Georges Dumezil



Yüklə 5,39 Mb.
səhifə135/138
tarix07.01.2019
ölçüsü5,39 Mb.
#91745
1   ...   130   131   132   133   134   135   136   137   138

5. ULTIMII JUDECĂTORI, ELI ŞI SAMUEL; PRIMII REGI, SAUL ŞI DA VID.

Tip Mitra şi Varuna, apoi tip Văyu şi Indra, mai spune Brough (p. 78 – În ce priveşte aceste personaje care, cel puţin, constituie un progres faţă seria precedentă, căci îşi urmează fără lacună, să mă scuze că nu-mi dau na întrucât EH, care nu este decât un bunic israelit, se opune ca 'mitrian' îi 'varunian' Samuel, nici întrucât evocarea lui Samuel de către vrăjitoarea

:), subliniază caracterul structurat, 'raţional' al succesiunii regilor: haec est prima aetaspopuli ani, ei quasi infantia, quam hăbuit sub regibus septem, quadam fatorum industria tain uariis %io ut rei publicae ratio et utilitas postulabat: nani quid Romulo ardentius? Quid Numa reliws? Quid iile militiae artifex Tullus? [aceasta este prima vârstă a poporului roman, ca: cem aşa, copilăria lui, pe care şi-a petrecut-o sub şapte regi atât de diferit dotaţi, printr-un e strădanie a soartei, precum cereau interesul şi folosul ţării. Căci a existat oare înflăcărare mai: decât cea a lui Romulus? A fost oare cucernicie mai mare decât cea a. lui Numa? E a slujit vestitul meşter în arta luptelor, Tullus.?]. Şi Cicero remarcase, în De republica,

1: perspicuwm est enim, quanta în singulos reges rerum bonarum et utilium fiat accessio [este; ntă sporirea, cu fiecare rege, a lucrurilor bune şi utile].

14 'Pentru că nu ia parte la luptă' (she does not herself intervene în the battle, Brough, 3, 1, 1 – 2). Într-adevăr, am arătat de mai multe ori, după Bergaigne, că zeii suverani de tip ina se deosebesc de zeii războinici de tip Indra prin aceea că, chiar atunci când se interesează ătălii, nu luptă, având alte mijloace de a aduce victoria. Ca să putem insă vorbi de o caracte-; ă varuniană, trebuie mai întâi să avem de a face cu un zeu sau cu un erou de nivelul lui ina, lui Iuppiter, lui (53inn: nu este de-ajuns ca un personaj oarecare, să nu ia parte la luptă' 3. Fie imediat declarat varunian!

16 Totuşi, câteva rectificări: 1. Numai un joc de cuvinte îi îngăduie lui Brough (p. 75, r.

2 de jos) să apropie episodul lui Aod 'stângaciul' ucigându-l pe regele Moabului (Jud., 3: 25) de cel al lui Mucius 'Scaevola' încercând să-l ucidă pe Porsenna: ele nu au ca element U) (dar pe acesta îl au şi asasinarea lui Marat şi multe altele) decât viclenia care constă în darea victimei desemnate sub pretextul unei probleme care o interesează., Scaevola' înseamnă îgaciul' în sensul că Mucius şi-a pierdut şi-a sacrificat mâna dreaptă pe jertfelnic pentru a-l esiona pe Porsenna; pe când Aod are ambele mâini, dar are şi avantajul de a fi 'iţler, 'stirtsau mai degrabă, probabil, ambidextru' (âjjitpoteposeţioi;: cf. cei 700 de tineri prăştiaşi r din tribul Venianiin, Jud., 20; 16, pentru care traducerea 'stângaci' ar fi cam ciudată), ce îi îngăduie să-şi tragă sabia cu stingă în faţa moabitului, ca un acrobat, sabie pe care o atârnată la şoldul drept, fără să atragă atenţia regelui care se uita mai degrabă la mâna lui ptă şi chiar să-l ucidă (Bumey, The Book of Judges, 1930, 72). – 2. N-am vorbit niciodată de nnerbund' [asociaţie de bărbaţi] în jurul lui Mucius Scaevola: un grup de tineri patrioţi care, cu toţii, moartea căpeteniei vrăjmaşilor nu este un 'Mănnerbund' (p. 77, n. 1). Cât despre îl că 'Mănnerbund' este al lui Indra în India şi al lui Odinn în Scandinavia, el nu este nici candal, nici o contradicţie datorată unei inadvertenţe ale mele, ci, cum am explicat de atâtea ezultatul evoluţiei germanice a 'primei funcţiuni' (vezi, cel mai recent, Les dieux des Germains, l, cap. II: magia, războiul, dreptul). – 3. Trebuie oare să neg că l-aş fi numit vreodată pe Hois Cocles un 'zeu chior' (ibid., n. 1)? Trebuie oare să spun că nu mă simt de fel obligat (ibid.) iu socoteală de toţi chiorii, orbii, ciungii din lume şi că, în special, orbul Bhaga, orbul Dhrţara [Mit şi epopee, I, p. 101 -122], orbul Hodr [Les dieux des Germains, cap. III: Drama lumii; ţi epopee, I, p. 157-168] nu au de ce să clarifice figura lui Samson, al cărei context este cu 1 diferit? Trebuie oare să spun şi că nu este a mea metoda lipsită de rigoare şi simplista mi se atribuie (ibid.: în these studies the mere absence of a particular element is never sigwit, since we must naturally always make allowance for loss or change with the passage of din Endor este, în privinţa celui evocat, 'highly Varunesque' [varunian în q mai mare grad]. Cât despre cei doi Regi – căci ei se articulează, cu cele do] personaje care îi preced, ca Regi cu Judecători şi nu ca războinici cu preoti – povestea lor este pasionantă; uciderea lui Goliat, pizma lui Saul, dansul mărinimia Ivii David, domnia lui, păcatul lui, răzvrătirea lui Absalom sunt amintirea tuturor, dar mi-este imposibil să găsesc în ele ceva care să se as mene cu liniile simple ale deosebirii, dintre Bhima şi Ar juna, la care se refe Brough17.

6. SOLOMOV.

Brough (p. 80) vede în marele rege o replică a personajelor indo-europei care cumulează în ele cele trei funcţiuni. Da? Chiar şi pe a doua? Cu toa acestea, cel mai clar lucru din povestirea domniei lui Solomon înfăţişată Cartea Regilor este că gloria militară şi victoria lipsesc din această domni Singurele calităţi recunoscute fiului lui David şi din belşug ilustrate sunt înţele ciunea şi bogăţia sa; nu se vorbeşte de duşmani decât la sfârşit (ÎI: 14, 40 între 'umbrele domniei', ca să ni se spună că i-au făcut regelui necazuri (vej 25a şi b, 40) şi povestirea se termină cu ameninţătoarea figură a lui Ieroboai răzvrătit. Cel care a redactat povestirea paralelă din Cron. I a interpretat pnj videnţial această lacună: după el, voinţa Domnului a făcut ca Solomon să f time) [in aceste studii, simpla absenţă a unui anumit element nu este niciodată semnificativă, îl trucât îu mod firesc trebuie să ţinem întotdeauna seama de pierderi sau schimbări care se prodt în cursul timpului]? – 4. Nu am trecut deloc cu vederea caracterul diferenţial al lui Samso într-o structură – care nu există: Samson nu formează un ansamblu aparte cu ceilalţi Judecăto; de care Brough îl apropie în mod arbitrar. – 5. Ceea ce capătă de la Brough sarcina de a figui ca funcţiunea a treia în această pseudo-structură este răpirea fetelor din Silo, separată şi ea, c ultimul judecător pus în scenă, Samson, cu patru capitole lungi şi multe întâmplări; dimpotriv răpirea sabinelor se află în miezul războiului legendar în care se formează structura tripartit trifuncţională, a triburilor Ramnes, Iuceres şi Titienses. ' Vezi, mai jos, p. 967-968, n. 36-41.

17 Alte câteva rectificări de amănunt la această secţiune: 1. Cazul lui Romulus nu se poai compara cu cel al lui David (p. 80, n. 1): Romulus străbate pe rând, net despărţite, o perioac de păstor (copilăria lui, câtă vreme este fratele geamăn al lui Remus), apoi o perioadă de gener Hsim (în care şi-a pierdut orice caracter păstoresc), în sfârşit o perioadă de tiran; David rămâi un timp păstor după ce a primit ungerea Domnului, iar ieşirea din linia de luptă şi uciderea li Goliat le săvârşeşte ca păstor, cu praştia lui de păstor (fără legătură cu ştiinţa de tragere cu are a lui Indra; p. 79, r. 10): se vede aici amestecul, fuziunea funcţiunilor subliniate de mine. 2. H tem că dansul lui David în faţa lui Saul şi dansul măruţilor (şi cel al Salienilor) nu au nim comun (p. 79, r. 24-29). – 3. Transpunerea biblică încercată de Brough a, celor trei păcate a războinicului' (p. 79, r. 14-3 de jos) este deosebit de neizbutită. În cazurile indo-europene j care le-am analizat (Heur et malheur du guerrier, 1969, p. 53-98; prima parte din Mit şi epope II, p. 25-132; Indra: uciderea unui brahman, apoi a unui duşman nu în duel, ci prin vicleşu apoi adulter, greşeli de pe urma cărora îşi pierde, respectiv şi succesiv, forţa spirituală, forţa fizic şi frumuseţea; Starcatherus: complicitate intr-un sacrificiu omenesc vinovat, apoi laşitate pe câmpi de luptă, apoi uciderea stăpânului său, din lăcomie de bani, fiecare greşeală fiind săvârşită în curşi uneia dintre cele trei vieţi care i s-au acordat cu condiţia să facă un facinus [nelegiuire] în fiecai dintre ele; Heracles: nesupunere faţă de Zeus, apoi ucidere a unui duşman prin vicleşug şi nu i duel, apoi adulter, greşeli care îi provoacă, respectiv şi succesiv, nebunie. Boală şi moarte şi un îi treit apel la oracolul din Delfi), există în mod evident construcţie, intenţie şi, este oare nevoie s o subliniem, de la un capăt la celălalt al povestirii este vorba de unul şi acelaşi zeu sau eroi Vrând să descopere această temă şi în Biblie, Brough foloseşte nesupunerea lui Saul faţă de Iahvi apoi trece la David, dublează greşeala lui David care îl trimite pe Urie unde e lupta inai crâncei numai ca să fie mai liber cu femeia acestuia. Este clar că povestitorul nu a avut în gând acea cli sificare şi nici vreo alta. Despre unitatea complexă a vinii lui David, vezi notele 7, 8, 9, 12, 1 ale lui P. Dhorme, Les livres de Samuel, 1910, p. 353-354 şi H. W. Hertzberg, Die Samuelbuchet 1956, p. 252.

Qfi: ui unui războinic, un rege paşnic prin excelenţă. Într-adevăr, de ce nuiluise Dumnezeu lui David să construiască Templul (22:8-10)?

, Tu ai vărsat mult sânge şi ai purtat războaie mari; tu nu se cuvine să zideşti casă numelui pentru că ai vărsat mult sânge pe pâmânt înaintea feţei mele. Iată însă ţie ţi se va naşte, acela va fi paşnic („ti m'muhăh) şi eu îi voi da linişte din partea tuturor vrăjmaşilor dini-; de aceea numele lui va fi Solomon* şi voi da lui Israel în zilele lui pace şi linişte (Salum t). El va zidi casă numelui meu şi el îmi va fi fiu, iar eu îi voi fi tată şi voi întări tronul iei lui peste Israel pe veci18 '. * Desigur, în funcţie de acest stil al domniei trebuie citit, în I Regi, 3: 3, ceea ce Brough numeşte, the famous Choice of Solomon' [vestita Ale a lui Solomon] şi în care are impresia că găseşte paralela alegerii trifunc de a fiilor lui Ferâdâân, a lui Paris etc. I, a începutul domniei lui, pe când îea pe înălţimile Ghibeonului, Solomon îl vede în vis pe Domnul, care une: 'Cere ce vrei să-ţi dau' ($* al măh etten lakl). Cu mare umilinţă, tindu-se 'foarte tânăr' şi 'neştiutor să iasă şi să intre'19, Solomon îi cere mul ui: Dăruieşte-i dar robului tău inimă pricepută, ca să asculte (leb şomea') şi să judece pe poporul i să deosebeacsă ce este bine şi ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor i, care-i nesfârşit de mare?'.

