Itul omului cules din sfintele scripturi



Yüklə 0,55 Mb.
səhifə28/57
tarix05.01.2022
ölçüsü0,55 Mb.
#69630
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   57
4. PROOROCII ALE SFINŢILOR

4. 1. Din vedeniile lui Agatanghel Ieromonahul



care a fost la anii de la Hristos 1274

AM CITIT cartea ce cuprinde aceste cuvinte: Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Vizantiei, a Răsăritului (Constantinopolul). Fiul omului, numără de la cel dintâi Constantin până la al doisprezecelea cu acest nume şi vei vedea numărul în care are să se întâmple ceea ce Dumnezeu a hotărât. Această sfântă hotărâre, nestrămutată va fi; şi se va împlini la anul 1452 până la 1453. Când trebuie să cadă cea mai mare împărăţie în mâinile agarenilor (turcilor). Dar, fiul omului, nu te teme; se va întoarce din nou către dar, şi va fi mult mai slăvită decât cea dintâi. După această stăpânire a lumii, care are să vină în stricăciune, vrea Dumnezeu să ne supună, nouă, din nou, nenumărate neamuri, mai multe decât cele dintâi. Aceasta va smeri grumazul tău cel mâdru, închinându-te vei merge a te închina împreună cu care va stăpâni jertfelnicul la Vizantiea. Amin.



Tâlcuire

Aici zice Agatanghel că, după ce se va face împărăţia creştinească a Răsăritului, va veni Papa de la apus şi se va uni cu Biserica Răsăritului şi Bisericile se vor face una, precum au fost şi mai înainte.



Agatanghel

Vai, ticăloase Răsărite, asemenea vei fi robit la a opta sută deplin, pentru că te vezi tare silit şi vândut de către neprietenia cea latinească. Dar mai îngăduieşte încă, intăreşte-te pentru că slava veşnicului Dumnezeu după aceasta la tine se va arăta. Fii credincios, fii statornic (în credinţă) până la moarte şi vei lua cununa vieţii veşnice.



Tâlcuire

Aici Agatanghel prooroceşte pentru Germania.

„Noaptea va fi luminată şi lină, pentru că tu vei pierde mândria cea latinească, şi vei vedea mândria ei smerită căzând cu durere, ca să cânte cântare împreună la răsărit (care este locuinţa Mea). Amin.”

Aici se arată că Germania are să silească pe Papă ca să meargă la Constantinopol să se închine şi să se unească cu Biserica Răsăritului, ca Biserica să fie una, după cum una a fost de la începutul creştinismului până la anul 1054.



Agatanghel

„Groaznic veac va face, pe al doisprezecelea număr de aur.”

Numărul acesta, despre care se zice, are să fie în vremea împăratului celui bun, care are să fie pus de îngeri, şi apoi va curge miere şi lapte. „Şi vor înceta furtunile, cincizeci de ani. Vei împărăţi cu alinare, adevărul va triumfa, cerul se va bucura de slava cea adevărată: şi se va înălţa dreapta credinţă (ortodoxă) şi va sălta, sărind ea de la răsărit către apusuri, ca să se fericească şi să se înfricoşeze barbarii ca, tremurând cu capul, degrabă să fugă, părăsind pe maica cetăţilor lumii. Atunci Dumnezeu va fi slăvit şi vor vedea oamenii lucrurile atotputerniciei Lui; aşa facă-se şi aşa să fie.” Amin.

„Se va arăta pace pe pământ;” după aceasta urmează pierderea agarenilor (turcilor), şi biruieşte Apostoleasca Biserică.

„Auzeam un glas strălucit înspre munţii dinspre ţărmurile Dunării (adică de la români), aşa zicând: „Un cinci şi cincizeci este hotărât pentru sfârşitul necazurilor” (adică la anul 1855, în care se zice de eliberarea ţării noastre de sub jugul agarenilor).

„La Crivăţ, pe movilă înaltă, s-au arătat trei focuri; şi iată, am văzut că între dânsele bătea tare război, spre pierderea unui tulburător. Şi, iată, auzeam cuvintele acestea în limba latinească; multe, vrednice de minune, trebuie a vedea, dar cele mai înalte, înaintea poftei a întinde nu se poate.”

Această inscripţie este scrisă pe piatra de deasupra mormântului Sfântului Constantin, cel dintâi împărat al creştinilor şi s-a tălmăcit de către Ghenadie Scolasticul din porunca împăratului grec Ioan Paleologul, la anii 1430 (cu 23 de ani mai înainte de a fi cucerit Constantinopolul de către Sultanul Mohamed al doilea).

Acest Ghenadie, după luarea Constantinopolului de la creştini de către turci, a fost cel dintâi patriarh, pus de Sultanul Mohamed, pentru multa lui înţelepciune.

„La indictionul întâi al împărăţiei lui Ismail, numit Mohamed, va birui neamul Paleologilor; şi cetatea de pe şapte munţi (Constantinopolul) o va lua şi încă va împărăţi.”

„Şi neamuri multe va răsturna şi ostroavele va pustii până la punctul Chesin (Marea Neagră) şi până la vecinii ei de la Istru (Dunăre). Acolo va fi hotarul şi se va opri. Şi în al 8-lea indict Peloponesul va birui. Iară în al 9-lea indict se va oşti asupra părţii Crivăţului, în al 10-lea indict va supune pe dalmaţi, şi iară se va întoarce, după un timp, cu război mare la dalmaţi; şi pe unii îi va zdrobi. Mulţimea neamurilor la război se vor aduna cu cei de la miazănoapte, pe mare şi pe uscat, şi pe Ismail vor birui, iar pe un strănepot al lui îl va lăsa să împărăţească scăzut şi mic. Iar neamul celor plăviţi (ruşii) cu celelalte puteri într-o unire, pe Ismail îl vor zdrobi desăvârşit. Apoi război mare se va face de la toate neamurile, cu cruzime până la al 5-lea ceas şi glas de sus le va striga: „Staţi, staţi cu frică! Alergaţi, cu multă sârguinţă, către părţile drepte ale cetăţii şi veţi afla un bărbat minunat şi viteaz, pe acesta puneţi-l împărat, că iubit îmi este Mie şi, pe dânsul primindu-l, voia Mea veţi împlini.”




Yüklə 0,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   57




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin