Drum infundat



Yüklə 269,18 Kb.
səhifə3/6
tarix05.03.2018
ölçüsü269,18 Kb.
#44229
1   2   3   4   5   6

-Păstraţi visul .

M-am aplecat şi am adunat în căuşul palmei apa.Apoi am băut.Am băut apa visului şi a amintirii,apa dorului şi din suspinul inimii am reclădit din cenuşă în Valea Plângerii, speranţa.

Simţeam că lucrul meu acolo s-a sfârşit,că nu voi mai sta mult şi voi încerca să mă întorc,aşa că am plecat spre locul de întâlnire cu oamenii cu nume de zei.Erau acolo,aproape şi eu am cutezat să-i întreb :

-Vă rog pe voi,oameni,să-mi povestiţi taina Atlantidei şi cum de nu s-a pierdut amintirea peste timp.

Dintre ei,Seth m-a privit si mi-a spus :

-Vei şti,îţi vom spune tot şi chiar mai mult decât te vei pricepe tu să întrebi pentru că întrebările tale se vor opri într-in punct de unde nu vei mai putea să întrebi ; noi îţi vom spune ca un dar pentru tot ce ne-ai adus inapoi.

-Cum,oare,am făcut eu asta ? Eu sunt un nimeni pe Pământ.Mie mi s-a părut un joc în care nici nu ştiu de ce am intrat şi din care nu ştiu cum voi ieşi.Poate nici nu voi mai putea ieşi vreodată.

-Îţi vine greu să înţelegi dar timpul liniar al Pământului are farmecul său.Tu îl porţi în tine,în memoria ta şi prin forţa concentrării gândului îl recreezi oriunde ai fi.Prin tine am reînviat în materie şi redescoperim această experienţă uitată.

Îmi vorbea Osiris,omul care civilizase Egiptul şi de acolo întreaga lume.Mă cuprinde teama că nu voi fi la înălţimea cerută,că mă voi trezi în iarba moale a muntelui de unde am plecat,că voi.....cădea...

Totul în mine,fiecare particulă materială se ăncovoaie sub forţa impactului şi peste toate,o voinţă de nestrămutat mă împinge înainte.Trebuie să dau amintirile,visele mele acestor oameni pierduţi în nemurire care tânjesc după odihna vizuinii,după dragoste şi căldură,după suflet.Mă concentrez şi mă distilez în iubire de oameni,de viaţă.Osiris simte frământările mele şi îmi respectă prin tăcere zbaterea.Ochii lui adânci vorbesc limba uitată a înaintaşilor,rar,cald,pe înţeles şi în magia tăcerii din care renaşte o lume,o alta se desprinde din legendă.

Ar fi putut începe cu "a fost odată" dar prezentul fără de sfârşit îl face să spună "este"şi odată numit, verbul etern se transformă în miriade de întruchipări.

"Pâmântul,acest juvaier al Soarelui-Ra, este primitor şi blând în lumea îngheţată a focului stelar nesfârşit şi neînceput.Materia fără fărmă abia se formează şi seva proaspătă izbucneşte de peste tot.Ochii profunzi ai atlanţilor,copii ai necuprinsului Atlas se miră în faţa spectacolului vieţii.Aici,acum în strigătuşbubuiotor al Facerii se iveşte sâmburele vieţii,cu ei,printre ei,pentru ei.Este Terra. Al treilea ţinut al soarelui,paradis şi infern,stăpânit de bogăţia vieţii şi ticăloşia morţii. Aici venim noi străbătând perdelele de nori ale atmosferei.E cald şi jilav şi miroase a nou.Aici von adăsta şi vom încerca să învătăm să murim. Dacă am putea!"

Îi simt gândurile şi mi le citeşte pe ale mele.Firul pleacă mai departe." Pe această planetă care fierbe şi cacre va fierbe în continuare până în ultima zi a existenţei sale,am găsit petece de pământ,largi,bune,pline de vegetaţie luxuriantă şi de tot soiul de vieţuitoare.Le-am numit pe fiecare în parte după rostul lor. "

În timp ce Osiris îşi deapănă lent epopeea terestră,în jurul nostru se configurează un holospaţiu identic.O secundă îmi amintesc cerul albastru străbătut de nori albi de vară.Programul Sirius,trezit din amorţire preia tot ce i se dă.Întunericul mat se transformă în cer iar norii albi invadează înaltul.Puterea de preluare şi multiplicare a programului este atât de mare încât nu mai are nevoie de sprijin mental.Odiseea a început de la capăt.Mă simt depăşită de situaţie şi de bucuria realizării şi trebuie să rostesc numaidecât vorbele care mă înneacă valuri-valuri:

-Aţi avut totul în cer şi pe pământ,cum aţi ajuns în situaţia asta ?

