Editura gartea româneasca 1 Ci, o O



Yüklə 4,61 Mb.
səhifə17/46
tarix07.04.2018
ölçüsü4,61 Mb.
#47028
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   46

22;

primite, şi se părea că nu amuţise încă în salon sunetul scîrbos, aproape umed, al loviturii pe obraz, Nikolai Vssvolo-dovici îl înşfacă pe Şatov de umeri cu amîndouă mîinile ; dar cu aceeaşi repeziciune îşi trase înapoi amîndouă mîinile. în-crucişîndu-le la spate. Se uita ţintă în ochii lui Şatov şi pălea ca o pînză. Ciudat însă, privirea lui părea că se stinge. Peste vreo zece secunde ochii lui se uitau rece şi, sînt convins că nu greşesc, calm. Atîta doar că era îngrozitor de palid. Bineîn­ţeles, n-aveam cum să-mi dau seamă cam ce se petrecea în forul lui lăuntric. Nu vedeam decît ce se petrece în exterior. Mi se pare că dacă ar exista un asemenea om care apucînd în mînă, de exemplu, o bară de fier încinsă pînă la roşu ar strînge-o cu scopul de a-şi încerca tăria şi după aceea în decurs de zece secunde ar rezista durerii insuportabile, ter-minînd totuşi prin a o învinge, acel om, cred eu, ar fi supor­tat ceva asemănător cu ceea ce încercase acum în aceste zece secunde Nikolai Vsevolodovici.

Primul lăsă privirea în jos Şatov, şi, desigur, pentru că fu nevoit să şi-o plece. După care se întoarse lent şi părăsi încă­perea, dar nu cu mersul cu care se apropiase mai adineaori de Stavroghin. Plecă încet, ridicîndu-şi nu ştiu cum stîngaci umerii, cu capul în jos, ducînd parcă un dialog neauzit cu el însuşi; ba mi s-a părut chiar că îşi şoptea ceva. înainta pre­caut, evitînd să atingă ori să răstoarne vreun obiect ; uşa o deschise foarte puţin, strecurîndu-se prin ea oarecum lateral, ca printr-o crăpătură. în timp ce se strecura astfel, moţul lui rebel de pe cap se făcuse şi mai vizibil.

Apoi, înaintea oricărui alt glas, se auzi un strigăt teribil. Văzui cum Lizaveta Nikolaevna o prinse pe maică-sa de umăr, pe Mavriki Nikolaevici de braţ şi îi smuci de cîteva ori după dînsa, ca să-i scoată din salon. Dar în aceeaşi clipă scoase acel strigăt şi se prăbuşi fără cunoştinţă, căzînd jos ca secerată. Parcă aud şi acum zgomotul pe care îl făcu ceafa ei izbindu-se de covor.



PARTEA A DOUA

Capitolul înlîi NOAPTEA

Se scurseră cpt zile. Astăzi, cînd totul a trecut şi eu scriu această cronică, ştim cu toţii denpre ce este vorba ; dar pe atunci nu cunoşteam încă nimic şi bineînţeles diferite lucruri ni se păreau foarte stranii. Cel puţin la început eu şi cu Stepan Trofimovici ne-am retras izolîndu-ne complet do lumea de afară, şi cu teamă observam evenimentele do la distanţă. Hai să zicem că eu personal mai ieşeam din cînd în cînd, continuând ca şi altădată să-i aduc diferite ştiri, fără de care el n-ar fi putut trăi nici o zi.

Prin oraş începură să circule, bineînţeles, cele mai diverse zvonuri despre palmă, leşinul Lizavetei Nikolaevna şi tot ce r.e întîmplase în acea duminică. Ceea ce ne miră însă col mai mult fu repeziciunea şi precizia cu care transpiră totul. Cine putuse s-o facă ? Nici una din persoanele care au fost de faţă nu părea să aibă vreun interes şi nici nevoia de a trăda se­cretul celor întîmplate. Din personalul de serviciu nu asistase nimeni ; singur Lebeadkin ar fi fost în stare să pălăvrăgească, şi nu atît din răutate, deoarece plecase extrem de speriat (iar frica faţă de duşman alungă pînă şi ura împotriva lui), ci pentru că nu era în stare pur şi simplu să-şi ţină gura. Dar Lebeadkin împreună cu surioara lui dispăruseră fără veste chiar de a doua zi; în casa Filippov nu mai fură găsiţi ; se mutaseră probabil într-un loc neştiut de nimeni, ca şi cum ar fi intrat în pămînt. Şatov, la care încercai să mă informez

223


despre Măria Tiinofcevna, se încuiase în camera lui din care nu ieşi în tot acest timp, întrerupîndu-şi chiar şi ocupaţiile-prin oraş. Trecînd a treia zi, marţi, pe la dînsul, îi bătui în uşă, dar nu-mi răspunse. Convins după anumite indicii neîn­doielnice că este totuşi acasă, bătui încă o dată. Atunci el. sărind probabil din pat, se apropie în paşi mari de uşă şi-mi strigă cu glas tare : „Şatov nu este acasă''. Şi a trebuit să Iac calea întoarsă.

Eu şi cu Stepan Trofimoviei, cu toată cutezanţa presupu­nerii, dar încurajîndu-ne reciproc, ne fixarăm în sfîrşit asu­pra următoarelor supoziţii : vinovat de răspîndirea acestor zvonuri nu putea fi decît Piotr Stepanovici, deşi el mai tîrziii, într-o convorbire cu tatăl său, îl asigură că toată istoria aler­gase imediat din gură în gură, în special la club, şi că tot ce se petrecuse era deja cunoscut guvernatorului şi soliei lui. Şi încă un fapt demn de reţinut : chiar de a doua zi, luni seara, mă întîlinii cu Liputin, care ştia totul pînă la ultimul cuvînt rostit, îneît era evident că fusese printre cei clintii informat.

Multe doamne (chiar din lumea mondenă) manifestară c nemaipomenită curiozitate în ce priveşte „misterioasa şchioapă", cum o numeau pe Măria Timofeevna. Se găsiră chiar şi persoane interesate r,-o vadă negreşit personal şi să-i facă cunoştinţa, incit cei ce se grăbiră să-i ascundă pe Le-beadkini se dovediră a fi destul de bine inspiraţi. Şi totuşi pe primul plan rămînca leşinul Lizavetei Nikolaevna, lucia despre care se interesa „toată lumea bună", fie chiar şi prin faptul că o privea în mod direct pe Iulia Mihailovna, ca rudă şi ocrotitoare a Lizavotei Nikolaevna. Dar cîte şi mai cîte nu se spuneau în această privinţă ! Bîrfa era înteţită şi de carac­terul misterios al împrejurărilor : cele două case rămîneau închise şi cu obloanele trase ; Lizaveta Nikolaevna, după cum se spunea, zăcea în delir ; acelaşi lucru se afirma şi despre Nikolai Vsevolodovici, cu unele amănunte dezgustătoare pri­vind un dinte scos şi obrazul umflat. Se mai şoptea pe la colţuri că nu este exclus să ne pomenim în faţa unui omor, întrucît Stavroghin nu este omul care să înghită o asemenea jignire şi, bineînţeles, îl va ucide pe Şatov, dar într-un mod misterios, ca într-o vendetta corsicană. Icîeea seducea spiri­tele ; dar majoritatea tineretului nostru aparţinînd cercurilor mondene asculta cu desconsiderare aceste presupuneri, alec-tînd un aer de indiferenţă dispreţuitoare. în general vechea

221


ostilitate clin sinul societăţii noastre faţă de Nikolai Vsevo­lodovici reapăru cu toată evidenţa. Pînă şi oamenii cei mai serioşi căutau să-l învinuiască, deşi nici unul n-ar fi ştiut pentru ce anume. Se şuşotea că el ar fi compromis bunul renume al Eiizavetei Nikolaevna, cu care ar îi întreţinut relaţii mai apropiate în timpul şederii în Elveţia, Oamenii mai prudenţi se arătau bineînţeles mai reticenţi, dar cu toţii ascultau vorbăria cu multă plăcere. Se ventilau şi alte aser­ţiuni, care nu se discutau in public, ci numai în cercuri res-trînse, aproape închise, aserţiuni deosebit de ciudate şi despre care amintesc numai spre a-i preveni pe cititori in vederea expunerii ulterioare a istorisirii mele şi anume : unii susţi­neau, încruntîndu-se, şi Dumnezeu ştie pe ce temei, cum că Nikolai Vsevolodovici are de îndeplinit în gubernia noastră o misiune specială, că el, prin contele K., a pătruns îa Peters-burg în nişte cercuri suspuse, sau chiar se află într-un anumit serviciu, fiind investit cu anumite împuterniciri. Cind oamenii mai reţinuţi şi mai serioşi răspundeau la acest zvon surîzînd şi remareînd că un om care duce o viaţă de scandal şi care îşi începe activitatea la noi cu o falcă umflată nu prea seamănă a funcţionar, li se replica în şoaptă că serviciul lui nu avea un caracter oficial de fapt, ci unul confidenţial şi în asemenea cazuri este chiar necesar ca funcţionarul respectiv să semene cît mai puţin cu un slujbaş. Remarca aceasta îşi produse efec­tul necesar ; se ştia că activitatea zemstveî din gubernia noastră era urmărită în mod special în capitală. Repet, aceste insinuări se iviră oarecum instantaneu şi dispărură tot atît de fulgerător, fără nici o urmă deocamdată, chiar la prima apaiiţie a lui Nikolai Vsevolodovici; notez însă că la originea multor insinuări de acest fel se aflau în bună parte cele cîteva cuvinte scurte, dar răutăcioase, aruncate vag printre dinţi la club, şi imediat după reîntoarcerea sa recentă din capitală, de Artemi Pavlovici Gaganov, căpitan de gardă în retragere, un mare moşier din gubernia şi din judeţul nostru, om de lume din capitală şi iiul răposatului Pavel Pavlovici Gaganov. respectabilul senior al clubului cu care Nikolai Vsevolodovici avusese acum patru ani acea altercaţie de pomină prin neaş­teptata şi nemaipomenita ci grosolănie, despre care am amintit încă la începutul povestirii mele.

Toată lumea ştiu imediat că Iulia Mihailovna făcuse o vizită specială Varvarei Petrovna la uşa căreia i se spusese

13 — Dosicievski — Opere voi 7

225


că aceasta, „nesimţindu-se bine, n-o poate primi". Apoi că peste vreo două zile după această vizită Iulia Mihailovna trimisese în mod special un curier ca să afle de sănătatea Varvarei Petrovna. Şi în sfîrşit, că începu s-o „apere" pe Varvara Petrovna, bineînţeles în sensul cel mai elevat al cu-vîntului, adică pe cît era posibil în termenii cei mai vagi. Toate zvonurile şi aluziile iniţiale despre întîmplarea de du­minică ea le ascultase cu un aer sever şi rece, îneît în zilele următoare în prezenţa ei nimeni nu se mai încumetă să le readucă în discuţie. în felul acesta se înrădăcina pretutindeni convingerea că Iulia Mihailovna cunoaşte nu numai întreaga această istorie misterioasă, dar şi dedesubturile ei pînă la cele mai mici amănunte şi mi ca o persoană absolut străină de cauză, ci ca o părtaşă. Notez cu acest prilej că între timp ea începuse să-şi cîştige la noi, treptat, acea influenţă de ordin superior la care rîvnoa desigur atît de mult, şi îşi crease chiar un „anturaj". O parte din opinia publică a societăţii îi recu­noscu o anumită inteligenţă practică şi tact... dar aceasta se va vedea mai tîrziu. Tot prin ocrotirea ei se explicau în parte şi succesele foarte rapide înregistrata de Piotr Stepanovici în societatea noastră, succese care îl surprinseră mai ales pe Stenan Trofimovici.

Sau poate că noi doi exageram îrvtrucîtva în privinţa asta. în orice caz chiar, în primele patru i:iic- de la apariti,; sa, Piotr Stepanovici izbuti într-un fel vertiginos sâ cunoască aproape tot oraşul. Sosise duminică. Iar în ziua de marţi îi şi zării în trăsură împreună cu Artemi Pavlovici Gaganov, un om orgolios, irascibil şi arogant, cu toată educaţia lui mon­denă, o peisoană cu care din cauza firii sale dificile cu greu se puteau întreţine relaţii Piotr Stepanovici se introduse şi în casa guvernatorului unde se bucură de o primire excelentă, devenind în scurt timp unul din intimii casei, ca să zicem aşa, sau în situaţia de tînăr protejat ; lua masa la Iulia Mihailovna aproape zilnic. Făcuse cu ea cunoştinţă încă în Elveţia şi totuşi acest succes rapid în casa excelent ei-sale părea într-adevăr cam straniu. într-un timp avusese totuşi reputaţia de revoluţionar emigrat în străinătate, nu se ştie pe cît era ele adevărat sau nu, dar se acreditase cîndva zvonul cum că participase la diferite congrese şi colaborase la diferite pu­blicaţii clin străinătate „ceea ce se poate dovedi chiar şi cu paginile respective din ziare", după cum se exprimase cu

226

ciudă, întîlnindu-mă într-o zi, Alioşa Teleatnikov, în prezent, vai, un biet funcţionăraş în retragere, dar care mai înainte avusese şi el poziţia de tînăr agreat şi protejat în casa fostului guvernator. în acelaşi timp însă toată lumea trebui să con­state realitatea unui fapt incontestabil : fostul revoluţionar se întorsese în patria sa dragă nu numai fără nici o dificultate sau neplăcere, dar şi bucurîndu-se aproape de anumite semne de încurajare ; şi deci bănuielile acestea puteau să fie şi ne­adevărate. Personal m-am pomenit într-o zi cu Liputin şop-tindu-mi că, potrivit unor zvonuri, Piotr Stepanovici îşi prezentase la locul în drept cuvenita mărturisire de pocăinţă şi obedienţă ; cu preţul divulgării cîtorva nume ar fi obţinut iertarea şi că în felul acesta probabil şi-a răscumpărat vina, promit înd să fie şi pe viitor un cetăţean folositor patriei. Ara transmis această frază veninoasă lui Stepan Trofimovici care, deşi era aproape cu totul incapabil să mai judece, căzu pe gînduri. Ulterior se află că Piotr Stepanovici sosise la noi cu o scrisoare de recomandaţie specială din partea unui personaj important, că în orice caz o asemenea scrisoare a fost adusă soţiei guvernatorului din partea unei bătrînici venerabile şi cu întinse relaţii în capitală, iar soţul ei era unul dintre cei mai de vază bătrîni din Petersburg. Această bătrînică, naşa luliei Mihailovna, menţiona în scrisoarea ei că şi contele K. îl cunoaşte bine pe Piotr Stepanovici prin intermediul lui Nikolai Vsevolodovici, îi arăta multă bunăvoinţă şi îl găsea drept un „tînăr merituos, cu toate rătăcirile lui de altădată". Iulia Mihailvona ţinea foarte mult la relaţiile ei din „sferele înalte" puţine cîte erau şi pe care le menţinea cu atîta greu­tate şi, bineînţeles, a fost fericită să primească o asemenea scrisoare din partea bătrînei venerabile ; şi totuşi părea că se întrevede aici şi altceva ce scapă deocamdată observaţiei. Chiar şi pe soţul ei 1-a pus în relaţii aproape tot atît de fami­liare cu Piotr Stepanovici, îneît domnul von Lembke se plin-gea... dar să nu anticipăm.



Tot ca să nu uit, notez că şi ilustrul scriitor se arătă foarte binevoitor cu Piotr Stepanovici invitîndu-l imediat în casa lui. Graba aceasta a unui om atît de îngîmfat avu darul să-l atingă profund pe Stepan Trofimovici ; eu însă îmi explicai puţin într-alt fel acest fapt : invitîndu-l în casa lui pe un. nihilist, domnul Karmazinov avusese în vedere desigur evo­luţia relaţiilor sale cu tineretul progresist din cele două

227


15*

capitale... Martie scriitor tremura de o emoţie bolnăvicioasă în faţa noului tineret revoluţionar, închipuindu-şi, în necu-noştinţă de cauză, că acesta deţine în mîmile lui cheile viitoa­rei dezvoltări a Rusiei; se linguşea pe lingă ei în modul cel mai umililor, mai ales din cauza că acest tineret nu-i acorda nici o atenţie.



II

Fiotr Stcpanovici trecu în grabă de vreo două ori pe la tatăl său. din păcate tocmai cînd lipseam eu. Prima dată îl vizită miercuri, adică a patra zi după prima lor întîlnire la Varvara Petrovna, şi numai într-o chestuine de afaceri. Şi fiindcă veni vorba, ţin să arăt că socotelile lor în ce priveşte moşioara se încheiară într-un mod oarecum tacit, fără să fi transpirat ceva. Varvara Petrovna preluase asupra ei totul, achitînd bineînţeles tot ce se cuvenea şi rămînînd astfel pro­prietara moşiei, iar Stepan Trofimovici fu încunoştiinţat că afacerea este lichidată. împuternicitul Varvarei Petrovna, cre­dinciosul Alexei Egorovici, îi prezentă să semneze o hîrtie, eeca ce el făcu executîndu-se în tăcere şi cu multă demnitate. In privinţa demnităţii aş vrea să amintesc că aproape nici nu-l recunoşteam în aceste zile pe ,,bătrînul" nostru. Com­portarea lui se schimbă brusc : deveni surprinzător de tăcut şi nu mai scrise nici o scrisoare Varvarei Petrovna începînd de duminică încoace, ceea ce mi se păru o adevărată minune ; impresiona mai ales calmul lui. Era limpede că se fixase definitiv asupra unei idei de importanţă extraordinară pentru el, care-i aducea calm şi echilibru. Descoperise această idee şi acum aştepta în linişte. E drept că la început se simţise cam bolnav, mai ales în ziua de luni, cînd se pomeni iar cu o criză de holerină. Bineînţeles, nici fără veşti nu putea rămme mult timp ; dar în clipa în care, lăsînd la o parte jatura faptică, încercam să trec la miezul chestiunii emiţînd vreo ipoteză, el începea să fîlfîie din mîini ca să mă opresc. Cele două întrevederi cu fiul avură totuşi asupra lui un efect cam dureros, fără să-i clintească însă hotărîrea. De fiecare dată după aceste vizite, în restul zilei, el zăcu pe divan cu

223

capul înfăşurat mlr-un prosop înmuiat în oţet, în esenţă continuînd totuşi să rămînă calm.



Se întîmpla uneori să nu dea din mîini pentru a mă opri. Ba mi se părea cîteodată că hotărîrea misterioasă pe care o adoptase e pe cale să-l părăsească şi în el se isca o luptă cu un aflux seducător de idei noi, captivante. Nu erau decît im­presii de o clipă, dar le semnalez. Bănuiesc că ar fi dorit mult să se afirme din nou. părăsindu-şi solitudinea, să se avînte iar în luptă, să dea o ultimă bătălie.

Cher, i-aş zdrobi iremediabil ! lăsă el să-i scape joi seara, după cea de a doua întîlnire cu Piotr Stepanovici, ză-cînd lungit pe divan, cu capul înfăşurat în prosop.

Pină în acea ciipă el nu-mi adresase nici un cuvînt în tot cursul zilei.

— „Fils, jils chiri" * şi aşa mai departe, sînt de acord că toate aceste expresii sînt absurde, vocabular de bucătăreasă, mă rog, fie, văd şi eu acum. Nu l-am hrănit, nu l-am crescut, l-am expediat din Berlin în gubernia V., pe cînd era încă un prunc, prin poştă, etc. etc, mă rog sînt de acord... ,,Tu, zice, nu m-ai crescut şi m-ai expediat prin poştă, ba m-ai şi jefuit aici." Dar, nenorocitule, îi strig eu, inima mea a sîngerat pentru tine toată viaţa, fie chiar şi prin poştă ! II rit **. Dar sînt de acord, de acord... fie prin poştă, conchise el ca într-un delir. Passons ***, reluă el peste vreo cinci minute. Nu-l în­ţeleg pe Turgheniev. Bazarov4l al lui e un fel de personaj fictiv, care nu există în realitate ; ei cei dintîi l-au respins atunci, declarînd că nu semăna cu nimic. Acest Bazarov e un amestec vag de Nozdrev42 şi Byron, c'est le moi ****. Pri-veşte-i mai atent : se zbenguie, se dau de-a berbeleacul şi ţipă de bucurie, ca nişte ţînci la soare ; sînt fericiţi, sînt învingă­tori ! Ce caută aici Byron !... Şi de fapt ce platitudine ! Ce susceptibilităţi de ţaţă isterică, cîtă sete meschină de faire du bruit auiour de son nom *****, fără să observe că son norn... o, ce caricatură ! Dă-mi voie, îi strig eu, nu cumva îţi închipui că ai putea să te oieri oamenilor în locul lui Crist ? îl rit, ii rit

* Fiule, scumpul r.ieu fiu. (F;,) ** El rîde. (Fr.) *** trecem peste. (Fr.) **** Acesia e cuvîntul. (Fr.) ***** De a stînii zgomot în jurul numelui său. (Fr.)

229


beaucoup, ii rit trop *. Are un zîmbet ciudat. Maică-sa nu avea asemenea zîmbet. II rit toujours **. Se aşternea iar o lungă tăcere.

— Ei sînt şireţi, duminică ei au fost înţeleşi... trînti el

deodată.

— O, fără îndoială, am strigat eu, ciulind urechile, toate acestea nu erau decît o înscenare cusută cu aţă albă şi destul de prost jucată.

— Altceva vreau să spun. îţi dai seama că anume a fost cusută cu aţă albă, ca să observe cei... ce trebuiau să observe ? înţelegi cum vine asta ?

— Nu, nu înţeleg.

Tant mieux. Passons ***. Sînt foarte nervos astăzi.

— Dar ce nevoie era să angajezi o asemenea discuţie cu el, Stepan Trofimovici ? îi reproşai cu.

Je voulais convertir ****. Rîzi bineînţeles. Cette pauvre tanti, elle entendra de helles choses! *****. O, dragul meu, mă crezi, adineaori m-am simţit un patriot! Deşi întotdeauna mă simţeam rus... da, un rus adevărat nici n-ar putea fi altfel decît aşa cum sîntem noi amîndoi. 11 y a la dedans quelqiiQ chose d'aveugle et de louche ******.

— Negreşit, răspunsei eu.

— Dragul meu, adevărul adevărat este întotdeauna neve­rosimil, ai ştiut acest lucru ? Ca să faci adevărul să apară mai verosimil, e nevoie neapărat să-i mai adaugi şi puţină minciună. Oamenii au procedat întotdeauna astfel. Poate că există aici un ce pe care nu-l înţelegem. Cum crezi, există şi ceva de care nu ne dăm seama în aceste ţipete triumfătoare ? Aş fi vrut să existe. Aş fi vrut.

Am tăcut. Rămase şi el într-o lungă tăcere.

— Unii zic, spirit francez... murmură el brusc, ca într-o febră, e o minciună, întotdeauna a fost aşa. De ce să calom-niem spiritul francez ? E pur şi simplu lenea noastră rusească, incapacitatea noastră umilitoare de a naşte o idee, parazitis-

■*** +***

El rîde, el rîde mult, rîde prea mult. (Fr.)

El rîde mereu. (Fr.)

Cu atît mai bine. Să lăsăm asta. (Fr.)

Am vrut să-l convertesc. (Fr.)

Această sărmană... va auzi lucruri drăguţe ! (Fr.)

****** Există în asta ceva orb şi confuz. (Fr.)

230

mul nostru dezgustător în concertul popoarelor. Ils sout tont simplement des paresseux *, şi nicidecum spiritul francez. Vai, pentru binele omenirii, ruşii ar trebui să fie exterminaţi, ca nişte paraziţi dăunători ! La altceva, la cu totul altceva rîvneam noi; şi nu înţeleg nimic. Am încetat să mai înţeleg ! Iţi dai seama, îi strig eu, îţi dai seama că dacă ghilotina ocupă la voi primul loc, şi încă sînteţi entuziasmaţi de ea, e numai şi numai pentru că cel mai uşor lucru este să tai capete, iar cel mai greu este să ai idei ! Vous etes des paresseux ! Voire drapeau est une guenille, une impuissance **. Aceste căruţe, sau cum spun ei : ..zgomotul căruţelor, care transportă pîine omenirii", este mai util decît Madona Sixtină, sau cum zic ei acolo... une betise dans cz genre ***. Cum nu-ţi dai seama, strig eu, cum nu-ţi dai seama că, afară de fericire, omul mai are nevoie în egaîă măsură şi de nefericire !? II rit. Ţie-ţi arde, zice, să faci calambururi, ,.lăfăindu-ţi mădularele (s-a exprimat el mult mai vulgar !) pe divanul acesta de catifea..." Şi bagă de seamă, obiceiul acesta ai nostru de a-şi vorbi p^r tu între tată şi fiu ; hai, să zicem, dacă ar fi o discuţie cor­dială — mai merge, dar cinci te cerţi ? Se aşternu iar un moment de tăcere.



Cher, conchise el brusc, ridicindu-se în capul oaselor, ştii că toate astea negreşit se vor termina cu ceva ?

— Bineînţeles, răspunsei eu.

Vous ne comprenez pas. Passons ****. în general... totul în lume se încheie prin nimic, dar aici va fi un sfîrşit, negre­şit, negreşit !

Se ridică de pe divan şi începu să umble de colo-colo prin cameră, cuprins de o puternică emoţie şi, ajungînd la un mo­ment dat pînă la divan, se prăbuşi pe el istovit.

Vineri dimineaţă Piotr Stepanovici plecă undeva în judeţ şi nu se întoarse decît luni. Despre plecarea lui aflai de la Liputin şi tot atunci, venind vorba, aflai de la acesta că Le-beadkinii, fratele şi sora, se află undeva peste rîu, în maha-

+ Sînt pur şi simplu leneşi. (Fr.)

+ * Sînteţi nişte leneşi ! Drapelul vostru este o cîrpă, întruchiparea neputinţei. (Fr.)

*** O tîmpenie în acest gen. (Fr.) **** Nu înţelegi. Să trecem peste. (Fr.)

2.31

laua Gorşecinaia. „Doar eu i-am transportat peste rîu", adăugă Liputin şi, părăsind subiectul, îmi spuse deodată că Lizaveta Nikolaevna se mărită cu Mavriki Nikolaevici şi, cu toate că încă nu s-a anunţat nimica oficial, logodna a avut loc şi ches­tiunea este aranjată. A doua zi o întîlnii pe Lizaveta Niko-laevna călare în compania lui Mavriki Nikolaevici; ieşise pentru prima oară după boală. Mă străfulgera de la distanţă cu privirea ei, rîse şi mă salută piieienos din cap. Toate acestea le transmisei lui Stepan Troiimovici care păru mai interesat oarecum de ştirea privitoare la Lebeadkini.



Şi acum, după ce am relatat situaţia confuză în care ne-am aflat în decursul acestor opt zile. cînd nu ştiam aproape nimic, reiau cronica mea în deplină cunoştinţă de cauză, adică ex-punînd evenimentele aşa cum îmi apar ele azi, cînd totul s-a explicat şi ştiu despre ce e vorba. Voi începe chiar din ziua a opta după memorabila duminică, adică cu seara ziiei de luni, pentru că de fapt tocmai din acea scară începu ,,o nouă istorie".

III


Era ora şapte seara. Nikolai Vsevolodovici se afla în cabi­netul său, camera lui preferată de multă vreme : înaltă, cu podeaua acoperită cu covoare, mobilată cu piese destul de greoaie, de un model cam învechit. Şedea pe divanul din colţ, îmbrăcat ca de oraş, deşi părea că nu are intenţia să iasă. Pe masa din faţa lui ardea o lampă cu abajur. Colţurile şi pe­reţii laterali ai marii încăperi rămîneau în umbră. Avea pri­virea îngîndurată şi concentrată, nu tocmai liniştită ; chipul lui părea obosit şi cam slăbit. Suferea într-adevăr de un abces ; dar zvonul despre un dinte scos era exagerat. Dintele fusese clătinat doar, acum se întărise iar... Avea buza de sus cam sfîrtccată pe dinăuntru, dar şi ea era pe cale să se vin­dece. Abcesul nu scăzuse o săptămînă întreagă, numai pentru că bolnavul nu acceptase să fie vizitat de medic ca să-i facă intervenţia necesară, ci aştepta să se coacă şi să se spargă de la sine. Nici pe maică-sa aproape că n-o lăsa să-l viziteze şi ea reuşea să intre la el doar o dată pe zi şi numai pentru un

232


minut şi de regulă pe înserate, cînd începea să se întunece, şi înainte de aprinderea lămpilor. Nu-l primi nici pe Piotr Stepanovici, care zilnic trecea de cîte două trei ori pe la Var-vara Petrovna, in zilele cînd râmînea în oraş. Şi iată, în sfîrşit, întoreîndu-se luni dimineaţa după o absenţă de trei zile, după o alergătură prin tot oraşul şi după ce luase masa de prînz la Iulia Mihailovna, Piotr Stepanovici se înfăţişă către seară la Varvara Petrovna, care-l aştepta cu nerăbdare. Interdicţia fusese anulată şi Nikolai Vsevolodovici dădu voie să fie vizitat. Varvara Petrovna îl conduse personal pe musa­fir pînă la uşa cabinetului ; dorea de mult să aibă loc această întrevedere, iar Piotr Stepanovici îi făgădui să treacă apoi de la Nicolas la dînsa şi să-i relateze convorbirea. Varvara Pe­trovna bătu uşor în uşă, dar neprimind nici un răspuns în­drăzni să întredeschidă uşor uşa.

—■ Nicolas, pot să-l las să intre pe Piotr Stepanovici ? întrebă ea încet şi cu glas stăpînit, încereînd să examineze pe Nikolai Vsevolodovici din spatele lămpii cu abajur.

— Se poate, se poate, fireşte că se poate ! strigă tare şi voios Piotr Stepanovici, deschise larg uşa şi intră.

Nikolai Vsevolodovici nu auzise bătaia în uşă, ci doar întrebarea timidă a mamei sale, dar nu apucă să răspundă nimic. în faţa lui, în acea clipă, zăcea pe masă o scrisoare chiar atunci citită şi asupra căreia tocmai medita. Auzind stri­gătul neaşteptat al lui Piotr Stepanovici el tresări şi acoperi scrisoarea în grabă cu tamponul care îi căzuse sub mînă, dar colţul scrisorii şi aproape întreg plicul rămîneau vizibile.

— Anume am strigat attt de tare ca să ai timp să te pre­găteşti, îi şopti grăbit şi cu multă candoare Piotr Stepanovici, venind în grabă spre masă şi atintindu-şi privirea asupra tamponului şi colţului descoperit al scrisorii.

— Şi bineînţeles, ai apucat să observi cum ascund de dumneata sub tampon o scrisoare chiar acum primită, rosti calm Nikolai Vsevolodovici fără a se mişca din loc.

— O scrisoare ? Nu mă interesează de loc scrisoarea du-mitale, strigă musafirul, dar... principalul, şopti el iar, întor-eîndu-şi privirea spre uşa acum închisă, cu un gest din cap spre ieşire.

— N-are obiceiul să asculte la uşă, zise rece Nikolai Vse­volodovici.

— Şi chiar dacă ar asculta ! reluă imediat, înălţîndu-şi voios glasul şi aşezîndu-se în fotoliu, Piotr Stepanovici. N-am nimic împotrivă, am alergat doar într-un suflet să stărn de vorbă între patru ochi... în tiîrşit am reuşit să pătrund la dumneata ! Mai întîi şi întîi, cum te simţi ? Văd că arăţi admirabil şi chiar mîine probabil îţi vei face apariţia, nu-i aşa?

— Poate.


— Dar linişteşte-i în sfîrşit, şi lămureşte-mă şi pe mine ! gesticula el larg şi cu un. aer glumeţ şi amabil. Dacă ai şti ce a trebuit să le spun. Ştii de altfel.

Piotr Stepanovici rîse.



; — Ştiu totul. Am auzit de la mama că... te agiţi muit... A — Dar n-am spus nimic precis, tresări Piotr Stepanovici, apârîndu-se parcă de un atac primejdios, ştii, am recurs la cazul cu soţia lui Şatov, adică am folosit zvonurile despre relaţiile dintre voi la Paris, prin care fapt se şi poate ex­plica, desigur, incidentul de duminică... Nu te superi ?

— Sînt convins că ai depus o maximă diligentă.

— Uite. tocmai de asta ru-am temut eu. Ce înseamnă ,,maximă diligentă" ? Sună ca un reproş. De altfel văd că pui chestiunea direct şi pe faţă ; şi eu care mă temeam, ve­nind încoace, că n-ai să vrei s-o abordezi direct.

— Tocmai că nu vreau să abordez nimic direct, ripostă Nikolai Vsevolodovici cu oarecare enervare, dar pe loc schiţă

un surîs.

— Dar nu este vorba despre asta ; să nu cazi în greşeală, nu despre asta vorbesc eu, nu despre asta ! îşi flutură rnîinile Piotr Stepanovici lăsînd să-i ţîşneascâ vorbele şuvoi, ca nişte boabe de mazăre, şi bucurîndu-se vădit de enervarea gazdei. Nu vreau să te enervez cu afacerea noastră, mai ales în si­tuaţia în care te afli acum. Am venit numai să discutăm cazul de duminică şi numai în măsura în care este necesar în momentul de faţă, pentru că aşa nu se poate. Sînt minat de cea mai sinceră dorinţă de a mă explica şi de această explicaţie am absolută nevoie eu şi nu dumneata, o spun asta ca să-ţi menajez amorul propriu, dar totodată spunîndu-ţi şi purul adevăr. Am venit cu gîndul să fiu de aici încolo totdeauna sincer faţă de dumneata.

; — Ceea ce înseamnă că pînă acum n-ai fost sincer ?

" — O ştii doar prea bine şi singur. Am recurs de multe

ori la şiretenii... Văd că zîmbeşti şi mă bucur de acest zîmbet,

pentru că îmi va servi ca pretext pentru explicaţie ; înadins arn provocat acest zîmbet prin cuvîntul rneu lăudăros „şire­tenii'', ca ?ă te superi imediat : cum aş fi îndrăznit, adică, să cred că ascunzîndu-rnă faţă de dumneata prin şiretlicuri să pol ajunge la o explicaţie ? Observi, observi cît de sincer am devenit acum ! Ei bine, vrei să mă asculţi ?

Pe faţa lui Nikolai Vsevolodovici, dispreţuitor de calmă şi chiar ironică, în ciuda intenţiei evidente a musafirului de a-l enerva prin impertinenţa calculată a naivităţilor sale pre­meditat grosolane, îşi făcu loc, în sfîrşit, o expresie de uşoară curiozitate îngrijorată.

— Ascultă aşadar, se agită Piotr Stepanovici şi mai mult. Plecînd încoace, adică în general, spre acest oraş, acum zece zile, eu, bineînţeles, eram hotărît să joc un rol. Cel mai bine ar fi fost să nu joc nici un rol şi să apar aşa cum sînt eu, cu adevărata mea faţă adică, nu-i aşa ? Nu există nimic mai derutant decît faţa adevărată a omului, deoarece nimeni n-o crede. Mărturisesc, am vrut la un moment dat să fac pe pros­tul, pentru că fizionomia de prost e mai comodă decît pro-pria-ţi fizionomie ; întrucît însă figura de prost constituie o extremă, iar extremele totdeauna stîrnesc curiozitate, rn-am decis să apar eu faţa mea adevărată. Şi care este, de fapt, faţa mea adevărată ? Mediocritatea aurită : nici prost, nici d'-ştept. desUi! do modest înzestrat şi căzut din lună, cum se exprimă aici unii înţelepţi, nu-i aşa ?

— De, s-ar putea să fie şi aşa, schiţă un surîs abia per­ceptibil Nikolai Vsevolodovici.

— Aşadar, eşti de acord ; eram sigur că prin asta nu fac altceva decît să exprim ceea ce gîndeşti chiar dumneata... Nici o grijă, nici o grijă, nu mă supăr şi, dacă m-am caracterizat astfel, am făcut-o nu ca să-mi atrag din partea dumitale nişte obiecţiuni compensatorii laudative : „că adică nu-i chiar aşa, nu eşti lipsit de talente, dimpotrivă, eşti un om deştept''... Observ că iar zîmbeşti !... altă gafă. N-ai fi spus : „eşti deş­tept", hai să zicem ; admit orice. Passons, cum zice papă, şi în­tre paranteze fie spus, nu te supăra pentru vorbăria mea. Să-ţi dau, dacă vrei, şi un exemplu : întotdeauna vorbesc mult, adică înşir nenumărate cuvinte, şi mă grăbesc, şi de aceea nu reuşesc niciodată să exprim ceea ce doresc. Dar de ce vor­besc mult, cu multe cuvinte şi nu-mi ating scopul niciodată ? Pentru că nu ştiu să vorbesc. Cei care se pricep să vorbească

234

bine se exprimă concis. Iată deci şi lipsa mea de talent, nu-i aşa ? Intrucît însă acest talent de a nu avea talente, cu totul firesc mie, îl am ca dar natural, de ce nu l-aş folosi profitmd de el în mod artificial? Şi deci îl folosesc şi profit din plin. E adevărat că pregătindu-mă să vin în aceste locuri m-am gîndit să adopt o atitudine de tăcere ; pentru a şti să taci însă îţi trebuie un mare talent, deci ceva nepotrivit persoanei mele ; pe de altă parte, tăcerea e totuşi primejdioasă; şi atunci m-am hotărît definitiv că e mai bine să vorbesc, şi să vorbesc exact aşa cum vorbesc, fără nici un talent, adică mult, mult, mult, precipitîndu-mă să demonstrez şi la sfîrşit să mă încurc întotdeauna în propriile mele demonstraţii, îneît ascultătorul să se depărteze de mine fără să fi ascultat pînă la capăt, dînd din umeri şi desfăcîndu-şi nedumerit braţele, sau şi mai exact scuipînd cu dezgust. Rezultatul : în primul rmd, ai dat dovadă şi i-ai convins că eşti cam simpluţ şi un mare naiv ; în al doilea rmd, ai reuşit să-i plictiseşti la cuînie ; în alt treilea, ai rămas neînţeles ; deci trei avantaje dintr-o dată ! Gîndeste-te, aşadar, cum s-ar putea ca, după toate astea, cineva să te bănuiască de cine ştie ce intenţii ascunse sau urzeli, misterioase ? Oricare din ei s-ar simţi personal ofensat de acela care ar veni cu presupunerea că aş nutri nişte gînduri ascunse. Unde mai pui că uneori izbu­tesc chiar să-i fac să rîdă cu mare haz, ceea ce este deja o izbîndă preţioasă. Acum ei îmi vor ierta orice, fie chiar şi pentru simplul fapt că deşteptul, care publica acolo undeva manifeste, s-a dovedit aici mai prost decît ei toţi, nu-i aşa ? Zîmbetul dumitale îmi spune că mă aprobi.



De fapt, Nikolai Vsevolodovici nu zîmbea de loc, ci dini-/ potrivă asculta cam încruntat şi nerăbdător.

<— Aud ? Poftim ? Mi se pare că ai spus „absolut egal" ? turui Piotr Stepanovici. (Nikolai Vsevolodovici nu scosese nici

0 vorbă.) Dar bineînţeles, bineînţeles, fii sigur că nu fac asta pentru a te compromite cu tovărăşia mea. Ştii, am im­presia că astăzi nu prea eşti în apele dumitale ; am alergat aici cu sufletul deschis şi vesel, iar dumneata îmi suspectezi orice cuvinţel; te asigur deci că astăzi nu voi atinge nici o chestiune delicată, ai cuvîntul meu şi accept anticipat toate condiţiile dumitale!

Nikolai Vsevolodovici continua să tacă.

1 ir— Poftim ? Ai spus ceva ? Văd, văd că iarăşi am făcut o

53(5

gafă ; n-ai propus nici un fel de condiţii, şi nici nu vei pro­pune ; cred, cred, dar te rog calmează-te ; îmi dau seama prea bine că nu merit să mi se pună vreo condiţie, nu-i aşa ? Răspund chiar eu pentru dumneata, cu anticipaţie şi, bineîn­ţeles, din lipsă totală de talent ; numai şi numai din lipsă de talent, exclusiv din lipsă de talent... Rîzi ? Aud ? Ce-ai spus ?



— Nimic, zîrnbi în sfirşit Nikolai Vsevolodovici, mi-am adus aminte în clipa aceasta că într-adevăr te-am calificat într-o zi drept un om lipsit de talente, dar nu erai de faţă şi înseamnă că ţi s-a transmis... Te-aş ruga să treci mai re­pede la ceea ce te aduce.

— Păi, tocmai despre acestea am vorbit pînă acum, des­pre cele întîmpiate duminică ! bîigui Piotr Stepanovici. Ei bine, cum crezi că m-am comportat eu duminică ? Exact ca o mediocritate grăbită şi lipsită de harul talentelor şi care în modul cel mai netalentat a pus stăpînire pe întreaga conver­saţie, forţînd toată desfăşurarea ei. Dar mi s-a iertat totul, în primul rînd pentru că sînt căzut din lună — se pare că toţi aici sînt de acord în această privinţă ; în al doilea rînd, pentru că le-am povestit o istorioară drăguţă şi v-am scos pe toţi din bucluc, nu-i aşa ? Este sau nu este adevărat ?

— Da, dar ai povestit-o în aşa fel, îneît să persiste dubiul şi să dai în vileag indirect înţelegerea şi înscenarea noastră, care de fapt nici n-a existat, ştiind prea bine că eu nu te-am rugat nimic in acest sens.

— Exact, exact ! se înflăcăra Piotr Stepanovici, arătîn-du-se entuziasmat. Am procedat în aşa fel ca dumneata să observi tot angrenajul acestui resort ; am făcut-o doar pentru dumneata, numai pentru dumneata m-am izmenit făcînd acest circ, pentru că urmăream să te prind şi să te compromit. Dar mai ales voiam să aflu în ce măsură îţi este frică.

— Sînt curios, de ce mi-o spui acum atît de franc ?

— Nu te supăra, nu te supăra ; nu mă fulgera cu privi­rea dumitale seînteietoare. De altfel, nici nu fulgeri, nici nu seînteiezi. Ai vrea să ştii de ce vorbesc atît de sincer ? Păi, tocmai pentru faptul că totul acum s-a schimbat, s-a ter­minat, a trecut şi a rămas acoperit de nisip. Mi-am schimbat brusc ideea pe care mi-o făcusem despre dumneata. Calea cea veche s-a epuizat ; de acum încolo nu te voi compromite niciodată pe această cale, ci pe o cale nouă.

237

— E o schimbare de tactică ?



— Nu există nici o tactică. Acum în toate domneşte voia dumitale deplină ; dacă vrei, spui da, dacă vrei, spui nzi. Iată tactica rnea cea nouă. iar despre cauza noastră nu voi scoate nici un cuvînt pînă cînd nu-mi vei porunci chiar dumneata. Rîzi ? Voia dumitale ; şi eu rid. De data aceasta însă foarte foarte serios, deşi un om care se grăbeşte atîta este desigur lipsit de talent, nu-i aşa ? Nu importă, fie şi fără talent, dar o fac foarte foarte serios.

Şi într-adevăr le spusese toate astea cu multă seriozitate, pe un ton cu totul schimbat şi cuprins de o emoţie neobiş­nuită la el, încît Nikolai Vsevolodovici îl privi plin de cu­riozitate.

— Zici că ţi-ai schimbat ideea pe care ţi-o făcuseşi des­pre mine ? întrebă ei.

— Mi-am schimbat ideea în privinţa dumitale exact în clipa cînd, după gestul lui Şatov, ţi-ai dus mîinile la spate ; şi atîta ajunge, ajunge ; te rog fără alte întrebări, mai mult nu voi spune nimic.

Piotr Stepanovici sari de la locul său fluturîndu-şi mîi­nile, alungind parcă din faţa lui presupusele întrebări ; în-trucît însă nu urmă nici o întrebare, şi cum n-avea nici un motiv să plece, se aşeză din nou în fotoliu, oarecum liniş-tindu-se.

— Apropo, între paranteze, reluă el imediat, unii susţin aici că ai să-l omori, s-au angajat şi pariuri, încît Lembke s-a gîndit la un moment dat să pună în mişcare poliţia, dar lulia Mihailovna i-a interzis... Dar ajunge, ajunge despre asta, am spus-o doar aşa, cu titlu informativ. Şi tot fiindcă veni vorba : în aceeaşi zi i-am transportat pe Lebeadkini peste rîu. cunoşti acest lucru ; ai primit bileţelul meu cu adresa unde se află ei ?

— L-am primit chiar atunci.

De data aceasta însă n-am făcut-o ,,din lipsă de talent", ci cu toată sinceritatea, din devotament. Chiar dacă rezul­tatul denotă o lipsă de talent, în schimb intenţia a fost sin­ceră.

— N-aş avea nimic de obiectat, poate că tocmai aşa tre­buia... zise îngîndurat Nikolai Vsevolodovici, te rog însă pe viitor să nu-mi mai trimiţi bileţele.

— Nu se putea altfel, doar unul singur.

233

■— Prin urmare, Liputin ştie ?



— Nu se putea altfel ; dar ştii şi dumneata că Liputin nu va îndrăzni... Totuşi ar trebui să trecem şi pe la ai noştri, adică şi pe la ei, nu pe la ai noştri, altminteri parcă te văd că te legi iar de cuvinte. Fii liniştit însă, nu chiar acum, ci cîndva mai tîrziu. Acum plouă. îi voi înştiinţa, se vor aduna, iar noi ne vom duce seara. Ne aşteaptă cu nerăbdare, ca gurile căscate, ca nişte pui de cioară în cuib, să vadă ce surprize o să le aducem ! Nişte capete înflăcărate. Şi-au făcut rost de cărţi, au de gînd să facă o mare discuţie. Virghinski î l-prezintă idee;1, general umană. Liputin este fourierist cu înclinaţii vădite pentru afaceri poliţieneşti ; trebuie să-ţi spun că într-o anumită privinţă este un om preţios, în toate cele­lalte însă reclamă multă severitate ; în sfîrşit. cel cu ure­chile lungi îşi va expune sistemul lui propriu. Ştii, sînt cam ofensaţi de faptul că îi tratez cam de sus şi-i răcoresc din cînd în cînd cu cîte un jet de apă rece, ha, ha ! Trebuie neapărat să ne ducem pe acolo.

— M-ai prezentat cumva ca un fel de şef ? lăsă să-i scape cît se poate mai nepăsător Nikolai Vsevolodovici.

Piotr Stepanovici îi aruncă o privire scurtă.

— Apropo, schimbă el subiectul, ca şi cum n-ar fi auzit întrebarea lui Stavroghin, cu vădită intenţie de a se eschiva, am venit de cîte două şi chiar de trei ori pe zi la venerabila Varvara Petrovna, ceea ce m-a obligat să vorbesc mult.

— Îmi închipui.»

— Să nu-ţi închipui nimic, ci pur şi simplu i-am spus că n-ai să-l omori şi bineînţeles şi alte lucruri plăcute. Şi ce crezi: chiar de a doua zi dumneaei ştia că eu am trans­portat-o pe Măria Timofeevna peste rîu ; i-ai spus dumneata ?

— Nici gînd.

— Eram convins că nu de la dumneata a aflat. Dar cine altul putea să-i spună afară de dumneata ? Sînt foarte curios să ştiu.

— Liputin, bineînţeles.

— Nu, nu ; în nic un caz Liputin, murmură, încruntîn-du-se, Piotr Stepanovici, voi afla eu cine anume. Mă cam bate gîndul că s-a amestecat Şatov. De altfel, vorbesc prostii, să lăsăm acum asta! Deşi e un lucru foarte important,..

239

Apropo, am toi aşteptat ca mama dumitaîe să-mi pună brusc, după cum are obiceiul, întrebarea esenţială... Dar în toate zilele acestea ea mi s-a părut tare morocănoasă ; cînd coîo. sosind astăzi, o găsesc într-o dispoziţie excelentă. Cum vine asta ?



— Foarte simplu, pentru că astăzi i-nrn dat cuvînlu.l că o să mă duc să cer în căsătorie, peste cinci zile. pe Lizavcta Nikolaevna, zise Nikolai Vsevolodovici cu o sinceritate neaş­teptată.

— Asta-i, va să zică... acum înţeleg, bîigui Piotr Stepa-novici. încurcat parcă. Cică se logodeşte cu Mavriki. Dar ai dreptate, asta nu contează, ar fi în stare- să fugă şi de sub cununie. E de ajuns să-i faci un semn. Nu te supăra că îţi vorbesc aşa, de-a dreptul.

.— Nu mă supăr de loc.

— Observ că astăzi nimic nu este în stare să te supere şi încep să mă tem de dumneaia. Sînt curios cum te vei îniâ-ţişa mîine. Ai pregătit probabil multe năstruşnicii. Nu te superi că-ţi vorbesc astfel ?

Nikolai Vsevolodovici nu-i mai răspunse nimic, ceea cj avu darul să-l enerveze la culme pe Piotr Stepanovici.

— Apropo, i-ai spus în mod serios mamei dumitaîe des­pre intenţia pe care o ai în privinţa Lizavetei Nikolaevna ? întrebă el.

Nikolai Vsevolodovici îl fixă cu o privire rece.

■— Aha. înţeleg, ca s-o linişteşti numai, bineînţeles.

— Dar dacă ar fi chiar foarte serios* îl întrebă hotărit Nikolai Vsevolodovici.

i— Mă rog, Dumnezeu să vă binecuvînteze. cum se spune în asemenea ocazii, nu va dăuna de loc cauzei (observi, n-am spus cauzei noastre, nu prea înghiţi cuvîntul noastră), în ce mă priveşte... sînt bineînţeles întru totul la dispoziţia dumi­taîe, o ştii prea bine.

•— Crezi ?

i— Nu cred, nu cred nimic, se grăbi să spună rîzînd Piotr Stepanovici, întrucît ştiu prea bine că în problemele perso­nale ai obiceiul să chibzuieşti temeinic dinainte şi că deci to­tul la dumneata este pus la punct în această privinţă. N-am vrut să spun decît că mă pun cu toată seriozitatea la dispozi­ţia dumitaîe, adică oriunde şi în orice împrejurări poţi conta pe mine, înţelegi ?



Yüklə 4,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin