Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului



Yüklə 337,99 Kb.
səhifə7/7
tarix05.03.2018
ölçüsü337,99 Kb.
#44201
1   2   3   4   5   6   7

Manastirea Bistrita











ISTORICUL MANASTIRII


Între vetrele de credinta ortodoxa si de cultura româneasca ce înnobileaza trecutul acestei tari, Manastirea Bistrita ocupa un loc deosebit, numarându-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale,

adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului nostru.

Situata la aproximativ 8 km de limita vestica a orasului Piatra-Neamt, în comuna Viisoara (actualmente comuna Alexandru cel Bun), Manastirea Bistrita a dainuit timp de peste sase veacuri la adapostul culmilor împadurite care o înconjoara, înfruntând - ca toate lacasurile noastre de credinta si cultura - napraznicele încercari ale istoriei.

Dupa traditie, începuturile obstei monahale din Bistrita moldava s-ar situa în timpul domniei lui Petru I Musat, la asfintit de secol XIV, când s-a ridicat aici o modesta bisericuta de lemn, prin osteneala ieromonahului Pafnutie. În locul acesteia, Alexandru cel Bun a zidit - în 1402 - o frumoasa biserica de piatra, de peste 30 m lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, pentru a-i fi loc de vesnica odihna, lui si familiei sale.

Actul fondator al lui Alexandru cel Bun nu a fost deloc întâmplator, înscriindu-se pe linia preocuparilor acestuia de consolidare a bisericii ortodoxe, pentru a o transforma într-un adevarat stâlp de sustinere a edificiului tânarului stat feudal independent. Ca Manastirea Bistrita ocupa un loc important în sistemul religios si institutional creat de Alexandru cel Bun, o dovedeste si actul din 7 ianuarie 1407 emis de Mitropolitul Iosif Musat - cu acordul voievodului - prin care acest lacas era pus pe picior de egalitate cu Manastirea Neamt, stabilindu-se o conducere comuna a acestor

doua asezaminte, în persoana preotului chir Domentian:

Prea Sfintitul Mitropolit chir Iosif al Moldovlahiei, cu bunavointa lui Dumnezeu si a Preacuratei lui Maici si a sfintei Lui Înaltari, manastirea vladiciei mele, Io Alexandru Voievod, domn al Tarii Moldovei, si am dat aceasta manastire mai înainte zisa popii chir Domentian, de asemenea si manastirea Uspeniei (Adormirea) Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu cea de la Bistrita, ca sa fie aceste manastiri nedespartite una de alta, pentru ca sunt amândoua ale vladiciei mele...




De-a lungul mai multor ani, ctitorul înzestreaza Manastirea Bistrita cu numeroase sate si mosii, asigurându-i si alte surse de venituri. Suficient sa amintim ca numai pe baza hrisovului din 6 ianuarie 1411 manastirea primeste doua sate si biserica de la Bohotin împreuna cu zece butii de vin, zece "coloane de grâu" si tot atâtea postavuri de Cehia, în fiecare an.

Daca adaugam la acestea si vamile de la Bârlad si Tazlau, iar în timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau, putem sa ne facem o imagine mai clara cu privire la forta economica la care ajunsese manastirea în decurs de numai trei decenii.

Dupa ce în 1418 Doamna Ana a fost asezata sub lespedea din gropnita bisericii, la 1 ianuarie 1432 a fost adus si Alexandru cel Bun în mormântul dinainte pregatit, încheind astfel o domnie lunga si rodnica pusa în slujba întaririi statului feudal si principalelor institutii ale acestuia.

La sfârsit de veac, în 1498, Stefan cel Mare si-a înscris numele printre ctitorii de la Bistrita ridicând o impunatoare clopotnita cu paraclis, dupa cum rezulta si din inscriptia votiva încastrata în peretele sudic al constructiei:


Evlaviosul si de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit aceasta clopotnita si biserica aseza într-însa, întru numele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou din Cetatea Alba, pentru rugaciunea sa si a Doamnei sale, Maria, si a copiilor lor, în anul 7006 (1498), si tot în anul acela le-a si savârsit, în luna lui septembrie, 13 zile.




Sirul marilor ctitorii voievodale de la Bistrita a continuat apoi cu Petru Rares care, în toamna anului 1538, a trebuit sa paraseasca tara invadata de ienicerii lui Soliman Magnificul. Abandonat de boieri si lipsit de orice speranta, fiul lui Stefan cel Mare a gasit loc de popas si adapost la Bistrita, în drumul sau catre Ciceul transilvan.

... Am fugit si am ajuns la Manastirea Bistrita - îsi va aminti voievodul într-un document de danie din timpul celei de-a doua domnii (1546) - si intrând în biserica am cazut la pamânt înaintea sfintelor icoane si mult am plâns, asisderea si egumenul si tot soborul plângea împreuna cu mine, cu fierbinti lacrimi. Si am dat fagaduinta lui Dumnezeu si Prea Curatei lui Maici ca de ma voi întoarce iarasi la scaunul meu cu bine si biruitor, atunci din temelii voi înnoi sfânta manastire a Adormirii Prea Curatei Fecioare... Si mi-am adus aminte de fagaduinta mea si îndata, trimitând, am reînnoit si din temelie am zidit acest hram, facând împrejur si zid si l-am înfrumusetat si pe dinauntru si pe dinafara.




Amploarea lucrarilor realizate de Petru Rares la Bistrita între 1541-1546 nu poate fi stabilita cu precizie, neavând date certe în aceasta privinta.

Ca atare, unii cercetatori considera ca efortul constructiv al voievodului s-a rezumat la consolidarea si întregirea bisericii lui Alexandru cel Bun, în timp ce altii, dimpotriva, îi atribuie o noua biserica ce nu s-a mai pastrat din motive necunoscute. În sfârsit, nu lipsesc nici cei care afirma ca lucrarile începute de Petru Rares au fost continuate apoi si terminate de ginerele sau Alexandru Lapusneanu, înscriindu-se si el printre ctitorii acestui vestit lacas de credinta si cultura româneasca.



Coroborând stirile existente cu datele oferite de cercetarea arheologica s-a putut stabili ca Petru Rares a refacut zidul de incinta cu turnul de la intrare, unde a amenajat un mic paraclis cu hramul Sfântului Nicolae, a refacut casa domneasca pe care a împodobit-o cu fresca si a extins paraclisul din clopotnita ridicata de Stefan cel Mare, adaugându-i o nava sustinuta de elegante arce de zid. Se mai stie ca tot lui Petru Rares i se datoreaza si cladirea de piatra din coltul sud-vestic al incintei, unde a functionat pâna în secolul al XIX-lea o scoala domneasca si care gazduieste

astazi muzeul manastirii.

În ceea ce priveste contributia lui Petru Rares la refacerea bisericii mari, daca vom considera ad literam continutul amintitului document din 1546 în care mentioneaza ca a "... înnoit din temelie sfânta manastire", înseamna ca acest edificiu s-a risipit în numai opt ani, în împrejurari care nu s-au mai transmis posteritatii, ceea ce este greu de presupus. Noi consideram ca Petru Rares vorbind de "înnoirea manastirii" s-a referit la întregul ansamblu de lucrari executate aici, deoarece actuala biserica a fost zidita de Alexandru Lapusneanu, dupa cum rezulta din inscriptia fixata în

peretele sudic, sub o superba stema a Moldovei:

Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savârsirea Sfântului Duh, s-a zidit aceasta biserica din Manastirea Bistrita, unde este hramul Adormirii Precistei si Prea Binecuvântatei Stapânei noastre, Maica Domnului si pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului si de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul sapte mii 62, luna mai în 26 zile (1554).




În perioada urmatoare, Manastirea Bistrita a continuat sa se afirme ca o puternica si rodnica vatra de spiritualitate si cultura medievala româneasca, pâna spre mijlocul veacului al XVIII-lea când

... am ramas la mare pustietate si grea stricare... s-au schimonosit si au lipsit toate podoabele ei ce s-au chemat: vesminte scumpe, odoare multe si mosii bune...


În 1677, Doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Stefan, închina manastirea Locurilor Sfinte (Patriarhiei Ierusalimului), inaugurând o lunga epoca de înstrainare si nechibzuita gospodarire, când s-a pierdut si cea mai mare parte din patrimoniul care mai ramasese. Pâna si putinele lucrari de reparatii care s-au efectuat în secolul al XVIII-lea si în prima jumatate a veacului urmator s-au soldat cu pierderi ireparabile, asa cum a fost cazul "restaurarilor" din 1792 efectuate la casa domneasca si care au dus la sacrificarea unor fragmente de fresca interioara originala, de mare

valoare artistica.

Evenimentele din 1821 au afectat si Manastirea Bistrita, chiar în biserica desfasurându-se adevarate lupte între turci si eteristi. Atunci, toate constructiile au avut de suferit de pe urma incendiilor, au fost profanate mormintele ctitorilor si au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii si obiecte de cult.

Într-o "vidomostie de monastiri, mitoace si schituri ce se afla în cuprinsul tinutului Neamt", întocmita în 1830, Manastirea Bistrita continua sa figureze printre asezamintele închinate si doar

masurile adoptate de Alexandru Ioan Cuza au determinat plecarea calugarilor greci de aici.


În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Iata eu robul lui Dumnezeu, Gavriil Hatman cu Cneaghina Liliana, facut-am si am zidit aceasta Manastire Agapia din nou zidita, în zilele blagocestivului si de Hristos iubitorului Domnului nostru Ioan Vasile Lupu Voievod. Si s-a început zidirea în anul 7150 (1642) octombrie 16 zile si s-au savârsit la anul 7152 (1644) septembrie în 3 zile si s-au sfintit în anul 7155 (1647) septembrie 12.




Dupa aplicarea Legii secularizarii averilor din decembrie 1863 a luat sfârsit si "epoca de închinare" a Manastirii Bistrita, deschizându-se o lenta dar necesara actiune de renastere si reconstructie datorita careia stravechea ctitorie musatina a redevenit vatra de cultura si de viata ortodoxa de altadata, temeinic integrata în istoria tarii si în viata spirituala a poporului român.

Dovada stau cei peste 800 de ostasi raniti care au gasit îngrijire aici în timpul primului razboi mondial si sutele de copii care au primit adapost si educatie în orfelinatul ce a functionat în cadrul manastirii în anii 1919-1928.

În 1932, când s-a împlinit o jumatate de mileniu de la stingerea din viata a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor si reasezate pe latura nordica a gropnitei sub doua bolti de piatra. Tot atunci, Manastirea Bistrita a fost gazda unei ample serbari nationale, omagiu peste ani adus celui care a intrat în istoria tarii sub numele de "parintele Moldovei".

O manifestare similara a avut loc si la sfârsitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului, când slujba parastasului a fost oficiata de





Înalt Prea Sfintitul Teoctist,

actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Sucevei, si s-a sfintit statuia în marmura alba a lui Alexandru cel Bun, opera remarcabila a sculptorului





Gir Radulescu,

situata lânga biserica pe latura de sud si realizata prin stradania staretului manastirii, arhimandritul





Ciprian Zaharia.




PATRIMONIUL

Ca amintire a strânselor legaturi pe care românii le-au întretinut cu Bizantul în prima jumatate a secolului al XV-lea, în spatiul format de trecerea în naos se pastreaza icoana Sfintei Ana, creatie,a artei bizantine cu o mare valoare istorica, artistica si spirituala. Icoana facatoare de minuni este considerata ca dar al împaratului Manuel II (1391-1425) si al sotiei sale Ana, facuta lui Alexandru cel Bun si Doamnei Ana în semn de recunostinta pentru buna primire de care se bucurase fiul lor Andronic în timpul vizitei efectuate de acesta în Moldova. Aceste date sunt confirmate si printr-o însemnare din secolul al XVIII-lea facuta pe un manuscris de catre Mitropolitul Gheorghe al Moldovei si Sucevei (1723-1729), care mai adauga ca


... aceasta sfânta icoana la vreme de neploaie, scotându-sa cu litanie afara de manastire si facând o sfestanie, pâna ce se întoarce în manastire numai ce ploua, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul

manastirii....


În 1853,aceasta icoana împreuna cu cea a Sfântului Gheorghe, protectorul Moldovei, care se afla în spatele ei, au fost asezate într-o noua strana de lemn sculptat si aurit, fiind apoi împodobite cu ferecatura si candele de argint, asa cum arata astazi.

De activitatea carturareasca de la Bistrita se leaga - în primul rând - existenta scolii de copisti, pisari si gramatici care a functionat aici în secolele XVI-XIX. În primele doua decenii ale veacului al XV-lea, monahul Chiril a scris si împodobit cu miniaturi un Tetraevanghel si tot la Bistrita se pare ca s-au format vestitii copisti si miniaturisti Paisie si Gavriil Uric, ambii fiind pomeniti în "Pomelnicul" manastirii.

La Manastirea Bistrita s-au scris si doua dintre lucrarile fundamentale ale literaturii noastre vechi, datorita carora au ajuns pâna la noi, date, fapte si nume de oameni care s-au înscris în istoria tarii de la "descalecat" încoace:

Pomelnicul început în 1407 si completat pâna în secolul al XIX-lea si Letopisetul care se refera la perioada 1359-1506, fiind apoi continuat la Manastirea Putna.

În atelierul care a fiintat probabil la Manastirea Bistrita înca din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, s-au lucrat în fir de aur si argint mai multe broderii si vesminte bisericesti cu o mare valoare artistica. Dintre acestea se detaseaza cele patru piese daruite de Alexandru cel Bun ctitoriei sale: Epitrahilul din 1427, cu 16 medalioane, si portretele voievodului si Doamnei Marina, care a fost expus la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg si apoi a disparut dupa primul razboi mondial, Epitrahilul cu marile sarbatori împaratesti si inscriptii cu litere grecesti care se pastreaza la Muzeul de Arta al României, Epitaful lucrat în 1428, care a fost dus la Lvov în 1686 de catre Mitropolitul

Dosoftei si s-a pierdut în timpul celui de-al doilea razboi mondial si Epitaful cu scena Punerii Domnului în mormânt, realizat tot în 1428 si care poate fi vazut în Muzeul Manastirii Bistrita.

Initiat înca din 1932, Muzeul Manastirii Bistrita si-a aflat împlinire în vara anului 1984, când s-au încheiat lucrarile de restaurare a fostei Scoli Domnesti a lui Petru Rares. Aici se pastreaza un mare numar de icoane din secolele XVI-XVIII, fragmente de teracota, sculpturi si fresca descoperite în timpul cercetarilor arheologice, resturi din vesmintele domnesti si alte obiecte din necropola voievodala, monezi de epoca, Evanghelia tiparita la Manastirea Neamt în 1821 si împodobita cu o superba ferecatura din argint aurit, Vietile Sfintilor de Mitropolitul Dosoftei, tiparita la Iasi în 1686.

O piesa ce retine atentia înca de la intrare este marele clopot daruit de Stefan cel Mare în 1494, cu o greutate de aproximativ 800 kg, împodobit cu o inscriptie în limba slavona si o frumoasa stema a Moldovei, realizata în genul vechilor semne heraldice occidentale.

GO BACK

Manastirea Petru Voda







PREZENTARE

Urmând drumul national DN 15 B de la Poiana Teiului spre Târgu Neamt, dupa putin timp un drum se desprinde în stânga, continuând printre brazii înalti pâna la Manastirea Petru Voda.

Dupa câtiva kilometri, îi afli obârsia pe un platou însorit, pe care se înalta o biserica alba, strajuita de doua rânduri de chilii. Desi a fost constituita recent (sfârsitul secolului al XX-lea), manastirea - realizata într-o maniera ce tradeaza influente ale stilului medieval - a devenit deja loc de pelerinajpentru zeci de mii de credinciosi.

Dominata de figura impunatoare a staretului Iustin Pîrvu,


considerat de multi unul dintre cei mai mari duhovnici români în viata, un om care a dovedit ca un vis poate deveni realitate daca îl înconjuri de credinta si daca îti doresti cu adevarat împlinirea lui, cocheta manastire de azi era în urma cu doar câtiva ani un vis nascut în întunericul umed al celulelor comuniste.
O speranta.

Acum adaposteste aproximativ 60 de calugari, iar turlele ei ce par poleite cu aur vestesc de la kilometri distanta ca în acele locuri salasluieste un om care si-a închinat viata anevoiasei carari a credintei. O carare plina de greutati si pe care nu putini se straduie din rasputeri sa o naruie. Însa Manastirea Petru Voda este un vis de credinta care nu se va narui niciodata,

pentru ca pe aceste meleaguri cerul se zamisleste pe pamânt.Sub îngrijirea acestei manastiri a luat fiinta un azil de batrâni si o casa de copii cu predare, existând doua clase, (întaia si a doua).
Pe lânga acestea mai exista si un dispensar medical pentru asigurarea asistentei medicale.

Parintele Iustin, staretul manastirii Petru Voda,considerat de multi ca fiind unul dintre cei mai cu har duhovnici în viata, parintele Iustin a trecut în anii pe care i-a adunat peste multe greutati, însa a ramas mereu credincios credintei ortodoxe si neamului român. Suferintele îndurate nu i-au încovoiat spinarea, zilele de închisoare nu i-au zdruncinat credinta, iar privirea luminoasa si senina a cercetat fetele a sute de mii de pelerini care i-au trecut pragul chiliei. Acestia au plecat cu inimile curate si sufletele pline de cuvintele întelepte ale batrânului staret.












Suntem tot mai slabi, mai obositi, mai tracasati de lumea aceasta interesata sa descompuna natiunile si viata noastra. Exista o continua tendinta de descompunere si o tendinta negativa asupra fiintei noastre spirituale, ortodoxe, si solutia este sa ne pastram credinta, în ciuda tuturor greutatilor (parintele Iustin)





Iustin Pîrvu s-a nascut pe 10 februarie 1918, în satul Poiana Largului, comuna Calugareni, judetul Neamt.


A fost hirotonisit preot la 22 de ani si a participat împreuna cu Divizia 4 Vânatori de Munte la luptele din cel de-al doilea razboi mondial, ajungând pâna la Don. Dupa lasarea la vatra, urmeaza seminarul din Roman, absolvindu-l în 1945, an în care a fost arestat si condamnat politic la 12 ani închisoare, pedeapsa prelungindu-se pâna în 1964.

Dupa iesirea din închisoare, parintele Iustin a slujit ca monah la Manastirile Secu si Bistrita. În 1992 a construit Manastirea Petru Voda, pe care a dedicat-o martirilor din închisorile comuniste.

"Mic copil fiind, cutreieram dealurile astea si visam ca într-o buna zi aici o sa se construiasca o manastire în care sa slujesc.
A fost o imagine care m-a ajutat sa trec peste anii de detentie",marturisea, tot la un moment aniversar, parintele Iustin, amintindu-si de vremurile în care manastirea Petru Voda era doar un vis

îndraznet.















PUSH


Yüklə 337,99 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin