Introducere generală



Yüklə 307,01 Kb.
səhifə50/54
tarix05.01.2022
ölçüsü307,01 Kb.
#72012
1   ...   46   47   48   49   50   51   52   53   54
Cum suntem mântuiti?

Răspunsul pe care îl dau protestantii sau neoprotestantii la această întrebare este o continuare a conceptiei lor juridice cu privire la mântuire. Dacă jertfa lui Hristos a avut caracterul unei tranzactii de natură juridică, în care s-a plătit pentru o anumită vinovătie prin executarea unei pedepse, atunci primirea acestei mântuiri este tot o tranzactie juridică, în care omul trebuie să semneze printr-un act bine stabilit în timp. Acest act este descris prin diferite expresii, cum ar fi “si-a predat viata lui Dumnezeu”, “L-a primit pe Hristos în inima lui” sau “L-a primit pe Hristos ca mântuitor personal”. Înainte de acest act, omul era pierdut. După acest act, omul este mântuit.

Iată cum descrie Iosif Ton în cartea sa Să ne cunoastem crezul o experientă tipică de acest gen, în cazul lui Dumitru Cornilescu:

"Traducând Epistola către Romani, a înteles într-o clipită calea mântuirii. El a priceput că, desi era preot-călugăr, el nu era mântuit pentru că niciodată nu-L primise pe Iisus ca Mântuitor personal. Atunci s-a aplecat pe genunchi, s-a predat Domnului, L-a primit ca Mântuitor si o mare bucurie a pus stăpânire pe inima lui. Apoi a început să spună si altora despre calea mântuirii. Fratele Cornilescu s-a pocăit, apoi a fost dat afară din Biserica Ortodoxă. "

Acest scurt pasaj are anumite implicatii cu caracter polemic, încercând să dovedească faptul că (1) un preot sau călugăr nu este mântuit decât dacă are o experientă tipic neoprotestantă si (2) că Biserica Ortodoxă nu suferă în interiorul ei oameni cu adevărat pocăiti. Lăsând la o parte continutul polemic, observăm caracterul clar juridic al acestei experiente în care omul îsi depune semnătura pe actul mântuirii.

Dar această descriere a “experientei mântuirii” ridică o serie de întrebări. Dacă un călugăr renuntă la lume si din dragoste jertfitoare pentru Dumnezeu îsi dedică întreaga viată rugăciunii si slujirii Lui, este oare posibil ca el să nu fie mântuit pentru că nu a avut un moment în care “L-a invitat pe Hristos în inima lui”? Ce se poate spune despre milioanele de credinciosi care de-a lungul veacurilor L-au iubit pe Dumnezeu, dar nu au cunoscut practica neoprotestantă a rugăciunii de predare? A fost oare Biserica lui Hristos un esec total timp de 1600 de ani pentru că nu a cunoscut această practică neoprotestantă? Se află oare în iad martirii din timpul persecutiei lui Diocletian pentru că au fost botezati ca prunci si au crezut toată viata, fără a avea o experientă de convertire?

Atât Scriptura cât si traditia milenară a Bisericii ne prezintă o conceptie mult mai bogată cu privire la primirea mântuirii. Conceptia neoprotestantă este seducătoare prin logica ei, dar sărăceste si fortează învătătura Scripturii. Neoprotestantii pun un semn de identitate între convertire si mântuire. Dar convertirea este un asentiment mintal, un eveniment necesar în viata celor care nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos. Ea reprezintă doar un început de drum. Multe din experientele descrise în Faptele Apostolilor sunt experiente de convertire pentru că acolo este vorba de o lume care nu stia nimic despre Hristos. Convertirea era necesară pentru cei care fuseseră farisei sau păgâni. Era normal ca la un anumit moment acestia să-si schimbe conceptiile, să fie convertiti.

De ce avem nevoie de mântuire? Pentru că în mod natural ne aflăm în păcat si în moarte si suntem despărtiti de Dumnezeu. Mântuirea înseamnă întoarcere către viată, unire cu Hristos si transformare a naturii noastre, transformare care se face numai prin puterea lui Dumnezeu, dar cu acordul si colaborarea omului. Această transformare a devenit posibilă prin lucrarea de mântuire a lui Hristos.




Yüklə 307,01 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   46   47   48   49   50   51   52   53   54




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin