| Sărbătorile creştine. Duminica a devenit sărbătoarea săptămânală a creştinilor încă din epoca apostolică şi are destinaţia de zi de adunare şi de cult. Duminica era serbată ca zi a Învierii Domnului, zi de bucurie, în care creştinii se rugau fără a posti şi a îngenunchea.
Afară de duminică se ţineau în cinste zilele de post - miercuri şi vineri. În aceste zile se făceau şi adunări cu cult. Erau zile de tristeţe în care creştinii se rugau în genunchi.
Paştele era sărbătoarea anuală a Învierii Domnului, aşa cum duminica era cea săptămânală. Paştile era sărbătoare creştină generală. Sinodul de la Ancira (314) o numeşte „ziua cea mare”. Ziua era sărbătorită cu mare evlavie, bucurie şi solemnitate, ea era precedată de post şi de nopţi de priveghere. Deosebirile cu privire la data ei au fost motivul controverselor pascale din secolul II. În legătură cu Învierea Domnului era comemorată şi Răstignirea.
Stabilirea datei Paştelui a făcut necesare studii astrologice. Calculul se făcea şi se anunţa de la Alexandria prin epistole pascale sau festive. S-au făcut de timpuriu încercări de stabilire a unui ciclu sau canon pascal, în care să se prevadă revenirea periodică regulată a datei Paştilor în aceeaşi zi, după un şir de ani. Dionisie al Alexandriei a întocmit un ciclu pascal de 8 ani, episcopul Laodiceei, Anatolie, un ciclu de 19 ani.
Cincizecimea era sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Ea este, după Paşti, cea mai mare şi cea mai veche sărbătoare creştină. Se numea Cincizecime şi tot timpul de la Paşti până la Pogorârea Sfântului Duh (50 de zile), era timp de bucurie, în care creştinii nu posteau şi nu îngenuncheau la rugăciune.
Dostları ilə paylaş: |
