| Căderea Ierusalimului. Epoca apostolică se consideră încheiată cu căderea Ierusalimului şi distrugerea templului în urma războiului iudaic (66-70). Purtarea procuratorilor romani şi prezenţa armatei romane la Ierusalim producea nemulţumiri între iudeii din Palestina, care suportau greu stăpânirea romană şi încercau mişcări de eliberare. Sub împăratul Nero, la 65-66, izbucneşte în Palestina o răscoală care se transformă într-un război greu. Între timp iudeii, se întăriseră mult în Ierusalim. Oraşul a fost asediat timp de 5 luni. Luptele au fost grele pentru ambele părţi. Iudeii totuşi s-au apărat cu o tenacitate uimitoare. Oraşul a fost cucerit şi în mare parte distrus, iar templul ars. Distrugerea templului de la Ierusalim, despre care Iisus a spus: „nu va rămânea piatră pe piatră” este un eveniment religios şi istoric important. Cu aceasta se împlinea o profeţie a Mântuitorului şi se întărea credinţa lor. Pentru iudaism, pierderea templului şi a Ierusalimului a avut o importanţă epocală. Cultul mozaic cu sacrificii sângeroase devenea imposibil, sinedriul se desfiinţa, funcţiunea de mare preot de asemenea.
Şi sub împăraţii Traian, pe la 116 şi Adrian, între 132-135, se produc noi revolte iudaice sângeroase, care sunt înăbuşite cu forţa. Când iudeii reuşesc să recucerească provizoriu Ierusalimul, sub Adrian, „regele” mesianic Bar- Cochba, persecută pe creştini. Oraşul e reluat de romani şi reconstruit sub numele de Aelia Capitolina. Iudeea devine în parte domeniu imperial, în parte este colonizată. La Ierusalim se ridică temple păgâne şi se interzice sub pedeapsă de moarte stabilirea iudeilor.
Dostları ilə paylaş: |
