James Joyce ulise



Yüklə 3,4 Mb.
səhifə7/73
tarix17.01.2019
ölçüsü3,4 Mb.
#99768
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   73

Ascultând, auzi vocea ei:

— Haide, vino. pisicuţă. Vino-ncoace.

Ieşi în grădină pe uşa din spate: se opri să asculte spre grădina de alături. Nici un sunet. Poate atârnă rufele la uscat. Fata era în grădină. Frumoasă dimineaţă.

Se aplecă să privească un fir subţire de izmă crescut pe lângă zid. Să fac un pavilion de vară aici. Mlădiţe roşii. Iederă de Virginia. Trebuie puse îngrăşăminte peste tot, e pământ prost. Un strat de sulf. Pământurile astea fără bălegar. Resturi şi de la bucătărie. Lut; ce mai e şi asta? Găinile din curtea de alături: găinaţul de la ele e foarte bun de îngrăşământ. Dar cel mai bun e de la vite, mai aâes când le hrăneşti cu seminţe de-astea uleioase. Un fel de pastă de bălegar. Cel mai bun să cureţi mănuşile fine de piele, de damă. Murdăria curăţă. Şi cenuşa. S-ar putea recondiţiona toată curtea. în colţul de acolo mazăre verde. Lăptuci. Aş avea întotdeauna verdeţuri proaspete. Grădinile au şi dezavantaje totuşi. Albina sau viespea aia, ce-o fi fost, atunci în lunea Rusaliilor.

Mergea mai departe. A propos, unde mi-o fi pălăria? Trebuie c-a pus-o la loc în cuier. Sau o fi căzut pe jos. Nostim, nu-mi aduc deloc aminte. Cuierul era prea plin. Patru umbrele, haina ei de ploaie. Să mă duc să iau scrisorile. Clopoţelul de la uşă acolo la Drago. Ce întâmplare, tocmai acuma să mă gândesc la. Părul castaniu dat cu briantină pe deasupra gulerului. Tocmai se spălase şi-şi făcuse părul. Mă gândesc dac-aş avea timp de-o baie în dimineaţa asta. Strada Tara. Tipul de la casă de acolo, l-a ajutat să evadeze pe James Stephens cică. O'Brien.

Ce voce adâncă are şi Dlugacz ăsta. Agenda cum îi spunea? Uite domnişorică. Un entuziast.

' împinse cu piciorul uşa şleampătă a privateiC3. Să am grijă să nu-mi murdăresc pantalonii ăştia pentru înmor-mântare. Intră, plecându-şi capul sub uşorul scund. Lăsând uşa întredeschisă, în duhoarea de var nestins şi pânze de păianjen stătute îşi desfăcu bretelele. înainte de a se aşeza, privi printr-o crăpătură la fereastra casei de alături. Regele era în cămara visteriei69. Nimeni.

Aşezat pe scaunul găurit îşi desfăcu ziarul întorcând foile peste genunchii dezgoliţi. Ceva nou, şi mai uşor. Nici o grabă. Să mai ţin niţel. Povestirea noastră cu premiu. Lovitura de teatru a lui Matcham. Scrisă de domnul Philip Beaufoy, clubul Playgoer, Londra. Onorariul de o guinee pe coloană a fost achitat autorului. Trei şi jumătate. Trei lire şi o treime. Trei lire treisprezece şilingi şi şase pence.

Citea liniştit, mai ţinându-se încă, întâi prima coloană, apoi începând să-şi dea drumul, o începu pe a doua. Cam pe la jumătate, simţind cum îi cedează ultima rezistenţă, îşi lăsă intestinul să i se deşerte uşor, citind mai departe, citind încă, răbdător, constipaţia aceea uşoară de ieri mi-a trecut de tot. Sper că nu-i prea mare să-mi deschidă hemoroizii iar. Nu, tocmai cât trebuie. Aşa. Ah! S ţipat o tabletă de căscară sagrada. Viaţa ar putea fi aşa de. Nu că l-ar fi emoţionat cine ştie ce dar era curăţică şi proaspătă. Ăştia tipăresc chiar orice acum. Un anotimp mort. Citea mai departe, aşezat calm în mirosul care se ridica din el însuşi. Curată, sigur. Matcham se mai gândeşte deseori la lovitura de maestru prin care a câştigat-o pe vrăjitoarea cu râsul frumos care acum. 70 începe şi se sfârşeşte moral. Mină în mină. Şmecher. îşi aruncă privirile îndărăt peste cele citite şi, simţind cum îi curge liniştit apa, îl invidie cu bunăvoinţă pe domnul Beaufoy care-o scrisese şi primise onorariul de trei lire treisprezece şilingi şi şase pence.

Aş putea să scriu şi eu o schiţă. De domnul şi doamna L. M. Bloom. Să născocesc o povestioară despre un proverb care? Pe vremea când încercam să-mi notez pe manşetă ce spunea ea când se îmbrăca. Nu-mi place să ne îmbrăcăm deodată. M-am ciupit când m-am bărbierit. îşi muşca buza de jos când îşi potrivea copca la fustă. O cronometram, 9,15. Ţi-a dat banii Roberts? 9,20. Greta Conroy cu ce era îmbrăcată? 9,23. Ce mi-o fi venit să-mi cumpăr peria asta? 9,24. M-am umflat după varza aia. Un fir de praf pe pielea ghetei ei.

Felul cum îşi freca, pe rând, repede, vârful pantofului de călcâiul ciorapului. Dimineaţa după balul de la bazar câncl orchestra lui May a cântat dansul orelor de Pon-chielli. Cum să explici ceasurile acelea de dimineaţă, amiaza pe urmă seara lăsându-se, pe urmă orele de noapte. Cum se spală ea pe dinţi. Asta a fost prima noapte. Capul, când dansează. Clapele evantaiului ciocnindu-se una de alta. Boylan ăsta o fi om înstărit? Are bani. De ce? Am băgat de seamă că respiraţia îi miroase frumos când dansează. N-are rost să fredoneze atunci. Vreo aluzie. Ciudată muzică aveau aseară. Oglinda era în umbră. îşi freca oglinjoara repede de jacheta de lână deasupra sinului ei mare. Se uita în ea. Linii tremurate în ochii ei. Parcă totuşi nu se potriveşte.

Ceasuri de seară, fetele în voaluri cenuşii. Pe urmă ceasurile de noapte negre, cu pumnale şi măşti peste ochi. O idee poetică, trandafiriu, pe urmă auriu, pe urmă cenuşiu, pe urmă negru. Şi e exact ca în viaţă. Ziua, pe urmă noaptea.

Rupse jumătate din povestirea cu premiu şi se şterse cu ea. Pe urmă îşi trase în sus pantalonii, îşi prinse bretelele şi se încheie. Trase de uşa şleampătă a privatei şi ieşi din semiîntuneric la aer curat.

În lumina vie, uşurat şi limpezit la trup, îşi examina cu grijă pantalonii negri, manşetele, genunchii, umflăturile din dreptul genunchilor. La ce oră e înmormântarea? Să văd în ziar.

Un scrâşnet şi un vâjâit întunecos în văzduh, deasupra. Clopotele de la biserica Sfântul Gheorghe. Băteau ora; dangăt fieros, puternic, întunecos.

Heiho! Heiho! Heiho! Heiho! Heiho! Heiho!

Fără un sfert. Şi uite, iar; dangătul mai tare, urmân-du-i prin aer, al treilea. Săracul Dignam!

Trecând71 prin faţa camioanelor pe cheiul sir John Rogerson, domnul Leopold Bloom înainta sobru, pe lângă aleea Windmill, pe lângă Leask, teascul de seminţe de in, pe lângă oficiul poştal telegrafic. Aş fi putut să-i dau şi adresa asta. Şi prin faţa casei de ajutor a marinarilor. Se abătu de la zgomotele matinale ale cheiului şi o porni pe strada Lime. Pe lângă locuinţele ieftine Brady, un ucenic de la tăbăcărie trândăvea, cu găleata de deşeuri prinsă de braţ, fumând dintr-o ţigară pe care o mesteca între dinţi. O fetiţă ceva mai mică şi cu o eczemă pe frunte îl ochea, frământându-şi neliniştită în mâini un cerc strâmb de btî-' toi. Spune-i că dacă mai fumează nu mai creşte. Ei, lasă-l în pace. La urma urmei viaţa nu-i nici pentru el chiar aşa uşoară! Stă şi-aşteaptă prin faţa cârciumelor să-l ducă pe taică-su acasă. Hai acasă la mama, tată. E-o oră moartă; nici nu sunt prea mulţi pe aici. Traversă strada Town-send, trecu de faţada încruntată a sălii Bethel. El, da i casa lui; Aleph. Beth. Şi pe lângă Nichols, cu pomoele funebre. La unsprezece. Mai e vreme. Pariez că Keâleher, Corny, a pus mâna pe înmormântare pentru O'Neiâl. Cânta cu ochii închişi. Corney. Am întâlnit-o odată în parc. Pe întuneric. Ce mai chestie. Turnătoare pentru politie. Cum şi-a mai dat numele şi adresa, cât ai zice peşte. Sigur că i-a suflat-o înmormântarea. îl îngroapă cât mai ieftin în ce-o da Dumnezeu. Şi cu tara-rara tara-rara.

La aleea Westland se opri în faţa vitrinei de la Bel-fast şi Oriental Tea Company şi citi inscripţiile de pe pacheţelele de hârtie groasă, lucioasă: calitate de lux, calitatea întâi, ceai de familie. Cam cald. Ceai. Trebuie să-i cer lui Tom Kernan. Dar nu pot să-i spun aşa ceva la o înmormântare. In vreme ce ochii îi citeau încă, docili, îşi scoase pălăria inhalându-i liniştit mirosul de ulei de păr şi îşi trecu mâna dreaptă cu o graţie înceată peste frunte şi păr. Foarte cald, dimineaţa asta. Pe sub pleoapele coborâte leneş ochii îi căzură pe funda micuţă a benzii de piele înăuntrul pălăriei de lux. Acolo chiar. Mâna dreaptă îi pătrunse în cupa deschisă a pălăriei. Degetele îi găsiră repede un cartonaş sub banda de piele şi-l transferară în buzunarul de la vestă.

Ce cald. Mâna dreaptă îi trecu încă o dată, mai încet, peste banda de piele: calitate de lux, din cele mai bune soiuri de Ceylon. Extremul Orient. Frumoase locuri trebuie să fie: grădinile de paradis ale lumii, frunze uriaşe, leneşe, pe care să pluteşti în voie, cactuşi, pajişti cu flori, liane şerpuitoare, li se spune. Mă întreb, chiar aşa o fi. Toţi cingalezii ăştia, tolăniţi la soare, o duc tot într-un dolce far niente. Nici nu ridică un deget cât e ziua de lungă. Dorm şase luni pe an. Prea cald şi ca să se mai certe între ei. Influenţa climatului. Letargie. Flori ale leneviei. Se hrănesc mai mult cu aer. Azoturi. Soarele din grădina botanică. Plante sensibile. Lotuşi. Petalele prea obosite ca să mai. Boala somnului pluteşte în aer. Păşeşti pe petale de trandafiri. închipuie-ţi, să mai mă-nânci ciorbă de burtă sau friptură. De unde era ăla pe care l-am văzut în poză nu ştiu unde. A, pe marea moartă, plutind pe spate, şi citea o carte, cu umbreluţa de soare deschisă. Nici n-ai putea să te dai la fund, chiar dacă ai încerca, aşa e de densă de sare. Din cauză că greutatea apei, nu, greutatea trupului în apă este egală cu greutatea. Sau e volumul egal cu greutatea? E-o lege, ceva în genul acesta. Vance, spectrul solar cum îi spuneam, la liceu, cum mai trosnea din degete când îşi ţinea lecţia. Materie pentru colegiu. Ce mai colegiu. Ce e greutatea cu adevărat când spui greutate? Treizeci şi două de picioare pe secundă, per secundă. Legea căderii corpurilor: per secundă, per secundă. Toate cad pe pământ. Pă-mântul. E forţa gravităţii pământului asta e greutatea.

Se întoarse şi traversă cu pas sprinten drumul. Cum mergea ea, cu cârnaţii în mână? Cam aşa. Mergând înainte, scoase Freeman-ul împăturit din buzunarul dintr-o parte, îl desfăcu, îl strânse în sul pe sensul lungimii şi începu să se lovească la fiecare pas săltăreţ pe cracul pantalonului. Cu aer neglijent: am trecut doar să văd. Per secundă, per secundă. Per secundă, la fiecare secundă înseamnă. De pe trotuar aruncă o privire ageră prin uşa oficiului poştal. Prea târziu pentru cutia de scrisori. Se depun înăuntru. Nimeni. înăuntru.

Întinse cartonaşul prin ghişeul cu grilaj.

— Sunt scrisori pentru mine? întrebă.

În timp ce funcţionara căuta într-o boxă, privi la afişul pentru recrutări care exhiba soldaţi din toate armele, în uniforme de paradă; şi-şi ridică vârful sulului spre nări, inhalând mirosul de hârtie ieftină proaspăt tipărită. Probabil nu mi-a răspuns. Am mers prea departe data trecută.

Funcţionara îi întinse îndărăt prin ferestruica ghişeu-lui cartonaşul împreună cu o scrisoare. îi mulţumi arun-când o privire grăbită spre plicul cu adresa bătută la maşină.

Domnului Henry Flower post restant, oficiul aleea Westland Loco.

Oricum, mi-a răspuns. îşi strecură cartonaşul şi scrisoarea în buzunarul hainei, trecând apoi iarăşi în revistă soldaţii în straie de paradă. Unde-o fi acum regimentul bătrânului Tweedy? Reformat din oficiu. Uite: căciulă de urs şi pană. Nu, ăsta-i grenadier. Manşete ascuţite. Uite-l aici: puşcaşii regali din Dublin. Uniforme roşii. Prea stridente. Probabil că din cauza asta se dau femeile în vânt după ei. Uniforme. E mai uşor să te înrolezi, să-ţi faci serviciul. Scrisoarea lui Maud Gonne, unde spunea cum îl agaţă noaptea pe strada O'Connell; o adevărată ruşine pentru capitala noastră irlandeză. Ziarul lui Grif-fith tot la asta bate acuma: armata e putredă de boli venerice; imperiul de peste mări de peste mările beţiei. Par cam arieraţi mintal; parcă ar fi în transă. Ochii drept înainte. Bateţi pasul. Masă, rasă; pat, lat. Ăştia-s din regimentul regelui. Nu l-am văzut niciodată îmbrăcat ca pompier sau poliţist. Mda, e mason şi el.

Ieşi fără grabă din oficiul poştal şi o luă la dreapta. Vorbe, ca şi cum astea ar rezolva ceva. Mâna îi intră în buzunar şi arătătorul îşi croi drum pe după clapa plicului sfâşiindu-l treptat, în etape. Femeilor chiar că le pasă de asta; aşa ceva n-am s-o cred niciodată. Degetele îi extraseră scrisoarea mototolind în vremea aceasta plicul în buzunar. Se mai agăţa ceva; poate o fotografie. O buclă. Nu.

M'Coy. Să scap de el repede. Mă abate din drum. Nu pot să sufăr să dea buzna omul peste mine tocmai când.

— Salut, Bloom. încotro?

— Salut, M'Coy. Nicăieri în special.

— Cum te mai ţine şandramaua?

— Bine. Şi tu?

— Îmi trag şi eu sufletul, spuse M'Coy.

Cu ochii ţintă pe cravata şi hainele negre întrebă cu voce joasă plină de respect:

— E vreo… n-ai vreun necaz, sper? Văd că eşti…

— A, nu, spuse domnul Bloom. Dignam săracul, ştii. înmormântarea e azi.

— Aşa, sigur, săracul de el. Chiar. La ce oră? Fotografie nu e. O insignă poate.

— La u… unsprezece, răspunse domnul Bloom.

— Trebuie să încerc să ajung şi eu, spuse M'Coy. La unsprezece? Am auzit azi noapte de-abia. Cine mi-a spus? Holohan. îl ştii pe Hoppy?

— Îl ştiu.

Domnul Bloom privea peste drum la trăsura cu un cal oprită în faţa uşii de la Grosvenor. Hamalul tocmai urca valiza sus pe imperială. Ea rămăsese locului, aşteptând, în vreme ce bărbatul, fratele, cineva care-i semăna, se căuta prin buzunare după mărunţiş. Şic mantoul ăsta cu gulerul răsfrânt, călduros pentru o zi ca asta, parcă ar fi o pătură. Şi poza asta, neglijentă, cum stă cu mâinile în buzunarele aplicate. Ca fiinţa aceea, aşa de mândră, la meciul de polo. Femeile sunt toate de nu le-ajungi la nas până când nu le-atingi la coarda simţitoare. Cine-i frumoasă se şi poartă frumos. Rezervată şi toată vremea gata să cedeze. Onorabila doamnă şi Brutus este un bărbat onorabil. Te culci cu ea odată şi i s-a şi dus scrobeala.

— Eram cu Bob Doran, e-ntr-una din beţiile lui care-l apucă şi cu ăla, cum îi spune, Lyons Cocoşul. Chiar aici alăturea, la Conway eram.

Doran, Lyons, la Conway. Ea îşi ridică spre păr o mână înmănuşată. Şi uite-l şi pe Hoppy. Sigur, cu vinu-n nas. Trăgându-şi îndărăt capul şi privind de departe pe sub pleoapele-i voalate îi vedea pielea lucioasă castanie licărind în lumina puternică, cozile împletite. Ce limpede se vede totul astăzi. Când e aerul umed vezi totul până departe probabil. Vorbind despre una şi alta. Mână de doamnă. în ce parte se urcă?

— Şi el zicea: Ce tristă chestie cu săracul nostru prieten Paddy! Care Paddy? zic eu. Paddy Dignam ăla micul, săracul, zice el.

Pleacă la ţară; la Broadstone, probabil. Cizme înalte, cafenii, cu şireturile atârnând. Picior frumos. Ce se tot tândăleşte ăla atât cu mărunţişul? Vede că mă uit. Probabil că e cu ochii mereu la pândă după un ălălalt. Frumoasă ţinută. Are două corzi la arcul ei.

— Da' ce? zic. Ce i s-a întâmplat? zic. Mândră de tot; bogată; ciorapi de mătase.

— Da, spuse domnul Bloom.

Se trase la o parte puţin mai încolo de capul sporo-vâitor al lui M'Coy.

— Ce i s-a întâmplat? zice. A murit, zice. Şi, pe cu-vântul meu, şi-a şi turnat în pahar. Paddy Dignam? zic. Nu-mi venea să cred când am auzit. Eram cu el nu mai departe de vinerea trecută sau joi era, la Arc. Da, zice, s-a dus. A murit luni, săracul.

Fii atent! Fii atent! Fulgurare de mătase amplă bogată ciorapi de mătase numai alb. Fii atent!

Un tramvai greoi sunându-şi dogit clopoţelul se strecură printre ei.

Am pierdut-o. La dracu' cu cârnu' ăsta care face atâta zgomot! Te face să te simţi exclus de la ceva de soi. Paradisul şi peri. Totdeauna se întâmplă aşa. Chiar în momentul când. Fata aia din gangul de pe strada Eustace, luni parcă, agăţându-şi la loc jartiera. Prietenul ei care-î acoperea dezvăluirile. Esprit de corps. Ei, la ce să mai căşti gura acum?

— Da, da, spuse domnul Bloom, cu un suspin adine, încă unul s-a mai dus.

— Unul dintre cei mai buni, spuse M'Coy. Tramvaiul trecu. Trăsura cu ei înăuntru porni către* podul Loop Line cu mâna ei bogat înmănuşată pe minerul de oţel. Licăr, licăr; flacăra dantelei de la pălăria ei în şoar”e; licăr, lic.

— Nevasta, bine, cred? spuse vocea schimbată a lui M'Coy.

— O, da, spuse domnul Bloom. Cum nu se poate mai bine, mulţumesc.

Desfăşură agale sulul ziarului şi citi leneş:

Ce e un cămin fără Carnea-n conserve Plumtree? E nedesăvârşit. Dar cu ea, un cămin al fericirii.

— Doamna mea a căpătat tocmai un contract. La drept vorbind, nu e nimic stabilit încă.

Iar vrea să mă tapeze de valiză. Dar acuma nu-i mai merge. Nu mă mai pretez, mulţumesc.

Domnul Bloom îşi întoarse spre el ochii cu pleoape mari, cu o prietenie deloc grăbită.

— Şi nevastă-mea, spuse. Are să cânte la o ocazie foarte şic, la sala Ulster, pe douăzeci şi cinci.

— Aşa? spuse M'Coy. îmi pare bine că aud, bătiâne. Cine-l organizează?

Doamnei Marion Bloom. Nu s-a sculat încă. Regina mai era-n iatacul ei de culcare mâncând pâine cu. Nici o carte. Cărţi de joc înnegrite răspândite de-a lungul coapselor ei câte şapte. Damă neagră şi bărbat blond. Pisică blănită minge neagră. Plicul rupt în fâşie sus.

Al iubirii vechi şi dulce cântec vine al iubirii vechi… 72

— lin fel de turneu, ştii cum vine? spuse gânditor oornnul Bioom. Cântecul dulce. S-a înfiinţat un comitet Cointeresare la profituri.

M'Coy aprobă din cap trăgându-se de tufa mustăţii.

— Mda, spuse. Asta-i o veste bună. Se pregătea să se ducă.

—r~ Ei, mă bucur să te văd în formă, spuse. Ne mai întâlnim noi pe-aici pe teren.

— Da, spuse domnul Bloom.

— Să-ţi spun ceva, spuse M'Coy. Poate treci şi numele meu la înmormântare, vrei? Aş vrea să vin, dar s-ar putea să n-apuc, înţelegi. E-un caz de înec la Sandycove din care-ar putea ieşi ceva şi atunci coronerul şi cu mine ar trebui să mergem până acolo dacă se găseşte cadavrul. Trece tu numele meu dacă eu nu sunt acolo, vrei?

— Da, sigur, spuse domnul Bloom începând să se îndepărteze. E-n regulă.

— Bun, spuse bine dispus M'Coy. Mersi, bătrâne. Aş veni, dacă mi-ar fi cu putinţă. Ei, pa-pa. Doar atât”, C. P. M'Coy ajunge.

— Se face. răspunse ferm domnul Bloom.

De data asta nu m-a mai avut cu trucul lui. Mă luase repede. Şi pe de departe. Aşa mi-ar place şi mie. E o valiză la care ţin. De piele. Colţuri dublate, margini întărite, clape cu două încuietori. Bob Cowley i-a împrumutat-o pe-a lui pentru concertul de la regatele de la Wicklow anul trecut şi nici n-a mai auzit de ea din ziua aia şi până acum.

Domnul Bloom, înaintând în pas de plimbare spre strada Brunswick, surise. Doamna mea a căpătat tocmai un. O soprană cu pistrui, şi piţigăiată. Cu nasul ca un cuţit. în felul ei destul de drăguţă, aşa, pentru-o chestie. Dar n-are vână. Tu cu mine, ce ştii tu? în aceeaşi combinaţie, adică. Se dă bine pe lângă mine. Aproape că-ţi sare ţandăra. Nu e în stare să-şi dea seama de diferenţă? Mai degrabă cred că e cam dispus la aşa ceva. Asta mie-mi repugnă. Mă gândeam că-aici la Belfast şi-o mai fi venit în fire. Sper numai că epidemia aia de vărsat de vânt de acolo nu se-agravează. îmi închipui că ea nu s-ar mai lăsa vaccinată încă o dată. Nevasta ta şi nevasta mea, de.

Mă întreb dacă nu cumva se ţine după mine.

Domnul Bloom se opri la colţ, cu ochii lunecându-i peste afişele multicolore. Limonada lui Cantrell şi Co-chrane (aromatizată). Soldurile de vară la Clery. Nu, a luat-o drept. Hopa. în seara asta e Leah; doamna Band-man Palmer. Aş vrea s-o mai văd în asta. în Hamlei a jucat aseară. Deghizată-n bărbat. Poate că şi el era femeie. De ce s-a sinucis Ofelia? Săracul tata i Cât îi plăcea să vorbeacă despre Kate Bateman în rolul ăsta! A stat afară, în faţă la Adelphi, la Londra, o după masă întreagă aşteptând să intre. Asta cu un an înainte de a mă naşte eu; în şaizeci şi cinci. Şi Pastori la Viena. Cum îi zicea exact? De Mosenthal, nu? Nu. Scena despre care vorbea el mereu, acolo unde bătrânul Abraham, orb, îi recunoaşte vocea şi-i trece cu degetele peste faţă.

— Vocea lui Nathan! Vocea fiului său! Aud vocea lui Nathan care şi-a lăsat tatăl să moară de durere şi de nefericire în braţele mele, care şi-a părăsit casa tatălui său şi l-a părăsit pe Dumnezeul părintelui său.

Fiecare cuvânt aici e atât de adânc, Leopold.

Săracul tata! Săracul de el!73 îmi pare bine că n-am încercat atunci în cameră să-l văd la faţă. Ziua aceea! O, Doamne! O, Doamne! Pfu! E, poate că aşa a fost mai bine pentru el.

Domnul Bloom dădu colţul şi trecu prin faţa cailor care aşteptau cu capul plecat la staţia de trăsuri N-are nici un rost să te mai gândeşti la asta. E ora când le pune traista cu ovăz. Dar mai bine nu m-aş fi întâlnit cu M'Coy ăsta.

Pe măsură ce se apropia îi auzea strivind boabele lucioase de ovăz între dinţii lor blând mestecători. Ochii lor mari de ţap îl priveau trecând pe lângă ei, prin mirosul dulceag, amestecat cu ovăz, al urinei de cal. Un Eldorado al lor. Săracii de ei, nişte nenorociţi! La dracu' dacă mai ştiu ei ceva sau le mai pasă de ceva, cu boturile alea lungi vârâte în traistele cu ovăz. Sunt prea sătui de toate să mai şi vorbească. Dar, oricum, ei îşi au asigurată hrana şi tot ce le trebuie. Şi mai sunt şi castraţi; uite colo o bucată de gutapercă uscată care le atârnă între şolduri. S-ar putea să fie mai fericiţi aşa chiar. Par nişte animale bune, săracii de ei. Dar ce te mai enervează când se apucă să necheze.

Scoase scrisoarea din buzunar şi o împături în ziarul pe care-l ţinea în mână. Aş putea chiar să dau nas în nas cu ea aici. Pe străduţa asta e mai sigur.

Trecu pe lângă ghereta vizitiilor. Curioasă mai e şi viaţa asta a vizitiilor, de colo până colo, pe orice vreme, pe oriunde, n-au nici timp, nici orar ca lumea, nu sunt ii niciodată de capul lor. Voglio e non. îţi face şi plăcere să le mai dai câte o ţigară. Sunt şi sociabili. Când trec pe lângă ţine-i auzi cum fredonează câte o frântură de cân-tec. începu şi el să fredoneze.

La ci darem la mano La la lala la la.

Intră pe strada Cumberland şi, înaintând câţiva paşi încă, se opri la zidul staţiei, la adăpost. Nimeni. Cherestea Meade. Bârne aruncate unele peste altele. Ruine şi case ieftine. Cu pasul precaut păşi peste un şotron, cu pietrele uitate pe margine. N-am zbârcit-o. Lângă depozitul de cherestea un copil chircit pe vine, jucând bile, singur, dând cu degetul gros, la întâmplare. O pisică înţeleaptă, un fel de sfinx clipind des, pândea din pragul ei cald. Păcat să le deranjezi. Mohammed şi-a tăiat o fâşie din mantie numai ca să n-o trezească. S-o deschid. Odată jucam şi eu bile când mergeam la grădiniţă, la băbătia aia. Ei îi plăceau prăjiturelele. Pensiunea doamnei Ellis. Şi domnul? Deschise scrisoarea înăuntrul ziarului.

O floare. Cred că-i o. O floare galbenă cu petalele presate. Atunci, nu-i supărată? Ce spune?

Dragă Henry, Am primit ultima ta scrisoare pentru mine şi îţi mulţumesc foarte mult pentru ea. îmi pare tare rău că ţie nu ţi-a plăcut ultima mea scrisoare. De ce ai mai pus în plic timbrele? Sunt grozav de supărată pe tine. Aş vrea să te pedepsesc pentru asta. Ţi-am spus că eşti un răutăcios pentru că expresia aialaltă nu-mi place. Te rog chiar să-mi explici ce înseamnă gluma asta. Ce, nu eşti fericit acasă la tine, răule mic? Ce n-aş da să pot face ceva pentru tine. Te rog, spune-mi ce gândeşti tu despre mine da drept-drept. Deseori stau şi mă gândesc ce nume frumos ai tu. Dragul meu Henry, când ne vedem şi noi? Mă gândesc la tine aşa des că nici n-ai idee. Nu m-am mai simţit niciodată atrasă aşa mult de un bărbat ca de tine. Chiar că mă simt parcă prost. Te rog scrie-mi o scrisoare mai lungă şi povesteşte-mi mai multe. Ţine minte că dacă nu vrei am să te pedepsesc. Aşa că acum ştii ce am să-ţi fac, răule, dacă nu-mi scrii. O, ce dor mi-e să mă văd cu tine. Henry dragul meu nu-mi mai nesocoti rugăminţile până nu-mi pierd răbdările. Atunci am să-ţi spun tot-tot. Acuma la revedere, răule mic drag. Mă doare capul aşa tare astăzi şi scrie de îndată la iubitoarea ta, MARTIIA.

P. S. Spune-mi ce fel de parfum foloseşte soţia ta. Vreau şi eu să ştiu.

Smulse grav floarea din acul în care era prinsă, îi mirosi aproape totala lipsă de mireasmă şi o puse în buzunarul de la inimă. Limbajul florilor. Le place pentru că nu-l aude nimeni. Sau poate un buchet otrăvit să-l omoare. Pe urmă, mergând încet mai departe, citi iarăşi scrisoarea, murmurând ici şi colo câte un cuvânt. Supărată tulipă pe tine dragul meu floare bărbată îţi pedepsesc cactusul dacă nu te rog sărmanele nu-mă-uita ce dor mi-e violete pentru trandafiri dragi când şi noi curând anemone ne vedem şi noi toată regina nopţii răule soţia parfumul Marthei. Citind-o până la capăt o scoase din ziar şi şi-o puse la loc în buzunarul de la haină.


Yüklə 3,4 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   73




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin