Fîntînile Paradisului

21

Sentinţă
Unul din obiceiurile mai supărătoare ale lui Paul Sarath erau telefoanele inopinate, constînd invariabil din cuvintele "Ai auzit ştirea?", rostite cu bucurie sau supărare după caz. Deşi Rajasinghe fusese adeseori tentat să răspundă la general "Da, nu mă surprinde cîtuşi de puţin," nu avusese niciodată inima să-i răpească lui Sarath mica plăcere.

― Ce e de data asta? întrebă fără mult entuziasm.

― Maxine pe Global Doi, discutînd cu senatorul Collins. Cred că amicul nostru Morgan a dat de bucluc. Te sun mai tîrziu.

Chipul înfîerbîntat al lui Sarath se topi de pe ecran, ca să fie înlocuit cîteva secunde mai tîrziu de Maxine Duval, după ce Rajasinghe comută pe canalul de ştiri. Femeia şedea în stu­dioul ei obişnuit şi se adresa Preşedintelui Corporaţiei de Construcţii Terestre. Interlocutorul părea să se găsească într-o stare de indignare abia controlată, foarte probabil însă artifi­cială.

― Domnule senator Collins, acum că Tribunalul Mondial a dat verdictul―

Rajasinghe acţionă comanda de ÎNREGISTRARE cu un mor­măit "Credeam că nu se va pronunţa pînă vineri". Oprind sonorul şi activîndu-şi legătura personală cu ARISTOTEL, ex­clamă:

― Dumnezeule, dar este vineri!

Ca de obicei, Ari răspunse numaidecît:

― Bună dimineaţa, Raja. Cu ce te pot ajuta?

Vocea frumoasă, uniformă, neatinsă de glotă, nu se schim­base deloc în cei patruzeci de ani de cînd o cunoştea. Decenii, poate secole după moartea lui Rajasinghe, computerul va continua să vorbească altuia, la fel cum i se adresa lui astăzi. (Şi cu cîţi alţii discuta în chiar această clipă?) Odată, cunoaşte­rea acestui adevăr îl deprimase pe Rajasinghe; acum nu mai avea importanţă. Nu invidia nemurirea lui ARISTOTEL.

― Bună dimineaţa, Ari. Vreau verdictul Tribunalului în procesul Corporaţiei de Astroinginerie versus Sri Kanda Vihara. Un rezumat e suficient. Sentinţa completă tipăreşte-mi-o mai tîrziu.

― Decizia 1. Concesiunea terenului confirmată templului pentru perpetuitate sub legea taprobană şi mondială, cod 2085. Vot în unanimitate.

Decizia 2. Construcţia propusului Turn Orbital, cu zgomo­tul, vibraţiile aferente şi impactul asupra unui obiectiv de mare importanţă istorică şi culturală, ar constitui o perturbare si­tuată sub sancţiunea legii. În acest stadiu, interesul publicului nu este suficient de mare pentru a afecta hotărîrea. Vot 4 la 2, cu o abţinere.

― Mulţumesc, Ari. Renunţ la printing, nu voi mai avea nevoie de el. La revedere.

Ei, asta era, aşa cum se şi aşteptase. Totuşi, nu ştia dacă să se simtă uşurat sau dezamăgit.

Înrădăcinat în trecut, se bucura că vechile tradiţii erau preţuite şi protejate. Dacă se învăţase un lucru din întreaga istorie însîngerată a omenirii, era acela că doar fiinţa umană individuală conta: oricît de excentrică ar fi fost credinţa ei, ea trebuia păstrată, atît timp cît nu intra în conflict cu interese mai largi şi mai legitime. Cum spusese acel antic poet? "Statul nu există." Poate că era puţin cam mult spus, dar mai bine decît să cazi în cealaltă extremă.

În acelaşi timp, pe Rajasinghe îl încerca un uşor sentiment de regret. Pe jumătate se convinsese (oare cooperase cu ine­vitabilul?) că fantasticul proiect al lui Morgan ar fi putut să reprezinte exact ce trebuia ca insula Taprobane (şi întreaga lume poate, deşi ea nu se mai afla în responsabilitatea lui) să nu se scufunde într-o confortabilă mulţumire de sine şi în declin. Tribunalul închisese acest drum deosebit, cel puţin pentru mulţi ani.

Se întrebă ce părere avea Duval despre toate acestea şi comută pe vizionare întîrziată. Pe Global Doi (uneori denumit Tărîmul Capetelor Vorbitoare), senatorul Collins încă mai aduna energie.

― ... fără îndoială depăşindu-şi atribuţiile şi utilizînd resur­sele diviziei sale în scopul unor proiecte ce nu o priveau.

― Dar domnule senator, nu sînteţi cumva prea strict în afirmaţii? Din cîte am înţeles, hiperfilamentul a fost dezvoltat pentru construcţii, în special pentru poduri. Iar acesta nu-i un soi de pod? L-am auzit pe doctorul Morgan folosind analogia, cu toate că el îl considera de asemenea un turn.

― De astă-dată dumneata eşti foarte strictă, Maxine. Eu unul prefer denumirea de Lift Spaţial. Şi te înşeli în privinţa hiperfilamentului. Este rezultatul a două sute de ani de cer­cetări aerospaţiale. Faptul că reuşita finală a fost a diviziei terestre din ― ăăă ― organizaţia mea nu e relevant, deşi natural, sînt mîndru ca oamenii mei de ştiinţă au fost cei implicaţi.

― Consideraţi că întregul proiect ar trebui predat diviziei spaţiale?

― Ce proiect? Acesta-i doar un studiu de fezabilitate, unul din sutele pe care le efectuăm în cadrul CCT. Nici o fracţiune din numărul lor nu ajung în atenţia mea şi nici nu doresc să ajungă ― pînă ce nu ating nivelul unde într-adevăr sînt de luat decizii importante.

― Ceea ce nu este cazul aici?

― În mod clar, nu. Experţii mei în transporturi spaţiale afirmă că vor face faţă oricăror creşteri de trafic, cel puţin în viitorul previzibil.

― Însemnînd precis?

― Încă douăzeci de ani.

― Şi ce se va întîmpla după aceea? Turnului îi vor lua tot atîţia ani să fie construit, potrivit doctorului Morgan. Să pre­supunem că nu e gata la timp?

― Atunci vom găsi altceva. Personalul meu cercetează toate posibilităţile, şi nu e deloc sigur că Liftul Spaţial reprezintă răspunsul optim.

― Ideea, totuşi, e fundamental corectă?

― Pare să fie, sînt însă necesare studii suplimentare.

― Atunci cu siguranţă îi sînteţi recunoscător doctorului Morgan pentru munca sa de pionierat.

― Am cel mai adînc respect pentru dr. Morgan. Este unul din cei mai străluciţi ingineri ai organizaţiei mele ― dacă nu din întreaga lume.

― Nu cred, domnule senator, că asta răspunde întrebării.

― Foarte bine; sînt recunoscător doctorului Morgan pentru faptul de a-mi fi adus în atenţie acest subiect. Dar nu aprob modul cum a făcut-o. Dacă-mi permiteţi să o spun, a încercat să-mi forţeze mîna.

― Anume?

― Ieşind din cadrul organizaţiei mele ― al organizaţiei sale ― şi dovedind astfel lipsă de loialitate. Drept rezultat al mane­vrelor sale, s-a primit o hotărîre defavorabilă în Tribunal, care inevitabil a provocat numeroase comentarii. În aceste circum­stanţe, nu am avut altă posibilitate decît să-i solicit, cu cel mai adînc regret, să-şi înainteze demisia.

― Vă mulţumesc, domnule senator Collins. Ca întotdeau­na, a fost o plăcere să discutăm cu dumneavoastră.

― Mincinoasă mică ce eşti, rosti Rajasinghe oprind tran­smisia şi preluînd convorbirea semnalată cu un minut în urmă de o pîlpîire luminoasă.

― Ai ascultat? întrebă Sarath. Aşadar acesta-i sfîrşitul doc­torului Vannevar Morgan.

Rajasinghe îşi privi gînditor vechiul prieten.

― Întotdeauna ţi-a plăcut să tragi concluzii pripite, Paul. Ce-ai zice de un rămăşag?