Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Mărturisiri de credinţă. Aşa cum am amintit, publicarea în cele două redactări (latină şi greacă) a mărturisirii de credinţă a lui Ciril Lucaris a răscolit practic întreaga creştinătate. Catolicii au considerat că a sosit momentul potrivit de a face o nouă încercare de oblăduire a Bisericii Ortodoxe sub mantia Romei, iar protestanţii credeau ca reală orientarea Bisericii Ortodoxe către calvinism.

Ortodocşii au purces la luarea unor atitudini ca să potolească elanul prozelitist al celor două ramuri confesionale creştine.

La 24 septembrie 1638, un sinod la Constantinopol, sub preşedinţia patriarhului Ciril Contaris, condamnă atât mărturisirea calvină, cât şi pe Chiril Lucaris. Calvinii şi iezuiţii nu cedează însă. La 1640 se pune în circulaţie în Ardeal un Catehism calvinesc.

Noul patriarh Partenie convoacă şi el un sinod la Constantinopol, în mai 1642, în cadrul căruia se condamnă, punct cu punct, afirmaţiile calvine ale mărturisirii puse pe seama lui Ciril Lucaris. În această acţiune s-a remarcat marele cărturar şi predicator Meletie Sirigos. La sinod au luat parte şi cinci delegaţi români.

Prin bunăvoinţa şi ospitalitatea domnitorului moldovean Vasile Lupu, sensibil la solicitarea mitropolitului kievean Petru Movilă, în toamna anului 1642 are loc o întrunire la Iaşi (sinod) având ca obiect studierea şi aprobarea Mărturisirii de credinţă a lui Petru Movilă. Au fost prezenţi doi egumeni ruşi, Iosif Kononovici, rec­torul Academiei din Kiev, mitropolitul Porfirie al Niceii şi Meletie

Sirigos, marele teolog grec al veacului. Mărturisirea lui Petru Movilă va fi acceptată, tradusă în greceşte de Meletie Sirigos şi, prin acceptarea sa de Sinodul Patriarhiei Ecumenice, devine Mărturisire de credinţă oficială a Bisericii Răsăritului. Deşi Meletie Sirigos ar fi dorit, persoana patriarhului Ciril Lucaris nu a fost condamnată.

În 1672 (ianuarie), patriarhii orientali ţin un nou sinod la Ierusalim şi hotărârea lor, concretizată într-o mărturisire intitulată „Pavăza Ortodoxiei", se trimite ruşilor şi anglicanilor. Şi tot în acest an (martie), la Ierusalim este adoptată o mărturisire de credinţă alcătuită de patriarhul Dositei al Ierusalimului, îndreptată cu precădere către calvinii din Franţa. Ea cuprinde 18 articole şi 4 întrebări.

La 1691, când se ţine un ultim sinod la Constantinopol, de condamnare a mărturisirii lucariene, se tipăreşte în româneşte, la Tipografia din Buzău, Mărturisirea de credinţă a lui Petru Movilă.

O altă mărturisire de credinţă o datorează Biserica Ortodoxă lui Mitrofan Kritopoulos, patriarh al Alexandriei, alcătuită la cererea teologilor protestanţi din Helmstadt (l625). Aceasta este scrisă în 18 articole şi 4 întrebări, în duh irenic, mai puţin polemică şi oarecum concesivă faţă de protestanţi (îndeosebi, în legătură cu unele Sf. Taine). Dincolo de aceste nuanţe, mărturisirea este foarte clară şi combate temeinic rătăcirile protestante şi catolice.

Aprobată de mai multe sinoade, lucrarea lui Mitrofan Kritopulos, alcătuită în formă de catehism cu 161 de întrebări şi răspunsuri, a devenit aproape normativă în Biserica Ortodoxă.