Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Începuturile Reformei. Henric al VlII-lea.

În primii ani de domnie, regele Henric al VIII-lea (1509-1547), în colaborare cu Thomas Wolsey, cardinalul Angliei şi cancelar al regatului, curmă unele abateri disciplinare ale clerului şi închide câteva mănăstiri aflate în grave nereguli, din veniturile lor înfiinţându-se unele din cele mai faimoase colegii din Oxford. Henric era catolic convins; când Luther este condamnat, el ia atitudine în scris împotriva „ereticului", ocazie cu care papa Leon al X-lea îi acordă titlul de Defensor fidei (Apărător al credinţei). Curând însă, capriciile matrimoniale ale regelui englez vor determina schimbarea de atitudine a papei şi vor aduce ruptura între Anglia şi Roma.

În 1527, Henric al VlII-lea îndrăgostindu-se de Ana Boleyn, o frumoasă domnişoară din suita reginei, cere papei să-i anuleze căsătoria cu regina Caterina de Aragon. Papa Clement al VII-lea, după o lungă perioadă de ezitare, refuză să încuviinţeze regelui divorţul, rămânând celebre cuvintele sale „non possumus" (nu putem).

Ca să-şi atingă scopul, Henric trece la măsuri dure. Pentru că arhiepiscopul şi lordul cancelar, Wolsey, este de acord cu decizia papei, Henric îl acuză de înaltă trădare, îl deposedează de bunuri şi îl înlocuieşte, în 1530, cu Thomas Cromwell, iar pe protestantul Thomas Cranmer numeşte arhiepiscop de Canterbury. Cu ajutorul lui Cromwell, regele obţine opiniile favorabile a opt universităţi influente din Anglia, iar din partea Parlamentului şi a clerului recunoaşterea sa ca şi cap al Bisericii „atât cât permite legea lui Hristos"(1531).

Arhiepiscopul Thomas Cranmer anulează căsătoria regelui cu Caterina de Aragon, iar Henric se căsătoreşte cu Ana Boleyn, pe care o încoronează regină a Angliei la l iunie 1533. Papa îl excomunică pe Henric, dar acesta prin Actul de supremaţie (11 ianuarie 1534) produce separarea de Biserica Romei, regele devenind, în termenii actului, singurul cap suprem al Bisericii Angliei pe pământ. Clericii sunt siliţi să jure credinţă regelui şi să respingă autoritatea papei. Cei care au refuzat au fost condamnaţi. Tot acum, sute de mănăstiri sunt închise, iar veniturile şi posesiunile lor revin regelui, care va vinde o parte din ele unor demnitari loiali lui. Opunându-se măsurilor anticatolice ale regelui, savantul umanist şi cancelar regal Thomas Morus (1478-1535), precum şi cardinalul John Fischer, mare bibliofil, sunt decapitaţi.

Sub raport doctrinar, Henric a făcut în 1536 unele concesii Reformei, adoptând unele idei luterane şi calvine. Sunt recunoscute trei Taine: Botezul, Pocăinţa şi Euharistia (aceasta administrându-se doar sub o singură formă - azima); cinstirea sfinţilor este permisă, dar neagă mijlocirea lor; limba engleză este folosită în cult, iar icoanele sunt îndepărtate din biserici.

În anul 1539, Parlamentul votează Actul pentru înlăturarea diversităţii părerilor, conţinând 6 articole de credinţă, obligatorii pentru toţi englezii: transsubstanţierea, împărtăşirea sub o singură formă (nu şi din potir), celibatul clerului voturile castităţii clerului, missa (liturghia) particulară pentru sufletele din purgatoriu, mărturisirea auriculară (secretă). Protestanţii vor numi cele şase articole „biciul cu şase coarde", întrucât menţineau învăţăturile de credinţă contestate de Reformă.

Henric a găsit de cuviinţă să apere aceste puncte, executând pe oricine nu le accepta, făcând astfel multe victime, care i-au scandalizat pe contemporani.

Repulsia faţă de suveranul englez s-a accentuat şi datorită nestatorniciei sale în căsnicie, întrucât, după ce a acuzat-o pe Ana Boleyn de adulter şi a trimis-o la eşafod, s-a mai căsătorit de încă şase ori.

În 1539 se publică o versiune revizuită a Bibliei, prefaţată de arhiepiscopul Cranmer, cunoscută sub numele de ,Biblia înlănţuită", întrucât în unele biserici era legată cu un lanţ de suportul pe care stătea.

Reforma lui Henric a avut mai mult caracter politic şi administrativ. Măsurile lui au adus însă o nouă schimbare în istoria Bisericii creştine: din anul 1534, Biserica Angliei se desparte de Roma, devenind Biserică naţională de stat, sub denumirea de Biserica Anglicană.