Joint operational programme


Obiective Tematice selectate



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə12/38
tarix08.05.2018
ölçüsü1,53 Mb.
#50386
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   38

4.3Obiective Tematice selectate


Pe baza analizei preliminare a nevoilor din regiunea țintă, a interviurilor și workshop-urilor cu actorii interesați, prin decizia Comitetul Comun de Programare au fost selectate următoarele obiective tematice:

  • OT3 Promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric

  • OT 6 Protecția mediului, adaptarea la schimbările climatice și atenuarea impactului acestora

  • OT7 Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea de rețele și sisteme de transport și comunicații durabile și rezistente la fenomenele climatice

  • OT8 Provocări comune în domeniul siguranței și securității

Obiectivele tematice selectate au luat în considerare nevoile din regiunea de frontieră, conținutul planificat al programelor operaționale naționale din statele membre, experiențele programului anterior, dar și oportunitățile definite în cadrul analizei situației existente.

4.4Activități planificate în cadrul obiectivelor tematice selectate


Următoarele priorități vor contribui la obiectivele tematice selectate, în conformitate cu prevederile documentului de programare:

OT3 Promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric

Prioritatea 1: Promovarea prin funcțiuni turistice a culturii și istoriei locale

Obiectivul acestei priorități este de a dezvolta aria eligibilă ca și destinație turistică comună, prin conservarea clădirilor istorice și pornind de la valorile culturale, istorice și religioase ale acesteia.

Măsurile planificate vor sprijini dezvoltarea patrimoniului cultural-istoric prin alocarea către acesta de funcții turistice. Renovarea clădirilor istorice fără funcții turistice transfrontaliere reale, precum și dezvoltarea de servicii și programe turistice care nu se fundamentează pe moștenirea culturală-istorică-religioasă și nu demonstrează valențe transfrontaliere reale, sunt excluse din cadrul acestei priorități.

Prioritatea contribuie la Obiectivul Tematic 3 prin crearea de condiții de organizare pentru evenimentele culturale locale, prin conservarea clădirilor aparținând patrimoniului istoric și prin crearea de piețe pentru produsele locale cu ajutorul promovării activităților turistice pe platforme transfrontaliere.

Conservarea patrimoniului istoric include următoarele tipuri de acțiuni:


  • Conservarea și restaurarea obiectivelor de patrimoniu istoric (clădiri, parcuri și grădini istorice) în conformitate cu cerințele de restaurare a monumentelor, având ca obiectiv crearea unei rețele de obiective turistice care să formeze baza rutelor și pachetelor turistice tematice în regiunea transfrontalieră.

  • Inventarierea clădirilor aparținând patrimoniului cultural, istoric și religios care să formeze fundamentul rutelor tematice transfrontaliere.

Serviciile turistice includ următoarele tipuri de acțiuni:

  • Dezvoltarea de destinații turistice transfrontaliere comune, de rute și pachete turistice tematice care să conecteze obiective de patrimoniu cultural și istoric cu alte atracții și servicii.

  • Activități de promovare comune, furnizarea de informații referitoare la rute transfrontaliere și la atracțiile aferente acestora (incluzând dezvoltarea de hărți, surse de informare online și materiale informaționale comune, instrumente și aplicații informatice moderne pentru promovarea rutelor și atracțiilor, semnalizări, carduri turistice, etc.).

  • Organizarea de evenimente culturale comune cu valoare adăugată transfrontalieră, legate de patrimoniul istoric, cultural și religios al regiunii.

  • Sprijin pentru dezvoltarea și promovarea produselor tradiționale locale (artizanat, agricultură organică) în locațiile turistice, pentru a impulsiona efectele pozitive asupra economiei locale.

  • Crearea de standarde transfrontaliere pentru servicii prin dezvoltarea de mărci și sisteme de calitate specifice produselor regionale, noi sau deja existente.

  • Schimburi de experiență între organizații legate de patrimoniul cultural, religios și istoric

  • Instruire pentru actorii locali în domeniul turismului, al cooperării, promovării și aderării la rețele specifice.

OT 6 Protecția mediului, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea

Prioritatea 1: Utilizarea sustenabilă a mediului în regiunea transfrontalieră – conservarea resurselor naturale, acțiuni pentru reducerea emisiei de gaze cu efect de seră și a poluării râurilor

Obiectivul acestei priorități este de a sprijini conservarea și utilizarea sustenabilă a valorilor naturale comune în regiunea de frontieră, de a iniția acțiuni pentru impulsionarea eficienței energetice și pentru utilizarea surselor de energie regenerabile, precum și reducerea riscurilor reprezentate de deșeuri asupra calității apelor.

În cadrul acestei priorități sunt previzionate următoarele tipuri de acțiuni:

Conservarea și utilizarea sustenabilă a valorilor naturale:



  • Protecția peisajelor, păstrarea biodiversității și a eco-sistemelor cu relevanță transfrontalieră, prin investiții comune în diferite domenii precum cooperarea dintre ariile naturale protejate, dezvoltarea de sisteme de management forestier sustenabile, promovarea producției agricole ecologice și tradiționale, etc.

  • Protecția resurselor de apă, adaptarea la extremitățile hidrologice tot mai frecvente prin acțiuni integrate de management al apelor.

  • Programe educaționale ecologice comune.

  • Cooperare între instituții, autorități și organizații ale societății civile pentru utilizarea sustenabilă a resurselor naturale; sprijin pentru armonizarea reglementărilor relevante.

Eficiența energetică și utilizarea resurselor energetice regenerabile:

  • Sprijinirea investițiilor pentru creșterea producției de energie regenerabilă, a eficienței energetice, a economisirii de energie și reciclării.

  • Elaborarea de strategii comune de reducere a emisiilor de carbon.

  • Schimburi de bune practici și expertiză, excursii de studii, educație în domeniul eficienței energetice.

  • Întărirea competențelor și aptitudinilor în domeniul eco-inovării și identificării soluțiilor de reducere a emisiilor de carbon.

  • Armonizarea strategiilor locale de producție a energiei regenerabile din biomasă, resurse hidrologice și geotermale.

Managementul deșeurilor și tratarea apelor reziduale:

  • Schimburi de bune practici, crearea de sisteme pilot la scară redusă pentru sisteme de tratare a apelor reziduale, managementul deșeurilor comunale și industriale.

  • Inventarierea problemelor de calitate a apei în bazinele hidrografice a râurilor transfrontaliere.

  • Crearea de sisteme de monitorizare a calității apei pe râurile transfrontaliere.

  • Dezvoltarea de depozite de deșeuri care se pretează la activități de reciclare și corespund reglementărilor de mediu.

  • Campanii comune de conștientizare.


OT 7 Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea de rețele și sisteme de comunicare și transport sustenabile și rezistente la fenomenele climatice

Prioritatea 1: Dezvoltarea infrastructurii de transport pentru a îmbunătăți mobilitatea persoanelor și bunurilor

Obiectivul acestei priorități este de a îmbunătăți mobilitatea transfrontalieră a persoanelor și bunurilor, de a crea baza pentru cooperarea economică și a reduce disparitățile regionale prin dezvoltarea de infrastructuri și servicii de transport și de trecere a frontierei.

Tipuri de acțiuni în cadrul acestei priorități:


  • Activități de pregătire și/sau construcția, modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport care conduc înspre și traversează frontiera, pentru a crește oportunitățile de mobilitate transfrontalieră.

  • Dezvoltarea infrastructurii de trecere a frontierei și îmbunătățirea sistemelor de management al frontierelor conectate la investițiile în domeniul infrastructurii de transport.

  • Construirea, modernizarea și dezvoltarea pistelor de biciclete, a rutelor care conduc înspre și traversează frontiera.

  • Dezvoltarea de inițiative de transport public transfrontalier, armonizarea sistemelor de transport public, achiziționarea de material rulant.

  • Activități de conștientizare legate de importanța sistemelor de transport ecologice (emisii scăzute și poluare fonică scăzută a transportului transfrontalier).

  • Dezvoltarea de soluții informatice pentru facilitățile de transport public.

Prioritatea 2: Dezvoltarea infrastructurii TIC și a schimbului de informații

Obiectivul acestei priorități este de a crește utilizarea instrumentelor de comunicații și de a ajuta schimbul de informații între cetățeni, instituții și mediul de afaceri în regiunea de frontieră.

Tipuri de acțiuni în cadrul acestei priorități:


  • Dezvoltarea infrastructurii de internet de bandă largă și a centrelor de comunicații.

  • Dezvoltarea de conținut comun pentru media locală și a capacităților de producție media aferente.

OT8 Provocări comune în domeniul siguranței și securității

Prioritatea 1: Sprijinirea activităților comune de prevenire a dezastrelor naturale și cauzate de către activitatea umană, precum și acțiuni comune în timpul situațiilor de urgență

Obiectivul acestei priorități este de a crea fundamentul tehnic, dar și de a defini strategiile și platformele de cooperare în vederea prevenirii și gestionării dezastrelor naturale sau cauzate de activitățile umane care pot pune în pericol cetățenii din regiunea de frontieră.

Tipuri de activități în cadrul acestei priorități:


  • Activități de armonizare în domeniul prevenirii inundațiilor, dezvoltarea infrastructurii de prevenire a inundațiilor și a excesului de ape subterane.

  • Crearea de sisteme comune de alertă rapidă pentru incidentele din timpul dezastrelor naturale.

  • Planificare strategică și tehnică, precum și crearea de sisteme de monitorizare comune a poluărilor de mediu (aer, apă, sol).

  • Sprijinirea/cooperarea/crearea de rețele de organizații neguvernamentale și a echipelor/organizațiilor de salvare.

  • Bază de date referitoare la incidența dezastrelor naturale.

  • Programe de instruire comune, workshopuri, schimburi de experiență, excursii de studiu

Prioritatea 2: Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de sănătate

Obiectivul acestei priorități este de a îmbunătăți eficiența acțiunilor preventive, a crește accesibilitatea și nivelul serviciilor de sănătate și a programelor sociale de sănătate pentru cetățenii din regiunea de frontieră.

Tipurile de acțiuni în cadrul acestei priorități:


  • Îmbunătățirea infrastructurii și echipamentelor pentru prevenție și de îngrijire a sănătății, care să fie legate de oferirea de servicii transfrontaliere, dezvoltarea comună de capacități.

  • Dezvoltarea comună și crearea de zone de tratament a pacienților.

  • Schimburi de cunoștințe, programe de instruire comune, programe comune de prevenție, servicii de suport comune

  • Cooperare între instituții în domeniul epidemiologiei umane.

  • Îmbunătățirea infrastructurii serviciilor sociale de sănătate.




Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin