Longin popescu, ion



Yüklə 343,52 Kb.
səhifə11/17
tarix01.11.2017
ölçüsü343,52 Kb.
#25436
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   17

Accente transilvane



Interviu cu Vasile Lechinţan, istoric, Cluj-Napoca

„Prin retrocedările unor clădiri publice din Transilvania, românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei”

Parcă luându-se de mână cu ierarhii bisericii ortodoxe, cărora li s-a năzărit să dea o grea lovitură unităţii spirituale a Ardealului, guvernanţii au decis să creeze situaţii juridice noi şi să împroprietărească biserici şi organizaţii maghiare din Transilvania cu bunuri care nu le-au aparţinut niciodată. Operaţiunea, mascată sub denumirea de retrocedare, a demarat sub guvernarea Năstase şi a fost dusă la culmi de iresponsabilitate şi chiar prostie de guvernul actual. Cu o sfidătoare nonşalanţă bonjuristă, ignorând învăţăturile istoriei şi refuzând consilierea unor cunoscători ai realităţilor de peste Carpaţi, guvernul Tăriceanu bea Bruderschaft cu inamicii statului naţional unitar român, cooptaţi la vârful UDMR. Consecinţele ignoranţei guvernamentale sunt scoase în evidenţă, în exclusivitate pentru Formula AS, de unul dintre cei mai buni cunoscători ai trecutului Ardealului, istoricul Vasile Lechinţan, referent la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca. Autor şi coautor a peste 20 de volume de istorie, între care monumentalele „Instituţii şi Edificii istorice din Transilvania”, „Românii din Harghita şi Covasna” şi „Oficiali de stat români din Transilvania, 1368-1918”, Lechinţan este cunoscător al paleografiei latine şi maghiare (din secolele XVI-XVIII), fiind şi un reputat medievist.


Sunt clujean şi observ în fiecare dimineaţă cum copiii de etnie maghiară se îndreaptă spre centru, la şcoli, iar copiii de etnie română, spre periferii”
- Guvernul, în plin avânt stahanovist, retrocedează centrele istorice ale oraşelor din Ardeal. Vă rog să ne introduceţi în această dramatică operaţiune anti-naţională, domnule Vasile Lechinţan.

- Este vorba de un fenomen uluitor, la care nu s-a aşteptat niciun român ardelean. Prin aceste aşa-zise retrocedări, se revine, practic, la vechile Constituţii medievale (colecţii de legi ale Dietei Transilvaniei), prin care românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei. Vechile instituţii de învăţământ ecleziastice şi publice ale Transilvaniei istorice, la ridicarea, susţinerea şi dezvoltarea cărora au contribuit decisiv şi românii transilvăneni, sunt purificate de români! Sunt clujean şi observ în fiecare dimineaţă cum copiii de etnie maghiară se îndreaptă spre centru, la şcoli, şi copiii de etnie română, spre periferii. Clădirea fostului Liceu al Piariştilor de pe strada Mihail Kogălniceanu (unde au învăţat sau au profesat marile personalităţi ale trecutului nostru naţional: Inochentie Micu Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi alţii) a fost deja purificată etnic de români. Clădirea zisă „Bastilia”, a fostului Colegiu Reformat, tot de pe strada Mihail Kogălniceanu (colegiu susţinut material secole de-a rândul de sate româneşti de iobagi!), şi clădirea fostului Colegiu Unitarian (ridicată, de asemenea, din importante fonduri publice) au fost, de asemenea, date unor instituţii de cult maghiare, deşi nu le-au deţinut niciodată în proprietate.


Documentele organizaţiilor maghiare sunt cel mai mare fals în acte publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”
- Instituţiile maghiare şi biserica romano-catolică susţin că sunt proprietarele acestor clădiri. Nu e adevărat?

- Nimic mai fals. Nu trebuie să cerceteze nimeni arhivele pentru a vedea din ce fonduri a fost ridicat, de exemplu, fostul Liceu al Piariştilor din Cluj. Scrie clar, încrustat în piatră, pe frontispiciu, că a fost ridicat din Fondul de Studii - o fundaţie publică. Împărăteasa Maria Tereza a instituit, în oglindă, trei mari fonduri (similare unor fundaţii) publice, administrate de stat, pentru catolicii din Transilvania şi trei pentru Ungaria (inclusiv pentru greco-catolicii români), în vederea susţinerii bisericilor, şcolilor şi studenţilor: Fondul de Religie (ungar şi transilvan), Fondul de Studii (ungar şi transilvan) şi Fondul de Burse (ungar şi transilvan). În timp ce în Ungaria, fondurile au rămas până în ziua de azi în administrarea statului, beneficiind cândva de ele şi biserici greco-catolice româneşti din Crişana, Maramureş şi Arad, în Ardeal statul austriac a avut un cuvânt de spus doar la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Atunci, într-o proporţie foarte redusă, au beneficiat şi românii greco-catolici de aceste fonduri. După instaurarea dualismului austro-ungar (1867), uriaşele averi au fost deturnate, treptat, de Statusul romano-catolic (maghiar), exclusiv spre religia romano-catolică, slujind astfel interesele pur maghiare. Statusul era o organizaţie formată din clerici şi civili catolici maghiari care se considerau urmaşii unei caste privilegiate din Evul mediu.



- Dar instituţiile şi bisericile maghiare vin totuşi cu documente...

- Documentele lor sunt cel mai mare fals în acte publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea! În anul 1866, Statusul romano-catolic ardelean a solicitat împăratului de la Viena să i se dea în administrare aceste fonduri (aşadar, nu în proprietate). Împăratul aprobă cererea, transferându-le din administrarea statului austriac, în administrarea Statusului, ca organizaţie nestatală, şi astfel se deschide calea deturnării respectivelor averi în scopuri pur maghiare. Maghiarii au luat totul, românii, nimic. Spre sfârşitul sec. al XIX-lea, se produce falsul de care vorbeam: maghiarii „corectează” cartea funciară şi, la fondurile tereziene ardelene, introduc o acoladă (Onisifor Ghibu a publicat o copie a acestui fals, în perioada interbelică), scriind, la fiecare fond, „al Statusului romano-catolic ardelean”. Fals uriaş, pentru că, prin definiţie, o fundaţie nu poate fi proprietatea cuiva, nici măcar a celui care a constituit-o, având personalitate juridică proprie. Poate fi doar administrată de cineva.


Oricare român care trece pe lângă instituţiile purificate etnic resimte lezarea demnităţii sale istorice”
- Cu patrimoniul urban la îndemână, cu o lege a minorităţilor prin care speră să obţină „autonomia”, UDMR este gata să edifice un stat în stat, lăsându-i pe români cu buza umflată.

- Împroprietăririle acestea, numite retrocedări, nu constituie o simplă deposedare materială a românilor de o clădire sau alta, fie ele şi din centrele oraşelor, ci constituie o lovitură adusă în spirit românilor, o lezare a intereselor noastre morale şi spirituale. Noi avem în aceste clădiri o mare investiţie morală şi sufletească, pentru că aici au învăţat şi au profesat personalităţile noastre mari. De aceste clădiri sunt legate eforturile prin veacuri ale strămoşilor noştri iobagi. Spre exemplu, Colegiul reformat din Aiud avea în stăpânire feudală 5 sate româneşti din Scaunul Arieş, care contribuiau la susţinerea financiară a acestuia. Colegiul reformat din Cluj dijmuia satele Gădălin, Aruncuţa, Miceşti şi altele. Strămoşii mei din Silivaşu de Câmpie, alături de alţi iobagi români din Câmpia Transilvaniei, duceau dijma produselor lor Colegiului Reformat din Tîrgu Mureş, actualul liceu Bolyai Farkas. De aceea am resimţit mai acut, în urmă cu doi ani, durerea tinerilor români de la acest liceu, care au protestat când au fost daţi afară. Oricare român care trece pe lângă instituţiile purificate etnic resimte lezarea demnităţii sale istorice.



- Vom spune că zisele retrocedări au loc în toate oraşele ardelene, dar la Cluj sunt mai avansate. Care este reacţia locală?

- La Cluj sunt 170 de clădiri revendicate în centrul istoric. Dacă în perioada interbelică mari profesori de drept şi istorici ai Universităţii clujene s-au implicat în problemele ardente ale societăţii, de data aceasta Universitatea Babeş-Bolyai tace. Mai mult chiar, d-l Andrei Marga, fostul rector, este semnatarul unei decizii politice de „restituire” a clădirii „Bastilia” din Cluj (luând-o de la Liceul „Gheorghe Şincai”) către biserica reformată maghiară. Apare astfel o realitate juridică cu totul nouă: niciodată în istorie această clădire n-a fost a bisericii reformate! Colegiul reformat, care deţinea iniţial clădirea, nu era în raport de dependenţă juridică faţă de biserica reformată. Altă monstruozitate juridică este produsă de către Judecătoria Cluj-Napoca, atunci când atribuie clădirea de pe strada Iuliu Maniu nr. 5, fostă în administrarea Statusului romano-catolic ardelean, Bisericii romano-catolice din Cluj, care se trezeşte astfel cu un plocon făcut de forul de judecată sus-amintit. Biserica nu a deţi-nut niciodată în proprietate clădirea respectivă.



- Putem, totuşi, nega dreptul maghiarilor la unele dintre aceste clădiri şi fonduri?

- Nimeni nu neagă dreptul maghiarilor, precum şi cel al germanilor, armenilor şi al altor etnii din Transilvania, la aceste moşteniri istorice comune. Dar purificarea lor etnică de români nu se justifică sub pretextul conservării naţionalităţii. În sec. al XVIII-lea şi până la 1848, în aceste instituţii învăţau, în aceeaşi clasă, fii de magnaţi maghiari cu fii de iobagi sau de mici nobili români, precum şi germani/saşi, armeni etc. Nimeni nu şi-a pierdut etnia, Avram Iancu a rămas tot român, baronul Josika Miklos, romancierul, a rămas tot ungur.


Nici un român n-avea voie să călărească, să poarte armă, să încalţe cisme sau ghete sau să îmbrace haine de postav”
- Publicul de azi ştie prea puţin despre trecutul românilor ardeleni. De ce, spre exemplu, nu au construit şi românii palate în oraşele Transilvaniei, mai cu seamă că erau populaţia majoritară?

- Nu vom face acum o lecţie de istorie, dar trebuie să amintim că religia şi naţiunea românilor erau tolerate după bunul plac al stăpânilor de moşii, iar accesul la meserii şi la cultură nu le era permis. Sute de ani la rând, românii au fost lăsaţi în oraşe doar la muncă sau pentru a-şi vinde produsele agricole. Nu numai stabilirea în oraşe le-a fost interzisă, dar nu aveau voie nici să-şi construiască bisericile şi casele din cărămidă sau piatră. Colecţia de interdicţii aplicate românilor este halucinantă. Spre exemplu, niciun român n-avea voie să călărească. Puteai să ai cai, dar nu-i puteai călări. niciun român n-avea voie să poarte armă, deoarece era un potenţial pericol pentru groful zonei. Nici unui român nu-i era îngăduit să îmbrace haine de postav sau să încalţe cisme şi ghete. Ceea ce mă doare cel mai mult, raportat la dimensiunea istoriei Transilvaniei, este faptul că multe posibile genii artistice şi ştiinţifice ale noastre s-au stins din cauza opresiunii etnice şi sociale. Civilizaţia satului nostru transilvan de odinioară a pierit în negura veacurilor pentru că nu a fost scrisă, nu a fost reprezentată în artă. O putem reconstitui doar fragmentar, mai mult din surse străine. Dar cel mai mare prejudiciu adus românilor de stările nobiliare catolice, reformate şi unitariene rezultă din faptul că naţiunea română, majoritară în ţară, nu a fost acceptată în Dietă ca naţiune politică.


Retrocedările de azi, exclusiv către maghiari, nu au niciun drept moral şi juridic”
- Când statul ungar a susţinut financiar colegii şi şcoli, se înţelege că banii respectivi proveneau şi din dările şi dijmele luate de la români. Puteţi exemplifica acest lucru?

- În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aceste colegii chiar se numeau „sprijinite de stat”. Arhivele sunt pline de documente care demonstrează că românii sunt parte efectivă la toate aceste construcţii şi instituţii. De exemplu, în 1666, preoţii români erau impuşi la o contribuţie extraordinară de 500 de taleri, la fel şi preoţii saşi, dar nu erau impuşi preoţii şi nobilii unguri. În 1689, Dieta Transilvaniei stabilea darea preoţilor români la 13.250 florini, 200 de câble de grâu, 500 de ovăz, 300 măji de carne, 20 buţi de vin, 200 care de fân, iar vlădica era dator cu 25 de florini anual, 32 piei de jder şi 4 piei de râs. În acest timp, episcopul reformat (maghiar) primea de la stat 300 de florini în bani, 300 vedre de vin ales, 70 de gălete de ovăz, 60 de grâu, 8 de mei, 6 de mazăre, 3 de linte, 12 coţi de postav bun, granat, 4 porci îngrăşaţi, 16 miei, 20 de care de lemne, 18 care de fân, o vadră de miere, o vadră de unt şi pătrimea dijmei grâului şi vinului de pe teritoriul domeniului fiscal Alba Iulia (date din anul 1634). Tot din aceste fonduri publice erau susţinute colegiile reformate din Tîrgu Mureş, Cluj, Odorheiu Secuiesc, Sighetu Marmaţiei, Aiud etc. şi şcolile inferioare reformate din Blaj, Făgăraş, Gurghiu etc (cu aproximativ 250 de florini anual).



- Memorandiştii arătau, în 1892, că statul ungar „nu întreţine niciun gimnaziu pentru români” şi că maghiarii „au sechestrat pentru ei toate veniturile statului”. Puteţi da câteva exemple?

- Clădirea Colegiului Unitarian din Cluj, ridicată în 1897-1901, a beneficiat de 240.000 de coroane din partea statului ungar. Pentru construcţia fostului Gimnaziu Pedagogic din Miercurea-Ciuc, statul ungar a dat, în 1911, suma de 300.000 de coroane, şi pentru internat, 294.733 de coroane; pentru construcţia Gimnaziului Catolic din Odorheiu Secuiesc, a dat 350.000 de coroane şi 100.000 pentru internat; pentru aceleaşi gimnazii, statul ungar a mai dat, suplimentar, 250.000 de coroane, şi exemplele pot continua.



- Ce s-ar mai putea face după ce împroprietăririle au devenit efective?

- În primul rând să nu se mai „retrocedeze” niciun imobil construit din fonduri publice către organizaţii şi instituţii de cult sau civile ale unei singure etnii. Soluţia pentru viitor este convieţuirea în bună înţelegere şi armonie cu marea masă a maghiarilor, dar nu putem accepta, prin manipulări politice, sechestrarea de către anumite organizaţii etnice sau biserici a unor bunuri istorice comune, cu valoare de simbol, din centrele oraşelor transilvane, aşa cum s-a întâmplat în istoria de secole a Transilvaniei. Retrocedările de azi, exclusiv către maghiari, nu au niciun drept moral şi juridic. Românii nu au totuşi creierele spălate şi sufletele golite de orice simţământ faţă de strămoşii lor. Tabloul vechilor Constituţii ale Evului Mediu prinde din nou contur, aşa că unii oameni au început seria proceselor şi sunt hotărâţi să meargă până la Strasbourg, atât organizaţii şi persoane fizice române, cât şi maghiare (din unele clădiri retrocedate au fost daţi afară şi maghiari). În Cluj şi Alba Iulia (probabil şi în alte oraşe) se află deja mai multe procese pe rol.



Interviu aflat în curs de publicare în revista Formula AS


Interviu cu Anton Lixăndroiu


Yüklə 343,52 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin