Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova


Cultura teologică în Răsărit în secolele XVI-XX



Yüklə 1,01 Mb.
səhifə46/48
tarix01.11.2017
ölçüsü1,01 Mb.
#25754
1   ...   40   41   42   43   44   45   46   47   48

Cultura teologică în Răsărit în secolele XVI-XX

După căderea Constantinopolului şi lărgirea Imperiului Otoman, ţările neocupate de turci, precum Moldova, Ţara Românească, Ucraina şi Rusia, au devenit loc de refugiu al unor teologi şi spaţiu al continuării activităţilor teologice şi culturale. S-au înfiinţat o serie de şcoli şi academii, precum Şcoala Greacă din Veneţia (sec, XVI), Academia Movileană de la Kiev, întemeiată în 1631 de Petru Movilă, viitor mitropolit al Ucrainei, cea mai veche instituţie de învăţământ superior la slavii ortodocşi, în care au studiat şi multe personalităţi ale vieţii bisericeşti, precum Cuviosul Paisie cel Mare şi episcopul Melchisedec Şteianescu, Colegiul Umanist Greco-Lalin (Schuola Graeca et Latina) din Ţara Românească (1646), sub Matei Basarab, Academia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava - Bucureşti, întemeiată de Constantin Brâncoveanu (1694), Academia de la Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi - Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu (l640, reorganizată în 1714), Academia din Moscova (1649) etc.

În secolele XIX-XX, Bisericile Ortodoxe şi-au înfiinţat seminarii teologice şi facultăţi de teologie care au contribuit la promovarea valorilor teologice şi culturale tradiţionale ale popoarelor pe care le-au deservit.

Teologi şi scriitori bisericeşti. Apariţia tiparului a revoluţionat viaţa culturală, favorizând răspândirea literaturii teologice şi duhovniceşti în rândul maselor.

Cele mai reprezentative figuri ale scrisului bisericesc ortodox, în acest interval, sunt:

Patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea (1572-1595, cu între­ruperi) a redactat Răspunsurile către teologii luterani din Tubingen, în care vădeşte ereziile protestanţilor. După el, se impune personalitatea patriarhului ecumenic Chiril Lukaris (+1638) care a militat pentru Ortodoxie, dar s-a izbit de diplomaţia catolică şi de contrafacerile protestante, asupra cărora ne-am pronunţat deja într-un capitol precedent.

Patriarhul Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1636-1639), înmormântat la Târgovişte, este autorul unei importante Mărturisiri de credinţă ortodoxă, scrisă în 1625.

Excepţională este activitatea cărturărească a patriarhului Dositei II Nottara al Ierusalimului (1669-1707), cu sprijinul căruia se înfiinţează la Mănăstirea Cetăţuia - Iaşi o tipografie, între 1680-1682. El este autorul mai multor lucrări, între care Pavăza Ortodoxiei, mărturisire de credinţă aprobată în 1672 de un sinod ţinut la Ierusalim, prin care se combat erorile doctrinare catolice şi protestante, Tomul dragostei (Iaşi, 1698), o antologie de scrieri care vizează combaterea primatului papal şi a interpolării Filioque ş.a.

Mitropolitul Kievului, Petru Movilă (l638-1646), a alcătuit, la rându-i, Mărturisirea de credinţă aprobată de Sinodul de la Iaşi în 1642 şi lucrarea intitulată Lithos (adică Piatra) în 1644, care este cunoscuta drept principala sa operă de polemică religioasă. Tot el a înfiinţat tipografii Ia Kiev şi Lvov, unde a tipărit o serie de cărţi de cult şi teologice.

O remarcabilă activitate cărturărească a dezvoltat în Ţara Românească diaconul Coresi, care a tipărit o serie de cărţi în limba română, între care mai importantă este Evanghelia cu învăţătură sau Cazania, 1581.

Mitropolitul Varlaam al Moldovei (1632-1653) s-a distins prin tipărirea între alte lucrări a unei Cazanii, în 1643 (Carte românească de învăţătură la dumenecele de preste an şi la praznice împărăteşti şi la svânţi mari), iar mitropolitul Dosoftei (1671-1674; 1675-1686) a publicat Psaltirea în versuri (Uniev, 1673) şi Viaţa şi petrecerea sfinţilor (Iaşi, 1682-1686, în 4 volume).

Tot în Moldova s-a remarcat, în secolul al XVIII-lea, lucrarea cărturărească şi duhovnicească de excepţie a Cuviosului Paisie cel Mare (+ 1794), stareţul Mănăstirii Neamţ, traducătorul Filocaliei în limba slavonă (Dobrotoliubie) şi al mai multor lucrări patristice în limba română, activitate preluată şi continuată în Rusia de Sf. Tihon de Zadosk (+ 1783), episcopul Ignatie Briancianinov (+ 1867), preotul Ioan din Kronstadt (+ 1908) ş.a.

În Ţara Românească s-a remarcat Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (1708-1716), care a scos din teascurile tipografice de la Târgovişte şi Bucureşti mai multe lucrări, parte din ele scrise de el însuşi.

Cuviosul Nicodim Aghioritul (1748-1809) este unul dintre cei mai fecunzi scriitori bisericeşti din secolul al XVIII-lea. Principalele sale lucrări traduse aproape în toate ţările ortodoxe sunt: Filocalia (2 volume), Pidalionul (o colecţie de canoane comentate), Carte foarte folositoare de suflet (Exomolighitarul, 1794) care este unul din cele mai importante tratate de duhovnicie, scrierea morală Hristoitia, Războiul nevăzut etc.

Alţi teologi şi scriitori bisericeşti sunt Evghenie Vulgaris (+ 1806), întemeietorul unei Academii la Athos şi membru al Academiei din Petrograd, predicatorul Ilie Miniat (+ 1714), autor de Predici sau Didahii, arhiepiscopul Nichifor Teotokis (+ 1801), care ne-a lăsat Kyriacodromionul (Cazania cuprinzând predici la duminici şi sărbătorile de peste an). La ruşi, mitropolitul Filaret Drozdov (l820-1867), autorul unui Catehism care a devenit cartea simbolică a Rusiei ortodoxe, arhiepiscopul Cernigovului, Filaret Gumilevski (+ 1866), autor al unor valoroase lucrări de istorie, aghiografie şi dogmatică şi iniţiatorul traducerii Sfinţilor Părinţi în limba rusă, dogmatistul Silvestru, episcop de Kanev, teologul laic Alexei Homiakov (+ 1860), istoricul şi dogmatistul Macarie Bulgakov (1812-1882), mitropolit al Moscovei ş.a.

Teologii secolului XX. Patriarhalele ortodoxe, precum şi celelalte Biserici autocefale sunt reprezentate pe tărâmul culturii teologice de o serie de scriitori marcanţi, care au îmbogăţit literatura teologică cu importante scrieri şi au readus în atenţie opera patristică a primelor veacuri creştine prin ediţii critice:

a) Teologi de cultură greacă. Mitropolitul Pilotei Bryennios (+ 1918) al Nicomidiei descoperă şi tipăreşte Didahia (învăţătura celor 12 Apostoli) şi două epistole ale Sfântului Clement (91-100), episcopul Romei, iar profesorul Dimitrie S. Balanos (+ 1959) a publicat un valoros manual de Patrologie (Atena, 1930).

Istoria bisericească universală a beneficiat de contribuţiile arhiepiscopului Hrisostom Papadopoulos (1922-1938) al Atenei şi ale arhimandritului profesor V.Stefanidis (+ 1958).



Christos Androutsos (1869-1935) a elaborat manuale de dogmatică, morală şi simbolică traduse şi în româneşte, urmat de dogmatiştii P.N. Trembelas (l886-1977) şi Ioan Karmiris. Alţi teologi valoroşi, unii desfăşurând o importantă activitate ecumenică, sunt Nikos Nissiotis (1924-l986),Panayotis Nellas (1936-1986), profesorul de teologie dogmatică de la Tesalonic, Nikos Matsoukas (n. 1934), episcopul Kallistos Ware de Diokleia (n. 1934), mitropolitul Ioan Ziziulas de Pergam (n. 1930), profesorii Savvas Agouridis (n. 1921) şi Christos Yanaras (n. 1935), filozof religios ortodox.

b) Teologi ruşi. Cei mai importanţi teologi ruşi ai secolului al XX-lea au activat în comunităţile diasporei ruse din apusul Europei. Exponenţii teologiei ruse din acest secol sunt: Vladimir Lossky (1903-1958) care, între altele, a scris Teologia mistică
a Bisericii de Răsărit
şi Vederea lui Dumnezeu, traduse şi în româneşte, preotul Pavel Florenski (l 882-1937), autor, între altele, al lucrării Iconostasul, tradusă şi în româneşte, protoiereul Serghei Bulgakov (1870-1944), autor al unei lucrări de Dogmatică, tradusă, de asemenea, în româneşte, Paul Evdokimov (1901-1970) cu lucrări dogmatice, G. Florovsky (1893-1979), Leonid Uspensky (1902-1987) ş.a.

c) Teologi sârbi. Nicodim Milaş este autorul unuia din cele mai importante manuale de Drept canonic ortodox. Istoricul Ştefan Dimitrievici editează începând cu 1926 revista „Bogoslovje". Arhimandritul Justin Popovici (1894-1979), mare dogmatist şi duhovnic (între altele, a scris Dogmatica Bisericii Ortodoxe, în 3
vol., 1932-1938), este exponent de seamă al direcţiei neopatristice în teologia ortodoxă contemporană.

d) Teologi români. Din mulţimea figurilor reprezentative ale teologiei româneşti, reţinem câteva nume, cadrul unei astfel de lucrări neîngăduind spaţii mai largi de prezentare.

În domeniul istoriei ecleziastice s-au remarcat prof. Teodor M. Popescu (1893-1973), coautor al unui manual de Istorie bisericească universală (Bucureşti, 1956), pr. prof. Ioan Rămureanu (1910-1988), autor de manuale de Istorie bisericească universală pentru seminarul teologic şi facultatea de teologie, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (n. 1932), cel mai fecund şi mai valoros istoric al Bisericii Ortodoxe Române, autor de manuale, lucrări şi studii care acoperă toată istoria creştinismului la români, mitropolitul Nestor Vornicescu (1927-2000) al Olteniei, Î.P.S. mitropolit Antonie Plămădeală (n. 1926) al Ardealului ş.a.

Domeniul patrologiei este ilustrat de pr. prof. Dumitru Fecioru (1905-1988), care a tradus o serie de opere ale Sfinţilor Părinţi, pr. prof Ioan G. Coman (1902-1987), cel mai important patrolog român, autor de manuale şi tratate de patrologie, şi Î.P. S. Nicolae Corneanu (n. 1923), mitropolitul Banatului, care a scris valoroase lucrări şi studii patristice.

Teologia dogmatică este reprezentată de mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei (1874-1948), pr. prof. îsidor Todoran (1906-1985), dar mai ales de pr. prof. acad. Dumitru Stăniloae (l 903-r993), care a oferit teologiei româneşti cele mai importante tratate şi studii de dogmatică, între care Teologia dogmatică ortodoxă, în 3 volume (Bucureşti, 1978), şi a editat Filocalia în limba română, parte din opera sa fundamentală fiind tradusă şi în alte limbi.

Cei mai importanţi autori de lucrări liturgice sunt: pr. prof. Petre Vintilescu (1887-1974), autor al volumelor Spovedania şi duhovnicia (Bucureşti, 1939) şi Liturghierul explicat (Bucu­reşti, 1972), pr. prof. Ene Branişte (1913-1984), care a al­cătuit lucrări fundamentale, precum: Liturgica teoretică (Bucu­reşti, 1978), Liturgica specială (Bucureşti, 1980) şi Liturgica generală (Bucureşti, 1985) şi pr. prof. dr. Nicolae D. Necula (n. 1944) care a abordat o serie de particularităţi liturgice şi pastorale vizând uniformitatea cultului, în lucrările Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică (vol. I, Galaţi, 1996; vol. II, Galaţi, 2001),.

Cei mai importanţi specialişti în drept canonic au fost pr. prof. Valerian Şesan (1878-1940) şi pr, prof. Liviu Stan (1910-1973), acesta din urmă având o contribuţie substanţială la realizarea Sta­tutului şi Regulamentelor Bisericii Ortodoxe Române, după 1948.

În studiile biblice s-au remarcat prof. dr. Vasile Gheorghiu (1872-1938), pr. Grigorie Pişculescu (Gala Galaction, 1879-1961), diac. Nicolae Nicolaescu (1910-1977), pr. Grigore Marcu (1911-1987).



e) Alţi teologi. În domeniul scrisului teologic ortodox, mai putem aminti pe Olivier Clement (n. 1921) de la Institutul Saint Serge din Paris, autor al unor valoroase lucrări de teologie, traduse şi în româneşte, preotul John Meyendorff (1926-1992} de la Academia Teologică „Sf. Vladimir" din New York, canonistul şi dogmatistul bulgar pr. Ştefan Ţankov (+ 1965), liturgistul Alexander Schemann (1923-1983) ş.a.

Toate Bisericile Ortodoxe editează periodice în care sunt preluate importante studii de istorie bisericească şi din categoria celorlalte discipline teologice.



Şcoli teologice. După cum am amintit la începutul acestui capitol, în secolele XIX-XX, toate Bisericile Ortodoxe îşi înfiinţează şcoli medii şi superioare de teologie pentru pregătirea clerului şi răspândirea culturii teologice. În perioada conducerii comuniste, ţările ortodoxe din Europa au fost constrânse să-şi închidă unele şcoli de teologie, dar, după căderea „Cortinei de fier" din anul 1989, învăţământul teologic a luat un avânt fără precedent.

Din mulţimea şcolilor naţionale de teologie, vom face o succintă trecere în revistă a câtorva mai reprezentative.



Academia Teologică din insula Halki (Marea Marmara) a funcţionat între 1913-1973, pregătind generaţii de teologi, unii mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe.

La Mănăstirea Vlatadon (lângă Tesalonic), patriarhul ecumenic Athenagora I înfiinţează Institutul Patriarhal de Studii Patristice (1968), iar în 1967, la Chambesy (lângă Geneva, în Elveţia), un Centru de Studii Patriarhal-Ecumenic. Patriarhia Alexandriei deschide, în 1952, în oraşul de reşedinţa, Institutul de Studii Orientale, iar Patriarhia Antiohiei, în 1970, un Institut de Teologie în Mănăstirea Balamand din Liban.



Două facultăţi de teologie funcţionează în Grecia: una la Atena (din 1837) şi alta la Tesalonic (din 1941). în Rusia func­ţionează astăzi mai multe facultăţi de teologie, dintre care cele mai importante sunt cele de la Zagorsk (lângă Moscova) şi Petersburg.

Biserica Ortodoxă Română a avut seminarii teologice de la începutul secolului al XlX-lea. Cele mai importante au fost cele de fa Mănăstirea Socola - Iaşi (l803), Bucureşti (Seminarul Central, 1836), Buzău (1837), Galaţi (1908). în prezent, în Patriarhia Română funcţionează peste 40 de seminarii teologice.

Pentru învăţământul teologic superior, cel mai mult au funcţionat două institute teologice de grad universitar: la Bucureşti, din 1881 şi la Sibiu, din 1921. în vremea noastră, pregătirea superioară a viitorilor clerici se desfăşoară în 14 facultăţi de teologie deschise în diverse oraşe mari ale ţării.

întreg învăţământul teologic din România este încadrat în învăţământul de stat, sub directa supraveghere a Bisericii. Facultăţi de teologie sunt în funcţiune şi la Sofia (Bulgaria, din 1923), Varşovia (Polonia), Presov (Slovacia), Tirana (Albania), precum şi în America, Franţa, Canada şi în alte ţări.



Yüklə 1,01 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   40   41   42   43   44   45   46   47   48




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin