Ethan Frome

Parteneriat strategic“ SRI-Mossad încă din 1992

Este foarte semnificativ faptul că după anul 1989, in­teresele is­ra­e­li­e­ne în România au fost promovate prin aso­ci­erea ofiţerilor diverselor ser­­vicii secrete israeliene cu ofi­ţeri de informaţii români, activi sau în re­zer­vă, sau chiar cu foşti şefi ai serviciilor secrete româneşti.

Cazul cel mai clar este cel al aşa-zisei „eminenţe cenuşii“ a Ser­­vi­­ciului Român de Informaţii din perioada 1990-1994, colonelul Ste­li­an Oc­tavian Andronic. După ce la în­ce­putul carierei sale a condus rezi­den­ţa (re­ţea­ua) spionajului româ­nes­c din Israel, apoi pe cea din Olanda, col. An­dro­­nic a fost retras în ţară deoarece ar fi „reuşit“ să-şi decon­spi­re agen­­­ţii în faţa contraspionajului local¹.

Colo­ne­­lul An­dro­nic relata însă recent că în perioada anilor ’60, când con­du­cea spionajul românesc în Israel, se împrietenise de fapt cu ofiţerii israelieni care trebuiau să îl ur­mărească.

Lucrând tot în cadrul DIE (centrala spionajului ro­mâ­nesc în epo­că), co­lo­ne­lul Andronic a continuat să aibă re­la­ţii cu ofiţerii is­ra­elieni, atunci când s-a ocupat de unitatea specială 0107/AVS, structură ce avea o au­­­to­ri­­tate „discreţi­o­na­ră în cadrul Securităţii asu­pra ope­ra­ţi­u­ni­lor de co­merţ ex­terior“, adică se ocupa cu operaţiunile valu­­tare şi cu alimentarea conturilor se­crete din străinătate în care au fost văr­sate şi milioanele de dolari ale „Lia­­i­son Bureau“-ul israelian în schim­bul evreilor „români“ emi­graţi în Israel, operaţiune condusă din partea Mo­ssad-ului de Dan Shaike (Ie­sha­iahu)².

Prins tras pe dreapta de că­tre conducerea DIE la „revoluţia“ din 1989, colonelul Stelian Octavian Andronic a fost reactivat rapid în ca­drul nou creatului Serviciu Român de Informaţii, ce lua locul Se­cu­ri­tă­ţii. El era adus în SRI de către şeful acestui serviciu, Virgil Mă­gu­­rea­nu, un con­tro­ver­sat personaj emanat de „revoluţie“, care a de­ve­nit ulterior ple­că­rii din fruntea SRI reprezentantul în România al firmei israeliene Netafim¹.



Adus în SRI în 1990 ca „profesionist“ pentru a organiza „no­ua Se­cu­ritate“ românească, colonelul Stelian Andronic a fost în­ca­drat în cali­ta­­­te de „consilier economic“ al lui Virgil Măgu­rea­nu, deşi, aşa cum a de­­cla­­­rat el însuşi, era adus să îl ajute pe Măgureanu din umbră la con­du­ce­rea şi or­­ga­ni­za­rea serviciului secret românesc. Pentru a nu exista co­men­­tarii privind poziţia pe care a ocupat-o îna­in­te în Se­curi­ta­te, a convenit cu Măg­ureanu să ocupe for­mal func­­ţia de „con­silier al direc­to­ru­lui general al SRI“ şi să fie cât mai puţin văzut de către ce­­­le­lal­te cadre mili­ta­re. Tot pen­tru a nu fi prea vizibil, el îşi instalase sediul sau „biroul“ pe str. Lon­dra, sub acoperirea fir­mei fantomă Eson srl, firmă ce şi-a încetat la un mo­ment dat activitatea ca ur­mare a unor semnalări ale presei.

Principalul scop al prezenţei colonelului Andronic în vârful SRI-ului a fost acela al desfiinţării conturilor secrete valutare şi a firmelor sub aco­perire din străinătate ale Secu­ri­tăţii şi înfiinţarea altora, în acelaşi re­gim, ale SRI-u­lui. To­tuşi, el a implicat în toată această activitate o cola­­­bo­­­ra­re cu omo­logii săi din Mossad, iniţiind totodată un par­te­­ne­ri­at stra­tegic secret cu Israelul în privinţa economiei ro­mâ­neş­ti, după cum singur avea să de­cla­re public în ianuarie 2008, în emisiunea tv ZigZag, asi­gu­rând intrarea prioritară a ca­pi­ta­lu­lui evreiesc (israelian mai ales) în România.

Chiar dacă operaţiunile colo­ne­­­lului Andronic şi ale SRI au permis şi crearea unei pături de capitalişti români născuţi sub cupola noi­lor ser­vicii secrete româneşti (dar sub bagheta foştilor ofi­ţeri de Securi­ta­te), ast­fel în­cât să fie întârziată acapararea întregii eco­no­mii ro­mâneşti de către ca­­pi­­talul străin, ele au condus tot­o­da­tă la fa­vo­rizarea unui singur fel de ca­­pital stră­­in, cel evreiesc.

Iată cum din po­zi­ţia de re­pre­zen­tant al SRI, colo­ne­­­lul şi-a con­tac­tat, tot în 1990, prie­te­nii pe care şi i-a fă­cut în serviciile secrete israe­li­e­ne încă din anii când con­du­cea rezidenţa spio­na­ju­lui românesc în Israel².

„În această perioadă am desfăşurat şi acţiuni pe linia relaţiilor din­tre SRI şi serviciile speciale israeliene. Am fost iniţiatorul primelor con­tac­te directe din istorie între directorii acestor servicii şi participant la ele. Cu spri­jinul a doi străini - un israelian şi un american -, am iniţiat, organizat şi par­ti­cipat la prima vizită, semioficială, a şefului SRI în Israel, unde s-au rea­li­zat primele contacte cu directorul Shin Beth şi cu alţi conducători ai ser­vi­ci­ilor secrete israeliene. Deplasarea în Israel a echipei formate din şe­ful SRI, un translator şi cu mine a avut loc între 28 şi 31 octombrie 1992. Invitaţia [formală] ne-a fost făcută de o relaţie a mea, un om de afaceri israelian“, care ar fi informat şi serviciile speciale israeliene despre prefe­rinţa româ­ni­lor de a colabora cu ele, motiv pentru care şeful Shin Beth i-a trimis o scri­so­a­­re şefului SRI, solicitându-i o întâlnire în timpul şederii în Israel.

Toate comunicările şi aranjamentele vizitei în Israel a şefului SRI, Virgil Măgureanu, au fost făcute „pe cale particulară“, fiind folosite doar te­le­fonul şi faxul de la domiciliul lui Stelian Andronic. „Chiar şi scrisoa­rea adre­­sată de şeful Shin Beth directorului SRI mi-a fost înmânată de către o cunoştinţă a mea din Londra, care a trecut prin Bucureşti, venind de la Tel Aviv“, spunea acesta. Întregul program, pe ore, pe care avea să îl pe­trea­că Măgureanu în Israel, inclusiv orele de somn în diverse hoteluri, a fost transmis în ultima clipă a plecării din Bucureşti de către Shin Beth pe faxul de acasă al lui Andronic.

„Programul vizitei, foarte bine organizat, a cuprins un traseu turis­tic, o rundă de discuţii şi o masă oferită de conducerea Shin Beth în oră­şe­lul Herz­lya, de pe ţărmul Mării Mediterane, precum şi un cocteil oferit de ser­viciile secrete israeliene în saloanele Centrului pentru Studii Spe­cia­le de lângă Tel Aviv. La cocteil au luat parte şefi ai serviciilor speciale israeliene şi ai centrului. Tot cu această ocazie, în sala de proiecţie a cen­trului ne-a fost prezentat un film documentar... A fost o vizită im­pre­si­o­nantă, foarte bine pregătită de gazde şi după părerea mea, extraordinar de utilă pentru ambele părţi...

...Îmi amintesc împrejurările în care a avut loc prima întâlnire, ne­pro­gramată, şi discuţiile cu reprezentantul Mossad-ului în camera mea de la hotelul Hilton din Tel Aviv - continua istorisirea Andronic -. Iniţiativa în­tâl­­nirii a aparţinut conducerii Mossad, care şi-a manifestat dorinţa de a intra în contact cu serviciile noastre secrete şi a folosit ocazia prezenţei noas­tre semi-oficiale în Israel.“

Aşa se face că vizita israelienilor a fost întoarsă în scurt timp, ve­nind la Bucureşti şi conducerea Mossad-ului şi cea a ser­vi­ci­ilor de infor­ma­ţii militare israeliene, ei fiind cazaţi la o vilă de protocol timp de 3 zile. Au avut loc o serie de dis­­cu­ţii se­­crete la care s-au pus bazele unui par­te­ne­ri­at ro­mâ­no-israelian (Mossad-SRI) pe probleme de spionaj, dar şi pen­­­tru in­tra­­rea ca­pi­ta­lului israelian în România, pentru ca firmele evre­ieşti „să ajute“ eco­no­mia românească. Aceasta înseam­nă că SRI a sprijinit pre­fe­ren­ţial fir­me­­le israeliene sau evre­­­ieşti de aiurea (susţinute de Mossad) în intra­rea pe piaţa ro­mâ­neas­că şi, mai mult decât probabil, în multe din pri­va­ti­ză­ri­le româneşti efec­tu­a­te în anii ’90.

Una dintre întâlnirile israelienilor cu ocazia acelei prime vizite s-a derulat la sediul ministerului Apărării de la Bucureşti, după care a urmat o „retehnologizare“ a armatei române, scump plătită evreilor.

În perioada în care colonelul Andronic încheia din par­­tea SRI-ului acordurile „economice“ cu Mossad-ul, care pre­supunea şi înfiinţarea de firme comune sub acoperire, şef al Mossad-ului (director general sau „În­sărcinat al Serviciilor Securităţii de Stat“) era Shabtai Shavit, care a con­­­dus Mossad-ul în perioada 1989-1996 şi care, aşa cum vom vedea în pa­­gi­nile următoare, desfăşoară în ultimii ani multiple afaceri în România, fiind sus­ţinut şi asociat cu un fost coleg al colonelului Andronic, adică co­lo­nelul Constantin Ce­tinoiu, care după ce a lucrat în ca­drul DIE, din 1990 a ac­­ti­vat în ca­drul SRI, ca şi Andronic. Cum am mai spus, însuşi Virgil Mă­­gu­­­reanu a ajuns să lucreze pentru firme israeliene.

De la acel prim contact din ’92, întâlnirile periodice cu Mossad-ul, ca şi cu CIA, aveau să devină o regulă pentru conducerea SRI-ului. De exemplu, după ce în ianuarie 2007 a petrecut o săptămână în SUA pen­tru consfătuiri cu CIA şi FBI, George Maior, directorul SRI, a mai stat o săp­tămână şi în Israel, în februarie, întâlnindu-se cu şefii servi­ci­i­lor se­cre­­te, respectiv ai Mossad şi ai Shabak (fostul Shin Beth).
Ofiţerii israelieni demarează afacerile româneşti

Deşi nu se cunosc public documentele care să ateste acor­dul SRI-Mossad oficializat în 1992, un fapt cert este că în anii care au urmat, o se­rie de „afa­cerişti“ israelieni cu grade mi­li­tare în struc­tu­rile israeliene sau sim­pli agenţi israelieni, au asal­tat lite­ral­men­te România, iar în anturajul aces­to­ra sau anga­jaţi ai fir­me­lor israeliene se regăsesc ofiţeri „în retra­ge­­re“ din ca­drul Securităţii, ai SRI sau ai SIE¹. Şi mai înainte, la 2 sep­tem­brie 1991, se semna la Ierusalim „Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor“, în condiţiile în care şi preşedintele român Ion Iliescu se afla într-o „vizită de stat în Israel“.

Din anul 1993, „Mossad trimitea în România o sumă de refugiaţi. Prac­tica era curentă, o sumă de lucrători pensionaţi erau puşi la adă­post în afara patriei şi beneficiau de o rentă viageră pentru serviciile adu­se Statului Israel. România era una din destinaţiile preferate, fiind o ţară ief­ti­nă şi sigură“¹. Din grupul adus în România făcea parte Enrico Aidan, fost luptător în rezistenţa tripolitană, mai apoi lucrător la King David Hotel în Tel Aviv. La ideea acestuia se în­fiinţează două societăţi, SC Queen In­vest­ments SRL şi Casa Vernescu SRL, propri­etatea a două mari com­pa­nii israelite, Queen Investe­ments şi Double Contact. La conducerea aces­tora s-au regăsit mai mulţi foşti lu­cră­­tori sau colaboratori ai serviciilor is­ra­eliene - Zwika Greenbaum, Cha­nan Schiffer, Freddy Robinson, Liviu Mandler (ultimii doi implicaţi în falimentarea şi preluarea băncii Dacia Felix), Enrico Aidan, Marius Salomon (evreu născut la Baia Mare, ulterior emi­grat în Is­rael, lucrător al Mossad în Africa de Sud, pensionat şi refugiat în Bu­cu­reşti în cadrul programelor speciale de protecţie ale serviciilor israe­li­e­ne). Prin aceste firme se în­fi­in­ţează cazinoul Casino Palace în Casa Ver­nescu de pe Calea Victoriei, în Bucureşti, clădire cedată de Uniunea Scri­itorilor prin Mircea Dinescu (care a rămas prieten cu Freddy Robinson).

Alt vechi lucrător Mossad venit cu grupul la începutul anilor ’90 a fost Mircea Bleher (un evreu născut la Timişoara, fiu al lui Braha Bleher), care a servit ca pilot de elicopter în armata israeliană, fiind ulterior ra­co­lat de serviciile de informaţii. El a dat în România o serie de tunuri finan­ci­are prin firmele Best Service Com şi Pacific Motors, ce au făcut obiec­tul multor scandaluri: „Afacerea Skoda 2“, „Afa­ce­rea Daewoo“ sau „Afacerea Pia­ggio“, derulate cu ajutorul celei mai mari bănci de stat româneşti de atunci, precum BRCE-ul sau Bancorex-ul.

În acele vremuri ale anilor '90, când „janquetteria“ evreiască in­va­da România, adică turismul jocurilor de noroc sau de gambling, existau doar „două cazinouri mari şi late, unde se jucau vouchere emise în Israel şi se ridicau câştigurile tot acolo“: Palace-ul de la Casa Vernescu şi ca­zi­noul Blindo de la hotelul Sofitel - Word Trade Center, proprietatea unor foşti fot­ba­lişti evrei, David Azulai, Eli Ohana şi Nissim Zoar, şi aceştia în legătura şi protecţia Mossad. Nici fiscul, nici autoritatea de reglementare şi control, nici presa nu se uita la ce bani se spală acolo, „că doar Clubul Presei se îndopa în Casa Vernescu“, cum a spus un participant.

În 1997, ziaristul Mihai Antonescu făcea PR pentru aceste afaceri evreieşti, dar ar fi fost implicat în demararea acţiunilor Poliţiei de fron­ti­e­ră de pe Aeroportul Otopeni, ce a desfăşurat un amplu control asupra unor grupuri de jucători evrei veniţi în turismul de gambling la cazi­no­u­ri­le isra­e­liene din Bucureşti, de la care a confiscat cca 100.000 de dolari. În urma acestui eveniment, Mihai Antonescu a fost ameninţat de jucătorii israe­lieni cu moartea şi astfel „devine brusc antisemit“ (scrie la săp­tă­mânalul Atac la Persoană, unde îi atacă pe evrei şi se alege cu o con­dam­nare pe­nală pentru instigare la ură de doi ani de închisoare cu suspendare).



Dar mahărul evreu nr.1 de la începutul anilor ’90 în turismul privat ro­mâ­nesc, a fost româno-israelianul Marcel Bădescu.

Născut în România, Bădescu a fost ofi­ţer activ de rang superior în aviaţia militară română. În 1964, însă, el se tran­s­fe­ră la proaspăt re­or­ga­ni­za­tul ONT Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism), ce func­ţiona în cadrul Mi­nisterului Comerţului Exterior. Bădescu, etnic evreu vorbitor de limbi stră­ine, a fost plasat ca „responsabil“ la „Departamentul Ghizi“, un obiectiv im­por­tant al Secu­ri­tăţii statului, pentru care ghizii ce interacţionau cu străi­nii erau o sursă valoroasă de informaţii. În scurt timp Marcel Bădescu ajun­ge şeful ONT Bucureşti, perioadă în care era şi „consilierul“ rabinului-şef al evre­ilor din România, Moses Rosen¹.

După cutremurul din 1977, Bădescu a emigrat în Israel, unde a de­­venit director pe zona România şi Europa de Est, în general, la Ophir Tours, atunci, ca şi acum, cel mai mare tour-ope­rator tu­ristic israelian. Din noua poziţie a ajuns unul din cei mai importanţi parteneri israelieni ai ONT Carpaţi, cu care a păstrat legături până în 1990, într-o evi­dent foar­te bună relaţie atât cu Mossad-ul (căruia era obligat să îi ra­por­te­ze, conform re­gulilor statului evreu), cât, foarte plauzibil, şi cu Securitatea română.

Imediat după revoluţie, în 1989 Marcel Bădescu s-a întors din Israel în Româ­nia, cu misiu­nea asu­ma­tă de a pune bazele primei agenţii de tu­rism private, ce a devenit astfel şi cea mai mare. Aşadar, în martie 1990, în plin centrul Bucureştiului, el a în­fiinţat îm­preună cu fostul director ge­ne­­ral al ITHR (Întreprinderea de Turism Hoteluri şi Restaurante a statului so­cia­list), Gh. Popa, un vechi cola­borator al său, firma Nova Turism. Aducem aici mărturia personală că acest domn Popa era o legendă vie la acea vre­me în turismul hotelier bucureştean al epocii şi, deşi debarcat de „re­voluţie“, rămăsese cu relaţii uriaşe în domeniu, fiind un fel de eminenţă ce­nuşie de care ascultau mulţi din noii directori de la hotelurile din capitală. Astfel, pe când era condus de directorii Radu Nicolescu sau Stegaru, Hotelul Bucu­reşti asigura clandestin, gratuit, toată întreţinerea tehnică şi alte servicii pen­tru se­diul Nova Turism. Aceşti directori, susţinuţi din umbră la nu­mi­rea pe func­­ţii de către Gh. Popa (asociatul lui Bădescu) au încheiat şi sus­ţi­nut pri­ma pri­va­­tizare (eşuată) a Hotelului Bucureşti (Radisson azi), cea din 1992 cu fir­ma Pargest, deţinută de evreul Robert Azoulay, în asociere cu is­ra­e­li­a­nul Eli Papouchado. Papouchado a rămas de atunci în cărţile pri­va­ti­ză­rii pâ­nă la final (2001), reuşind să ia hotelul în asociere cu alt israelian, Eliahu Rasin (hotelul fiind proprietate israeliană şi azi, dar operat de lanţul Radisson)¹.

♣

Tot de atunci, mai exact din iunie 1992, datează şi privatizarea altui hotel bucureştean, Minerva, în favoarea israelianului Yhiel Rabinovici, zis şi Eli sau Ilie Rabinovici, care şi-a intersectat interesele cu bine­cu­nos­cu­tul mai târziu Alexandru Bittner. Şi hotelul Marriott era atunci o structură ne­ter­minată de regimul ceauşist, predată de regimurile de după 1989, pe mai ni­mic, prin ONT, unor agenţi Mossad ciprioto-arabi, cum vom vedea.

Ofiţerii români pe mână cu cei israelieni în afaceri

Unul dintre aceşti ofiţeri români este generalul (r) Teodor Ileş, care a lu­crat până în 1989 în spionajul comunist (DIE), iar apoi în cadrul SIE, până în 1999. Când lucra la DIE, el avea gradul de colonel şi era co­­legul co­lo­ne­lului Andro­nic, fiind implicat în operaţiunile de „aport valu­tar spe­cial“ (AVS).

El a fost implicat în crearea în anul 1992 a unei firme mixte între serviciile secrete româneşti şi un holding isra­e­li­an, pe modelul descris mai sus de către colonelul An­dro­nic. Aceasta este firma Felix Telecom, în ca­re întreprinderea de cal­cu­la­toa­re românească (de stat) ICE Felix con­­trola 25% din acţiuni, ICE Terra (firmă a fostei Securităţi) 5%, Banco­rex-ul 10% etc. Acţio­na­rul majoritar, însă, ce deţi­nea peste 50%, era Telrad Tele­co­mu­ni­ca­ti­on, hol­ding is­ra­­e­lian „care a in­ves­­tit logis­ti­că şi bani“ în Felix Telecom.

Dacă firmele româneşti de stat şi banca de comerţ exterior fu­se­se­ră toate implicate în operaţiunile unităţii de Securitate AVS (Aport Va­­lu­tar), în spatele holdingului isra­e­lian se va vădi a fi stat un anume Rony Lerner, important ofiţer al Tzahal-ului, armata Israelului, transformat în dea­ler de armament şi om de afaceri.

În câţiva ani de la înfiinţare, Felix Telecom avea să fie practic în­­ghi­ţi­tă prin vânzări suc­ce­sive de că­tre diverse off-shore-uri controlate de is­ra­e­lieni, pentru ca din 2005, ac­ţi­u­nile să îi fie predate, treptat, ge­ne­­ra­­lu­lui Ileş, folosit mai degrabă ca un paravan.

Generalul (r) SIE Teodor Ileş vorbeşte despre Rony Lerner în ter­­meni amicali. Ei s-au cunoscut pe când ofiţerul român era încă activ în spionaj. „Şi Rony este ofiţer în re­zer­vă. Nu ştiu, poate că el o fi şi acum în Mossad... Rony a venit şi în România, cu nişte afaceri. Cum cu cine? Cu Rom­tehnica, Romarm, Terra...“. (Firma prin care israelianul de­ru­lea­­­ză vân­zările de echipamente militare se numeşte High­tech Systems Ltd şi coo­pe­­rează cu gruparea „rusească“ Ros­vo­­ruzheniye condusă de evre­ul Vla­di­miro Montesinos.)

În anii din urmă, fiind monitorizat de serviciile se­cre­te româ­neşti, gen Ileş a fost „identificat ca având le­gă­turi cu unele grupări finan­ciare ex­terne care spionează eco­no­mic societatea na­ţională Romtehnica - tra­­derul de ar­ma­ment al Ministerului Apărării (MAp)“. Generalul recu­noaş­te că l-a cunoscut pe avo­ca­tul israelian pe Mordechai Mint­zer după 1990, când lucra în cadrul spionajului românesc (SIE). La rândul lui, Min­tzer este omul de bază al trafi­can­tului de arme Rony Lerner. Mintzer adminis­trea­ză companiile off-shore în care îl repre­zintă pe Rony Lerner, deschi­zân­du-i acestuia mai mul­­te conturi în Elveţia, Israel, Luxemburg şi SUA: Leumi Bank-Israel, Fibi Bank-El­ve­ţia, UBS-Elveţia, UBS-Lu­xem­burg, Ban­que CAI-Elveţia, Bank of New York-SUA etc¹.

Un raport din 2008 al Direcţiei de Supra­ve­ghere Mili­tară (struc­tu­ra de contraspionaj a Direcţiei Generale de Infor­maţii a Armatei) ada­­u­gă că firmele g-ralului Ileş se află în re­laţie cu grupuri de interese care „pre­judiciază operaţiunile de export/import cu produse speciale (tehnică mili­ta­ră), im­pun clauze dez­avan­tajoase pentru M.Ap, per­ma­nen­tizează le­­gă­turi cu ofiţeri ai serviciilor israeliene de informaţii, sa­bo­­tea­ză unele ope­ra­ţi­uni comerciale ale Romtehnica, fac tra­fic de influenţă etc“.

Managerul Felix Telecom, care se numeşte Traian Mihu, a fost de­­taşat la această firmă din 1992 de la ICE Felix, ceea ce înseamnă că a lucrat permanent cu isra­e­li­enii, după ce înainte de 1989 a lucrat cu Secu­ritatea în ca­drul operaţiunilor AVS, reprezentând ICE Felix.

Felix Telecom a asigurat „sis­temele integrate de tele­co­municaţii utilizate de SRI şi ziariştii stră­ini“ în zilele sum­­mi­t-ului NATO de la Bucu­reşti din anul 2008, după ce ani la rând fusese furnizorul serviciilor se­crete româneşti. „Armata plus toate serviciile de informaţii ale României sunt clienţii fideli ai firmei generalului (r). În timp ce contractele cu SIE şi SRI sunt clasificate, în numai trei ani Felix Telecom a în­casat numai de la Serviciul de Telecomu­nicaţii Speciale (STS) peste 4,6 milioane de euro. Din 15 contracte, şapte au fost în­cheiate fără licitaţie. Recent, Mi­nis­­terul român al Apărării a decartat alte 2,7 milioane de euro în con­tu­ri­le Felix Te­le­com. SRL-ul a executat Sistemul de Intranet Militar, ad­ju­de­­cân­du-şi o aşa-zisă «licitaţie restrâns㻓¹. Alţi „clienţi“ ai fir­mei isra­e­li­ene: Parla­men­tul român, Guvernul, Garda Fi­nan­­ciară, Direcţia Generală a Vă­mi­lor, Poli­ţia, Electrica, Trans­elec­trica, Termo­electrica etc. Totuşi, din mar­tie 2001 până în aprilie 2007, isra­e­lia­nul Mordechai Mintzer a fost ad­­mi­nis­tra­torul Felix Telecom şi a avut astfel acces la secretele lo­gis­tice şi banii ser­vi­ci­i­lor de informaţii de la Bucureşti.

Traian Mihu, managerul Felix Telecom se lăuda cu o afacere care este de fapt eminamente israeliană: Sistemul Naţional de Evidenţă a Popu­laţiei operat de Poliţia Română. Acesta însă, aşa cum am ară­tat în altă parte², a fost imple­men­tat în România de israelianca Tonya Halpern, prin firma sa M.T.IL.ROM., care era agent AMAN şi Mossad în Româ­nia, fiind implicată şi în privatizarea Hotelului Bu­cu­reşti (cămi­nul parlamen­ta­rilor români) în favoarea altui grup israelian, în timp ce soţul ei, Moshe, a adus în România firma is­ra­eliană Elbit, împovărând ar­ma­ta română cu contracte de miliarde de dolari SUA pentru moder­ni­zarea elicopterelor de luptă şi a avioanelor MIG.

„Nu există un sistem mai mare - arăta Mihu -. A fost im­ple­mentat în ’92 şi ’93. Doi ani am lucrat cu Ministerul de Interne. M-am inspirat din modelul sistemului din Isra­el. Ăia au un sistem extrem de bine pus la punct. Păi, m-am descoperit pe mine acolo: de câte ori am intrat în ţară, la ce hotel am dormit etc. Tot! Timpul de conectare al sistemului nostru este mai mic de 1,5 secunde. Ţine da­te­le unei gene­ra­­ţii în urmă. E uriaş şi so­fis­ticat. Acoperă tot“.

Deşi managerul de la Felix Telecom se lăuda că el a „proiectat“ sis­temul, acesta nu numai că este israelian, dar a fost chiar imple­men­tat de către aceştia, respectiv de către Avi Aşman, de la M.T.IL. En­ter­pri­ses Ltd-Tel Aviv. Să mai adă­­ugăm că patroana firmei, Tonya Hal­pern este rudă cu unul dintre foştii directori generali ai Mossad, Isser Harel, pe nu­me­le său real Isser Halpern?

Faptul că astfel de firme au fost înfiinţate cu „bine­cu­vântarea“ SRI-ului, este demonstrat de cazul unei alte firme a generalului Ilieş, Dosefa Import Export, pe care a în­fi­in­­ţat-o în asociere cu un alt coleg al său din SIE, colonelul Gh. Horotan, şi despre care zicea: „Aveam avize legale de la M.Ap., de la SRI. Nu am vândut nici un cartuş. Am adus cli­enţi pentru Romtehnica. Vă daţi seama, eu aveam un nume...“.
Cazurile privind implicarea ofiţerilor de informaţii români în susţinerea afacerilor israeliene în România sunt de-a dreptul nume­roa­se, putându-se vorbi despre un feno­men consacrat deja. Un alt ase­me­nea caz este cel al co­lo­ne­lu­lui DIE, apoi SIE, Dan Victor Bălăesh, care nu este trecut în rezervă nici azi, şi care reprezintă în România, prin ca­bi­­ne­tul său de avocatură de la Bucureşti interesele afaceriş­ti­lor is­raelieni­lor Haim Tzutziashvili (care a dezvol­tat în Ro­mâ­nia lanţul de ma­­ga­zine sub franciza Fiorangelo şi in­ter­me­diază investiţii imobiliare în România pentru companii din Israel) şi Ronny Bruckner, miliardar evreu care vrea să in­tre pe piaţa românească prin grupul său de firme East­­brid­ge şi voia să cumpere compania Titan Mar de la Adri­­e­an Videa­­nu, după ce acesta nu mai era pri­ma­r ge­neral al capitalei, din 2008.