Germania, Industrie Ecologica, Energie Regenerabilă, Suedia, Romania, Politica De Mediu, Eco-Economie, Poluare. Abstract



Yüklə 92,37 Kb.
səhifə2/6
tarix03.01.2022
ölçüsü92,37 Kb.
#43653
1   2   3   4   5   6
,,Protecția mediului înseamnă orice acțiune destinată să remedieze sau să prevină prejudiciile aduse mediului fizic sau resurselor naturale de către activitățile unui beneficiar, să reducă riscul unor asemenea prejudicii sau să conducă la o utilizare mai eficientă a resurselor naturale, inclusiv măsurile de economisire a energiei si utilizarea surselor de energie regenerabile.’’

Activitatile economice pot avea efecte negative asupra mediului, nu în ultimul rând prin poluare. În anumite cazuri, în lipsa unei intervenţii guvernamentale, intreprinderile pot evita să suporte costul integral al daunelor ecologice provocate de activitatea pe care o desfăşoară. În consecinţă, piaţa nu alocă în mod eficient resursele, întrucât producatorul nu ţine seama de efectele externe (negative) ale producţiei, care sunt suportate de societate în ansamblu.

Consiliul European s-a angajat în mod ferm si independent ca Uniunea Europeană să reducă cu cel puțin 20 % emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020, față de 1990. Acesta a subliniat, de asemenea, necesitatea cresterii eficienței energetice în Uniunea Europeană astfel încât să se atingă obiectivul de economisire a 20 % din consumul de energie al Uniunii Europene în comparație cu estimările pentru 2020 si a susținut un obiectiv obligatoriu constând într-un segment de 20 % de energii regenerabile din consumul energetic global al Uniunii Europene până în 2020, precum si un obiectiv minim obligatoriu de 10 % care trebuie realizat de toate statele membre pentru segmentul de biocombustibili din consumul global de benzină si motorină pentru transport în Uniunea Europeană până în 2020.

Comisia a remarcat faptul că măsurile privind ajutorul de stat pot fi uneori instrumente eficiente pentru îndeplinirea obiectivelor de interes comun. În anumite condiții, ajutorul de stat poate corecta disfuncționalitățile de piață, ameliorând astfel funcționarea piețelor si mărind concurența. Acesta poate servi, de asemenea, la promovarea dezvoltării durabile, independent de corectarea disfuncționalităților de piață. Planul de acțiune privind ajutorul de stat subliniază, de asemenea, că protecția mediului poate să ofere oportunități inovării, să creeze noi piețe si să mărească competitivitatea prin utilizarea eficientă a resurselor si prin recurgerea la noi posibilități de investiții. În anumite condiții, ajutorul de stat poate conduce la realizarea acestor obiective, contribuind astfel la obiectivele fundamentale ale Strategiei de la Lisabona, si anume cresterea economică si ocuparea forței de muncă mai durabile.

Obiectivul principal al controlului ajutorului de stat în domeniul protecției mediului este de a asigura că prin măsurile privind ajutorul de stat se obține un nivel mai ridicat al protecției mediului decât cel care s-ar obține în absența ajutorului în cauză, şi că efectele pozitive ale ajutorului cântăresc mai greu decât efectele sale negative în ceea ce priveste denaturările concurenței, luând în considerare principiul „poluatorul plăteste” .

Pentru a spori nivelul de protecție a mediului, statele membre pot opta să utilizeze ajutorul de stat pentru a crea stimulente la nivel individual (la nivelul întreprinderii) în vederea atingerii unui nivel mai ridicat de protecție a mediului decât cel cerut de standardele comunitare sau în vederea sporirii protecției mediului în absența unor standarde comunitare. De asemenea, acestea pot să stabilească standarde naționale sau taxe de mediu la un nivel mai ridicat decât cel cerut de legislația comunitară sau să utilizeze taxele de mediu pentru punerea în aplicare unilaterală a PPP în absența legislației comunitare. Comisia consideră necesar să se țină seama de evoluțiile din domeniul politicii de mediu si al tehnologiilor de mediu si să adapteze normele în lumina experienței acumulate.

Pe lângă reglementare, statele membre pot utiliza ajutorul de stat ca măsură pozitivă de stimulare pentru a se obține niveluri mai ridicate de protecție a mediului. Statele membre pot realiza aceasta în două moduri:

1.,, măsuri pozitive individuale de stimulare pentru reducerea poluării si a altor impacturi negative asupra mediului: ’’

În primul rând, statele membre pot crea stimulente pozitive la nivel individual (la nivelul întreprinderii) pentru a depăsi standardele comunitare. În acest caz, beneficiarul ajutorului reduce poluarea deoarece primeste ajutor pentru a-si schimba comportamentul, si nu pentru că trebuie să suporte costurile acestei poluări. În acest caz, obiectivul ajutorului de stat este de a rezolva în mod direct disfuncționalitatea de piață determinată de efectele negative ale poluării.

2.,, măsuri pozitive de stimulare pentru introducerea unei reglementări naționale în materie de mediu care să depăsească standardele comunitare’’: În al doilea rând, statele membre pot impune reglementări naționale care să depăsească standardele comunitare.Totusi, aceasta ar putea duce la costuri suplimentare pentru anumite întreprinderi, afectând astfel condițiile competitive ale acestora. În plus, este posibil ca astfel de costuri să nu reprezinte o sarcină egală pentru toate întreprinderile, având în vedere mărimea, poziția pe piață, tehnologia si alte aspecte specifice acestora. În acest caz, ajutorul de stat poate fi necesar, pentru a usura sarcina celor mai afectate întreprinderi si, prin aceasta, ar putea permite statelor membre să adopte reglementări naționale de mediu mai stricte decât standardele comunitare.

Unul din rolurile intervenției guvernamentale este acela de a asigura o protecție adecvată a mediului. Reglementarea si instrumentele de piață sunt cele mai importante instrumente pentru realizarea obiectivelor de mediu. Instrumentele flexibile, precum aplicarea din proprie inițiativă a ecoetichetelor si răspândirea tehnologiilor ecologice pot, de asemenea, să joace un rol important. Cu toate acestea, chiar dacă găsirea combinației optime de instrumente de politici poate fi complicată, existența unor disfuncționalități de

piață sau a unor obiective politice nu justifică în mod automat utilizarea ajutorului de stat.

,,În conformitate cu PPP, poluatorul ar trebui să plătească toate costurile poluării sale, inclusiv costurile indirecte suportate de societate. În acest scop, reglementarea de

mediu poate fi un instrument util pentru a spori sarcinile poluatorului. Respectarea PPP asigură, teoretic, faptul că se va rectifica disfuncționalitatea de piață determinată de

externalitățile negative. În consecință, în cazul în care PPP ar fi pus în aplicare integral, nu ar fi necesară o intervenție guvernamentală suplimentară pentru a asigura un rezultat

eficient pe piață. PPP rămâne principala normă, iar ajutorul de stat reprezintă, de fapt, o a doua opțiune.’’ Utilizarea ajutorului de stat în contextul PPP ar scuti poluatorul de sarcina

de a plăti costul poluării sale. Prin urmare, este posibil ca ajutorul de stat să nu fie un instrument potrivit în asemenea cazuri.5

În ceea ce priveşte industria, la nivel european, aceasta se confruntă cu unele provocări din ce în ce mai mari pentru a-şi asigura accesul la materiile prime care sunt esenţiale în procesul de producţie. Ca urmare a creşterii la nivel global al cererii, preţul pentru mai multe metale a ajuns la un nivel record, iar capacitatea Europei de a produce materii prime este limitată. Multe minerale metalice nu sunt disponibile în Uniunea Europeană din punct de vedere geologic şi dacă sunt disponibile, sunt disponibile în cantităţi relativ mici în comparaţie cu producţia globală cum ar fi cuprul (5%), minereul de fier (2%), nichelul (1,7%), zincul (8,5%). Industria este afectată astfel de cererea fără precedent pentru minerale, datorată în special industrializării rapide a ţărilor emergente, ţări precum Brazilia, China şi India. O idee propusă pentru soluţionarea acestei probleme îi aparţine vice-preşedintelui comisiei Gunter Verheugen care susţine că pentru a rămâne competitive, industriile europene au nevoie ,,previzibilitate cu privire la fluxul de materii prim şi de preţuri stabile’’. Este nevoie de o îmbunătăţire a condiţiilor de acces la materiile prime provenite fie din Europa, fie din afara ei prin formarea unui cadru de reglementare corect. În ceea ce priveşte industria extractivă non-energetică, aceasta asigura o gama largă de minerale, inclusiv minereuri metalice, argile şi agregate care sunt extrase cu scopul de a se construi drumuri, şcoli şi spitale precum şi alte bunuri : calculatoare personale, maşini, aparate casnice, bunuri considerate indispensabile într-o economie modernă.

Din motive geologice, distribuţia la nivel mondial a resurselor non-energetice este foarte inegală. Europa, ca şi Statele Unite, China şi Japonia, duc lipsă de materiale, în special de minereuri. Europa este nevoită astfel din această cauză să intre în competiţie pe pieţele lumii pentru a le obţine. În ceea ce priveşte minereurile metalice, capacitatea Europei de a-şi asigura aportul din exploatarile miniere domestice este foarte limitat. 177 de milioane de tone de minereuri metalice au fost importate de Uniunea Europeana în 2004 cu o valoare totală de 10,4 miliarde de Euro, comparat cu producţia de minereuri metalice a Uniunii Europene de aproximativ 30 de milioane de tone. Atunci cand vorbim de mineralele utilizate în construcţii, Europa este autosuficientă, iar în cazul anumitor minerale industriale precum caolin, magnezită, ghips şi potaşă, Uniunea Europeana continuă sa fie încă primul sau al doilea mare producator in lume.

Industria extractivă non-energetica din Uniunea Europeana are o cifra anuală de aproximativ 40 de miliarde de Euro şi asigură în mod direct în anul 2004, aproximativ 250.000 de locuri de munca. Acest sector, cu aproximativ 16.500 de întreprinderi, este dominat de IMM-uri care au mai putin de 10 angajaţi. Aceste companii joacă un rol important ca furnizori ai principalelor sectoare industriale cum ar fi cel al construcţiilor, siderurgic şi chimic.6

Pe perioada anulului 2010, Uniunea Europeana a jucat un rol de pioner în asigurarea securităţii aprovizionarii cu energie în Europa, combaterea schimbărilor climatice la nivel mondial şi protejarea mediului pentru generaţiile viitoare. Politica energetică a Uniunii Europene urmăreşte formarea unei pieţe interne competitive pentru energie care oferă servicii de calitate la preţuri mici. Se urmaresc trei priorităţi : dezvoltarea surselor regenerabile de energie, reducerea dependenţei de importul de combustibil şi eficienţa energetică – înţeleasă prin capacitatea de a face mai mult cu un consum mai mic de energie. UE este liderul mondial în combaterea schimbarilor climatice. UE a iniţiat în premieră acţiuni practice în vederea plafonării emisiilor proprii şi a introdus prima schemă majora din lume de comercializare a certificatelor de emisii. Şi-a mentinut obiectivele pentru 2020 si ulterior de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în negocierile internaţionale. A promovat formarea de legături cu alte scheme de comercializare a emisiilor cu scopul final de a crea o piaţă internaţională de comercializare a acestora. Aceste obiective de reducere a emisiilor de gaze vor stimula modernizarea economiei europene, conducând la o combatere a schimbărilor climatice. UE şi-a demonstrat dorinţa de a transforma economia europeană într-o economie ecologică. Acest lucru este executat prin presiuni politice şi inovare în domeniul tehnologiilor cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon. Avantajele ulterioare vor avea un impact şi asupra cetăţenilor din statele membre, de exemplu prin crearea de motoare cu ardere internă performante, cu consum redus de carburant, sau prin metode agricole care permit obţinerea unei hrane de calitate, conservând în acelaşi timp mediul rural.

,,Pentru a-şi menţine standardele de viaţă, Europa trebuie să asigure furnizarea de energie la preţuri abordabile. Politica energetică a UE urmăreşte crearea unei pieţe interne competitive pentru energie care oferă servicii la preţuri mici.’’ Ca obiective, amintim dezvoltarea de surse energetice cu nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon şi reducerea dependenţei de importul de combustibil. Se urmăreşte astfel o creştere a activităţii economice cu scopul de a scădea în acelaşi timp consumul de energie.

UE urmăreşte să realizeze în domeniul energiei acordarea unei posibilităţi reale consumatorilor de alege produsele şi serviciile de care au nevoie pe o piaţă europeană unică. Se urmăreşte realizarea unei comunităţi energetice autentice, unde frontierele nu prezintă nicio importanţă pentru conductele de transport al energiei sau pentru cablurile electrice şi unde există o infrastructură pentru energia eoliană şi cea solară. Astfel, încărcarea bateriilor autovehiculelor electrice trebuie să devină la fel de naturală ca umplerea rezervorului cu benzină.

,,Prin stabilirea unor obiective naţionale conforme cu obiectivul european general de creştere cu 20% a eficienţei energetice, importanţa acesteia a fost readusă în prim –plan. Etichetarea energetică s-a extins de la aparatele de uz caznic la toate produsele cu impact energetic. Au fost astfel adoptate primele regulamente delegate care stabilesc cerinţele de etichetare energetică pentru patru aparate de uz caznic cu impact energetic.’’ Comisia a adoptat cerinţe pentru produsele prioritare care afectează consumul de energie, cum ar fi ventilatoarele industriale şi maşinile de spălat de uz casnic.

În luna ianuarie, Uniunea Europeană s-a asociat formal Acordului de la Copenhaga care a fost negociat la sfârşitul Conferinţei ONU privind schimbările climatice din decembrie 2009. Conform inţelegerii din acord, UE a notificat obiectivul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020- o reducere unilaterală cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelul din 1990 şi oferta de a reduce aceste emisii cu până la 30% în cazul în care şi alte economii mondiale se angajează să contribuie într-o proporţie echitabilă la efortul global.

Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii a continuat să evolueze. Au fost stabilite astfel noi norme tehnice, inclusiv plafonarea cotelor de emisie pentru 2013 şi norme de licitare a certificatelor, care va deveni principala metodă de alocare începând cu 2013. Comisia a prezentat propuneri referitoare la criteriile de performanţă pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor pentru anumite sectoare industriale şi la interzicerea utilizării creditelor internaţionale rezultate din anumite proiecte referitoare la gazele industriale, începand cu anul 2013. Au scăzut emisiile celor aproximativ 11 000 de instalaţii. Comisia a aprobat, de asemenea, un instrument de estimare a consumului de carburant de către operatorii mici de aeronave care permite operatorilor cu zboruri puţine sau emisii reduse să utilizeze proceduri simplificate de motorizare.

S-au întreprins acţiuni şi pentru limitarea emisiilor de CO2 provenind de la camioane. Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au ajuns la un acord formal asupra legislaţiei.

Reflecţiile referitoare la viitoarele reduceri ale emisiilor merg dincolo de anul 2020. Obiectivul pe termen lung al UE îl reprezintă reducerea emisiilor, până în 2050 , cu 80 până la 95% faţă de nivelurile din 1990. S-a organizat o consultare publică în vederea pregătirii unei foi de parcurs care va fi publicată la începutul anului 2011 ca parte a iniţiativei ,,Utilizarea eficientă a resurselor’’ din cadrul Strategiei Europene 2020, pentru realizarea tranziţiei la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2050.

,,O altă consultare publică a analizat oportunitatea introducerii în obiectivul UE de reducere a gazelor cu efect de seră a emiterii şi indepărtării din atmosferă a dioxidului de carbon şi a altor gaze cu efect de seră provenind din exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura.’’

UE a depus eforturi pe parcursul întregului an pentru ca Conferinţa de la Cancun privind schimbările climatice, din noiembrie-decembrie 2010, să reprezinte un mare pas înainte spre incheierea la nivel internaţional a unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

Acordurile de la Cancún se bazează pe hotărârile luate la Copenhaga şi definesc proceduri pentru a progresa pe direcţiile stabilite. Printre elementele-cheie amintim:

1.recunoaşterea, pentru prima dată într-un document al ONU, a necesităţii ca încălzirea globală să fie menţinută sub pragul de 2 °C faţă de temperatura perioadei preindustriale, precum şi definirea unei proceduri de stabilire a unei date la care emisiile globale să ajungă la un punct maxim şi a unui obiectiv de reducere a emisiilor globale până in 2050;

2.integrarea angajamentelor în materie de emisii ale ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare în procesul ONU şi sprijinirea clarificării lor; textul recunoaşte, de asemenea, că eforturile globale de atenuare a efectelor schimbărilor climatice trebuie intensificate pentru a nu se depăşi plafonul de 2 °C;

3.un acord cu privire la lansarea procesului de ameliorare a transparenţei acţiunilor întreprinse în vederea reducerii sau limitării emisiilor prin imbunătăţirea monitorizrii, a raportării şi a verificării, astfel încât progresele globale să poată fi urmărite mai eficient;

4.confirmarea obiectivului ţărilor dezvoltate de a aloca, până în 2020, 100 miliarde USD pe an pentru finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare, precum şi instituirea unui fond „verde” pentru climă prin care va fi canalizată o parte importantă a finanţării;

5.un acord privind cadrul de adaptare de la Cancun în vederea intăririi acţiunii pentru adaptarea la schimbările climatice;

6.lansarea mecanismului „REDD+”, care permite luarea unor măsuri de reducere a emisiilor provenind din defrişări şi din degradarea pădurilor in tările in curs de dezvoltare;

7.instituirea unui mecanism tehnologic pentru imbunătăţirea cooperării în domeniul dezvoltării de noi tehnologii şi al transferului acestora.


Mediu

Potrivit Raportului privind Activitatea UE, sustenabilitatea a ocupat un loc important în agenda UE pe parcursul întregului an, ca element central al Strategiei Europa 2020. Amintim un element prezent în toate aspectele vietii şi, prin urmare, şi acţiunile UE s-au extins. Una dintre priorităţi a fost protejarea mediului de pagubele cauzate de deseuri şi materiale sau emisii periculoase. Au înaintat lucrările la reformarea directivei privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice şi a directivei privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase, cum ar fi plumbul, mercurul sau cadmiul, în astfel de echipamente. S-a extins domeniul de aplicare al normelor pentru a elimina, pe cât posibil, utilizarea substanţelor periculoase şi pentru a reduce cantitatea crescătoare de astfel de deşeuri, care au consecinţe nefaste asupra mediului şi a sănătăţii dacă nu sunt tratate şi eliminate în mod corespunzător. Directiva privind emisiile industriale, aprobată în luna noiembrie, urmăreşte stabilirea unor norme mai clare pentru a beneficia de un aer mai curat. Se vor aplica norme mai stricte privind poluarea aerului, păstrându-se totuşi o anumită flexibilitate în privinţa termenelor de aplicare pentru centralele nucleare sau în cazuri speciale. Directiva actualizează şi fuzionează şapte acte legislative existente, inclusiv directivele privind instalaţiile de ardere de dimensiuni mari şi prevenirea şi controlul integrat al poluării, şi acoperă aproximativ 52 000 de instalaţii industriale şi agricole cu potenţial ridicat de poluare, de la rafinării la crescătoriile de porci. Unele acţiuni s-au concentrat asupra prezervării mediului natural. Activităţile ilegale de tăiere dăunează grav mediului şi subminează eforturile celor care încearcă să gestioneze pădurile în mod responsabil. În acelaşi timp, legislaţia ajută la combaterea schimbărilor climatice.

Conform Raportului General privind acitivitatea Uniunii Europene, se incearcă permanent să se menţină un echilibru între prezervarea mediului natural şi asigurarea creşterii şi prosperităţii, Comisia propunând noi modalităţi de conciliere a punctelor de vedere din ce în ce mai diverse din Europa cu privire la controlul cultivării de organisme modificate genetic.

Au fost definite politici şi în cadrul strategiei de transport maritim a UE până în 2018 pentru a impulsiona eforturile de multiplicare a transporturilor maritime care respectă mediul prin prevenirea accidentelor, reducerea emisiilor atmosferice, controlul tratării apei de balast şi reciclarea navelor. Obiectivul pe termen lung este un transport maritim „fără deşeuri şi fără emisii”. Stocurile de peşti sunt una dintre cele mai bogate resurse naturale ale mărilor, motiv pentru care, în luna ianuarie, a intrat în vigoare un nou sistem mai eficient de control al pescuitului şi de luptă împotriva pescuitului ilegal. Acest sistem oferă UE şi statelor membre noi instrumente de luptă împotriva operatorilor lipsiţi de scrupule şi de protejare a mijloacelor de subzistenţă ale pescarilor oneşti, care altfel ar fi expuşi unei concurenţe neloiale. Se promovează astfel o cultură a respectării legii în întregul sector al pescuitulul, dat fiind faptul că persoanele care încalcă legea nu se mai pot ascunde şi nu mai pot evita sancţiunile. Conceptul de dezvoltare durabilă nu implică doar dezvoltarea economică, socială și culturală, ci și protecția ecosistemului și reducerea riscului dezastrelor ecologice. Principiul integrării în domeniul ecologic a fost implementat prin intermediul dispozițiilor clare în fiecare politică sectorială. Uniunea Europeană a transformat dezvoltarea durabilă, în special a mediului, într-un obiectiv principal în toate zonele politicilor.7 În luna iunie a intrat în vigoare un regulament privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în Marea Mediterană.

Ca studiu de caz, ni s-au părut relevante două ţări, pe lângă România, Suedia şi Germania, pentru că acestea, prin politicile lor, încureajează protejarea mediului.
România

Tranziția economică din Europa Centrală și de Est a avut un impact foarte dur asupra orașelor și regiunilor industriale. După colapsul economic de care au avut parte, majoritatea acestor regiuni se confruntă cu probleme precum rata de șomaj foarte mare și daunele ecologice majore.8

Odată cu aderarea la UE, România și-a însușit obiectivele fixate de Comunitatea Europeană și s-a alăturat campaniei de protejare a mediului. Aceast domeniu este important pentru România, și nu numai, deoarece progresul industrial este strâns legat de rezolvarea cât mai rapidă a problemei mediului.

Una din principalele cauze ale poluării aerului este sectorul energetic. Deși, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, s-a început restructurarea acestui sector, o mare parte din centralele de termoficare continuă să utilizeze combustibili ineficienți și dăunători pentru mediu.9 O altă sursă de poluare prezentă în România este cărbunele de calitate inferioară folosit de instalațiile de încălzire.

Problema autovehiculelor învechite care continuă să circule pe șoselele țării a fost puternic dezbătută în ultimii ani. În acest sens, Guvernul României a înființat programul "Rabla", a cărui principală menire este de a elimina automobilele poluante de pe străzi. Deși acest program a avut un oarecare succes, mașinile vechi sunt, în continuare, un pericol pentru mediu. Transportul în comun este văzut ca fiind o variantă mai agreabilă, dar datorită greutății cu care flotele de autobuze sunt înnoite, efectele negative ale poluării nu sunt eliminate, ci sunt oarecum minimizate.


Yüklə 92,37 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin