urmărit. A fost în închisori şi la canal, ca şi părintele Arsenie.

Prin 1952-1953 când părintele a fost la canal, cei de acolo ca să-şi bată joc de Sfinţia Sa, l-au băgat într-o baracă cu delicvenţi de rând. Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-1 şi ascultându-1 pe părintele, şi 1-au ocrotit. Când trebuiau să lucreze la canal, să sape şi să care cu roaba, ei îl scuteau pe părintele de munca pe care trebuia să o facă, lucrând ei în locul lui. Erau cronometraţi să vadă cât au lucrat. Iată ce influenţă a avut asupra unor delicvenţi de rând un om al lui Dumnezeu!

După ce s-a întors de la studii din Bucureşti în 1940, a fost tuns în monahism la mănăstirea Sâmbăta de mitropolitul Nicolae Bălan, apoi a fost trimis la Muntele Athos, pentru ca să cunoască felul de viaţă, de organizare şi de trăire de acolo. A mărturisit o singură dată că a căutat un mare duhovnic care să-1 înveţe şi pe dânsul să fie duhovnic. S-a rugat Domnului Hristos să-i scoată în cale un mare duhovnic de acolo, însă nu a reuşit. S-a rugat şi Maicii Domnului, care l-a dus în vârf de munte, în Athos, şi a fost dat în grija unui duhovnic care a trăit cu 200 de ani înainte de dânsul!