Foaia de parcurs

6. Supravegherea şi durabilitatea realizărilor: Consiliul pentru Competitivitate

În scopul realizării Foii de parcurs se preconizează crearea Consiliului pentru Competitivitate - organ pentru monitorizarea rezultatelor eforturilor de ameliorare a competitivităţii şi favorizarea sustenabilităţii acestora. Consiliul pentru Competitivitate va fi compus din persoane cu funcţii de răspundere din cadrul instituţiilor guvernamentale şi reprezentanţi ai asociaţiilor oamenilor de afacere, care au o tangenţă mai mare în domeniu. Consiliul pentru Competitivitate va oferi asistenţă la identificarea factorilor care influenţează cel mai mult sau creează constrîngeri competitivităţii, care evoluează în dependenţă de implementarea politicilor, de schimbările de pe piaţă şi de acţiunile care sînt percepute ca fiind cele mai stringente. Membrii lui vor fi selectaţi pentru stimularea capacităţii lor de furnizare către Guvern a consultanţei şi feedback-lui strategic, independent, bazate pe experienţă şi orientate spre acţiune.

Consiliul pentru Competitivitate va avea un mandat consultativ. El va oferi consultanţă şi recomandări (oficializate în rapoarte periodice sau ad-hoc, precum şi în caz de necesitate) cu privire la principalele provocări cu care se confruntă sectorul întreprinderilor pe termen mediu şi răspunsurile de politică sugerate pentru satisfacerea lor. Consiliul va examina şi va monitoriza politicile şi acţiunile care au impact asupra competitivităţii. Consultanţa acestuia trebuie să fie comprehensivă, consistentă şi axată pe cele mai importante probleme.
Consiliul pentru Competitivitate nu va dubla activitatea organelor existente, dar va genera valoare adăugată în activitatea acestora, sintetizînd constatările lor cu recomandări emergente din propria activitate, prin iniţierea de studii proprii privind problemele prioritare de competitivitate, prin îmbinarea acestora cu experienţa practică acumulată şi reportată prin transpunere directă în diferite instrumente de politici ale Guvernului.

CAPITOLUL 2.

CONSTRÎNGERILE ŞI PROBLEMELE CE INFLUENŢEAZĂ COMPETITIVITATEA REPUBLICII MOLDOVA

Introducere

Acordul ZLSAC dintre Republica Moldova şi UE şi Acordul de Asociere lansează provocări pentru economia Republicii Moldova, în special pe termen scurt şi mediu. Ameliorarea competitivităţii economiei moldoveneşti este o problemă stringentă, care trebuie soluţionată pentru a profita din plin de oportunităţi şi a face faţă provocărilor pe care acordul le creează. Pentru a trasa politici prompte de răspuns la aceste oportunităţi şi provocări este important să cunoaştem care sînt problemele şi constrîngerile care împiedică bunul mers al reformelor şi obţinerea unui impact pozitiv asupra rezultatelor economice, asupra competitivităţii economiei, precum şi asupra percepţiei de către societate a vectorului european.
Oportunităţile şi provocările create de ZLSAC şi natura reformelor pe termen lung impun necesitatea, pe termen scurt, a unei politici de răspuns active, care ar identifica în permanenţă măsurile optime pentru menţinerea şi creşterea competitivităţii.
Competitivitatea, în contextul acestui document, este analizată atît la nivel macro, cît şi la nivel micro (de întreprindere). De aceea în prezentul capitol sînt scoase în evidenţă constrîngerile existente pentru creşterea economică şi pentru dezvoltarea sectorului privat şi sistematizate problemele generale şi specifice.

Constrîngeri şi probleme generale

Deficitul de investiţii reprezintă o constrîngere semnificativă pentru creştere, deoarece climatul investiţional şi accesul limitat la finanţe constituie elementele critice ale oricărei strategii de îmbunătăţire a competitivităţii unei ţări, care de altfel sînt identificate şi reflectate în Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”. Principalele obstacole/cauze pentru investiţii sînt de natură instituţională şi ţin de:

• 
  ineficienţă;
  
• 
  non-transparenţă şi
  
• 
  părtinirea şi caracterul arbitrar (şi anume, vulnerabilitatea faţă de interesele personale şi corupţia) a cîtorva instituţii critice, inclusiv sistemele judecătoresc, vamal şi fiscal.
  

Neajunsurile de natură instituţională:

1. 
   structura, mărimea şi eficienţa pieţei interne şi pieţelor externe de desfacere:
   

• 
  limitează randamentul real al investiţiei,
  
• 
  reduc stimulentele şi oportunităţile aferente unui antreprenoriat productiv, investiţional şi inovaţional;
  
• 
  influenţează negativ şi limitează accesul la finanţe, sporind prima de risc şi costul finanţelor;
  

2. 
   existenţa unui set redus de instrumente financiare, caracterizate prin durata/scadenţa mică şi necesitatea iminentă a gajului;
   
3. 
   lipsa unor reguli prestabilite de concurenţă, care duce la concentrarea puterii pieţei şi ulterior reduce oportunităţile de investire.
   

Prin natura lor instituţională, constrîngerile pentru creştere şi competitivitate pot fi abordate în mod efectiv numai prin intermediul unor reforme structurale profunde, în paralel cu convergenţa treptată şi continuă a Republicii Moldova cu standardele UE, care sînt susceptibile de a da roade doar pe termen mediu sau lung.

Eficienţa administrării publice şi calitatea serviciilor prestate de instituţiile publice au efecte importante asupra competitivităţii economiei în ansamblu. Responsabilitatea şi receptivitatea instituţiilor publice, precum şi viziunea lor strategică în domeniul serviciilor prestate întreprinderilor şi societăţii în ansamblu este decisivă pentru succesul continuu al sectorului privat din Republica Moldova. Este necesară consolidarea capacităţilor şi buna guvernare economică pentru a asigura creşterea competitivităţii.
Punctele slabe, lacunele pe această dimensiune orizontală cu impact asupra majorităţii sectoarelor sînt urmatoarele:

• 
  ineficienţa instituţiilor publice în gestionarea reformelor;
  
• 
  capacităţile instituţionale reduse ale autorităţilor publice centrale şi locale în identificarea şi atragerea investitiilor în domeniile ce vizează infrastuctura de dezvoltare a afacerilor, investigarea practicilor anticoncurenţiale etc.;
  
• 
  corupţia şi birocraţia din infrastructura de dezvoltare a transporturilor, calităţii, energetice etc.;
  
• 
  lipsa mecanismelor de răspundere instituţională şi/sau personală pentru administrarea publică (fiscală, vamală, de reglementare) defectuoasă, a sistemelor de gestionare publică şi de planificare a dezvoltării infrastructurii educaţionale şi a bazei didactice;
  
• 
  promovarea insuficientă a proiectelor de parteneriat public-privat şi lipsa unor proiecte de anvergură în domeniile legate de infrastructură, mediu, educaţie, transport, logistică şi comerţ;
  
• 
  colaborarea ineficientă şi insuficientă în cadrul parteneriatelor dintre furnizorii de servicii educaţionale, mediul de afaceri şi societatea civilă în întregime;
  
• 
  lipsa unor mecanisme, proceduri şi platforme de comunicare între autorităţile publice şi mediul de afaceri în domeniul vamal, fiscal şi de reglementare, inclusiv în domeniul comunicaţiilor şi informaţiei;
  
• 
  lipsa unei transparenţe adecvate a procedurilor vamale şi a procesului decizional (ordine interne, instrucţiuni), precum şi instabilitatea cadrului normativ în domeniu, crează confuzii şi incertitudine în mediul de afaceri;
  
• 
  insuficienţa procedurilor de consiliere şi consultare a agenţilor economici şi lipsa instrumentelor de comunicare directă şi promptă a informaţiei actualizate şi clare privind tarifele şi plăţile, procedurile, alte cerinţe obligatorii în domeniile mentionate;
  
• 
  insuficienţa pîrghiilor de influenţă şi participare a mediului de afaceri în procesul de luare a deciziilor în cadrul dialogului public-privat privind propunerile de politici fiscale;
  
• 
  imperfecţiunea şi/sau lipsa mecanismelor şi procedurilor de soluţionare pre-judiciară a litigiilor de ordin fiscal, vamal şi de reglementare;
  
• 
  amenzi şi sancţiuni administrative excesive şi incomensurabile cu încălcările depistate de organele cu funcţie de control: lipsa flexibilităţii organelor de control şi a echilibrului dintre mărimea prejudiciului şi amenda aplicată;
  
• 
  imperfecţiunea cadrului normativ şi de procedură în domeniul protecţiei concurenţei şi cooperarea limitată a societăţii civile cu autoritatea naţională în domeniul concurenţei pe toate dimensiunile şi sectoarele economiei naţionale;
  
• 
  insuficienţa stimulentelor fiscale, care ar permite dezvoltarea economică durabilă şi ar susţine promovarea exporturilor, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, atragerea investiţiilor etc.
  

Reforma cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător trebuie să fie privită ca una structurală, implementarea căreia va asigura sporirea competitivităţii economiei naţionale.

Crearea unui mediu de afaceri şi a unui climat investiţional, care ar stimula, ar susţine şi recompensa performanţa întreprinderilor competitive, este principalul obiectiv al politicii economice. Studiile ce se concentrează asupra Republicii Moldovei, în special Costul de desfăşurare a afacerii, şi comparaţiile internaţionale sugerează că politicile Guvernului mai mult au împiedicat, decît au stimulat competitivitatea în economia ţării. De fapt, politicile de stat şi practicile necompetitive au devenit cel mai mare obstacol în calea prosperităţii. Politicile ce au subminat competitivitatea economiei Republicii Moldova îşi au originile la nivel macroeconomic. Reformele structurale nerealizate au împiedicat reacţia adecvată a ofertei la cererea în creştere, stimulînd în schimb importurile. Reglementarea şi intervenţiile excesive, corupţia şi imposibilitatea de a asigura o infrastructură fizică şi economică adecvată au creat costuri semnificative pentru întreprinderi, atît pe pieţele locale, cît şi pe cele străine.
Constrîngerile şi problemele legate de cadrul legal şi de reglementare a proceselor economice ale activităţii instituţiilor care guvernează aceste procese este un alt bloc de obstacole ce influenţează negativ competitivitatea economiei în ansamblu.
În acest sens, trebuie accentuate următoarele aspecte:

• 
  lipsa cadrului normativ privind responsabilitatea publică, interoperabilitatea funcţională, precum şi gestionarea riscurilor vamale şi de supraveghere a pieţei;
  
• 
  ineficienţa mecanismului de asigurare a calităţii educaţiei; a procedurilor de estimare a necesarului de cadre şi de competenţe, precum şi lipsa unei legături de cauzalitate între necesităţile sectorului privat şi oferta instituţiilor de învăţămînt mediu şi superior;
  
• 
  imperfecţiunea cadrului normativ şi necorespunderea acestuia cu normele europene şi internaţionale în domeniile aferente administrării fiscale şi vamale, de reglementare a transportului, recunoaşterii, validării şi acreditării studiilor formale şi informale obţinute de-a lungul vieţii etc.;
  
• 
  procesul lent de transpunere a normelor europene în legislaţia şi practica naţională în variate domenii ce vizează competitivitatea (reglementările tehnice, standardizarea, metrologia, recunoaşterea încercărilor de laborator şi a certificatelor de conformitate, recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor de plasare pe piaţă a produselor chimice, de transport etc.);
  
• 
  cadrul de reglementare rigid şi autonomia limitată (academică, organizatorică, financiară şi de personal) a instituţiilor de învăţămînt;
  
• 
  procedurile vamale, fiscale şi de reglementare a măsurilor sanitare, veterinare şi fitosanitare complexe, precum şi barierele tehnice în calea comerţului, aplicate neuniform, discriminator şi netransparent şi, de asemenea, o serie de dublări de documente oficiale inoportune;
  
• 
  lipsa procedurilor legale de recunoaştere a certificatelor de circulaţie internaţionale;
  
• 
  incompatibilitatea unor aspecte din cadrul legal, care adaugă cheltuieli nejustificate pentru operatorii economici, comerciali, transportatori şi alte categorii de antreprenori;
  
• 
  cadrul normativ de reglementare dificil, cu un şir de bariere birocratice şi multinivel la lansarea/închiderea afacerilor, povara administrativă excesivă, numărul enorm de rapoarte fiscale, statistice şi de altă natură cu diferite perioade de raportare etc.;
  
• 
  lipsa unei planificări echilibrate şi previzibile pe termen mediu a procedurilor fiscale şi vamle, care ar permite modelarea climatului de afaceri;
  
• 
  reglementările tehnice învechite moral în domeniul telecomunicatiilor, constructiilor, industriei alimentare etc., care blochează implementarea tehnologiilor şi procedurilor moderne;
  
• 
  lipsa unor stimulente fiscale ce ar permite dezvoltarea economică durabilă a sectoarelor economiei naţionale (promovarea exporturilor, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, investiţiilor, antreprenoriatului social etc.).
  

Dimensiunea ocupării forţei de muncă. Pînă în anul 2050 se aşteaptă o scădere cu 25% a forţei de muncă în ansamblu pe republică. Pentru perspectiva imediată se impune necesitatea dezvoltării unui cadru strategic intersectorial de creştere a competenţelor pentru competitivitate, crearea unor mecanisme eficiente de asigurare a calităţii educaţiei, crearea sistemului inteligent de informare şi analiză a competenţelor necesare pieţei muncii, asigurarea accesului la serviciile de formare pe tot parcursul vieţii, aprecierea şi promovarea bunelor practici.
În cadrul analizelor permanente ale efectelor pe piaţă a forţei de muncă au fost identificate o serie de probleme-cheie care, în condiţiile create, impun căutarea unor noi soluţii atît pe termen mediu, cît şi pe termen lung, precum şi implicarea unor eforturi consolidate şi resurse importante. Aceste probleme constau în:

• 
  numărul mare de locuri de muncă cu productivitate joasă şi nivel de salarizare insuficient, neatractive pentru populaţia aptă de muncă;
  
• 
  ponderea înaltă a activităţilor informale într-un şir de sectoare şi ramuri de producţie;
  
• 
  ponderea mare a populaţiei ocupate în agricultură;
  
• 
  nivelul ridicat al şomajului de lungă durată;
  
• 
  migrarea peste hotare a forţei de muncă calificate;
  
• 
  neantrenarea agenţilor economici în procesul de pregătire profesională a forţei de muncă şi pregătirea cadrelor fără a se ţine cont de cerinţele pieţei muncii;
  
• 
  capacităţile insuficiente ale structurilor de stat în acordarea unor servicii de bună calitate, în volumul necesar, pentru integrarea populaţiei pe piaţa muncii;
  
• 
  participarea pasivă a agenţilor economici la declararea locurilor de muncă libere structurilor de stat;
  
• 
  evoluţia demografică nefavorabilă, care se manifestă în scăderea numărului şi îmbătrînirea populaţiei, intensificată de migraţia forţei de muncă;
  
• 
  lipsa unui sistem adecvat de monitorizare şi prognozare a pieţei forţei de muncă;
  
• 
  implicarea insuficientă a partenerilor sociali în elaborarea şi realizarea politicilor de ocupare a forţei de muncă.
  

• 
  dezechilibrele structurale pe piaţa forţei de muncă;
  
• 
  lipsa interesului şi accesul limitat la serviciile pentru formarea continuă;
  
• 
  munca la negru, salariile în plic şi condiţii de muncă neatractive;
  
• 
  şomajul înalt în rîndul tinerilor şi excluziunea persoanelor cu dizabilităţi;
  
• 
  accesul limitat la serviciile de consiliere profesională şi de angajare şi procedurile ineficiente de selecţie a cadrelor;
  
• 
  lipsa standardelor ocupaţionale, clasificatorul ocupaţional depăşit etc.
  

Sustenabilitatea competitivităţii naţionale este determinată de calitatea forţei de muncă, de mixul şi de calitatea competenţelor pe care aceasta le deţine. Competenţele forţei de muncă sînt considerate tezaurul secolului al XXI-lea şi valoarea esenţială pentru dezvoltarea unei economii competitive. Conform estimărilor OECD costul estimativ al deficitului de competenţe poate constitui circa 7% din PIB sau poate avea un impact de diminuare anuală a productivităţii de circa 1%¹. Problemele şi constrîngerile cu care se confruntă Republica Moldova astăzi sînt bine oglindite în rapoartele internaţioanale de evaluare a competitivităţii şi constau în:

• 
  calitatea joasă a sistemului educaţional cu tendinţă de aprofundare a declinului (GIC 2012/2013, locul 103/144 de ţări, declasare cu 7 poziţii comparativ cu anul 2010/2011);
  
• 
  irelevanţa studiilor: proiectarea conţinutului în funcţie de capacitatea şi interesele ofertei, dar nu a cererii pentru educaţie şi ocupare (neconcordanţa între cererea şi oferta de competenţe);
  
• 
  incapacitatea de a reacţiona rapid la nevoile pieţei şi dezechilibrul structural al specializărilor absolvenţilor;
  
• 
  calitatea joasă a şcolilor de management (GIC 2012/2013, locul 121/144 de ţări);
  
• 
  competenţe şi abilităţi insuficiente de utilizare a noilor tehnologii şi tehnici de comunicare, de cultură antreprenorială, managerială şi financiară, cunoaşterea slabă a limbilor moderne;
  
• 
  experienţă insuficientă de proiectare a curricumurilor orientate spre competenţe competitive;
  
• 
  absenţa unui mecanism eficient de consultare cu actorii pieţei muncii şi de avizare a programelor de formare profesională la toate nivelurile sistemului;
  
• 
  accesul limitat la programele de dezvoltare a competenţelor pentru reintegrarea şomerilor;
  
• 
  rata de înrolare în educaţie, atît în învăţămîntul obligatoriu, cît şi în celelalte niveluri înregistrează un declin;
  
• 
  accesul limitat la serviciile de cercetare şi formare la nivel local (GIC 2012/2013, locul 114/144 de ţări);
  
• 
  erodarea valorilor social-umane şi lipsa de viziune;
  
• 
  impactul insuficient al educaţiei şi ştiinţei asupra creşterii economice şi bunăstării;
  
• 
  lipsa spiritului antreprenorial al instituţiilor de învăţămînt profeşional, precum şi al unor clustere dintre agenţii eoconomici şi înstituţiile de învăţămînt dîn acelaşi domeniu.
  

Costurile, dimensiunea şi structura pieţei. Un factor important al competitivităţii este productivitatea reprezentată de costurile de producţie, dimensiunea şi structura pieţei în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea. O serie de constrîngeri în acest domeniu sînt legate de dimensiunea pieţei locale şi puterea de cumpărare a populaţiei. Pieţele externe ar trebui să devină un stimul pentru piaţa mică internă, iar accesul la informaţiile despre cerinţele obligatorii ale pieţelor externe trebuie îmbunătăţit considerabil. De asemenea, o atenţie deosebită urmează să fie acordată facilitării şi promovării exporturilor produselor autohtone pe pieţele externe, ceea ce rămîne obiectivul indispensabil pentru toate politicile de stat şi sectoarele economiei naţionale. Mai mult ca atît, pentru Republica Moldova este imperios necesar să aibă o piaţă eficientă, care ar promova concurenţa şi ar stimula competitivitatea.

Concurenţa este factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa stabileşte oportunitatea acelor activităţi ale unei firme, care pot contribui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă. Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, precum şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează atît afacerile, cît şi existenţa oamenilor.
Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, adică la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, adică la nivel microeconomic, a fost cîştigată o poziţie competitivă mai bună faţă de perioada anterioară.
Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenţi economici, de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii, de a determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de consumatori, de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice. De aceea, competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra economiei în ansamblul său.
De aici rezultă avantajele certe ale concurenţei, şi anume: repartizarea echilibrată a veniturilor, ceea ce conduce la maximizarea profiturilor agenţilor economici competitivi, folosirea eficientă a resurselor, oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară, promovarea inovaţiilor tehnice, contribuind astfel la reducerea costurilor pe termen lung.
Concurenţa este un factor de dinamism pentru progres şi eficienţă şi contribuie la echilibrul economic şi bunăstarea societăţii. În economia de piaţă concurenţa este liberă, fiecare agent economic îşi manifestă libera iniţiativă, acţionînd pentru realizarea propriilor interese, iar locul de manifestare îl reprezintă piaţa. De aceea concurenţa este legată de cerere şi ofertă, de procesul schimbului şi de tranzacţiile de piaţă efectuate. Ea are loc atunci cînd agenţii economici pot pătrunde liber pe o piaţă locală, regională, naţională sau chiar mondială, nefiind îngrădiţi de existenţa unor bariere de intrare privitor la capitalul impus de lege, economiile de scară, brevetele şi licenţele, raritatea materiilor prime şi a distribuitorilor, constrîngerile de imagine etc.
În domeniul concurenţei, economia ţării se confruntă astăzi cu următoarele probleme şi constrîngeri:

• 
  cultura concurenţială redusă;
  
• 
  competiţie insuficientă în fiecare sector al economiei naţionale datorită dimensiunii pieţei;
  

• 
  dominarea puternică a unor sectoare cheie prioritare de către un număr limitat de agenţi economici;
  
• 
  inexistenţa unei concurenţe reale pe pieţele de utilităţi (de energie electrică, de gaze naturale, canalizare etc.), precum şi managementul defectuos;
  
• 
  intensitatea scăzută a concurenţei, determinată inclusiv de existenţa diverselor bariere netarifare şi administrative din cauza capacităţilor încă limitate ale autorităţii de concurenţă de a identifica şi contracara practicile anti-concurenţiale.
  

Concluzii şi observaţii: Multe dintre constrîngerile sus-menţionate sînt strîns legate între ele şi au, în mare măsură, aceleaşi cauze. Aceasta se referă, în special, la constrîngerile asociate deficitului de investiţii şi accesului la finanţe, la ineficienţa administrării publice şi calitatea serviciilor prestate agenţilor economici, la structura pieţei, nivelul preţurilor şi la intensitatea concurenţei pe astfel de pieţe.
Astfel de constrîngeri îşi au rădăcinile primare în problemele instituţionale care, în baza unor analize recente, au fost evidenţiate ca obstacole importante în calea dezvoltării economice a Republicii Moldova. În special, se cuvine să se menţioneze cele trei studii care încearcă să identifice constrîngerile cele mai importante pentru creşterea economică în Moldova. În temeiul unui studiu comparativ s-a constatat că riscurile şi constrîngerile microeconomice, cum ar fi: corupţia, protecţia ineficientă a drepturilor de proprietate şi a statului de drept, precum şi lipsa de responsabilitate şi accesul inadecvat la resursele financiare, au cel mai mare impact asupra mediului de afaceri şi, în final, au tangenţă cu capacitatea instituţională a statului şi cu implicaţiile lor pentru sectorul financiar şi pentru climatul investiţional şi de afaceri.
Asemenea constrîngeri instituţionale se manifestă în variate feluri şi se află la originea multor constrîngeri specifice enumerate mai jos. O cauză importantă a acestora este sistemul judecătoresc, care reprezintă responsabilităţi inadecvate în administrarea publică şi, desigur, în politicile şi cadrul normativ adoptat.
De asemenea, unele constrîngeri de ordin instituţional sînt reflectate în principalele documente strategice ale Republicii Moldova, cum ar fi: i) Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020” şi ii) strategiile sectoriale ale fiecărei instituţii publice centrale.
Pentru eliminarea constrîngerilor instituţionale este necesară o perioadă îndelungată de timp şi un set consistent de reforme structurale profunde. Prezenta Foaie de parcurs oferă măsuri importante de înlăturare a factorilor care afectează competitivitatea într-un termen scurt şi mediu. De aceea eliminarea sau minimizarea efectelor constrîngerilor specifice şi sectoriale va avea un impact imediat şi mult mai concludent asupra competitivităţii produselor şi sectoarelor economiei naţionale.