Domnului îi place răspunsul şi zice: Deoarece tu ai cerut aceasta (yac an ager Şa altă et haddăbăr hazzeh) şi n-ai cerut viat (yămim rabbâm), n-ai cerut bogăţie ('oşerj, n-ai cerut sufletele duşmanilor tăi (nepeş oy3), ci ai cerut pricepere, ca să ştii să judeci (hăbim lismo'mispat), iată, eu voi face după tul tău: eu îţi dau inima înţeleaptă şi pricepută (leb hăkăm xflnăbon), cum niciunul n-a: a tine înaintea ta şi nici după tine nu se va ridica un asemenea ca tine. Ba îţi voi da şi: e tu n-ai cerut; bogăţie şi slavă (gamoger gam kăbod) aşa încât niciunul dintre regi nu va menea ţie în toate zilele tale. Şi dacă vei umbla pe drumul meu, ca să păzeşti legile mele şi icile mele, cum a umblat tatăl tău David, îţi voi înmulţi şi zilele tale (v'haaraktî etyămeykă)-'

* Derivat din rădăcina lui galom, 'pace'.

* Am reprodus traducerile din versiunea Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucu- 1968.

18 Această condamnare de către Dumnezeu a războaielor purtate de David (vezi şi Cron., I, I, unde Dumnezeu îl numeşte pe David 'ti milhamot, otvftptotroţ Jtoxeiiiatrjţ [bărbat războinic^: rijorat pe câţiva Părinţi ai Bisericii Orientale. Vom aprecia ingenioasa soluţie găsită de sfintui a Şirul, în cele două Antiphonae, păstrate numai în armeană, traduse atât de frumos – ca ă lucrare a sa – de către Părintele I, ouis Maries şi publicate, cu un comentariu savant, în irehes de Science Religieuse, 45, 1957, p. 396-408; problem2le exegetice şi patristice sunt exila p. 398-399 şi în notele paginilor 402-404. Cf. W. Rudolph, Chronihbiichcr (Handbuch Alten Testament, I, Reihe, 21), 1955, p. 151 şi, despre. Sara., II, 7, important în problema ta, M. Noth, 'David und Israel în II Samuel, l', în Melanges Bibliques en l'honneur de A. 't, 1957, p. 122-130 (mai cu seamă despre valoarea lui 'Hausbauen' [zidirea casei j). Germenul ei interpretări a cronistului se află fără îndoială în I Regi, 5,: 17- 19, unde Solomon îi trimite torul mesaj lui Hiram, regele Tirului şi prietenul tatălui său: 'Tu ştii că David, tatăl meu, utut să înalţe casă numelui Domnului Dumnezeului său, din pricina războaielor cu popoarele rejur, până ce Domnul nu le-a supus sub talpa picioarelor lui. Acum însă Domnul Dumnezeul mi-a dăruit odihnă din toate părţile: n-am nici potrivnic, nici primejdii. Şi iată eu mă gândesc dese casă numelui Domnului Dumnezeului meu, după cum a grăit Domnul către tatăl meu

19 I. Engnell, Studies în Divine Kingship în the Ancient Near East, 1943, p. 212, emite, în ură cu această expresie (de aici şi din Ps. 121: 8), ipoteza unei origini rituale. Sau poate că: sia (prezentă şi în I Sam., 18: 16, 29: 6; Jos., 14: 11; II Regi, 19: 27; Num., 27: 17): ormat în vremea expediţiilor de jaf?

20 Varianta din JI Cron., 1: 11 -12: 'Atunci Dumnezeu a zis către Solomon: Pentru că tu ai la inimă asemenea lucru şi n-ai cerut bogăţie, averi şi slavă, nici sufletele neprietenilor tăi; cerut de asemenea nici zile multe, ci ai cerut înţelepciune şi ştiinţă, ca să judeci pe poporul peste care te-am pus rege, de aceea ţi se dă înţelepciune şi ştiinţă, iar bogăţie, averi şi slayă şi da atâta, câtă n-au mai avut regii cei dinainte de tine şi nici după tine nu vor mai avea.

'Slava', kăbăd, este un concept ebraic foarte larg şi foarte compld care nu desemnează decât în mod excepţional gloria militară şi care sigur ni desemnează când este vorba de Solomon, dat fiind fie moderatul lui succes luptă, fie vocaţia lui de rege paşnic. Kăbăd se referă aici foarte probabi prestigiul lui, despre care cartea vorbeşte în mai multe rânduri, la larga re taţie pe care i-au adus-o înţelepciunea şi bogăţia lui (3: 28; 5: 14; 10: 1, 23 -! Aşadar darurile spontane pe care Dumnezeu le adaugă 'priceperii, ca să să' judeci' – bogăţie, cinstire şi, condiţionat, viaţă lungă – nu se dis buie cu această calitate intelectuală în tabloul ideologiei tripartite, ci forme doar lista bunurilor şi avantajelor cejor mai de seamă de care se poate buc un rege paşnic.

Oare călăuzeşte ideologia tripartită măcar 'alegerea' lui Solomon – e este de fapt o rugăminte, nu o alegere? Nicidecum. Conştient de lipsa lui experienţă, proaspătul rege îi cere Domnului ceea ce îi este imediat neees fără să aibă în vedere sau să elimine altceva. Dumnezeu, care are o lui experienţă a rugăminţilor regilor, apreciază această modestie22 cu care nu e obişnuit. Căci le spune deseori regilor 'Cere!', cum face şi aici şi ceea c se cere şi ceea ce acordă cel mai adesea este viaţa lungă IPs. 20: 3-5)23, i victoria'asupra duşmanilor goyim (Ps. 2: 8-9)24. În mirarea lui admiraţi menţionează deci întâi cererea uzuală care pare să fi fost cea mai tradiţion şi care nu este contrară firii lui Solomon25. Dar se fereşte să-şi închipuie marele rege paşnic s-ar fi putut gândi să ceară biruinţa asupra unor popo. Străine (pe care dealtfel nu i-o va da); în loc de asta, el spune 'Deoarece n-ai cerut sufletele duşmanilor tăi.', ceea ce, fiind vorba de Solomon, referă cu siguranţă la duşmani, la uneltitori dinlăuntrul regatului său26. În sfârş el menţionează altă cerere similară care, pe câte ştiu, nu se găseşte în scen

81 H. Riesenfeld, 'Jesus Transfigura', Acta Seminarii Neotest. Upsaliensis; 16, 1947, p. 9 114: bibliografie, p. 97, n. 1, în special von Rad, „86Şa' (în Vechiul Testament), Theologisc Worterbuch, II, 1935, p. 240-245 (încadrat între două studii ale lui G. Kittel despre şi Noul Testament şi mai târziu); Stein, Ver Begriff Kebod Jahweh, 1939.

22 Tocmai în această noţiune de 'cerere modestă' vede Ehrlich, Der Traum im Alier Te. Ment, 1953, p. 13-21, resortul povestirii; el trimite la Stith Thompson, Motif Index of Folk-IJU ture, Jj 200 ('Modesty brings rewards' [Modestia aduce recompense]) şi adaugă: Dies ist auch I Kg., 3, 4 ff. Eine treffliche Ubersicht'. [Acesta este un rezumat potrivit şi pentru I Regi, 3 şi următoarele.]

23 'Viaţă a cerut de la tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului'. Urmează, aici, alte daruri ale Domnului despre care nu ni se spune că ar fi fost cerute (în special, dive tipuri de slavă, kăbăd, hor, hădăr).

24 'Domnul a zis către mine: 'Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut. Cere de la mine ş: voi da neamurile, moştenirea ta. Şi stăpânirea ta, marginile pământului'.

25 în textul paralel din II Cron., 1:11, caracterul fundamental al cererii de viaţă lungă e şi el subliniat, dar altfel (prin gam 'chiar'). G. Widengren îmi semnalează că cererea aceasta găseşte încă din literatura de la Ras Shamra: în 2 Aqhat, VI, 31 şi urm., zeiţa Anat îi spune en lui: 'Cere viaţa, tinere Aqhat şi ţi-o voi dărui, nemurirea şi ţi-o voi hărăzi.'. Dat fiind zeiţa făgăduieşte la început (acolo unde începe fragmentul) aur şi argint, apoi viaţă lungă di Aqhat îi dă arcul lui, G. Widengren înclină să vadă în această temă a poemului ugaritic un ec deformat al unui motiv indo-european înrudit cu cel al alegerii lui Paris. Cât despre influenţa p babilă a epopeii hurite (mitaniene) asupra epopeii cananeene şi a acesteia asupra stilului câton măcar, texte biblice, vezi, cel mai recent, în foarte importanta discuţie a lui G. Widengren,

Tradiţion and written literature among the Hebrews' (Acta Orientalia, 23, 1959), p. 219-223, mai ales comentariul lui la textul de care ne ocupăm aici, rezumat în Mit şi epopee, I, p. 412-4

28 Participiul prezent oyeb (precum şi s'one, în pasajul paralel din II Cron., 1:11) poate desemneze atât un duşman personal cât şi un duşman din afară şi, tocmai în capitolul precede (I Regi, 2) Solomon a scăpat cu bine de anumiţi inimici (duşmani personali] şi nu de hostes [di mani ai ţării] (în vocabularul tripartit al lui Darius, inimiciţia lor ţine de drauga [încălcai adevărului], funcţiunea întâi şi nu de haenă [armată] funcţiunea a doua).

E: bogăţia; dar cum. ar fi putut ea lipsi de aici, de vreme ce bogăţia lomon va fi mai târziu proverbială?

Stfel constituită din aluzii, literale sau corectate, la formule cunoscute t în literatura 'rugăminţilor' (l3al mimmennil să' al mimmgkâ), la un locuri comune din rugăciunile regilor, pe care nu putea să nu le com-: ca un al patrulea termen, bogăţia care va fi, alături de înţelepciune, eristica lui Solomon, răspunsul Domnului la pretinsa alegere nu este, 1 nu sunt nici cele patru daruri care urmează, inspirată din ideologia tricare, dimpotrivă, îl face pe Paris să aleagă între cele trei zeiţe prezente. Lui cu ceea ce îi oferă ele, Afrodita şi plăcerile dragostei, Atena şi viceâera şi suveranitatea27, sau îi face pe cei trei fii ai lui Ferâdtin să ceară, c şi distinctiv, unul, vitejia, celălalt, mari averi, iar cel de al treilea i religia, ceea ce face să li se împartă întinsul lumii vechi28. Am putea.

— Să presupunem că vreuna dintre aceste povestiri din Orientul Apropiat iropenizat29 a fost cunoscută unor oameni de carte evrei şi că a servit iui sau celui care a revizuit prima Carte a Regilor*0 drept cadru pentru larea binecuvântării pe care Domnul i-o dă celui mai mare monarh al dar spiritul şi formula compunerii sunt mult prea diferite ca să putem l textul biblic în acelaşi grup cu viile tradiţii indo-europene ale 'alegerii iaruri ţinând de cele trei funcţiuni'.

Ici o formulă de anunţare sau de rezumare, nici măcar o grupare nu suge- [Brough, p. 80, r. 9-13) vreo intenţie trifuncţională în enumerarea dreor lui Solomon (/Regi, 4:1 – 19): un preot, doi secretari, un crainic, etenie de oşti şi doi preoţi, poate interpolaţi], o căpetenie peste isprăviţi prieten al regelui, o căpetenie peste casa regelui, un căpitan de oşti,) entru dări, doisprezece ispravnici care aduceau merinde, un cârmuitor; în descrierea mai amănunţită din I Cron., 23 (categoriile şi slujbele r), 24 (categoriile preoţilor), 25 (cântăreţi), 26 (portari şi alte slujbe ale r), 27 (comandanţi ai recrutărilor lunare, căpetenii ale triburilor, căpeteavuţiilor etc).

7. FORMULE TRIFUNCŢIOIVALE.

Ough (p. 81-82) a cules o sumedenie de formule diverse reunind cele ncţiuni. De-a aruncat apoi asupra cititorilor săi şi le-a clădit în stog ritm atât de rapid încât m-am simţit la început sufocat. Dar vântul a luat mai mulţi snopi mari.

Revine adesea în Vechiul Testament o listă de trei nenorociri şi anume ea, războiul (sau sabia), ciuma31, cărora li se adaugă uneori şi fiare rău, I/es trois fonctions dans quelques traditions grecques', Eventail de l'histoire vivante (Homlucien Febvre), 1954, II, p. 27-28, rezumat în Mit şi epopee, I, p. 405-408. H. MolL, Le partage du raonde dans la tradition des Iraniens', Journal asiatique, 240, 1952, 458, rezumat în Mit şi epopee, I, p. 408-410.

4ă mai gândesc încă la, Kroisos-I, ogos', [povestea lui Cresus], la apologul lui Midas şi la 'ezi articolul meu (citat în n. 27) p. 28-31.



Pasajul provine din vechea sursă (anterioară anului 700) în care se povestea viaţa lui Solor în forma ei actuală se întâlnesc şi expresii deuteronomice (în special în versetul 14) şi, * able to assign the present form to the late editors' [este rezonabil să se atribuie forma preitorilor târzii] (spre sflrşitul secolului al Vll-lea?): J. A. Montgomery, The Books of Kings, fer., 14: 12, 21:9, 24:10; Itx., S: 12, 6: li etc făcătoare sau robia32. Brough descoperă aici cele trei funcţiuni ale mele, dându-i ciumei rolul de reprezentantă a funcţiunii întâi, pentru că este mai direct şi mai spectaculos decât celelalte năpaste cârmuită de Dumnezeu, sau de sabia Domnului sau de îngerul Domnului (77 Sam., 24: 13 = 7 Cron., 21: 11 – 12). Or, în formulele triple indo-europene, niciodată un zeu sau zeii nu reprezintă prima funcţiune în opoziţie cu reprezentanţii umani ai celorlalte două33; toate triadele pe care le-am folosit sunt omogene, reunesc fie trei tipuri de zei, fie trei tipuri de oameni, fie trei concepte, trei acţiuni, trei obiec e etc.; dimpotrivă, opoziţia 'Dumnezeu-oameni' este cea care animă textul biblic, aşa cum reiese din motivul cu care îşi justifică David preferinţa pentru ciumă; preferă, zice el, să primească lovituri de la Dumnezeu decât de la oameni. Şi din alt punct de vedere este interpretarea lui Brough lipsită de omogenitate: pentru foamete şi pentru război, trimise totuşi şi ele de Dumnezeu, el nu ia în considerare nici originile, nici agenţii, pe câtă vreme tocmai originea şi agentul ciumei şi nu ciuma însăşi, îi servesc ca să facă din ea o năpastă mai specific dumnezeiască; or niciodată formulele indo-europene citate de mine34 nu şchioapâtă în felul acesta: cele trei rele sunt privite din acelaşi punct de vedere: aşa încât niciodată 'năpasta de funcţiunea întâi' nu are nimic de-a face cu sănătatea trupească, ci priveşte numai ceea ce ţine direct de funcţiunea întâi, de religie, sau de suveranitate, sau de drept, sau de morală: neizbutirea sacrificiilor (India), minciună sau lipsă de cinste (Iran), călcare de învoieli (Irlanda), tiranie cu ajutorul unei ştiinţe nocive (Ţara Galilor), persecuţie magică (Scandinavia). Desigur că apare adesea şi boala în aceste triade, iar la nivelul al treilea, în alternanţă cu foametea, ambele lezând la om aspecte învecinate (sănătate, mâncare) ale 'funcţiunii a treia'. Astfel în triada irlandeză la care am făcut aluzie mai sus, Senchus Mor anunţă, e adevărat, foamete şi molimă, dar împreună, ca în două dublete care se opun, alături, înmulţirii războaielor şi călcării învoielilor; tot aşa, formulele indiene şi iraniene adunate de EBenveniste (1938) şi de mine (1955) menţionează, la cel de al treilea nivel, în chip echivalent, când foametea, când boala, celelalte două nivele fiind ocupate, unul, de armată duşmană sau de supunere sau de ostilitate, celălalt de minciună (sau de necinste) sau de ineficacitatea (sau lipsa) sacrificiilor. Într-un cuvânt, în Biblie avem de-a face cu alt tip de colecţie, care de altfel se regăseşte, chiar şi la Roma35, dar pe care nu l-am încadrat niciodată şi nici nu văd cum aş face-o, în 'dumezilianism'. Astfel, împreună cu 7 Cron., 21: 11 – 12, ies din discuţie şi Ier., 21: 9,; Iez. 5: 12 şi celelalte atestări ale acestei triade care puteau şi ele, să fie citate de Brough.

B) Brough manevrează prea elastic ceea ce am numit 'problema regelui'30: el exagerează varietatea poziţiilor pe care le ocupă regele la diferite popoare indo-europene în raport cu cele trei funcţiuni şi cu reprezentanţii lor umani, în fapt, pretutindeni, cu excepţia Indiei, incertitudinea se limitează la faptul că regele poate fi sau un reprezentant al primei funcţiuni, în mod solidar sau


Yüklə 5,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   130   131   132   133   134   135   136   137   138




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin