Guvernul româniei


Informații europene, internaționale



Yüklə 417,76 Kb.
səhifə7/18
tarix01.11.2017
ölçüsü417,76 Kb.
#26103
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   18

Informații europene, internaționale

ISTA: Directiva UE privind eficienţa energetică intră în vigoare marţi şi va trebui transpusă în legislaţia naţională în maximum 18 luni


3 dec /Agerpres/ - Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei Europene privind Eficienţa Energetică (DEE) a cărei dată de intrare în vigoare este 4 decembrie va avea un impact asupra tuturor consumatorilor români, iar pe termen mediu va conduce la costuri mai mici în facturile la întreţinere, se arată într-un comunicat al companiei ISTA, remis luni AGERPRES.

Între efectele implementării Directivei Europene privind Eficienţa Energetică se numără reducerea facturilor la energie şi întreţinere, încurajarea controlului consumului individual, facturi detaliate, consiliere în materie energetică, noi locuri de muncă.

În cel mult 18 luni, statele membre UE vor trebui să transpună prevederile Directivei 2012/27/UE în legislaţia naţională astfel încât să fie îndeplinit obiectivul de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020.

'Directiva 2012/27/UE, care intră în vigoare mâine (marţi - n.r.) va face obligatorii măsurile de economisire a de energie, inclusiv renovarea clădirilor publice, programe pentru sectorul serviciilor publice şi auditurile energetice pentru companii astfel încât consumul de energie să scadă cu 20% la nivelul Uniunii Europene până în 2020. România, alături de celelalte state membre UE, va trebui să transpună prevederile Directivei Europene privind eficienţa energetică în legislaţia naţională, până la data de 5 iunie 2014', a declarat Marian Ţiţu, director general ISTA România.

Acesta a adăugat că investiţiile pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice vor conduce, pe termen scurt şi mediu, la reducerea facturilor la energie.

Clădirile sunt responsabile pentru 40% din totalul consumului de energie în Uniunea Europeană, iar reducerea consumului de energie şi utilizarea energiei din surse regenerabile vor contribui la reducerea dependenţei energetice a UE şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Directiva europeană precizează că utilizarea contoarelor individuale sau a repartitoarelor de costuri pentru energia termică la măsurarea consumului individual de energie termică în clădirile cu mai multe apartamente alimentate prin reţeaua de termoficare sau prin încălzirea centrală comună este benefică, în măsura în care consumatorii finali îşi controlează consumul individual.

'În momentul de faţă, mai mult de 50% dintre locuinţele aflate în sistemul centralizat de termoficare sunt necontorizate. Prin instalarea contoarelor individuale sau a repartitoarelor de costuri, consumatorii vor plăti exact atât cât consumă şi îşi vor putea regla consumul în funcţie de nevoile de moment', a mai spus Marian Ţiţu.

Potrivit acestuia, utilizarea unui sistem de contorizare individuală poate reduce costurile facturii cu până la 30%, iar investiţia pentru instalarea contoarelor individuale poate fi amortizată în decurs de cel mult

12 luni de utilizare, din diferenţa costurilor lunare de întreţinere.

Compania ISTA cu sediul central în Essen, Germania, este prezentă pe piaţa din România cu servicii de calcul al consumurilor individuale de apă şi căldură începând din anul 1995, având în prezent peste 250.000 de clienţi în aproape toate zonele ţării.

Delegaţia României participă la convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice


4 dec /Agerpres/ - Delegaţia României participă, în perioada 4-7 decembrie 2012, la Doha, la convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC), segmentul la nivel înalt, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Mizele centrale ale negocierilor de la Doha rămân continuarea Protocolului de la Kyoto (KP), printr-o nouă perioadă de angajament după anul 2012 (CP2), şi pregătirea viitorului acord global post 2020, obligatoriu din punct de vedere juridic.

Continuarea mecanismelor flexibile de piaţă sub Protocol reprezintă un alt subiect central pe agenda negocierilor. Au fost avansate propuneri privind soluţii tranzitorii pentru continuarea mecanismelor până la ratificarea amendamentului preconizat la Protocolul de la Kyoto şi până la intrarea deplină în vigoare a CP2 în cazul în care se va agrea asupra acesteia.

România susţine continuitatea mecanismelor de piaţă, inclusiv a celor în care este participant activ, respectiv mecanismul de Implementare în comun (JI) şi tranzacţiile cu Unităţi ale Cantităţii Atribuite (AAU), prin intermediul mecanismului internaţional de tranzacţionare a emisiilor (IET).

În ceea ce priveşte mecanismul JI, statele membre UE au agreat asupra unei opţiuni care ar permite continuarea fără întreruperi a acestor proiecte după anul 2012. Referitor la tranzacţiile cu AAU, pe masa negocierilor de la Doha se află în prezent două propuneri avansate de Grupul

G77+China şi de Elveţia, alături de opţiunea prevăzută în Protocolul de

G77+la Kyoto, care se va aplica automat în cazul în care la Doha nu se agreează asupra unei noi propuneri.

România va susţine reportarea integrală a surplusului de AAU din prima în a doua perioadă de angajament sub Protocol, surplus de care va beneficia ca urmare a reducerii substanţiale a emisiilor sale de gaze cu efect de seră (GES).

'În ceea ce priveşte lucrul sub Platforma Durban, care pregăteşte viitorul acord global climatic şi care va trebui să conţină angajamente obligatorii pentru toate statele Părţi la Convenţie, progresele au fost minore. Din acest motiv, stabilirea unui program cu obiective clare şi cu un calendar definit pentru anul 2013 rămâne sub semnul întrebării. Dacă viitorul acord global e aşteptat să intre în vigoare în anul 2020, finalizarea sa este preconizată pentru anul 2015, iar programul de lucru pentru anul 2013 poate juca un rol important în atingerea acestui scop', se precizează în comunicatul MMP.

Delegaţia României cuprinde reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor şi ai Ministerului Afacerilor Externe.


MMP: România îşi va asuma toate obligaţiile care îi revin în urma adoptării Protocolului de la Kyoto


7 dec /Agerpres/ - România îşi va asuma toate obligaţiile care îi revin în urma adoptării Protocolului de la Kyoto, iar în domeniul schimbărilor climatice autorităţile de la Bucureşti încurajează proiectul derulat sub Platforma Durban, a declarat Elena Dumitru, secretar general adjunct al Ministerul Mediului şi Pădurilor /MMP/, în cadrul celei de-a 18-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice /UNFCCC/ de la Doha.

'România îşi va asuma toate obligaţiile care îi revin în urma adoptării Protocolului de la Kyoto în cadrul celei de-a doua perioade de programare şi va încuraja implicarea celorlalte Părţi la Convenţie, alături de Uniunea Europeană. Guvernul României acordă o atenţie particulară eficienţei energetice la nivel naţional, prin implementarea măsurilor adecvate în scopul respectării legislaţiei de mediu, şi a respectării mecanismelor flexibile conform Protocolului de la Kyoto', a afirmat Dumitru.

Şefa delegaţiei României la Doha a adăugat că, în ceea ce priveşte Platforma Durban, care pregăteşte viitorul acord global în domeniul schimbărilor climatice, menit să stabilească angajamente obligatorii pentru toate Părţile la Convenţie, România susţine acest proiect şi încurajează o abordare globală a acestei problematici.

În perioada 26 noiembrie-7 decembrie 2012, în capitala Qatarului, Doha, a avut loc a 18-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC).

La eveniment, delegaţia României a fost formată din reprezentanţi ai MMP şi ai Ministerului Afacerilor Externe /MAE/.

Principalele teme de discuţie ale negocierilor de la Doha au fost continuarea Protocolului de la Kyoto (KP), printr-o nouă perioadă de angajament după anul 2012 (CP2), şi pregătirea viitorului acord global post 2020, obligatoriu din punct de vedere juridic.


Rovana Plumb: Avem scrisoare de informare transmisă de CE în ceea ce priveşte faimoasa taxă auto


17 dec - Corespondentul Agerpres, Florin Ştefan, transmite: Ministrul român al mediului, Rovana Plumb, a declarat luni la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe de presă, că autorităţile române au primit o scrisoare de informare din partea CE în ceea ce priveşte 'faimoasa taxă auto'.

'Urmează ca până la adoptarea bugetului de stat să venim cu o propunere concretă în ceea ce priveşte modalitatea europeană prin care acest tip de taxare se aplică. Va fi în mod clar o taxă de mediu', a spus Rovana Plumb.

Conform unor surse din Comisia Europeană (CE), executivul comunitar este în contact cu autorităţile române în această chestiune, dar până în prezent nu a fost declanşată procedura de infringement.

În ceea ce priveşte celelalte proceduri de încălcare a legislaţiei UE declanşate în dosare de mediu, ministrul a precizat că s-a reuşit soluţionarea acestora, cu excepţia uneia singure. 'Am moştenit 15 infringementuri, am rezolvat 14. În momentul de faţă am rămas cu Sulina, pe care sper să o rezolvăm. Avem un termen în februarie pentru Sulina şi sper să putem rezolva şi acest ultim infringement', a afirmat Rovana Plumb.

Comisia Europeana a deschis procedura de infringement pentru proiectul de dezvoltare a plajei de la Sulina - care include zone de recreere, un centru medical şi drumuri de acces - în luna mai 2010. CE a descoperit deficienţe în studiul privind impactul asupra mediului, legate de posibilele efecte negative asupra habitatelor şi speciilor de păsări. La 27 ianuarie 2011, CE a transmis autorităţilor române un aviz motivat, a doua etapă a procedurii de infringement, solicitând autorităţilor române să ia măsuri concrete pentru remedierea încălcării legislaţiei UE.

Banca Mondială: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung


5 dec /Agerpres/ - România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung, deoarece nu mai există condiţiile întrunite în perioada de precriză, a declarat miercuri economistul-şef al Băncii Mondiale /BM/ în România, Cristian Păuna, la o conferinţă a Comisiei Naţionale de Prognoză /CNP/.

'Lumea pune preţ tot mai mare pe reţinerea resurselor în ţările care le generează. De aceea, fluxurile de capital, de investiţii, de remiteri s-au redus dramatic în ultimul timp şi există un apetit din ce în ce mai redus de a da voie capitalurilor să se realoce în zonele unde randamentele ar putea fi mai mari', a spus Păuna, care a adăugat că sunt necesare mai multe eforturi pentru mobilizarea resurselor interne pentru dezvoltarea României.

El a afirmat că potenţialul de creştere economică al României este mult mai mare decât nivelul actual de creştere, ceea ce arată că resurse importante sunt blocate în activităţi cu valoare adăugată limitată.

Reprezentantul BM a subliniat că, pornind de la strategia Europa

2020 şi de la cadrul strategic de programare financiară al UE 2014-2020, România are nevoie de un cadru strategic pe termen mediu şi lung, de identificarea unor priorităţi de dezvoltare pe termen mediu şi pe termen lung, care să reflecte avantajul competitiv, dar şi zonele unde România are un deficit, fiind departe de ţintele propuse în strategia Europa 2020 sau de nivelul din UE-27.

Potrivit lui Păuna, România trebuie să se distanţeze de abordarea ad-hoc asupra a ceea ce trebuie să facă politica publică şi să realizeze un cadru strategic pe termen mediu şi lung pentru abordarea problemelor strcuturale, iar priorităţile identificate trebuie transferate în politici sectoriale şi orizontale coerente, cărora le trebuie şi o resursă ataşată, care să vină din sectorul privat sau public.


Intervenţia factorului uman asupra Planetei a atins cote majore de risc - Raport lansat de Clubul de la Roma


7 dec /Agerpres/ - Un raport lansat de Clubul de la Roma avertizează că intervenţia factorului uman asupra mediului a atins un nivel care comportă riscuri majore, din perspectiva bunăstării şi prosperităţii viitoare a omenirii.

Raportul intitulat 'Falimentarea naturii: Negarea limitelor planetare', redactat de Anders Wijkman şi Johan Rockström, confirmă existenţa unor dovezi ştiinţifice covârşitoare care relevă faptul că presiunile exercitate de factorul uman asupra Planetei au atins un nivel care comportă riscuri majore din perspectiva bunăstării şi prosperităţii viitoare.

'Provocările din prezent nu pot fi depăşite prin simpla ajustare a sistemului economic actual, pe baza opţiunilor de descreştere economică sau de susţinere a unei creşteri economice ecologice', afirmă autorii, care subliniază că este necesară reconsiderarea temeinică a modelelor financiare, fiscale şi economice, în vederea consolidării rezistenţei Planetei, precum şi a capacităţii acesteia de a asigura un spaţiu sigur pentru evoluţia şi bunăstarea omenirii.

'Trebuie să implementăm o economie circulară care să decupleze avuţia şi bunăstarea de consumul de resurse, să stabilească obiective obligatorii cu privire la eficientizarea resurselor, să prevadă majorarea impozitelor pentru utilizarea de noi materii prime şi să implice reorientarea politicii de cercetare către inovaţie şi proiectare sustenabile', consideră autorii raportului.

Principalele măsuri necesare pentru realizarea unei 'economii circulare' includ înlocuirea PIB ca obiectiv principal al dezvoltării, atribuirea de valoare serviciilor şi biodiversităţii ecosistemice, deprecierea acestora şi degradarea biodiversităţii trebuie avute în vedere atât în bugetele naţionale, cât şi în cele ale companiilor; implementarea unei reforme fiscale care să vizeze majorarea impozitelor aplicabile utilizării resurselor, eliminarea subvenţiilor de natură să dăuneze mediului înconjurător şi reducerea impozitării forţei de muncă, reconfigurarea sistemului financiar: controlul asupra volumului de credite, regândirea sistemului de raportare trimestrială şi impunerea unor cerinţe obligatorii de raportare de către instituţiile financiare a expunerilor la risc ale acestora din perspectiva investiţiilor în tehnologii cu emisii ridicate de CO2, introducerea planificării pe termen lung prin reconsiderarea sistemului de actualizare a valorilor viitoare şi eliminarea sti mulentelor pentru obţinerea de profit pe termen scurt, reformarea modelelor de afaceri, astfel încât veniturile să fie obţinute pe criterii de performanţă şi prin furnizarea de servicii de un înalt nivel calitativ şi mai puţin prin simpla vânzare a unei mai mari cantităţi de produse.

Concluzia autorilor este aceea că orice schimbare radicală se poate produce doar prin intermediul acordurilor globale. Totuşi, luând în considerare procedurile anevoioase şi de durată pentru încheierea unor astfel de acorduri, guvernele naţionale, administraţiile locale, companiile şi societatea civilă trebuie să identifice soluţii ad hoc. Eforturile de protejare a mediului înconjurător şi de prevenire a schimbărilor climatice trebuie să fie strâns legate de cooperarea în domeniul dezvoltării, iar transformarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului în obiective de dezvoltare sustenabilă, conform recomandărilor formulate la Conferinţa Rio+20, reprezintă un pas în direcţia corectă.

Lansarea raportului a fost organizată de Clubul de la Roma, grupul internaţional de experţi care dezbat problema asigurării unui viitor sustenabil.

Raportul face parte dintr-o campanie mai amplă '2052: lumea peste 40 de ani', prin intermediul căreia sunt stimulate ideile de transformare a lumii într-o manieră mai sustenabilă. Clubul de la Roma este un grup internaţional de experţi, care cuprinde 1.500 de membri naţionali şi peste 30 de asociaţii naţionale. Misiunea acestuia este de a realiza analize şi evaluări anticipative referitoare la demersurile ce pot fi întreprinse pentru a avea o planetă mai fericită, mai rezistentă şi sustenabilă.

Anders Wijkman este consilier principal la Institutul de Mediu din Stockholm, Suedia, co-preşedinte al Clubului de la Roma şi fost membru al Parlamentului European. Johan Rockström este profesor de administrare a resurselor naturale la Universitatea din Stockholm, director executiv al Stockholm Resilience Centre şi co-preşedinte al Future Earth.

CE deschide o procedură antitrust împotriva OPCOM din România


11 dec - Corespondentul Agerpres, Florin Ştefan,

transmite: Comisia Europeană (CE) a deschis o procedură antitrust împotriva OPCOM şi a Transelectrica pentru a investiga dacă operatorul singurei pieţe de tranzacţionare a energiei din România face abuz de poziţie dominantă, informează un comunicat al CE dat publicităţii marţi la Bruxelles.

CE are temeri că OPCOM ar putea discrimina companiile din cauza naţionalităţii lor sau a locului în care funcţionează, ceea ce încalcă articolul 102 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE).

Deschiderea procedurii nu înseamnă o antepronunţare asupra rezultatului investigaţiei ci doar că CE va efectua o investigaţie aprofundată, menţionează textul citat.

Comisia investighează solicitarea OPCOM ca toţi participanţii la piaţa spot, sau piaţa pentru ziua următoare, de tranzacţionare a energiei să aibă un număr de înregistrare pentru TVA în România şi, în consecinţă, să aibă sediul în România.

Practica de afaceri respectivă ar putea creşte costul participării traderilor străini la piaţa de tranzacţionare a energiei şi i-ar putea descuraja pe aceştia să intre pe piaţa vânzării de energie electrică din România, reducând astfel lichidităţile din piaţă şi eficienţa acesteia.

Tranzacţionarea energiei electrice este crucială pentru formarea transparentă a preţurilor din domeniu, apreciază CE în comunicatul citat, asigurând un index public al preţurilor care poate fi utilizat pentru întreaga piaţă a energiei.

Articolul 102 din TFUE interzice abuzul de poziţie dominată de piaţă care poate afecta tranzacţionarea între statele membre. Implementarea acestei prevederi este definită de Regulamentul Antitrust, care poate fi aplicat de către Comisie şi de către autorităţile naţionale competente în domeniul concurenţei din statele UE.

Articolul 11(6) din Regulamentul Antitrust prevede că iniţierea unei proceduri de către CE scuteşte autorităţile din statul membru respectiv de obligaţia de a aplica reglementările UE privind concurenţa în cazul practicilor vizate. Articolul 16 (1) al aceluiaşi regulament prevede că tribunalele naţionale trebuie să evite să dea verdicte care ar putea intra în conflict cu o decizie pe care CE o ia în calcul în procedura pe care a iniţiat-o.

Executivul UE a informat OPCOM SA, compania mamă, CNTEE Transelectrica SA, şi autoritatea română pentru concurenţă că a declanşat o procedură în acest caz.

Nu există un termen legal pentru a încheia o investigaţie asupra unui comportament anticoncurenţial. Durata unei investigaţii antitrust depinde de un număr de factori, inclusiv de complexitatea cazului, modul în care entităţile vizate cooperează cu Comisia şi de exercitarea dreptului la apărare, se mai precizează în comunicatul citat.

Cătălin Radu (ECAC): Comisia Europeană şi Conferinţa Aviaţiei Civile vor coopera pentru dezvoltarea industriei


17 dec /Agerpres/ - Comisia Europeană şi Conferinţa Aviaţiei Civile Europene /ECAC/ vor colabora pentru dezvoltarea transportului aerian în Europa, a declarat luni, pentru AGERPRES, Cătălin Radu, preşedinte al ECAC.

,,Cu ocazia celei de-a 139-a întâlniri a Conferinţei ECAC, comisarul Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei Europene, şi-a exprimat angajamentul de cooperare pentru dezvoltarea transportului european la nivelul Uniunii în interesul europenilor şi al economiei din Uniune', a declarat preşedintele ECAC, care deţine şi funcţia de director general Aviaţia Civilă din România.

O declaraţie comună a celor doi oficiali a fost susţinută pe 13 decembrie cu ocazia celei de-a 139-a reuniuni a ECAC.

Priorităţile pentru viitor ale ECAC sunt continuarea unei abordări pan-europene a industriei aviatice, implementarea unor spaţii funcţionale comune în domeniul aviatic, dar şi o mai mare cooperare în domeniul recunoaşterii măsurilor de securitate şi certificare pentru state care nu sunt membre ale ECAC.

Directorul general al Aviaţiei Civile din România, Cătălin Radu, a fost reales preşedinte al Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile (ECAC), în cadrul celei de-a 33-a sesiuni plenare a ECAC, care s-a desfăşurat la Strasbourg (Franţa), în perioada 10-11 iulie 2012.

România este stat membru ECAC din anul 1991 şi participă activ la grupurile de lucru stabilite pentru diferite domenii ale aviaţiei civile.

La data de 5 decembrie 2008, Cătălin Radu a fost ales membru al Comitetului de Coodonare al ECAC, iar ulterior, în luna iulie 2009, în cadrul Sesiunii Trienale Plenare a ECAC, acestuia i-a fost repartizat ca domeniu de responsabilitate Siguranţa Aeriană, unul dintre cele trei obiective strategice ale ECAC.

La data de 7 decembrie 2010, cu ocazia celei de a 135-a reuniuni a directorilor generali de aviaţie civilă din statele membre ECAC, au fost organizate alegeri pentru un nou preşedinte al organizaţiei, pentru care au fost nominalizaţi Cătălin Radu, director general al Aviaţiei Civile din România, şi Jonathan Moor, director general al Aviaţiei Civile din Marea Britanie. În urma votului, Cătălin Radu a fost ales preşedinte al ECAC, mandatul fiind deţinut până în luna iulie 2012. În prezent acesta a mai obţinut un mandat de trei ani.

Deţinerea preşedinţiei ECAC de către România poate conduce la creşterea contribuţiei României în domeniul aviaţiei civile la nivel european,oferind şi o vizibilitate crescută a României în comunitatea aviatică internaţională.

Conferinţa Europeană a Aviaţiei Civile (ECAC) este o organizaţie interguvernamentală, fondată în anul 1955, din iniţiativa Consiliului Europei şi cu sprijinul activ al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), având ca scop o abordare complexă - la scară europeană - a problemelor aviaţiei civile. ECAC are rolul de a dezvolta cooperarea între cele 44 de state membre, în vederea armonizării standardelor de aviaţie în Europa.

Comitetul de Coordonare al ECAC conduce activitatea ECAC între sesiunile plenare (care se organizează o dată la trei ani) şi este alcătuit din 11 membri aleşi din rândul directorilor generali de aviaţie civilă din statele membre (dintre care un preşedinte şi 3 vicepreşedinţi).


Yüklə 417,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin