Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Martiriul Sfântului Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp a suferit martiriul pentru Hristos la 23 februarie 155, în timpul împăratului Antonin Pius(138-161). Actul său martiric păstrat sub formă de scrisoare a Bisericii din Smirna către Biserica lui Dumnezeu care se află în Philomaelium şi către toate comunităţile din tot locul ale Bisericii universale, prezintă un interes istoric excepţional, deoarece este primul act martiric care ni s-a păstrat în limba greacă, în forma lui originală, care a creat genul literar creştin al Actelor martirice.

Policarp era episcop la Smirna din anul 106.

În anul 154, Sf. Policarp face o vizită la Roma, pentru a ajunge cu papa Anicet la o înţelegere cu privire la data serbării Paştelui. Creştinii din Palestina, Siria, Mesopotamia, Cilicia urmând, tradiţia Sfântului Ioan, sărbătoreau „Paştele Crucii” la 14 nisan, odată cu iudeii, fapt pentru care erau numiţi „quartodecimani”, tradiţie pe care o păstra şi Sfântul Policarp, iar cei de la Roma, din Alexandria şi din provinciile apusene ale Imperiului roman sărbătoreau Paştile în duminica imediată după Vinerea Patimilor, numit „Paştile Învierii”. Înţelegerea nu s-a putut realiza, dar cei doi conducători ai Bisericii s-au despărţit în pace.

La câtva timp după sosirea sa de la Roma, Sfântul Policarp a suferit martiriul, fiind ars pe rug în circul din Smirna, la 23 februarie 155. ecoul acestor evenimente tragice a început să se răspândească în provinciile şi oraşele din jur, iar Biserica din Philomaelium, din Frigia , au cerut informaţii. Creştinii de aici doreau oo istorisire a martiriului Sf. Policarp pe care s-o citească în Biserica lor şi s-o facă cunoscută apoi şi altor Biserici din lume.

Din Martiriul Sf. Policarp, aflăm unele informaţii istorice interesante. Au suferit martiriul în acest timp, în oraşele Filadelfia şi Smirna, din Asia proconsulară 12 martiri, dar unul singur, un frigian numit Quintus, a avut slăbiciunea să aposteze de la credinţă, denunţându-se de bună voie. Un altul, Germanicus, a rezistat cu tărie, fiind dat fiarelor sălbatice.

Sentimentele mulţimii faţă de creştini erau împărţite. Unii spectatori simţeau compătimire pentru creştini, socotindu-i oameni nevinovaţi, iar alţii, cei mai mulţi, înfuriaţi de curajul creştinilor, strigau : „La moarte cu ateii!” creştinii erau numiţi de păgâni „atei” , pentru că ei adorau un Dumnezeu nevăzut şi spiritual şi nu se închinau ca păgânii statuilor văzute ale zeilor, în care cei de rând credeau că locuieşte puterea lor.

Ideea centrală a Martiriului Sfântului Policarp este o paralelă între martiriul său şi suferinţele lui Hristos pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc.

Referitor la autorul Martiriului, H. Delehaye afirmă că Biserica din Smirna, pentru a răspunde dorinţei Bisericii din Philomaelium de a cunoaşte mai amănunţit cele întâmplate cu Sfântul Policarp, a îndemnat pe creştinul Marcianus să compună istorisirea sub forma unei Scrisori, pe care a trimis-o Bisericii din Philomaelium, cu rugămintea de a o trimite şi altor Biserici, scrisoare copiată apoi de Evarestos.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Policarp la 23 februarie, data martiriului său, iar Biserica Romano-Catolică îl sărbătoreşte la 26 ianuarie.