Paul Evdokimov, Rugãciunea în Biserica de Rãsãrit, Iasi, 1996, p. 155 Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 164 Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei, Ed. Anastasia, p. 155 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, XII, Bucuresti, 1989, p. 43 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia Ortodoxã, Craiova, 1986, p.134 Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pãmânt, Sibiu, 1996, p. 146
XIV
Ectenia mare (I)
Mãrturisirea solemnã cã Sfânta Liturghie este intrarea Bisericii în Împãrãtia lui Dumnezeu împlinitã prin binecuvântarea mare este urmatã de o succesiune de cereri cunoscute sub denumirea de ectenia mare. Provenind din limba greacã de la cuvântul ektenhs, o, h, care înseamnã întins, prelung, stãruitor, termenul de ectenie desemneazã, în limbajul liturgic românesc, o rugãciune prelungitã sub formã de îndemnuri stãruitoare la rugãciune adresate de preot sau diacon credinciosilor la care acestia rãspund invocând mila lui Dumnezeu, îndemnuri încheiate cu slãvirea lui Dumnezeu de cãtre preot în numele tuturor. Prima ectenie a Sfintei Liturghii se numeste mare comparativ cu ecteniile mici care reprezintã o prescurtare a ei.
