James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

(Gerty MacDowell se apropie şchiopătînd, privinduA furiş. Scoate de la spate, în vremea asta făcîndu-i ochi dulci, şi-i arată sfioasă o cîrpă însîngeratu.) GERTY : Cu toate bunurile mele lumeşti eu pe tine şi tu. (Mutmurînd) Tu ai făcut asta. Te urăsc. BLOOM : Eu ? Cînd ? Visezi. Nu te-am văzut în viaţa mea.

PROXENETA : Lasă-l în pace pe dommi, mincinoaso. Ii scrii Iu domnu scrisori prefăcute. Faci trotuarul, te iei de bărbaţi. Maică-ta ar trebui să te lege de piciorul patului şi să te bată cu cureaua, stricată ce eşti. GERTY (Către Bloom): Matale care mi-ai văzut toate se­cretele din sertarul din fund. (II apucă de mînecă, plîngâ-reaţă) Bărbat căsătorit, porcule ! Te iubesc că mi-ai fă­cut aşa.

(Se îndepărtează cu mersul ei diform. Doamna Breen, în palton bărbătesc de molton cu buzunarele umflate des­făcute la cusături, s-a oprit pe şosea, cu ochii zburdalnici mari deschişi şi sunzînd cu toţi dinţii ei de ierbivor.) D-NA BREEN : Domnu...

BLOOM (Tuşeşte grav): Doamnă, cînd am avut ultima dată plăcerea, prin scrisoarea datată şasesprezece curent.., D-NA BREEN : Domnule Bloom ! Dumneata aici în vă­găuna păcatului ! Frumos te-am prins ! Răule ! BLOOM (Grăbit): Nu aşa tare, numele. Ce crezi despre mine în fond ? Nu mă trăda. Zidurile au urechi. Ce mai faceţi ? De cînd nu. Arătaţi splendid. Absolut. Ce spuneţi ce vreme frumoasă, la vremea asta a anului. Negrul re­fractă căldură. Tai drumul acasă pe aici. Un cartier inte­resant. Salvarea femeilor pierdute, azilul Magdalena. Eu sînt secretarul...

D-NA BREEN (Ridica im deget în aer) : Acuma să nu-mi spui cine ştie ce minciună mare ! Ştiu eu pe cineva căruia n-are să-i placă de loc să audă asta. Aşteaptă dumneata

114

pînă o văd pe Molly ! (Cochetă) Explică-te acuma, numai-■^ecît, sau vai de pielea dumitale !

BLOOM (Aruncă o privire peste umăr) ; Deseori mi-a spus că ar vrea să facă o vizită pe aici. Periferie, mizerie. Nota exotică, înţelegi. Şi servitori negri în livrea, dacă ar avea bani. Othello, brută mare şi neagră. Eugene Strat-to-n. Sau chiar ăia costumaţi în negri cu oasele desenate i corul, la trupele de menestreli ale lui Livermore. Fraţii Eohee. Chiar ca nişte coşari.

(Tom şi Sam Bohee, menestreli de culoare în costume albe de pînză, cu ciorapi stacojii, cravate Sambo super-tcrobite şi ochiul boului mari, stacojii, la butoniere, sar în sus. Amîndoi au banjoul petrecut pe după gît agăţat de umăr. Mîinile lor palide, mici, de negroid, ciupesc coar­dele. Fulgerîndu-şi ochii albi de kefir şi dinţii, bat stepul în saboţi grosolani, zăngănind, cîntînd, spate în spate, pe vîrfuri, pe călcîie, pe călcîie, pe vîrfuri, dină din buzele lor groase climpănitoare.)

E cineva-n casă cu Dina E cineva-n casă cu Dina, ştiu E cineva-n casă cu Dina Cîntînd la băirînul banjo auriu.

(Îşi smulg măştile negre de pe feţele rubiconde de be­beluşi ; pe urmă chicotind, sforăind, băngănind, bocănind ■;c3 îndepărtează în pas de dans cakewalk.) BLOOM (Cu surîs acru-tandru) : Puţin cam frivoli, nu-i aşa, dacă-am simţi şi noi îndemnul ? Ai vrea poate să te i au în braţe, aşa, o fracţiune de secundă ? D-NA BREEN (Ţipăt vioi, bine dispus) ; Tîlharule ! Ui-'ă-te la tine !

BLOOM : De dragul vremurilor de-altă dată. Mă gîndeana la un careu, o căsătorie mixtă în care să ne amestecăm laolaltă conjugalităţile noastre diferite. Ştii foarte bine că am o slăbiciune pentru tine. (Mohorît) Eu ţi-am trimis felicitarea aia cu gazela micuţă de Sfîntul Valentin. D-NA BREEN : Doamne, Doamne, dar cum mai arăţi ! Mor de rîs. (Întinde mina inchizitorial) Ce-ascunzi acolo 3a spate ? Hai spune-ne repede, şi te-am iertat. BLOOM (îi apucă încheietura cu mina liberă): Jossie Powell era cea mai frumoasă debutantă din Dublin. Cum

115

zboară timpul ! îţi aduci aminte, dacă stăm să ascultăm într-un aranjament retrospectiv, de noaptea aceea de Cră­ciun, inaugurarea casei Georginei Simpson, cînd jucau jocul cu Irving Bishop, să găsească acul legaţi la ochi şi prin citirea gîndului ? Mediu, ce e în tabachera asta ? D-NA BREEN : Dumneata ai fost vedeta în seara aceea, cu recitările acelea serio-comice, şi erai minunat în rol. Ai fost întotdeauna un favorit al doamnelor. BLOOM (Idolul femeilor, în jachetă de gală, reveniri lu­cioase de mătase, insigna viaso7iică la butonieră, papion negru şi butoni de perlă, un pahar în faţete cu şampanie în mînă) : Doamnelor şi domnilor pentru Irlanda, căminul nostru şi frumuseţea doamnelor.

D-NA BREEN : Scumpele zile de odinioară, moarte, care nu se mai întorc. Vechiul şi dulcele cîntee al iubirii. BLOOM (Cu înţeles, coborînd glasul) : Mărturisesc că sînt ceainic de curiozitate să aflu dacă o anumită parte a unei anumite persoane nu este fierbinte ca.un ceainic în mo­mentul de faţă.

D-NA BREEN (Entuziastă) : Teribil de ceainic. Londra-i ceainic şi eu pur şi simplu ceainic peste tot şi pe bot. (Se freacă de el). După jocurile de salon şi după focurile de artificii nc-am aşezat pe perne pe scară. Sub vîsc. Numai noi doi singuri.

BLOOM (Purtând pălărie Napoleon purpurie cu semilună de ambru, alunecîndu-şi încet degetele peste palma ei durdulie moale umedă pe care ea i-o lasă moale în mîi-nile lui) : Ceasul vrăjitoresc al nopţii. Am scos ţeapă din palma asta, cu grijă, uşor. (Tandru, în timp ce petrece pe degetul ei un inel cu rubin.) Lâ ci darem la mano. D-NA BREEN (într-o rochie de seară executată în albastru clar de lună, diademă de silfidă din imitaţie de pietre preţioase pe frunte, carnetul de bal alunecat lingă pantofiorul de satin albastru de lună, îşi arcuieşte mola­tec palma, respirînd mai repede) : Voglio e non. Ce cald eşti ! Frigi tot ! Mîna stingă, mai aproape de inimă. BLOOM : Cînd ai făcut-alegerea la urmă toată lumea a spus că e frumoasa şi monstrul. N-am să te iert niciodată pentru asta. (Cu.pumnul strîns peste frunte.) Gîndeşte-te ce înseamnă asta. Ce-ai însemnat tu pentru mine atunci. (Răguşit.) Femeie, mi se rupe inima !

116

(Dennis Breen, cu pălărie înaltă albă, cu placa de om sandviş Hely pe piept, trece pe Ungă ei în papuci de pîslă tîrşîindu-şi picioarele, cu barba lui neîngrijită în vînt, mormăind în dreapta şi în stingă. Micul Alf Bergan, în-vestmîntat în dominoul de as de pică, îl urmăreşte ca un cîine în stingă şi în dreapta, cocoşîndu-se de rîs.) ALF BERGAM (Arată cu degetul icnind tot de rîs la placa reclamă) : K.k. — caca.

D-NA BREEN (Către Bloom) : Ce ne-am mai distrat atunci sub scară. (îi face cu ochiul.) De ce nu m-ai săru­tat unde mă durea ? Mureai s-o faci.

BLOOM (Şocat) : Prietena cea mai bună a lui Molly ! Ai fi în stare ?

D-NA BREEN (Cu vîrful roşu al limbi între dinţi, îi oferă o sărutare de porumbel) ; Hnhn. Răspunsul e pe dracu'. N-ai un dar mic de tot şi pentru mine aici ? BLOOM (Dezinvolt): Sigur. Ceva pentru cină. Casa fără carne în conserve e incompletă. Am fost la Leah. Doamna Bandman Palmer. Incisiva interpretă a lui Shakespeare. Din nefericire am aruncat programul. E pe-aici un loc pe cinste cu picioare de porc. Aşa simt eu.

(Richie Goulding apare, cu trei pălării de damă prinse cu ace pe cap, aplecat într-o parte de geanta sa legală de la Collis şi V/ard pe care sînt zugrăvite cu creta un cra­niu şi oase încrucişate. O deschide arătînd-o plină de cîr-naţi, heringi săraţi, handoc Findon şi cutiuţe cu pilule.) RICHIE : Cel mai convenabil în tot Dublinul.