Istoria muzicii bisericeşti la români

4. Secolele XIX XXI
Preotul Dimitrie Cunţanu. Activitatea şi rolul lui Dimitrie Cunţanu de la Sibiu are alt aspect decât ale acestora. Ea se situează pe acelaşi plan, după cum am mai spus, cu cea desfăşurată în acelaşi sens şi cam în acelaşi timp de Silvestru Morariu-Andrievici şi Mihai Ursuleac în Bucovina, aceea de a nota melodiile bisericeşti pe sistemul liniar, nu transpunându-le de pe notele psaltice, cum a făcut G. Musicescu tot cam în acelaşi timp, ci după auz, aşa cum se păstrau ele în tradiţia orală la vechii cântăreţi de biserică, ce apucaseră să înveţe cântările ca în Principate.

În condiţiile de atunci acţiunea aceasta a fost totuşi binevenită, căci astfel au putut salva de la uitare totală şi ceea ce se mai păstra din cântarea psaltică în aceste provincii. Sigur că ideal ar fi fost să recurgă la transcrierea melodiilor apelând la numeroasele tipărituri muzicale psaltice, apărute în tot cursul secolului al XIX-lea în Principate. .

Dimitrie Cunţanu, despre care vom vorbi şi în capitolul II (Cântarea corală), s-a născut la Dobârca Sibiului, în anul 1837. A învăţat la Gimnaziul şi apoi la Seminarul „Andreian” din Sibiu, iar în 1864 mitropolitul Andrei Şaguna. l-a numit profesor de muzică bisericească la acest Seminar. În 1864 l-a hirotonit diacon şi în 1872 preot. În 1877 a fost numit spiritual seminarial, misiune pe care a îndeplinit-o până la retragerea sa din activitate. A murit la 27 iunie 1910³²¹.

Cea mai importantă lucrare a lui D. Cunţanu rămâne colecţia „Cântările bisericeşti” după melodiile celor „Opt Glasuri” ale Sfintei Biserici Ortodoxe, aranjate după „modele” cu text din „Octoih”, scrise cu semnele muzicii moderne, de Dimitrie Cunţanu, profesor la Seminarul „Andreian” din Sibiu, arhidieceza Transilvaniei, grupate în cinci secţiuni, având următorul cuprins :

Secţiunea I: Melodiile fundamentale ale celor „Opt Glasuri”, cu text din „Octoih”, ca „modele” în scopul aplicării lor la textul cântărilor din toate cărţile rituale ale Sfintei Biserici Ortodoxe;

Secţiunea a II-a: „Podobiile”, variante, după modelele fundamentale ale celor „Opt Glasuri”, ca „modele”;

Secţiunea a III-a: „Svetilne”, „Polieleu”, „Tropare”, „Condace” şi
alte cântări ocazionale la vecernie şi utrenie;

Secţiunea a IV-a: Cântările Sf. Liturghii;

Secţiunea a V-a: Irmoasele sărbătorilor domneşti, care la Sf. Liturghie se cântă în locul „Axionului”.

În scrisoarea-cerere din 15 martie 1889, pe care Cunţanu o trimite împreună cu manuscrisul „Colecţiei” sale Consiliului Arhiepiscopesc din Sibiu spune, printre altele, cum şi de unde a notat cântările: „Spre scopul acesta, toate melodiile Cântărilor Bisericii noastre am început a le scrie după notele musiciei moderne aşa, după cum le învăţasem eu   după auz  , de la profesorul meu de cântări, părintele Ioan Bobeş, astăzi paroh în Boiţa...”. „Cu o importantă grupă de cântări rămăsesem datoriu bisericei până la anul 1884. Erau „Podobiile” celor opt glasuri cari peste tot se neglijase aşa de mult, încât, nici în seminarul nostru nu se mai propuneau; de aceea, nici nu le cunoşteam decât în parte. (...) Întrebând deci „în dreapta şi în stânga” cine ar sci cânta „podobiile” aşa precum le cântau bătrânii noştri; din partea competentă, mi s-a recomandat cantorul bisericii noastre din Daneş, tractul protopresbiterial al Sighişoarei, anume Simion Florea, un cântăreţ bătrân, carele, după spusa sa, serveşte bisericei, parte ca învăţatoriu, parte ca cantor, de la anul 1834³²².

Membrii responsabili ai Consistoriului cu problemele muzicale erau: Zaharia Boiu şi Gheorghe Dima, care, analizând lucrarea lui Cunţanu, au constatat că „modalitatea acestor cântări este cea îndătinată în ţinutul Sibiului, şi în special la biserica din Sibiu-Cetate” şi ca atare „Comisiunea are onoare a propune cu recomandare, ca să se încuviinţeze cererea d-lui profesor Dimitrie Cunţanu, atât în ce priveşte admiterea acestui manual ca carte de şcoală în seminariu, cât şi întru sprijinul cerut pentru tipărirea lui. Sibiu, 22 aprilie 1889, Zaharia Boiu, G. Dima”³²³.

Colecţia s-a tipărit la Viena, în iunie 1890, apoi s-a retipărit la Sibiu, în 1925.

De atunci şi până astăzi_, această colecţie de cântări, care sunt într adevăr cele mai apropiate dintre variantele transilvănene şi bănăţene de cântarea psaltică din Principate, serveşte drept carte de căpătâi cantorilor, elevilor seminarişti şi studenţilor teologi de la Sibiu. În ultima vreme există tendinţa de apropiere din ce în ce mai mare de cântarea psaltică originală de dincoace de munţi.

Unii afirmă că în Transilvania s-au păstrat cântările în forma bizantină mai curată. Este greu de demonstrat această afirmaţie, din moment ce aceasta cântare a căpătat a formă populară pronunţată. E drept că fondul bizantin este incontestabil.

Dar, în general, Braşovul şi Sibiul au fost direct sub influenţa cântării bizantine practicată de Anton Pann, protos. Varlaam, G. Ucenescu şi mulţi alţii, poate şi datorită legăturilor culturale, politice şi bisericeşti cu Principatele.

„Deoarece legăturile culturale bisericeşti între Transilvania şi Ţara Românească şi Moldova au continuat şi în secolul al XVIII-lea, trebuie spus că au mai fost şi alte cazuri de români ardeleni care au învăţat muzica bisericească în Principate, dar despre care până acum nu există ştiri.

În orice caz, este demnă de remarcat conştiinţa pe care o aveau românii transilvăneni că adevărata muzică bisericească era cea din Biserica Ţării Româneşti şi dorinţa de a nu renunţa la ea”³²⁴.

De menţionat că procesul a fost şi invers: Protopsalţi din Principate care au activat la Şcheii Braşovului: Anton Pann, Varlaam şi ucenicii pe care i a format la rândul său George Ucenescu: Gh. Ionescu, Gh. Irimie, Ioan Irimie, Todor Bobenca, Ioan Tombitas, Bucur Cârstea, Nicolae Pop, Florea Roncea, Ioan Moldoveanu, Gh. Moldovan, Zaharia Pop, Alex. Odor, Dimitrie Irimie, Irimie Irimie, călugărul Filaret Dumbravă şi mulţi alţii.

În Banat nu apar astfel de colecţii de cântări bisericeşti decât în secolul al XX-lea (după 1900).

Şi în Transilvania şi în Banat, diatonizarea pe de o parte, influenţa populară şi cultă de altă parte, au dus la diversificarea pe care o constatăm astăzi.

Pilonii vechii muzici postmedievale, uneori chiar medievale, au rămas însă fermi, cu toată această diversificare.

Concluzia ce se poate trage din aceste constatări este că muzica bisericească din Transilvania şi Banat a făcut corp comun cu cea psaltică până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Această unitate se explică prin unitatea limbii şi a credinţei, prin contactele directe dintre diferitele provincii, ca şi prin tipăriturile care, cu începere din secolul al XVI lea, circulau, „aceleaşi la toţi românii”, dar unitatea aceasta s-a zdruncinat în secolul al XVIII-lea şi muzica bisericească se va dezvolta separat de cea din Principate.

Multe variante la care a ajuns cântarea în Transilvania şi Banat se datorează „pe de o parte din cauza reţinerii altor forme şi modele vechi, iar pe de altă parte din cauza contactelor ulterioare cu folclorul şi cu creaţia cultă indigenă, dar şi a popoarelor vecine. Oralitatea, repetăm, a avut şi ea un cuvânt de spus în această varietate.

„Mai important decât orice, conchide foarte frumos prof. Gheorghe Ciobanu, este însă faptul că muzica bisericească a tuturor românilor este indiscutabil de origine bizantină, ceea ce dovedeşte o dată în plus că, peste vitregia istoriei, poporul român a fost unitar din punct de vedere spiritual şi cultural”³²⁵.

Prof. Dr. Vasile Petraşcu, dirijor şi compozitor, s a născut la 18 martie 1889, în comuna Lancrăm din judeţul Alba. După pregătirea elementară la Gimnaziul german din Sebeş –Alba, şi la Liceul din Blaj, s a format ca muzician la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1915 1916), apoi la cea din Cluj (1916 1920). Între anii 1912 1914 studiase la Academia Comercială din Budapesta. Între anii 1920 – 1925 a studiat la Facultatea de Drept din Cluj, unde a obţinut licenţa şi doctoratul.

În 1924 ocupă, prin concurs, catedra de Muzică bisericească şi Tipic de la Academia Teologică din Cluj, atunci înfiinţată, până în 1940.

Între 1940 1945, Academia fiind mutată temporar la Sibiu,a continuat să predea şi aici. În 1945 revine la Cluj, unde activează până în 1959. În 1959 se pensionează (Academia se desfiinţase în 1948).

A organizat şi condus diverse coruri, cu care a susţinut foarte multe concerte în Cluj şi în împrejurimi.

În afară de cântări corale bisericeşti şi chiar muzică de cameră pentru vioară şi pian, V. Petraşcu a creat sau a cules multe cântări la unison.

A tipărit la Cluj, în 1933, Catavasier, cu pricesnele canoanelor de duminici şi sărbători bisericeşti; Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, Cluj, 1936; 45 de Pricesne pentru Liturghiile duminicale, Cluj, 1938, dintre care cele mai cunoscute sunt: Ridicat am ochii mei, Nădejdea mea, La râul Babilonului, Pleacă, Doamne, urechea Ta, Spune mi, Doamne, sfârşitul meu şi multe altele.

A murit la Cluj, în 29 martie 1973³²⁶.

Preot Celestin Cherebeţiu, dirijor, compozitor, muzicolog, s a născut la 24 ianuarie 1901, în comun Bogata de Jos din judeţul Cluj. Fiu de preot greco-catolic, a învăţat la Şcoala primară reformată din Dej, la liceul din Năsăud şi Blaj, la Academia Teologică din Blaj (1918-1921), Conservatorul din Cluj (1922-1925) şi la Istituto Pontificio de Musica Sacra din Roma (1926 1928), cum zice Viorel Cosma, sau Pontificio Scuola Superiore di Musica Sacra, cum zice Gh. C. Ionescu.

A funcţionat ca profesor de muzică la liceul pedagogic din Blaj (1928 1946), la liceul pedagogic din Cluj (1946 1948). A fost hirotonit preot în 1929. Între anii 1946 1958 a fost instrumentist în Orchestra simfonică „Ardealul” din Cluj (1946 1948) şi în Orchestra Operei Române din Cluj (1948 1958). Între anii 1951 1967 va preda armonie, contrapunct şi pedagogie muzicală la Conservatorul de Muzică din Cluj. A dirijat diverse coruri.

În afară de manuale, cântări corale şi vocal simfonice, C. Cherebeţiu a notat melodiile bisericeşti din zona Blajului: cele opt versuri (glasuri n.n.) bisericeşti, în felul cum se cântă la Catedrala din Blaj, pe note liniare (1930), Mânecatul (Utrenierul n.n.) în felul cum se cântă la catedrala din Blaj, pe note liniare, 1930, Cântări bisericeşti ocazionale, cum se cântă la Blaj, 1931, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Blaj, 1935, Pricesne şi alte cântări liturgice, Blaj, 1939.

A murit în ziua de 11 ianuarie 1978, la Cluj Napoca³²⁷.

Cât priveşte Banatul, muzicienii au notat melodiile bisericeşti practicate în această provincie românească, în diverse variante şi le au tipărit în mai multe volume şi în mai multe ediţii.

Între aceştia, vom menţiona pe următorii:

Preotul Terentius Bugariu s a născut în anul 1867, în localitatea Şoimoş (Solymos) situată pe lângă Maria Radna, din cetatea Arad, după cum însuşi spune.

Tatăl său, Euthimiu Bugariu (1838 1902), era învăţător în această localitate. Terentius a învăţat la şcoala ungurească de la Maria Radna, apoi la Lipova, la Arad, la Blaj; la Seminariile din Arad şi Caransebeş. Încă de când era student la Teologie, în Blaj şi Alba Iulia, observase că melodiile bisericeşti nu sunt uniforme în Banat, ci la Arad se cânta într un fel, la Caransebeş în altul, la Blaj, Timişoara erau alte variante. De aceea, de prin 1890, după cum însuşi spune, a început să aşeze pe note cântările bisericeşti, aşa cum credea el că ar trebui să fie executate, recunoscând izvorul comun al cântării bisericeşti în orient şi occident, până la 1054, precum şi originea orientală comună a cântărilor româneşti.

Dar, din păcate, n a ţinut seama de toate acestea, critica în stânga şi în dreapta pe Gavriil Musicescu, pe George Dima, pe Ion Vidu, pe Trifon Logojan, pe Antonius Sequens, pe Atanasie Lipovan şi pe mulţi alţii.

A reuşit, totuşi, să tipărească Sentinela cântărilor bisericeşti române, Temesvar, 1908 (78 p.).

Trebuie menţionat că Terentius Bugariu era preot greco catolic militar şi a servit în staţiunile Braşov, Sarajevo (Bosnia), Plevje (Novo Bazar) şi Timişoara; a fost hirotonit de Episcopul Nicolae Popea, deşi fusese căsătorit 11 luni, căci i a murit soţia la naştere, rămânându i o fetiţă de trei zile³²⁸.

Sentinela cuprinde: Hristos a înviat, Doamne, strigat am şi dogmaticile celor opt glasuri, podobiile, irmoasele, axioanele praznicale, cântările Sfintei Liturghii (heruvice, axioane duminicale, crezul, Tatăl nostru); pricesne, pripele, psalmi, svetilne şi alte cântării alese.

Trifon Lugojan (27 mai 1874, com. Nădlac, jud. Arad – 11 ianuarie 1948, Arad). După ce a frecventat cursurile liceelor din Arad şi Braşov, a studiat la Academia Teologică din Arad (1894 1897) şi la Conservatorul din Leipzig, fiind trimis aici cu o bursă din partea Bisericii (1900 1902).

Revenit în ţară, va ocupa funcţia de profesor suplinitor pentru muzica vocală şi tipic la Institutul Pedagogic Teologic (Preparandia) din Arad (1897 1900; 1902 1934), dirijor al Reuniunii române de muzică şi cântări din Arad (1903 1940) şi director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Arad (1939 1946).

A colecţionat cântările bisericeşti din părţile Aradului, a compus şi a armonizat foarte mult.

Numai la Cabinetul de Muzică al Bibliotecii Academiei Române se păstrează 12 volume de cântări tipărite de Trifon Lugojan în perioada 1901 1947.

Menţionăm volumele principale:

Strana, colecţie de cântări bisericeşti pentru strană pe cele opt glasuri bisericeşti (adică Anastasimatarul), Arad, 1905, 1912; Cântări bisericeşti pentru slujbe ocazionale din Molitvelnic (Cântări la Sfintele Taine şi ierurgii), Arad, 1907, 1927, Cele opt glasuri bisericeşti (partea a doua), cuprinzând irmoase, pricesne şi alte cântări la sărbătorile de peste an, Arad, 1913, 1927; Cântări bisericeşti la sărbătorile Maicii Domnului. Troparele şi condacele sfinţilor celor mari şi cele obişnuite la înmormântarea mirenilor, Arad, 1928; carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti, Arad, 1938; Răspunsurile liturgice cu ecteniile corespunzătoare (unison), cum se cântă în Eparhia Aradului, Arad, 1939; Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după rânduiala din Eparhia Aradului, Arad, 1940; Slujba parastasului…, Arad, 1941; Înmormântarea mirenilor…, Arad, 1942; 70 cântări religioase, cum se cântă în Eparhia Aradului, Arad, 1942.

A mai tipărit colinde şi multe alte cântări corale, pe care le vom menţiona la capitolul II.

După cum se vede, nu lipseşte nimic din gama largă de cântări necesare slujbelor bisericeşti³²⁹.

Ceea ce făcea ilustrul Popescu Pasărea la Bucureşti, exact în aceeaşi perioadă, făcea şi Trifon Lugojan la celălalt capăt al ţării.

Ca şi Pasărea, Lugojan şi a tipărit toate lucrările în tipografia Bisericii, ceea ce înseamnă, dacă mai este nevoie să precizăm, că autoritatea bisericească din vremea aceea a sprijinit foarte mult această acţiune nobilă românească. Câteva lucrări muzicale ale lui Trifon Lugojanu au fost retipărite de Costache Cristescu (vezi p. 207) şi de Mircea Remus Buta (cap. IV, p. 494).

Atanasie Lipovan (20 martie/ 1 aprilie 1874, Sînnicolaul Mare, jud. Timiş – 27 aprilie 1947, Timişoara).

A învăţat la Preparandia din Arad (1888-1892), ca şi contemporanul său, Trifon Lugojan. Din 1892 până în 1896 a funcţionat ca învăţător în Toracul Mare, din Banatul sârbesc, iar din 1896 până în 1918, în Comloşul bănăţean şi Sînnicolaul Mare (1896 1913), unde era şi dirijor al corului „Doina”, precum şi profesor de muzică la şcoala confesională şi la cea civilă.

În 1918, se stabileşte la Arad, unde, în 1919, înfiinţează reuniunea de cântări „Armonia”, pe care o dirijează din 1919 până în 1925.

În 1922, este numit profesor de cântare şi tipic la Academia teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1938. Tot aici, a îndeplinit şi funcţia de cantor al Episcopiei şi director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti (1945-1947).

Astfel, a tipărit: Cântări bisericeşti, Budapesta, 1906; Răspunsuri liturgice şi colinde, pe una-două voci, Arad, 1914; Cele opt glasuri, Arad, 1919; Cântări bisericeşti, cuprinzând tropare, psalmi, pripele, svetilne, doxologii, antifoane, heruvice, irmoase, pricesne, Arad, 1927, 1938; Cântări bisericeşti la înmormântări, cununii, la sfinţirea apei, Arad, 1936; Cântări bisericeşti, cuprinzând Aghioasele, Canonul de plângere (Prohodul), stihirile Paştilor etc., Arad, 1937; Cântări bisericeşti pentru toate sărbătorile de peste an, întocmite pe baza vechilor melodii, obişnuite în Banat şi Crişana, vol. I, Arad, 1944, vol. II, 1946, vol. III şi IV, 1947, şi altele.

Despre Atanasie Lipovan s-a scris ceva mai mult³³⁰. A fost elogiat de Dr. Grigore Comşa, Dr. Andrei Magiaru, compozitorul Sabin Drăgoi şi de mulţi alţii, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani , în 1934.

Mai pot fi menţionaţi tot aici: Preotul Ioan Teodorovici şi Dimitrie Cusma, care au tipărit, fie separat, fie în colaborare, mai multe colecţii de cântări religioase, colinde, pricesne etc., apărute în revista „Mitropolia Banatului”³³¹ sau în volume separate.


Diaconul Prof. Nicolae Firu (1873-1965)

S-a născut la 26 noiembrie 1873 în satul Chişoda, din jud. Timiş. După studii elementare şi secundare la Timişoara se înscrie în Instit. Pedagogic teologic din Arad (Preparandia), unde a învăţat cântarea bis. şi tipicul cu prof. Petru Popovici (1833-1890).

După absolvire , a funcţionat ca învăţător confesional la Utrin şi Şiria (jud. Arad), iar din 1899 la Şcoala confesională din Oradea.

Nicolae Firu va fi remarcat, în 1904, de Nicolae Iorga, pentru cunoştinţele lui vaste din domeniul literaturii şi istoriei bisericeşti, care s-au concretizat, în 1913, în lucrarea: Biserica Ortodoxă din Bihor în luptă cu unirea, 1700-1750, publicate la Caransebeş, în „Diecezana”, remarcată de Nicolae Iorga şi premiată de Academia Română.

La 17 decembrie 1922 episcopul Roman Ciorogoru l-a hirotonit pe N. Firu diacon la Catedrala Ort. din Oradea, atât pentru calităţile sale muzicale (voce de bariton bine timbrată), cât şi pentru că au luptat împreună pentru reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe din Oradea.

După o serie de cursuri de specializare la Sibiu, N. Firu a fost numit la Academia Ortodoxă din Oradea la catedra de Muzică bisericească şi tipic, pentru anul 1923-1924. Apoi a funcţionat ca dirijor al Reuniunii de cânturi „Hilaria”. În 1906 a obţinut „Diploma de onoare cu medalia de aur” la festivalul coral bucureştean, organizat de Corul Carmen şi alte formaţii, la Ateneul Român şi Teatrul Naţional.

A publicat Prohodul Domnului, în colaborare cu Sabin Drăgoi, la Oradea, în 1931; Cântări bisericeşti, răspunsuri, irmoase, pricesne, cele 8 glasuri, Timişoara, 1943 (p. 235); Cap. I conţine Cântările Sf. Liturghii, axioane, heruvice, pricesne şi tropare (p. 1-48); Cap. II conţine irmoase, pricesne şi pripele la sărbătorile împărăteşti (Paşti, Înălţare, Rusalii (p. 49-138); Cap. III conţine Cântările celor opt glasuri de la vecernie şi utrenie, precum şi Fericirile la Sf. Liturghie.

Nicolae Firu, având şi preocupări istorice, a publicat mai multe lucrări privitoare la Oradea şi în general la Bihor, fie monografii, fie istorie bisericească. Se remarcă, în afară de cele menţionate, lucrarea premiată de Academia Română şi prefaţată de ep. Roman Ciorogariu: Monografia Bisericii Sf. Adormiri (biserica cu lună) din Oradea, 150 de ani la zidirea ei (1784-1934), tip. la Oradea în 1934, completată cu date noi, în 1935.

În 1940 N. Firu s-a refugiat la Timişoara. A murit la 12 nov. 1965 şi este înmormântat în satul său natal Chişoda³³².

Preotul Cornel Givulescu (1893-1969)

S-a născut în comuna Săvârşin din judeţul Arad, la 6 septembrie, în anul 1893, într o familie de învăţători (Protasie şi Alexandra).

A făcut liceul la Sibiu şi Braşov, iar bacalaureatul la Beiuş, în 1912, Inst. Teol. Ort. din Arad (1915). În 1916 s-a înscris la Academia Regală de Muzică din Budapesta, avându-i profesori, printre alţii, pe Bela Bartok şi Zoltan Kodaly.

În anul universitar 1919-1920 face studii de canto la Roma, continuând încă patru ani la Viena, la Universitate, secţia Musikwissenschaft (Ştiinţe muzicale) şi doi ani la Leipzig şi Berlin, în Germania.

În 1924 se întoarce în ţară ca profesor la Şcoala Normală de învăţători din Beiuş. Acum i se oferă o catedră la Conservatorul de Muzică din Cluj, sub directoratul lui G. Dima, dar şi la Academia Teologică Ortodoxă din Oradea, alegând, la insistenţele episcopului Roman, pe cea de a doua. În primul an 1923-1924 a fost profesor Nicolae Firu, căruia i-a urmat C. Givulescu din 1924-1925 până la pensionare, în 1958.

A fost hirotonit diacon la 8 nov. 1924, preot la 28 oct. 1942 şi la 28 apr. 1943 hirotesit protopop.

De la el au rămas Trei Liturghii pentru cor bărbătesc tipărite la Oradea, în anul 1934; o colecţie de 30 colinde pentru cor bărbătesc (Oradea, 1935). Alte lucrări au rămas în manuscrise.

În anul 1940 s-a refugiat la Arad, apoi la Timişoara, unde a funcţionat ca profesor la Academia Teologică, până în 1948.

Desfiinţându-se Academia Teologică (1948), în 1949 a primit o catedră la Conservatorul din Timişoara, unde era director Sabin Drăgoi, însă în 1950 a fost scos, fiindcă era preot.

În 1950 a fost chemat la Conservatorul Clujean la catedra de Teorie şi Solfegiu. În 1953 a fost arestat şi trimis la canalul Dunăre – Marea Neagră, unde a muncit ca deţinut un an de zile.

În 1958 s-a pensionat. A murit la 20 febr. 1969 în vârstă de 76 de ani, la Cluj(?).

Liturghiile sale valorifică melosul bisericesc din Banat şi Ardeal.

Cele mai multe din colindele sale sunt luate din Culegerea lui Sabin Drăgoi („303 colinde”), cu care era prieten bun.

Cornel Givulescu preot, profesor, compozitor, dirijor şi muzicolog – a fost o figură reprezentativă a primei generaţii din secolul XX, din Bihor³³³.

Diaconul Petru Gherman s a născut la Sălişte – Sibiu, în ziua de 3 oct. 1907. A învăţat la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” din Sibiu, la Academia Teologică (1925 1929), Conservatorul de Muzică din Bucureşti (teorie – pedagogie, canto şi operă).

A fost profesor la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” (1936-1937), profesor suplinitor de Cântări bisericeşti şi Tipic şi Ansamblu coral la Acad. Teol. Andreiană (1937-1941), diacon la catedrala mitropolitană (1939), director muzical al Reuniunii româneşti de Muzică „G. Dima” din Sibiu. A colaborat cu Preotul Timotei Popovici la revizuirea cântărilor bisericeşti din zona Sibiului, dar a compus şi muzică corală bisericească.

A scris câteva articole de muzică creştină şi două monografii:

Creştinismul ca factor determinant în concepţia muzicii, în „Anuarul IV” al Academiei Teologice „Andreiene”, 1938-1939.

Muzica bis. din Ardeal, în vol. „Omagiu Î.P.S. Sale Dr. Nicolae Bălan…..”, Sibiu, 1940; Viaţa lui G. Dima, Sibiu 1940; Giuseppe Verdi, Sibiu 1941.

A compus: Cu noi este Dumnezeu, Poporul meu, Rugăciunea, Ps. 149, Blândul păstor, Hristos a înviat, Imn religios, Doina de G. Coşbuc, Ardealul; Heţegana; Colinde pentru cor mixt: Domn bun, Trei Crai, Bună veste gazdă-n casă, Ziurel de zi.

A murit la 1 iulie 1941, la Sibiu³³⁴.