J. D. Salinger de veghe în lanul de secară

― Phoebe! Eu intru să văd animalele! Hai, vino şi tu.

Nici n-a vrut să se uite la mine, dar eram sigur că mă auzise, şi, cînd am început să cobor treptele spre Grădina zoologică, m-am întors şi am văzut-o traversînd şi venind după mine.

La Grădina zoologică nu erau prea mulţi oameni, că era cam urît afară, dar în jurul bazinului cu foci se strînseseră totuşi cîţiva vizitatori. Era să trec mai departe, dar Phoebe s-a oprit şi s-a făcut că se uită cum mănîncă focile ― un om le arunca nişte peşte ―, aşa că m-am întors. Mi-am zis că e o ocazie foarte bună să reluăm relaţiile şi, mă rog. M-am apropiat pe la spate şi i-am pus mîinile pe umeri, dar s-a lăsat pe vine şi mi-a scăpat. Tare mai e antipatică uneori. A tot stat şi s-a uitat cum mîncau focile, în timp ce eu stăteam chiar în spatele ei. Nu i-am mai pus mîna pe umăr, nici n-am mai atins-o, că mi-era teamă că, dac-o ating, pleacă. Puştii ăştia sînt ciudaţi. Tot timpul trebuie să ai grijă ce faci.

Cînd am plecat, în sfîrşit, de lîngă bazinul cu foci, am pornit-o tot cum venisem ― departe unul de altul, dar, totuşi, nu prea departe. Mergea pe o parte a aleii, şi eu pe cealaltă. Nu era grozav, dar oricum era mai bine decît înainte, cînd mergeam la o milă distanţă. Ne-am dus pe-un deluşor să vedem urşii, dar n-am stat prea mult, că nu era prea mare lucru de văzut. Era doar un singur urs afară ― ursul polar. Cel brun se vîrîse în bîrlogul lui şi nu mai voia deloc să iasă. Nu i se vedea decît fundul. Lîngă mine era un puşti, cu o pălărie de cowboy trasă peste urechi, care-i tot spunea lui taică-su: "Fă-l să iasă, tăticule, fă-l să iasă afară!" M-am uitat la Phoebe, dar nu voia deloc să rîdă. Ştiţi cum sînt copiii cînd se supără. Mu mai vor nici să zîmbească.

După ce am plecat de la urşi, am ieşit din Grădina zoo­logică şi am traversat o străduţă din parc şi am trecut printr-unul din tunelurile alea mici care miros întotdeauna a pipi. Era singurul drum către căluşei. Phoebe tot nu-mi vorbea, dar se hotărîse, în sfîrşit, să meargă lîngă mine. Am vrut s-o apuc de gaica de la palton, numai aşa, de banc, dar nu m-a lăsat. Mi-a spus:

― Nu pune mîna pe mine, te rog!

Tot mai era supărată. Dar nu chiar ca înainte. În orice caz, ne apropiam din ce în ce de căluşei şi începuse să se audă muzica aceea curioasă care se cîntă de obicei acolo. Acum se cînta Oh, Marie! Asta cîntau şi acum cincizeci de ani, cînd eram eu puşti. Ăsta-i unul din lucrurile simpatice în legătură cu căluşeii, se cîntă întotdeauna aceeaşi muzică.

― Credeam că iarna-i închis aici, mi-a zis Phoebe.

Era prima dată cînd spunea ceva. Pesemne uitase că trebuie să fie supărată pe mine.

― Poate că-i deschis fiindcă-i ajunul Crăciunului, i-am răspuns.

Dar nu mi-a mai zis nimic. Îşi amintise, pesemne, că trebuie să fie supărată pe mine.

― Vrei să te dai în căluşei? am întrebat-o.

Ştiam că-i plăcea. Cînd era foarte mică, şi cînd Allie cu D. B. şi cu mine ne duceam cu ea în parc, se prăpădea după căluşei. Nu puteam s-o mai scoatem de acolo.

― Sînt prea mare, mi-a zis.

Crezusem că n-o să-mi răspundă, dar mi-a răspuns.

― Nu, nu eşti. Hai, du-te, că te-aştept. Fuga, i-am spus.

Ajunsesem chiar lîngă căluşei. Erau cîţiva copii, majori­tatea mici de tot, care se dădeau în căluşei, şi cîţiva părinţi care aşteptau afară, pe bănci, şi aşa mai departe. M-am dus la ghişeul unde se vindeau bilete şi i-am cumpărat lui Phoebe un bilet. Apoi i l-am dat. Stătea chiar lîngă mine.

― Uite, na, i-am spus. Adică, stai puţin, ia şi restul de bani ― şi i-am întins banii pe care mi-i împrumutase.

― Lasă, ţine-i tu. Ţine-i pentru mine.

Apoi a adăugat imediat după aceea:

― Te rog.

Tare mă întristează cînd îmi spune cineva "Te rog". Vreau să spun, dacâ-i vorba de Phoebe sau de altcineva. M-a întris­tat îngrozitor. Dar am pus banii înapoi în buzunar.

― Nu vrei să vii să te dai şi tu în căluşei? m-a întrebat.

Se uita la mine într-un fel cam ciudat. Se vedea clar că nu mai e foarte supărată.

― Poate că mă dau data viitoare. Acu' stau şi mă uit la tine. Ţi-am dat biletul?

― Da.

― Atunci ia-o înainte. Eu te aştept pe bancă, aici. Stau şi mă uit la tine.

M-am dus şi m-am aşezat pe bancă, şi ea s-a dus să se dea în căluşei. A dat o raită împrejur. Vreau să spun că a mers o dată de jur împrejurul căluşeilor, apoi s-a urcat pe un cal roşcat mare, vechi şi jerpelit. Şi căluşeii au început să se învîrtească. Iar eu am stat s-o privesc cum se învîrtea. Pe căluşei mai erau doar cinci sau şase copii, iar muzica cînta Smoke Gets in Your Eyes. Era o orchestraţie foarte ritmată şi foarte nostimă. Toţi copiii, inclusiv Phoebe, încercau s-a­puce inelul de aur, şi mie mi-era cam frică să nu cadă de pe calul acela blestemat, dar n-am făcut nici un gest şi n-am spus nimic. Cu copiii aşa e: dacă vor să apuce inelul de aur, trebuie să-i laşi în pace şi să nu spui nimic. Dacă pică, pică, dar n-ai voie să le spui nimic.

După ce s-a terminat cursa, Phoebe s-a dat jos de pe cal şi a venit la mine.

― Hai şi tu o dată, mi-a zis.

― Nu, lasă că mă uit la tine. Mai bine stau şi mă uit, i-am spus.

I-am mai dat ceva din banii ei.

― Na, mai ia nişte bilete.

A luat banii şi mi-a spus:

― Nu mai sînt supărată pe tine.

― Ştiu. Fugi... că-ncep să se învîrtească.

Şi, deodată, m-a sărutat. Apoi a întins mîna şi a spus:

― Plouă. Începe să plouă.

― Văd.

Şi pe urmă ştiţi ce-a făcut? Ceva care m-a înnebunit. Mi-a luat şapca roşie de vînătoare din buzunar şi mi-a pus-o pe cap.

― D-o vrei tu? am întrebat-o.

― Ţi-o las puţin, s-o porţi tu.

― Bine. Dar acum fugi! Ai să pierzi cursa. Şi n-ai să-ţi mai poţi alege calul, n-ai să mai poţi face nimic.

Dar tot n-a plecat.

― E adevărat ce-ai spus? Nu mai pleci nicăieri? Te-ntorci acasă?

― Îhî, i-am răspuns.

N-o minţeam. Chiar m-am dus acasă după aceea.

― Hai, grăbeşte-te, i-am zis, că porneşte fără tine.

A fugit să-şi ia bilet şi a ajuns tocmai la tanc. A trecut din nou în revistă, de jur împrejur, toţi caii, pînă cînd a dat de calul el dinainte. Apoi s-a urcat şi mi-a făcut semn cu mîna. Şi eu i-am răspuns.

În clipa aceea, a început ploaia. Mamă, ce mai turna ― cu găleata. Pe Dumnezeul meu. Toţi părinţii şi mamele, toată lumea s-a adăpostit sub acoperişul căluşeilor, ca să nu-i ude pînă la piele, dar eu am rămas pe bancă. Şi m-a udat îngrozi­tor, mai ales pe ceafă şi pe pantaloni. De fapt, şapca de vînătoare m-a ferit destul de bine, dar de murat, tot m-a mu­rat, numai că nu-mi păsa. Mă simţeam deodată nemai­pomenit de fericit, uitîndu-mă la Phoebe cum se tot învîrte în căluşei. Şi, dacă vreţi să ştiţi, era cît pe-aci să strig de feri­cire, nu ştiu de ce. Pur şi simplu pentru că era grozav de drăguţă cum se tot învîrtea, îmbrăcată în paltonaşul ei albas­tru. Doamne, ce păcat că n-aţi văzut-o.

Capitolul 26
ASTA-I TOT, MAI MULT NU VĂ POVESTESC. AŞ PUTEA SĂ VĂ mai spun, de pildă, ce-am făcut după ce m-am întors acasă, cum m-am îmbolnăvit şi aşa mai departe ― sau la ce şcoală vor să mă dea la toamnă, după ce ies de aici, dar n-am nici un chef. Zău că n-am. Toate astea mi se par neinteresante.

Multă lume, mai ales psihanalistul pe care-l au aici, mă tot întreabă dacă am de gînd să mă ţin de carte în septem­brie, cînd mă întorc la şcoală. După părerea mea, asta-i o întrebare stupidă. Vreau să spun, de unde poţi să ştii dac-ai să faci un lucru pînă nu-l faci! Nu se poate. Eu cred c-am să mă ţin, dar de unde să ştiu? Pe cuvîntul meu că-i o întrebare stupidă.

D. B. nu-i chiar atît de antipatic ca ceilalţi, dar tot îmi pune o groază de întrebări. A venit cu maşina să mă vadă sîmbătă. Era cu o englezoaică ― tipa de joacă în filmul nou pentru care scrie D. B. scenariul. Era tare afectată, dar arăta foarte bine. În orice caz, cînd tipa s-a dus la toaletă, care e la mama dracului, în cealaltă aripă a clădirii, D. B. m-a întrebat ce părere am de toată povestea pe care v-am spus-o. Nu ştiam ce naiba să răspund. Şi, de fapt, dacă vreţi să ştiţi, nici nu ştiu ce cred despre ea. Îmi pare rău c-am povestit-o la prea multă lume. Singurul lucru pe care-l ştiu e că, într-un fel, mi-e dor de toţi cei de care v-am pomenit. Chiar şi de Stradlater şi de Ackley. Am impresia că mi-e dor pînă şi de scîrba aia de Maurice. Curios! Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi.

----------------------------

1 În S.U.A., pe lîngă obişnuitele şcoli medii (high schools), există, pentru pregătirea viitorilor studenţi, instituţii şcolare de tip special numite preparatory schools (şcoli pregătitoare) sau, pe scurt, preps

2 Fotbalul american se deosebeşte de cel practicat la noi; mingea este elipsoidală, iar regulile sînt cam aceleaşi ca la rugbi.

3 Lucrată de indieni aparţinînd triburilor Navajo, care trăiesc înghe­suite într-o rezervaţie situată la hotarul dintre Arizona, Mew Mexico şi Utah.

4 Revistă literară americană de mare prestigiu; apare la Boston şi exprimă punctul de vedere al intelectualităţii din Noua Anglie.

5 Circa 2 m.

6 Creaţie anonimă din secolul al X-lea, poemul eroic Beowulf reprezintă cea mai de seamă realizare a vechii literaturi anglo-saxone.

7 Vestită baladă populară engleză din secolul al XV-lea.

8 Parc întins, situat în mijlocul oraşului, la capătul vestitei Fifth Avenue, marea arteră newyorkeză de-a lungul căreia se înşiră reşedinţele milionarilor.

9 Ring Lardner (1885-l953), umorist american de seamă, autorul unor nuvele cu substrat satiric pe teme din lumea sportivă.

10 Unul dintre romanele marelui scriitor realist englez Thomas Hardy (1840-l928).

11 Eroina romanului Întoarcerea pe meleagurile natale, ale cărei năzuinţe spre fericire sînt zădărnicite de o soartă tragică.

12 Teatru de varietăţi newyorkez.

13 Iniţialele colegiului Bryn Mawr, una dintre cele mai aristocratice instituţii de învăţătnînt superior din S.U.A.

14 Jucătorii de baseball (sport naţional american asemănător in unele privinţe cu oină) poartă, în mîna cu care prind mingea, mănuşi de protecţie speciale, cu palma bine vătuită.

15 Datorită climei plăcute şi peisajului încîntător, statul Mâine este unul din locurile de odihnă preferate ale americanilor.

16 Tip de automobil închis, cu caroserie de lemn, cu nouă pînâ la zece locuri.

17 Mare magazin newyorkez de echipament sportiv.

18 Oraş din apropierea New York-ului.

19 Apelativ american, adesea folosit şi ca termen impersonal de adresare; îndeplineşte o funcţie aproximativ echivalentă cu românescul "şefule"

20 Cartier newyorkez suprapopulat, cu clădiri insalubre; locuitorii lui sînt în majoritate emigranţi săraci din Europa.

21 Este vorba de Universitatea Princeton, una dintre cele mai vechi instituţii de învâţămînt superior din S.U.A.

22 Apelativ american, folosit ca termen de adresare în convorbirile cu interlocutori necunoscuţi.

23 Actor foarte urît, care juca în filme de groază.

24 Dans cu figuri, executat după o muzică de jazz în ritm rapid.

25 Baruri newyorkeze foarte scumpe, frecventate de vedetele de cinema.

26 Amestec frapat de gin, zahăr, suc de lămîie şi sifon.

27 Whisky preparat într-un fel anume, prin distilarea porumbului, în comitatul Bourbon din statul Kentucky.

28 Sală de spectacole newyorkeză.

29 Cartier newyorkez; de la sfirşitul secolului trecut, centrul boemei literare şi artistice a oraşului.

30 Denumire sub care sînt cunoscute opt mari universităţi din nord-estul Statelor Unite şi întrecerile dintre echipele lor de fotbal şi atletism.

31 Château (fr.) = castel.

32 La propriu, vechi instrument muzical din familia clavecinului; aici, acest cuvint este aruncat la întîmplare spre a deruta pe interlocutor.

33 Sectă protestantă.

34 Academia militară a S.U.A.

35 Gara centrală a New York-ului.

36 Beowulf, eroul poemului care-i poartă numele.

37 Balaur fioros ― întruchipare a forţelor ascunse, vrăjmaşe omului ― pe care Beowulf îl înfruntă şi îl răpune.

38 Stil muzical caracterizat prin ritm simplu, puternic sincopat.

39 Alfred Lunt şi Lynn Fontane, doi dintre cei mai de seamă actori ai scenei americane.

40 Săptămînal american de mare tiraj.

41 Modă lansată de studenţii marilor universităţi Yale, Harvard, Princeton (veston la trei nasturi, pantaloni înguşti, cravate în dungi), care ulterior s-a impus, devenind moda masculină dominantă în S.U.A.

1 Insulă in largul coastei atlantice, centru pescăresc care în fiecare vară atrage numeroşi vilegiaturişti.

42 Academia de marină a S.U.A.