Fîntînile Paradisului



Yüklə 1,3 Mb.
səhifə13/59
tarix05.01.2022
ölçüsü1,3 Mb.
#69285
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   59
12

Starglider

Ceva de acest fel fusese aşteptat în ultima sută de ani şi multe alarme false se dăduseră în timp. Şi totuşi, atunci cînd în final s-a întîmplat, omenirea a fost luată prin surprindere.

Semnalul radio din direcţia lui Alfa Centauri era atît de puternic, încît la început a fost detectat ca o interferenţă pe circuitele comerciale obişnuite. Faptul s-a dovedit extrem de jenant pentru toţi radio-astronomii care de atîtea decenii scru­tau spaţiul cosmic în căutarea unor mesaje inteligente, mai cu seamă deoarece demult renunţaseră să mai ia în consideraţie triplul sistem al lui Alpha, Ceta şi Proxima Centauri.

Dintr-odată, orice radiotelescop capabil să cerceteze emi­sfera sudică a fost aţintit asupra constelaţiei Centaurus. Într-un interval de ore, s-a făcut o descoperire şi mai senzaţio­nală încă. Semnalul nu venea din sistemul respectiv, ci de la un punct aflat cu o jumătate de grad mai departe. Şi care se mişca.

A fost prima idee despre adevăr. Atunci cînd ea s-a confir­mat, întreaga activitate a omenirii s-a întrerupt.

Puterea semnalului nu mai surprindea. Sursa se găsea deja adînc în interiorul Sistemului Solar, apropiindu-se de soare cu şase sute de kilometri pe secundă. Îndelung aşteptaţii, mult temuţii vizitatori din spaţiu sosiseră în cele din urmă...

Totuşi, vreme de treizeci de zile intrusul nu întreprinse nimic, depăşind planetele exterioare şi transmiţînd invariabil o seric de pulsaţii menite doar să anunţe "Iată-mă!" Nu făcu nici o încercare să răspundă semnalelor trimise către el, şi nu aduse nici o modificare orbitei sale naturale, de cometă. Dacă nu încetinise cumva de la o viteză mult mai mare, atunci călătoria sa din sistemul Centaurului durase două mii de ani. Unii considerară faptul liniştitor, întrucît sugera natura ar­tificială a vizitatorului; alţii se arătară dezamăgiţi, resimţind puternic absenţa unor extratereştri reali, vii.

Întregul spectru de posibilităţi fu discutat, ad nauseam, în toate mediile de informare, în toate parlamentele Pămîntului. Fiecare scenariu imaginat vreodată în science fiction, de la sosirea unor zei binevoitori la invazia unor vampiri sugători de sînge, fu dezgropat şi analizat cu solemnitate. Compania lon­doneză Lloyd încasă prime substanţiale de la cetăţeni dornici să se asigure împotriva tuturor, eventualităţilor viitoare ― in­clusiv a unora care dacă ar fi devenit realitate le-ar fi lăsat prea puţine şanse să ridice vreodată despăgubirea.

Apoi, după ce străinul trecu de orbita lui Jupiter, instru­mentele omului începură să înveţe cîte ceva despre el. Cea dintîi descoperire provocă o panică de scurtă durată. Obiectul măsura cinci sute de kilometri în diametru ― dimensiunea unei mici lune. Poate că la urma urmei era o lume mobilă, tran­sportînd o armată de invazie... Teama se risipi atunci cînd observaţii mai precise indicară faptul că trupul propriu-zis al intrusului avea doar cîţiva metri în diametru. Haloul de cinci sute de kilometri din jurul său constituia ceva familiar ― un reflector parabolic delicat, rotin­du-se uşor, replica exactă a radiotelescoapelor orbitale. Probabil aceasta era antena cu ajutorul căreia vizitatorul păstra le­gătura cu baza de plecare. Şi prin care, chiar în clipa aceea, îşi transmitea fără îndoială înapoi acasă descoperirile, pe măsură ce scana Sistemul Solar şi trăgea cu urechea la emisiunile radio, de televiziune şi de date ale omenirii.

Apoi veni o altă surpriză. Uriaşa antenă nu era direcţionată către Alfa Centauri, ci înspre o cu totul altă regiune a cerului, Începu să pară că sistemul Centaurus constituise doar ultimul port de plecare al vehiculului, şi nu originea lui.

Astronomii încă meditau asupra acestor lucruri cînd bene­ficiară de o şansă extraordinară. Un satelit solar meteorologic, în misiune de rutină dincolo de orbita lui Marte, amuţi brusc, recăpătîndu-şi însă vocea radio un minut mai tîrziu. După ce i se studiară înregistrările, se descoperi că instrumentele fuse­seră temporar paralizate de o radiaţie intensă. Satelitul tăiase însăşi raza de emisie a vizitatorului ― după care calculul desti­naţiei nu mai pusese probleme.

Nu se găsea nimic în acea direcţie pe o distanţă de cincizeci şi doi de ani-lumină, exceptînd o pitică roşie foarte puţin vizibilă şi probabil foarte bătrînă, unul din acei mici sori cum­pătaţi care aveau să strălucească liniştiţi miliarde de ani după ce splendizii giganţi ai galaxiei îşi vor fi epuizat energiile. Nici un radiotelescop nu o examinase îndeaproape; în prezent, toate aparatele ce nu scrutau vizitatorul se îndreptaseră spre bănuita lui origine.

Rezultatul nu se lăsă aşteptat, sosind sub forma unui mesaj puternic focalizat în banda de un centimetru. Constructorii încă se mai aflau în contact cu vehiculul lansat cu mii de ani în urmă; în schimb, instrucţiunile primite de acesta în prezent erau vechi de jumătate de secol.

Apropiindu-se de orbita lui Marte, vizitatorul indică primul semn de recunoaştere a prezenţei omului, în cel mai dramatic şi mai precis mod imaginabil. Începu să transmită imagini standard de televiziune pe 3075 de linii, mixate cu un fluent videotext în limbile engleză şi mandarină, deşi puţin mai poticnit. Prima conversaţie cosmică începuse ― şi nu cum se închipuise întotdeauna, cu o întîrziere de decenii, ci numai de minute.




Yüklə 1,3 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   59




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin