Mari amăgiri în vremurile din urmă

PARALELĂ

1. Creştinii au fost oamenii ce şi-au recunoscut păcatele lor faţă de Dum­nezeu, s-au cutremurat de vina lor, s-au pocăit şi s-au despărţit de traiul păcătos (Faptele Apostolilor 2:37-38).	1. Creştinii formali de azi nici nu se consideră păcătoşi, nu se pocăiesc de păcatele lor şi nu se despart de ele.
2. Creştini au fost cei ce au primit mântuirea prin credinţă în jertfa Domnului Isus Cristos (Efeseni 2:8-9; 1 Corinteni 6:11; Coloseni1:13,14; 1 Ioan 2:12).	2. Creştini amăgiţi de formalism nu au mântuirea, sunt indiferenţi de sufletul lor şi nu caută mântuirea.
3. Creştinii au avut experienţa naşterii din nou, adică schimbarea vieţii prin Duhul Sfânt. Aceasta i-a făcut creştini, i-a făcut copii ai lui Dum­nezeu (Ioan 1:12,13; 3:3-7; 1 Petru1:23; 1 Ioan 2:29; 3:1,2,9; 4:7; 5:1,4). În viaţa lor se văd roadele Duhului: „dragos­tea, bucuria, pacea, înde­lunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credin­cioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Galateni5:22-23).	3. Creştinii amăgiţi de formalism nu ştiu nimic despre naşterea din nou, iar în viaţa lor se văd doar faptele firii pământeşti: „preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea... cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (Galateni 5:19-21).
4. Creştinii îndată după pocăinţă, după ce credeau în Domnul Isus, cereau să fie botezaţi oameni mari, nu copii mici (Faptele Apostolilor 2:41; 8:12,36; 10:47; 16:33).	4. Creştinii formali au fost botezaţi ca şi copii mici, care nu s-au pocăit, nu au cerut să fie botezaţi, ci li s-a impus în mod forţat creştinismul. Ei n-au îndeplinit condiţiile pentru botez: pocăinţa şi credinţa.
5. Creştinii iubeau pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus şi dovedeau aceasta prin trăirea lor (Ioan 14:15,21; 1 Petru 1:8,14,15)	5. Cei de azi nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu-L iubesc pe Cristos Domnul, nu-l împlinesc voia, ci Îl înjură cum ştiu mai spurcat.
6. Cei de atunci, după botez, trăiau viaţa de rugăciune şi caldă părtăşie frăţească (Faptele Apostolilor 2:42; 4:23,24; 12:5,12).	6. Cei de azi sunt străini de viaţa de rugăciune, unii nu ştiu nici rugăciunea „Tatăl nostru", iar părtăşia o ştiu doar la paharul de băutură, unde ajung la ceartă şi chiar la bătaie cu sticlele sau cu scaunele. Sunt aceştia creştini?
7. Creştinii stăruiau în învăţătura apostolilor pe care o aplicau în viaţă şi erau sfinţi în trăirea lor (Faptele Apostolilor 2:42; 1 Petru 1:15-17; Filipeni 1:1; Coloseni 1:2; Evrei 3:1).	7. Creştinii de azi nu cunosc învăţătura apos­tolilor, unii nu au avut niciodată în mână Noul Testament, de aceea nu au un trai sfânt, ci păgân (Efeseni 4:17-19).
8. Creştinii de la început aveau disciplina în biserică, când cineva a păcătuit, a fost dat afară (Faptele Apostolilor 5:1-12; 1 Corinteni 5:4-5; Apocalipsa 2:2).	8. Azi bisericile aşa numite creştine au ca membrii şi pe atei, şi pe curvari, şi pe criminali, şi pe toţi mincinoşii. Dacă ar fi să aplice disciplina, preotul ar trebui să-i dea pe toţi afară, probabil şi pe sine însuşi.
9. Cei de atunci toţi erau martori ai Domnu­lui, toţi spuneau altora despre mântuirea prin Cristos Domnul, spre a smulge şi pe alţii din împărăţia Satanei şi a-i strămuta în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 24:47,48; Faptele Apostolilor 1:8; 4:20; 5:32; 8:1-5;1 1:19-21; 20:19-21).	9. Creştinii de azi nu vestesc nimănui mân­tuirea, căci nici ei înşişi nu o au, sunt sub stăpânirea Satanei şi ar vrea ca şi cei ce-L urmează pe Cristos Domnul să fie târâţi din nou în păcat.
10. Creştinii credeau în a doua venire a Domnului Isus Cristos, se pregăteau şi o aşteptau (Filipeni 3:20-21; 1 Tesaloniceni 4:15-17; 2 Petru 3:10)	10. Creştinii amăgiţi cu formalismul nu se pregătesc pentru venirea Domnului Isus Cristos şi nu-L aşteaptă (Filipeni 3:19).

Deosebirea între creştinii de azi şi cei de la început este enormă. E deosebire în fire, în gândire, în crez, în vorbire, în comportare, în vieţuire, iar deosebirea cea mai mare va fi în ziua judecăţii şi în viaţa după moarte, care e pentru veci de veci. Proorocul Maleahi a scris: „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-l slujeşte" (Maleahi 3:18).

Apostazia îl face pe oameni să nu aibă nici o teamă de Dumnezeu, nu cred ce a spus Dumnezeu despre păcat, despre pedeapsa păcatului, nu cred ce a spus despre mântuire, nu cred ce a spus Dumnezeu despre trăirea vieţii sfinte, nu cred Evanghelia, nu cred în iad şi nu cred în fericirea din rai, dar se numesc creştini. De aceea sunt nepăsători de Dumnezeu, nepăsători de jertfa Domnului Isus, nepăsători de sufletul lor, nepăsători de clipa morţii, nepăsători de ziua judecăţii şi nepăsători de soarta lor veşnică. Nu arată tocmai această nepăsare că sunt amăgiţi cu creştinismul formal?
Probabil că unii citind aceste rânduri se înfurie foc împotriva mea. Ei sunt ca unii negrii din Africa, care atunci când europenii le-au dus oglinda şi său văzut cum arată, au dat cu ea de pământ şi au spart-o, dar aceasta n-a schimbat realitatea. Pe mine mă doare că trebuie să scriu lucrurile acestea! Le scriu din dragoste şi aş vrea să vă ajut să scăpaţi din cursa diavolului, de care aţi fost prinşi să-i faceţi voia (2 Timotei 2:20). Prietenul meu, nu ai avea nici un câştig să-ţi spun că eşti bun creştin în timp ce tu nu ai şi nici nu-ţi cauţi mântuirea sufletului tău. Oare nu aş fi vinovat în faţa lui Dumnezeu, ştiind că eşti în cel mai mare pericol, poate mâine ajungi în groaznicele chinuri ale iadului şi eu să tac? Te rog nu te înfuria pe mine, căci îţi vreau binele tău etern. Stai însă şi cugetă la creştinismul tău, la starea sufletului tău. Fii sincer cu tine însuţi. Timpul zboară şi te poartă spre punctul final, unde vei ajunge?
Pe apele ce formează cascada Niagara, există un punct unde se află înştiinţarea: „Dincolo nu-i scăpare". Toţi barcagii ştiu să nu depăşească acel punct, căci apele îşi iau viteză încât nu mai există posibilitate de scăpare. Odată un barcagiu, în timp ce îşi aştepta clienţi pe care să-i treacă de partea cealaltă a fluviului, avea barca legată de un ţăruş la mal, iar valurile legănându-l l-au adormit în barcă. Legănarea bărcii a făcut ca legătura la ţăruş să se desfacă şi barca a pornit în jos. Luată de curenţi, barca a fost dusă spre firul apei. Unii ce erau pe mal, au văzut pericolul şi au început să strige, dar barcagiul dormea dus, n-a auzit strigătele lor. Barca a depăşit punctul cu înştiinţarea şi curând barcagiul şi-a găsit sfârşitul în furtunoasa prăbuşire a apelor în abis. Cauza? El s-a crezut în siguranţă în barca lui, s-a lăsat pradă somnului, dar l-a costat viaţa. Aceasta încerc să fac şi eu să-ţi strig să te trezeşti înainte de a fi prea târziu. Martor îmi este Dumnezeu că îţi vreau binele. Samson a adormit cu capul în poala Dalilei şi a plătit scump aceasta prin pierderea ochilor, prin viaţa de sclavie şi la urmă cu moartea. Vai, pe câţi i-a adormit diavolul în barca bisericii şi duşi de val, curând se vor trezi în pierzarea veşnică. Tuturor celor ce sunt amăgiţi de formalism, indiferent de ce religie aparţin, le strig să se trezească, căci dincolo nu mai e scăpare. Şi din nou te întreb, prietenul meu, nu cumva în timp ce te crezi bine, eşti purtat spre abis?