Osiris se cufundă în întristare şi eu mi-l imaginez cu o lacrimă are în suflez.

-Aşa e.Am avut totul.Tehnologia care ne făcea să părem supraoameni.Cheile programului OM.Dar goana neostoită după putere ne-a distrus.

Mă macină curiozitatea.Ani la rând mă străduisem să şterg trăsăturile omeneşti şi să mă emancipez.Acum mi se cerea rememorarea şi introducerea în program a fişierului închis.Mi se cereau sentimente,trăiri,proiecţii.Ce era asta ?ce se întâmpla ?

-Osiris,după învăţăturile rămase de la tine am căutat să fiu altfel decât sunt.Acum îmi ceri să contrariul.....

-Dar...nu am lăsat nici o învăţătură –îmi răspunde el surprins –poate unii dintre voi au găsit texte fără importanţă uitate la plecarea noastră.

-Nu,nu.Unii dintre vooi nu au plecat,au continnuat să veţuiescă printre oameni şi i-au învăţat lucruri foarte folositoare,agricultura,matematica,ingineria,...medicina... .

-Mai lasă-mă -răspunde el foarte iritat -poate au luat şi numele noastre...

-Da,şi le-au transformat în nume sacre de zei.

-Zei ? de cînd ai venit tot îi dai înainte cu zeii .Ce sunt zeii ?

-Nu te face că nu ştii,întreg Egiptul s-a plecat mii de ani la picioarele tale şi ale lui Isis.Oameni au murit pentru a vă apăra doctrina,ritualurile....

-De unde toate astea ?Ce s-a petrecut acolo ?de unde ştiţi voi de Isis ?

-Din istorie,din inscripţii,din fresce...

-Care inscrpiţii ? Ştiţi scrierea de atunci ?Noi nu scriam,stocam informaţia pe computere cu comandă verbală.

-Sunt hectare întregi cu imagini ale voastre în mormintele din Valea Regilor.

-Morminte .Nu aveam mormminte.Atlanţii nu mureau şi nu mor.Vorbeşti de date şi fapte mult mai tinere decât noi.Toate s-au petrecut mult după plecarea noastră.

-Şi construcţiile din stâncă ?

-Erau casele noastre.

-Atunci.....

-Lasă-mă să-ţi povestesc şi să-i chem şi pe ceilalţi să se mire de cum au avoluat lucrurile.

Sunt de acord şi chiar mă încântă ideea unui consiliu dar mai sunr câteva treburi de terminat în programul Sirius;implementarea sentimentelor,a afectelor,a imaginaţiei ,intuiţiei .Acum înţeleg că tot ce nu vom face împreună acum va rămâne nefăcut pentru multă vreme.

Osiris surâde ghiduş.E frumos, e soare, e cald.Chiparoşi întunecaţi se ridică până hăt departe la orizont.Aerul se îmbată de arome de flori.Sisius naşte dragostea,această experienţă unică,tulburătoare şi omenească.

In omul-zeu sau ce-o fi fiind el se naşte dorinţa copilărească de joc.Căci jocul este cel ce naşte iluzia iar iluzia aduce fericirea.Mergem încet şi la fiecare pas răsar tot felul de lucruri care aminteau de cele lăsate dincolo,acasă.

-Ai văzut începutul Universului ?

-Nu,nu l-am văzut.N-aveam cum,sunt prea tânăr pentru asta.

Îmi răspunde sacadat de parcă s-ar apăra de ceva.Nu-l înţeleg.Cred că ştie ceva mai mult şi nu vrea să spună.Trec peste asta cu amărăciune dar ştiu că voi reveni asupra problemei.Vine cel mai greu moment.Spiritele de pe Sisius vor reveni la forma materială.Viziunea devine halucinantă.Chipuri se cristalizează de peste tot.Nici o clipă nu am fost singuri.El ştia asta dar u voise ,poate să măsperie.Fără să vreau,aproape mă gândesc la moartte.Face parte din mine şi nu o pot lăsa la o parte.

-În sfârşit ai adus-o.De mult o aşteptam.

-E doar o chestiune de imaginaţie şi,sinceră să fiu,mă gândeam că te vei supăra.

-Da de unde ? Abia acum ne vom putea odihni după o mulţime de eoni de repetări şi.....-tresare.

Îşi dă seama că secretul coexistenţei lor cu începutul Universului a fost deconspirat. Mă simt bine ca un prădător care a întins o capcană.Voi strânge laţul şi mai tare.Ce-o fi o fi !

-Adam,Adam Kadmon ,acesta este numele tău.

Tace.Îşi aşează vârfurile degetelor mâinii drepte peste gură.Ochii în pământ.

-Tu ştii,ştiai...-şopteşte clar.

Jocul merge mai departe.Omul din mine şi-a exersat tertipurile de vânător şi a înşelat o dată în plus istoria.

-Acum să-mi spneţi tot,aşa cum a fost,nu poveşti pentru copii.Îmi spuneţi şi plec lăsându-vă în urmă paradisul pe care din prea multă infatuare şi tehnologie l-aţi pierdut.Aţi crezut cu ardoare în puterile voastre şi nu aţi luat în calcul frumuseţea,iubirea,visul şi dincolo de toate teama de a u pierde ceea ce nnici nu ai.

-Pe cine vrei să vezi ?

-Aş vrea să văd pe cât mai mulţi dar nu-mi stă în putere să însufleţesc pe nimeni.Asta o veţi face voi cu priceperea voastră.

-Şi eu ?


-Nu ştiu,poate tu ai rămas între două lumi.Poate tu te poţi materializa sau ,eşti o fantomă.

Osiris de cu glas cristalin.

-Fantomă.Nu sunt fantomă.Toţi cei salvaţi au rămas suspendaţi între lumi.

Plec respectuos capul în tăcere.Nu- pot combate,n-am urgumente,n-am cunoaşterea minimă necasară.El ştie că mă îndoiesc dar tace.

Clipele sunt ani sau poate ere şi eu ăncep să mă grăbesc.Un mecanism interior îmi spune să mă grăbesc.Mă gândesc doar că îl pot vedea pentru că vibrăm cu aceeaşi frecvenţă.Stările analoge se recunosc.Mai muult nu ştiu.Aşa ar trebui să fie.

-Eu v-am imaginat pe toţi ca pe nişte oameni. Ingineri, medici,profesori, fizicieni şi aşa mai departe.Aşa v-a creat mintea mea.

-Şi nu erai departe. –raspunde plin de bucurie -.Nu erai departe deloc.Asta am şi fost,mai puţin profesori,asta e ceva născocit de voi.Noi am fost în primul rând militari şi tehnicieni.Restul l-aţi adăugat voi.

-Ei bine,Egiptul găsit de voi trebuie să fi fost cam sălbatec,după mintea mea deşi dispunea de mari resurse.

-Da,o parte dintre noi s-a oprit acolo dar nu era sălbatec,nu era deloc.

-Ai plecat de mult de acasă.Urmele voastre ies la iveală de peste tot sub mîinile destoinice ale arheologilor.

-Bine,atunci uite cum a fost.

Şi liniştit începe să depene mitul Atlantidei celei dispărute cu zeci de mii de ani în urmă.

-Am aterizat pe Terra vie şi caldă şi ne-am stabilit pe cel mai mare continent din mijlocul aceanului ca să fim apăraţi de curiozitatea oamenilor.Vedeam clar limba de pământ ce se întindea de la Polul Nord la Polul Sud.Pentru noi era bună.Încă din cer am botezat apele din dreapta Atlantic iar pe cele din stânga Pacific.Aşa,dar încă nu ştiam nimic de furtunile şi uraganele de acolo.Am construit oraş după oraş.Din piatră ca să fie durabile pentru că nu intenţionam să mai părăsim locul.Oraşe mari.impunătoare şi aeroporturi şi drumuri.Oamenii găsiţi acolo ne ascultau i ne venerau.I-am învăţat să facă agricultură,irigaţii,comerţ şi le-am şoptit câte ceva şi despre societate şi polotică,dar nu a fost destul.

