Itul omului cules din sfintele scripturi



Yüklə 0,55 Mb.
səhifə25/57
tarix05.01.2022
ölçüsü0,55 Mb.
#69630
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   57
Sfântul Apostol Petru în a doua epistolă sobornicească (3, 3-13), scrie: „Aceasta mai înainte să ştiţi, că vor veni în zilele cele de apoi batjocoritori, care vor umbla după poftele lor. Şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când părinţii au adormit, aşa rămân toate precum au fost de la începutul zidirii. Că ei nu voiesc a şti aceasta, că prin cuvântul lui Dumnezeu cerurile au fost făcute de demult, iar pământul din apă, şi prin apă, s-a aşezat. Prin care lumea cea de atunci, cu apă înecându-se, a pierit. Iar cerurile acestea de acum şi pământul cu acelaşi cuvânt sunt puse sub păstrare, păzindu-se focului la ziua judecăţii şi a pierderii oamenilor celor necredincioşi. Iar aceasta una să nu se tăinuiască de voi, iubiţilor, că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o zi. Nu va întârzia Domnul făgăduinţa Sa, după cum unii întârziere o socotesc, ci rabdă îndelung pentru noi, nevrând ca să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, noaptea, în care cerurile cu sunet vor trece, şi stihiile, arzând, se vor strica şi pământul şi lucrurile cele de pe dânsul vor arde. Deci, dacă acestea toate se vor strica, în ce fel trebuie să fiţi voi în sfintele petreceri, cele dimpreună şi în faptele bunei credinţe, aşteptând şi dorind mai degrabă venirea zilei lui Dumnezeu, pentru care cerurile, arzând, se vor strica şi stihiile, aprinzându-se, se vor topi? Că cer nou şi pământ nou în care dreptatea locuieşte după făgăduinţa Lui, aşteptăm.”


Yüklə 0,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   57




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin