Lucrare ştiinţifico – metodicăpentru susţinerea graduluididactic I

1.3. RESURSELE AFECTIVE ALE CULORII
Deşi artistul Renaşterii opune misticismului medieval, măsura şi echilibrul clasic al formei, el presimte că forţa care tulbură nemijlocit adâncurile fiinţei umane este culoarea.

Dacă desenul transmite sensul şi emoţia estetică a unei idei prin canalele inteligenţei, ale raţionamentului, aceea care emoţionează direct, plantând în suflet fiorul poetic al acestei idei, e culoarea.

Plotin încă din sec.III al erei noastre sublinia sensul afectiv nemijlocit al comunicabilului în artă, care este un fel de contact, sau de atingere, inefabil, permiţând înregistrarea unei realităţi simţită dintr-o dată şi nu printr-un raţionament sau o deliberare.⁴

Delacroix, după şaisprezece secole, va preciza referindu-se la efectele emoţionale ale culorii : această emoţie se adresează părţii celei mai intime a sufletului...ea mişcă sentimentele pe care cuvintele nu le pot exprima decât în mod vag.⁵

În Renaştere sunt încă vii o bună parte din tradiţiile culorii medievale. Codul religios şi laic al culorii, cu atribut de semnificaţie, este părăsit însă treptat pe măsură ce se organizează o estetică nouă a paletei.

Laicizată, reintegrată în natură de spiritul realist al Renaşterii, culoarea nu mai poate fi convenţional codificată. Depăşind limitele abstracte şi mistice ale codului medieval, gândirea plastică se apropie cercetătoare de universul nuanţat al paletei (considerabil extins de virtuţile tehnice ale uleiului), descoperindu-i inedit corespondenţe afective cu lumea reală de pasiuni şi sentimente a omului. Pictorul îşi dă seama de existenţa unor largi categorii emoţionale ale culorii pe care încearcă să le descifreze şi să le utilizeze raţional.

Sondarea registrului afectiv al paletei e străns legată de cercetarea mecanismelor fizice ale culorii. Prin descoperirea de noi şi multiple acorduri şi disonanţe subtile, artistul pătrunde mai adânc în lumea necunoscută a culorii, încercând ades revelaţii.

El înţelege că deşi acest subtil instrument, care este culoarea, nu se adresează raţiunii, ea poate fi organizată de raţiune şi, asemeni muzicii, a cărei forţă poetică rezultă din abstracţii matematice, efectul emoţional al culorii este condiţionat de o riguroasă elaborare estetică.

Teoreticieni şi artişti vor încerca să definească principalele categorii emoţionale ale paletei, separând culorile în calde şi reci, nuanţând gamele în moduri (major şi minor), stabilind subtile corespondenţe între calitatea şi cantitatea culorilor raportate.

Interpretarea legilor fizice pe plan estetic va duce la organizarea unei discipline teoretice a culorii ce va înzestra ştiinţa picturii cu nebănuite antene, capabile de a capta în transcrierea plastică, inefabila nuanţă a sufletului.

Cu Leonardo, din primul ceas de meditaţie al Renaşterii, cu teoria modurilor lui Poussin de la finele acestei Renaşteri, pe întinderea celor două secole de efervescenţă ale şcolii veneţiene, se fac primele sondaje esenţiale în universal emoţional al paletei.

Condusă de gândirea filosofică ce intervine din ce în ce mai mult în raţiunea organizării plastice, estetica culorii se va apropia, la maturitatea experienţelor sale empirice, de evenimentul constituirii sale ca ştiinţă.

Inteligenţa care a declanşat acest eveniment, deschinzând drumul artei moderne, s-a numit Eugene Delacroix.

Tectonica artei, la finele sec. XIX, tradiţională încă prin sensul dat culorii în ciuda insurecţiei impresioniste, va fi zguduită de combustia a doi vulcani : Vincent van Gogh şi Paul Gaugain. Comunicând prin subteranele romantismului cu Delacroix, adânca lor credinţă în rolul funcţional al culorii va pune bazele unei discipline morale a paletei în pictura modernă.

În epoca noastră culoarea dobândeşte o funcţie psihologică bine determinată, depăşind cu mult arta convenţională a picturii de şevalet sau murale. Ea este menită să contribuie direct la determinarea utilităţii ansamblului social la care participă.

Fie că este vorba de o sală de concert sau de un aeroport, de o hală industrială sau de un bar, de o bibliotecă sau de un vagon de tren, prezenţa culorii este funcţională.⁶

Energia sa psihologică, observată şi studiată raţional, este codificată. Arhitectul, constructorul, inginerul deţin astăzi un cod modern al culorii, echivalent cu acel cod heraldic medieval, dar spre deosebire de care, nu e destinat a domina spiritul, ci a-i da confort şi a-i stimula energiile creatoare.

Astăzi nu se mai poate imagina o arhitectură fără culoare, cenuşie, o lume în alb şi negru. Culoarea, această clorofilă a gândirii plastice, este încorporată de artist în mortarul de beton şi metal al civilizaţiei moderne. Ea dă materiei interne sensul naturii, o umanizează.

Substanţă însăşi a picturii, omniprezentă în natură şi oriunde spiritul creator al omului transformă materia brută în civilizaţie, culoarea îşi demonstrează multipla sa utilitate, caracterul său funcţional.