-Şi nici nu vă grăbeaţi –am adăugat cu vădit interes de a continua.

Mă temeam că se va opri şi ăsta era ultimul lucru pe care mi l-aş fi dorit.

-Păi nu ne grăbeam.dusesem cu noi destulă tehnologie iar resursele planetei erau nelimitate.

-Cred că aveaţi tehnollog noastră actuală.

-da,cam aşa şi poate ceva mai mult în lassere şi electromagnetism.Oricum,era bine.

-Vă bazaţi pe cenrale nucleare ?

-Da.Exact.De unde ştii ?

-Unul dintre marii filozofi ai lumii a lăsat o amplă descriere a lumii voastre.Apar acolo nişte canale de fugă supradimensionate care nu pot fi decât anexele unei centrale termonucleare.

-Da,da -se însufleţeşte - apa de răcire din reactor.de fapt acolo a fost cel mai mare necaz.

-Cam câţi eraţi ?

Oh,eram cîteva zeci de mii.Începusem să ne amestecăm cu oamenii locului.Îţi dai seama că nu pot aprecia cu exactitate numărul.

-Bine,bine şi mai şi veneau din spaţiu.

-Da.La Nazca veneau şi plecau mereu navele noastre.Erau locuri ferite de ochii curioşilor.

Îmi place ce aud pentru că îmi confirmă bănuielile.

-De fapt,de ce aţi fugit de pe Sirius ?

-Asta-i altă poveste dar am să ţi-o spun imediat.

Se oprşte de parcă ar fi pierdut ceva prin gânduri. Apoi rosteşte calm şi hotărât :

-Cheamă-i totuşi pe cei de are îţi aminteşti .Ne vor ajuta.Eu totuşi sunt inginer .Împreună te vom învăţa mai uşor.

Rămân cu gura căscată.Cum să-i chem ?ce naiba crede atlantul ăsta despre mine ?

Apoi,ca orice pământean de bun simţ fac semnul crucii şi mă rog"ajută-mă Doamne cu mare mila Ta".Osiris zâmbeşte enigmatic,misterioşii săi ochi se umplu de lumină şi şopteşte ca pentru sine:"n-aţi uitat".

Spre surprinderea mea toţi cei pe care pot să îi numesc apar de nicăieri,Isis,Seth,Horus,Nephtys,Ma'at.Brusc se încheagă ca oameni.N-am să uit asta niciodată şi nici n-am să pot descrie în cuvinte minunea.Fie să rămînă aşa.

Erau acolo încă mulţi alţii şi printre ei Zalmoxis şi Rama şi Krişna şi Odin şi nici nu mai ştiu cine.Erau gălăgioşi şi bucuroşi.Îşi recăpătsaseră identitatea şi acum nu-şi dădeau rând la vorbă.Tot oameni !

Fiecare era diferit dar se citeau câteva grupe mari .Ceea ce mă mira era că nici unul nu era înzorzonat cu semne şi podoabe aşa cum îi ştiam din picturile rămase.Fuste,pantaloni,cămăşi cu mânecile suflecate,aşa ca noi.Le plăcea ceea ce vedeau şi apreciau în gura mare transformarea.Grupuri,gruppuri ne înconjurau tot mai aproape să audă mai multe despre Terra.Pe cele vechi le ţtiau bine pe toate,pe cele noi le apreciau şi le comentau.Ajunsesem ca în legenda Turnului Babel.Osiris era în culmea fericirii.

-Ne ştii pe toţi ?

-Foarte mulţi dintre noi vă ştiu şi vă amintesc mereu pe toţi.

-Las' că-i bine,e foarte bine !

-În harababura asta nu mai ajungem la nici un rezultat.

-Lasă-i să-şi trăiască bucuria,se vor regăsi şi se vor răspândi fiecare la treburile lor.

Aşa şi era. Unii dintre ei deja îşi aminteau cum trebuiau procesate şi rearanjate imaginile,informaţiile.Alţii discvutau replicarea programului de viaţă materială.Alţii îşi aminteau sau descopereau sentimentele.

Până una-alta Osiris părea dispus să facă mărturisiri dintre cel mai importante.

-Ştii,noi suntem dintre primele forme de manifestare a materiei organizate pentru un nivel înalt de gândire.N-am fost chiar contemporani cu începutul absolut dar ne amintim detaliile din povestirile raselor bătrâne.Toată Calea Lactee e plină de rămăşiţe ale civilizaţiilor foarte vechi şi germenii celor ce vor urma.Născuţi direct din informaţia primordială,cei vechi nu aveau religie şi nici credinţă.Ei,pur şi simplu existau,ştiau totul şi lăsau evenimentele să se desfăşoare.Abia începând cu noi s-au pus bazele religiei din cauza singurătăţii care ne-a învăluit odată cu lărgirea fără precedent a Universului material.Ni se părea că nu mai este numeni ca noi sau în jurul nostru,dar nnu era aşa.Distanţele tot mai mari păreau imposibil de străbătut şi nnu ne rămăsese decât forţa nestăvilită a gâmdului.El putea alerga cu viteze înfricoşătoare.

Îl întrerup;trebuie să-l întrerup

-Exact asta trăim noi acum.

-Deci aţi ajuns şi voi în punctul mort.

Apoi continuă fără să mă privească

-Căutările şi tehnologia o luaseră razna de tot.Unii îşi dezvoltaseră calităţi telepatice,suprasenzoriale.Cererea de energie era tot mai mare şi se impunea un nou tip uman.

-Extrtaordinar,exact ceea ce trăim noi.

Simt că mă sufoc.Îmi vine în minte o sintagmă celebră"ceea ce este sus este şi jos".

Osiris completează elegant ideea"ce a fost,va mai fi".

Îmi vine să râd prosteşte.Ne completăm cu fraze din textele ezoterice ale Terrei.Hermes Trismegistos ar râde de noi.

Osiris mă întreabă scurt:

-Îl ştii ?

-Pe cine ?

-Pe Hermes.

-Nici nu ştiu dacă a existat cu adevărat .

-Ei bine,vorbeşti cu el.

-Nu.


-Ba da.

-Nu se poate.

-V-am lăsat câteva cărţi de căpătâi la a treia sau a patra întrupare dar poate nu le ştiţi pe toate.

-Ba da le avem cam pe toate dar nu înţelegem chiar tot.

Clătină din cap ca pentru sine.

-Bun,să revennim.Am creat un genom,o fiinşă cu totul aparte,un nemuritor.

-Şi ?

-Şi în nebunia noastră am creat tot mai mulţi.



-Ei ?

-Ei,aceşti nemuritori nu s-au mai mulţumit cu lumea în care trăiau şi au vrut să plece în spaţiu.Foamea de energie pentru plecare a dus la forţarea instalaţiilor şi artunci s-a produs explozia.În afară de cei care au auzit dinainte şi au fugit restul s-au volatilizat.Instrucţiunea de reactivare a programului de refacere în caz de cataclism s-a deteriorat.

-Aşa s-a întâmplat şi cu Atlantida ?

-Da,dar la o scară mult mai mică.

-Atunci ?

-Când ?


-Pe Terra.

-S-a dezintegrat reactorul principal din golful Atlantic.Pământul s-a zguduit din rădăcini.Continentele au luat-o în derivă.Din insula principală au rămas doar câteva fragmente risipite în Pacific.

-În Pacific ? Tu vorbrşti de Aku-Aku.

-De unde ştii ?

-S-au găsit statui şi temeliile unor ziduri.

Osiris cade ca într-o transă.Inima lui e prea plină.

-Auzi,Isis i-au găsit.

Isis stă gata să izbucnească în lacrimi

-Mai spune Danada,mai spune,deci s-au salvat în ultima clipă.

Nu mai am ce să spun.Nu mai ştiu nimic altceva.Abia îmi imaginez două,trei chipuri de piatră.Programul îi replică.Cei prezenţi înlemnesc.Muţi de uimire ating abia cu degetele granitul rece.Mă îmfior.

-Aceştia sunt prietenii voştri ?

-Nu,ei sunt dintre noi dar nu sunt prietenii noştri.

-Cum de n-au mai putut ajunge aici ?

-Încă nu ştiu,Danada,încă nu ştiu,dar voi afla.

-Deci explozia a zdruncinat planeta din temelii.

-Da,norocul a fost că reactorul s-a înfundat la mii de metri sub apă,altfel ar fi fost ştearsă toată suflarea de pe Terra pentru veşnicie.

-Mii de metri....păi s-au ridicat apele până la cer.

-Da,până foarte sus.

-A fost un potop ?

Plimbă uşor capul în stânga şi în dreapta.

-Da,sigur că da,a fost un potop.

-Şi voi cum v-aţi salvat ?

-Am părăsit Atlantide cu câteva luni înainte.Luasem cu mine un grup şi am pornit spre Est.Ştiam că trebuia să mă îndepărtez cât mai mult dacă voiam să scap.

-Până la urmă puteaţi distruge întreaga planetă...

-Nu,nu dispuneam de o asemenea încărcătură dar cauza a fost orgoliul,încăpăţânarea,dorinţa de aschimba mersul firesc al lucrurilor. În Univers sunt foarte multe civilizaţii ca ale noastre doar că unele s-au născut ceva mai devreme iar altele sunt pe cale de a se naşte.În galaxia noastră sunt câteva mii dar nu sunt prea dornice să stabilească contacte.În general,ştim unii de alţii dar cam atât.

Mi se confirmă cele mai negre gânduri;sunt şi alţii şi printre ei,unii foarte puternici,alţii de o nepăsare strigătoare la cer.Dau uşurel din cap.Ca o adiere,Isis vine lângă mmine.Pare că vrea să spună ceva dar încă nu se hotărăşte.Osiris îşi frânge mâinile îngrijorat.

-Imediat după structurarea materiei conform tiparului organic,situaţia a scăpat de sub control.Produşii materiali au căpătat autonomie şi independenţă de reprogramare.Au început să apară diferite variante ADN dintre care unele de o extremă violenţă sau de o tot atât de mare irespponsabilitate.Acum lucrurile nu mai pot fi oprite.

Parcă o perdea cenuţie mi se ridică de pe ochii minţii,"păcatul originar".

Isis şopteşte tristă şi îngândurată :

-Mai mult decât păcartul originar.Voi ştiţi de pomii Paradisului şi tot repetaţi metafora asta fără a pătrunde înţelesul deplin.Vi se pare un joc,o poveste,chiar o irealitate.În fond,este întreaga cauză a decăderii omului prin autoalterarea stării primordiale.

O privesc cu mare delicateţe.Acestei femei îi datorăm aproape tot ceea ce ştim în arta vindecării.Nici nu mai ştiu cum să mă comport.Aştept.

-Odată încercată clonarea,trebuia să se instaureze şi regula reciclării materialului,cel puţin a celui genetic.Metoda aleasă a fost drastică-moartea.Atâta timp cât exerciţiul cosmic al vieţii rămâne nestăvilit în exprimare,se impune moartea.

-Dar oamenii suferă din cauza ei...

Când pronunţ aceste cuvinte mă gândesc la toţi cei dragi care nu mai sunt.Isis mă prinde dellicat de vârful degetelor.

-Oamenii suferă pentru că nu pot uita că au început prin a fi nemuritori.

Tot vorbind,obsev cum se apropie de noi încă nişte persoane.Am obosit dar trebuie să rămân trează.Veghea,veghea lucidităţii.Doare dar lămureşte lucrurile.Şi aş mai vrea să aflu mai mult şi să se termine cu bine.Dar simt altceva.Torpoare,moleşeală.Modestele mele puteri energetice sunt secătuite.Cuvintele fug,se amestecă,se înghiontesc.Mă cufund într-o lume caldă,strălucitoare,fără margini.

-Mai repede,o pierdem....

Sună vocea Marii Magiciene.

-Lăsaţi-o mai încet,mai încet....-zice în timp ce mă ajută să-mi revin.

O atingere ca de aripă de înger şi lucrurile care o luaseră razna se repun la locul lor.Îmi revin greu,sunt foarte obosită.Sunt experienţe grele,prea grele.Contactul direct cu adevăratele puteri ale cosmosului poate fi mortal.Doar bunăvoinţa şi intervenţia rapidă m-au salvat de la pirderea între lumi.Mă dezmeticesc greu.Isis şi un alt personaj îmi ţin capul în palmele lor.Sunt pe jos.Osiris dă câteva ordine scurte.Apar încă nişte personaje care mă ridică încet pe verticală.Restul urmăresc scena de la distanţă.Par foarte îngrijoraţi.Simp o căldură plăcută care mă înfăşoară de la picioare şi urcă încet spre cap invadându-mi întregul corp.Aud sunete delicate,plăcute care amintesc de muzică.Apoi totul tace şi mă simt bine.Încerc să merg.ppot şi simt că aş merge până la capătul lumii.Îmi amintesc sunetele şi recreez muzica în minte.Adunarea dă semne de plăcere şi încântare.Oamenii se împrăştie care încotro.Dintre cei rămaşi o recunosc pe Ma'at .Ne strecurăm pe sub un pâlc de salcâmi de un verde crud.

-Acum că eşti bine,uite,Ma'at,Horus,Seth,....

Despre Horus nu mă aşteptam să fie altfel dar privindu-l pe Seth nu pot să nu mă întreb în sinea mea -şi şarpele ?

Bărbatul zvelt cu privire magnetizantă surîde cu două şiruri de dinţi strecuraţi între buzele vineţii.Tresar.

-Şarpele .

-Aşa vine vorba,nu sunt şarpe dar se povesteşte că aş avea inteligenţa unui şarpe.Sunt inginer ca şi Osiris şi văd că el nu te înspăimântă deloc.

-Ce oameni minunaţi sunteţi şi câte s-au spus şi scris despre voi !

Îmi scapă,efectiv îmi scapă replica.Nu-mi pare rău.Aş vrea să-i văd pe toţi.Îi caut din priviri.

-Uşurel,uşurel ,ai văzut ce-ai păţit adiniaori -intervine Horus.

-Da'de unde numele astea ale voastre ?- întreb cu curaj pentru că îi văd prietenoşi.

Răspunsul se lasă aşteptat.Parcă cei prezenţi aşteaptă să se creeze o stare anume pentru a pătrunde în adâncurile destăinuirii.De fapt această atmosferă de misterpermanent mă cam derutează şi chiar mă oboseşte dar nu mă pot lupta cu ea; face parte din ritual sau cine mai ştie ce se va dovedi ca este.De jur împrejur se creează ambianţa terestră.Ce altceva putea ieşi din mintea unui pământean.Doar că totul este amestecar aiurea,nou şi vechi şi foarte vechi convieţuiesc unul lângă altul.Simt cu tărie necesitatea reinstaurării timpului meu.Mă sfiesc să spun ceea ce simt.Chiar şi aici cuvântul rostit te domină.Osiris apare de nu ştiu unde cu un personaj foarte rafinat şi elegant.Pare să ştie deja rolul meu în acest context.Ajunşi aproape,personajul plăcut la vedere se recomndă :

-Toth,iată eu sunt Toth.

Mi se pare ciudat,toţi mă cunosc,nimeni nu se aşteaptă să mă recomand deşi ne despart zeci de mii de ani şi din păcate nu pot spune cât spaţiu.Par mai preocupaţi de starea mea de funcţionare şi de planurile lor de remodelare..Spun la întâmplare :

-Aş vrea să refacem Egiptul din timpul când eraţi acolo.

-Sigur,sigur -răspunde Toth – ar fi o idee.

E amabil şi grăbit.Recompun imagini familiare din Delta Nilului.

-Atât a mai rămas ? –Toth se miră.

-Este mai nimic -continuă el –nu-i nimic facem noi restul.deocamdată e bine.E minunat,în special ,că am reuşit împreună să reactivăm programul de refacere.

-Această refacere nu vă va aduce sfârşitul ?

-Da,sigur că da,dar nemurirea este mai grea decât reconversia.Oricum spiritul nu se pierde.

-Ka-ul –mă arăt şi eu tare cunosătoare.

-Aşa,aşa ,ai citit cartea.

-Am citit din ea.

Nu apuc să termin de vorbit că o rafală de zâmbete şi de râs mă înfăşoară.

-Ce e ?


-Era jurnalul de bord al misiunii noastre.

-Ei !?


Yüklə 269,18 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin