Cele patru patimi



Yüklə 0,91 Mb.
səhifə13/17
tarix07.01.2019
ölçüsü0,91 Mb.
#91786
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

6. SCRISOARE CĂTRE EVREI

Un scriitor de-al vostru, BERNARD LAZARE, spune în cartea sa „Antisemitismul":139 „Pretutindeni unde jidovii s-au stabilit, s-a dezvoltat antisemitismul." Şi, după ce face această tristă constatare, el adaugă: „Cauzele generale ale antisemitismului trebuie să se afle în însuşi Israel, iar nu în cei ce îl combat."

De altfel, aici nu este vorba de vreo luptă religioasă. „Popoarele politeiste, ca şi popoarele creştine, au combătut nu doctrina Dumnezeului Unul, ci pe jidov."

Acelaşi autor se întreabă: „De ce oare evreul a fost rând pe rând şi egal maltratat sau urât de egipteni şi de romani, de perşi şi de arabi, de turci şi de naţiile creştine?"

Şi tot el răspunde: „Pentru că pretutindeni şi până în zilele noastre, el a fost o fiinţă insociabilă, un exclusiv, care a ţinut la cultul său politico-religios, la legea sa." Acest răspuns, deşi adevărat, este însă obscur, căci este incomplet.

In realitate, jidanul este urât de toate popoarele numai şi numai pentru că este vicios, pentru că este sclavul desfrâului, al hoţiei şi al trufiei. Ura lumii întregi nu poate fi decât rezultatul unui sentiment natural. De altfel, se ştie că viciul provoacă dezgust, scârbă, repulsie şi chiar ură.

Prin urmare, antisemitismul este manifestarea unui instinct de apărare în contra patimilor. El este echivalent cu antidesfrâul, cu antihoţia, cu antitrufia sau cu antidespotismul.

PATIMILE JIDANILOR. Dar îmi veţi zice: naţia evreiască nu este mai vicioasă ca alte naţii. Ei bine, afirm sus şi tare, fără teama de a fi dezminţit, că voi sunteţi supravicioşi, adică atingeţi gradul superlativ al viciilor şi le întreceţi astfel cu mult pe toate celelalte neamuri.

Într-adevăr, voi sunteţi nu numai pătimaşi din naştere (ceea ce este efectul blestemului dumnezeiesc), dar sunteţi împinşi şi menţinuţi în mocirla patimilor prin organizaţia voastră naţională. De fapt, deşi împrăştiaţi în toată lumea, voi formaţi un popor bine organizat, care posedă:



  1. un cod de legi - Talmudul;

  2. un stat propriu Cahalul;

  3. o armată activă, compusă: dintr-un Stat-Major, francma­soneria, ce se ascunde, şi din gloate sau poliţii, reprezentate prin liberalism, socialism, anarhism, bolşevism, ce ies singure la iveală.

Într-o publicaţie precedentă140, am dat în vileag toate matra­pazlâcurile organizaţiei voastre, care, tocmai ca nişte farmece diavoleşti, îşi pierd din puterea lor răufăcătoare, de îndată ce sunt dezvelite. Este deci inutil să mai revin asupra acestor abominaţii ce sunt bine cunoscute, şi mă voi mulţumi să rezum la câteva cuvinte organizaţia voastră pătimaşă.

  1. Talmudul, sau legislaţia voastră politico-religioasă, este un fel de extract concentrat al tuturor patimilor, ridicate la paroxism. El pare a fi „codul unei bande de hoţi şi de laşi asasini"141. El vă impune să credeţi că sunteţi un neam ales ce este chemat să posede tot pământul şi să stăpânească întreaga omenire. Dar probabil că cei ce l-au scris au fost chiori, căci nu au văzut că mutra voastră, în acelaşi timp vicleană şi tâmpită, nu este de aşa ceva.

  2. Cahalul, sau organizaţia voastră naţională, este sta­tul unic ce întruneşte pe toţi jidanii de pe suprafaţa globului. El este secret, căci este răufăcător. Este format ca statele celorlalte naţii din:

  1. o putere centrală ocultă;

  2. mai multe puteri secundare subordonate celei dintâi şi a căror influenţă se mărgineşte la evreii dintr-o singură ţară;

  3. o infinitate de puteri elementare, sau comunităţi israelite, care îşi au sediul lângă sinagogi şi a căror acţiune se întinde numai asupra evreilor dintr-un oraş sau dintr-o maha­la.

Comunitatea jidănească, singura aparentă, se com­pune din:

    1. un haham care este un fel de subprefect;

    2. un tribunal „Bet-Din", ce judecă conflictele dintre evrei;

    3. şcoală, unde se învaţă Talmudul.

Cahalul, ca orice stat, are finanţe. Veniturile lui consista în impozite diverse pe chirii, pe negoţ şi pe meserii (pa­tent), pe moşteniri, pe carnea cuşer etc. Cheltuielile lui sunt lefile funcţionarilor comunităţii, subvenţia şcolilor şi spitale­lor etc, dar cea mai mare parte din resurse serveşte la două scopuri:

  1. să-i corupă pe slujbaşii statului creştin;

  2. să-i ajute pe negustorii şi pe meseriaşii jidani să învingă orice concurenţă şi să-i ruineze astfel pe cei ce nu sunt jidani.

În plus, Cahalul impune evreilor pe care îi guvernează o dominaţie absolută. El obţine supunerea recurgând la mijloace drastice de constrângere, la confiscarea averii şi mai ales la teroarea ce inspiră blestemele înfricoşătoare, Nudui şi Cherem, ale căror sancţiuni cumplite echivalează cu moartea civilă.

Cahalul explică enormitatea forţei de distrugere cu care atacaţi lumea. Într-adevăr, voi nu lucraţi niciodată izolaţi, ci întotdeauna susţinuţi de întreaga naţie. Învelit în aparenţele inofensive ale comunităţilor confesionale, Cahalul a putut să doboare şi să subjuge naţii mari şi puternice. Faţă de el ome­nirea a fost dezarmată, căci până acum câţiva ani, ea nu i-a cunoscut existenţa.

III. Francmasoneria este o societate ocultă şi vicleană prin care aţi reuşit să-i faceţi pe creştini să combată creştinis­mul. Ea este organizată după modelul Canalului şi se com­pune din loji, ce reprezintă comunităţile sinagogilor. Dar ea diferă de Cahal prin faptul că mai posedă o altă organizaţie, ce este ascunsă chiar pentru membrii ei.

Într-adevăr, ea este formată dintr-o întreagă ierarhie de grade, ce se capătă printr-o selecţie venită de sus. Considerată în totalitatea ei, francmasoneria consistă într-o serie de societăţi suprapuse şi fiecare din ele este secretă pentru cele ce sunt dedesubtul ei. În capul acestui colos misterios, există un grup de şefi necunoscuţi, chiar de masonii care au ajuns la gradele cele mai înalte. Aceşti şefi, ce sunt toţi jidani, deţin puterea supremă a francmasoneriei şi tot ei sunt cei ce guvernezaă Cahalul sau statul evreiesc.

Francmasoneria lucrează neîncetat de aproape 200 de ani, de când ea există, şi activitatea ei a avut ca efecte ade­vărate cataclisme mondiale. Cel dintâi şi cel mai important a fost Revoluţia Franceză, ale cărei dramatice evenimente nu pot fi pricepute de cine nu îi cunoaşte originea jidănească. Ea a avut ca scop de căpetenie:


  1. să introducă în Franţa şi să-i naturalizeze pe evreii ce erau expulzaţi încă din 1394;

  2. să pună mâna pe învăţământul public şi, prin „Universitate", să răspândească în lume doctrinele dizolvante ale materialismului şi ale ateismului, care au decreştinat Apusul Europei.

Al doilea dezastru social, datorat francmasoneriei este Revoluţia din 1848, care a adus jidanilor drepturile de cetăţe­nie în Austria, Germania, Grecia, Suedia, Danemarca, Anglia, Ungaria142, Italia... Singure, marea Rusie şi biata Românie au scăpat tefere din frământările jidăneşti.143

Francmasoneria mai încearcă în Franţa încă o re­voluţie, aceea a Comunei din Paris, căreia i-a urmat instalarea Republicii sub care această nobilă ţară a fost complet şi definitv robită infamei puteri masone.

Cum drepturile cetăţeneşti nu vă erau de ajuns, voi aţi inventat nişte sisteme politico-economice, prin care aţi făcut ca toate naţiile să lucreze la propria ruină şi la propria nimi­cire.


  1. Prin liberalism, voi aţi pus mâna pe o bună parte a surselor de bogăţie din ţările creştine, mai ales pe industrie şi pe comerţ. Apoi, aţi adus populaţiile în stare de proletariat, adică într-un fel de robie, în care omul nu mai munceşte decât pentru profitul lui Israel.

  2. Prin socialism, voi îi răsculaţi pe proletari nu în contra voastră, care i-aţi jefuit şi nenorocit, ci în contra orică­rui om muncitor şi cumpătat, care prin instinct şi-a agonisit o proprietate. Şi, în plus, voi vreţi să socializaţi toate propri­etăţile omenirii, adică să le daţi ca plocon conducătorilor sta­tului socialist, care mai toţi sunt jidani.

  3. În sfârşit, prin bolşevism, după ce aţi pus prole­tariatului botniţa foamei, v-aţi repezit ca nişte turbaţi să luaţi puterea şi aţi reuşit să-l detronaţi pe ţarul Rusiei, prăbuşind imensul său imperiu. Dar, din fericire pentru omenire, aţi început să daţi de coadă în vale.

Şi, ca să nu mai puteţi arunca praf în ochii lumii după cum aveţi obiceiul, negând intervenţia voastră în producerea bolşevismului, intervenţie ce este demonstrată prin probele multiple şi evidente expuse în capitolul „Criza socială", vă aduc aici încă o dovadă zdrobitoare, ce sper că vă va face să amuţiţi.

La New York a apărut o broşură numită „Cine guvernează Rusia", din care ziarul „Morning Post" extrage următoarele: din 503 funcţionari superiori de stat din Rusia sovietică, 406 sunt evrei, 20 sunt ruşi, iar restul: nemţi, ar­meni, bulgari, letoni etc. Din 42 ziarişti care conduc opinia publică, 41 sunt evrei, unul singur, MAXIM GORKI, este rus. Din 22 membri ai Sovietului Comisarilor Poporului, 17 sunt evrei şi numai 2 sunt ruşi: LENIN şi CICERIN. Comisariatul Poporului pentru Război, condus de TROŢKI, se compune din 43 membri, dintre care sunt 34 evrei şi nici un rus. Comi­sariatul Poporului pentru Afacerile interne, condus de evreul ZINOVIEV (Finkestein zis şi Apeelbaum),144 numără alţi mem­bri, dintre care 45 sunt evrei... şi numai doi sunt ruşi. Comi­sariatul Externelor, condus de Cicerin, numără 17 membri, dintre care 15 evrei şi nici un rus. Comisariatul Finanţelor este compus din 30 de persoane, din care 26 sunt evrei... şi numai 2 sunt ruşi. Comisariatul Justiţiei numără 19 membri, din care 18 sunt evrei, unul armean şi nici un rus. Comisariatul Sănătăţii Publice se compune din 5 membri dintre care 4 evrei şi un german. Comisariatul Instituţiei Publice numără 53 de membri, din care 44 evrei... şi numai 3 ruşi. Comisariatul Asistenţei Publice este compus din 6 membri, toţi evrei. Comisariatul Restaurării Oraşelor este format din 2 membri, ambii evrei. Comisariatele Provinciale numără 23 membri, din care 21 evrei şi un rus. Comisia de Anchetă asupra Admi­nistraţiei Ţariste se compune din 5 evrei şi 2 ruşi. Comisia de Anchetă pentru Asasinarea Ţarului NICOLAE al II-lea numără 10 membri, din care 7 evrei. Sovietul Superior al Gospodăriei este compus din 56 membri, din care 44 evrei.

Sovietul Lucrătorilor şi Soldaţilor din Moscova numără 23 membri din care 19 evrei şi nici un rus. Comitetul Central al Partidului Social-Democrat este format din 12 membri, din care 9 evrei şi 3 ruşi.145

Toate aceste sisteme, liberalismul, socialismul şi bolşevismul, caută să suprime creştinismul, ceea ce se explică prin originea lor talmudică. De altfel, astăzi se ştie că o doc­trină este sau nu jidănească după cum ea este sau nu îndrep­tată împotriva lui HRISTOS.


***
Acestea sunt armele infernale, cu care aţi vrut să cuce­riţi tot pământul şi să instalaţi pe tronul omenirii împărăţia viciilor. Dar, în plus, voi toţi sunteţi atât de infectaţi de lepra patimilor încât aţi ajuns să fiţi biciul cu care Satana schingiuieşte lumea.

În publicaţia de care este vorba mai sus146 am pus în evidenţă viciile voastre demonstrându-le realitatea prin probe palpabile şi incontestabile. Mă voi mărgini acum să vă rea­mintesc în puţine cuvinte aceste dovezi strivitoare.



1. Patima beţiei. Este cert că voi nu sunteţi nişte beţivi deoarece Talmudul vă interzice alcoolul. Dar, dacă nu vă îmbătaţi, voi nu vă sfiiţi să deveniţi otrăvitori publici, prin crâşmele nenumărate pe care le deschideţi pretutindeni unde vă stabiliţi. Astfel, în Moldova de sus, „toate cârciumile sunt în mâinile evreilor".147

Prin ele, voi aţi introdus în ţara românească plaga alcoolismului, ce este suficientă să stingă o naţie întreagă. Voi îi învăţaţi pe bieţii români să bea rachiuri extraordinar de tari, pe care să le vindeţi pe ascuns, şi, odată obiceiul luat, voi vă faceţi stăpâni pe munca lor care toată trece la cârciumă.

2. Patima desfrâului. Voi sunteţi desfrânaţi într-un grad extraordinar. Aşa, de pildă, în anii trecuţi un satir jidan din Botoşani, numit Rapaport, a sedus şi a părăsit 16 fete de ţărani.148 Un alt jidan, Marcu Vexler, din Fălticeni, a deflorat 4 fetiţe, tot de ţăran, în vârstă de 14-l5 ani.149 în plus, voi exercitaţi foarte adesea meseria infamă de pezevenghi şi târâţi în prostituţie sute şi mii de copile nevinovate.

„Prostituţia este un comerţ esenţialmente jidănesc, zice Verax. În Moldova, mai mult de nouă zecimi din numărul caselor publice sunt ţinute de jidoafce."

De altfel, voi săvârşiţi asemenea nelegiuiri peste tot locul unde vă găsiţi.

„Într-un proces, ce s-a judecat în 1892 la Lemberg (Polonia), 28 de evrei erau acuzaţi de răpire şi de trafic de tinere. Aceşti mizerabili atrăseseră în cursă sute de copile creştine, dintre care cele mai multe mergeau încă la şcoală. Ei le făgăduiau marea cu sarea... ca să le convingă să plece în străinătate. Dar, îndată ce treceau graniţa, ele erau tratate ca nişte roabe şi orice încercare de fugă era straşnic reprimată. Ele erau vândute în Turcia, la case de prostituţie, cu preţul de 1000 coroane una. Când, în sfârşit, poliţia s-a decis să inter­vină, 60 din aceste fiinţe au fost mântuite."

3. Patima hoţiei. Voi sunteţi maeştri neîntrecuţi în


orice potlogărie. Furturile, înşelătoriile, escrocheriile, camătă, sperjurul, acaparările, trusturile executate nu de indivizi izo­laţi, ci de adevărate bande de tâlhari organizate în cahale tal­mudice vă sunt atât de familiare, încât ele constituie nota ca­racteristică şi distinctivă a rasei jidăneşti.

Ar fi prea mult să insist asupra acestor calităţi drăceşti, pe care toată lumea vi le recunoaşte. Dar voi expune pe scurt starea mizerabilă în care a ajuns bietul român de pe urma cupidităţii voastre.

În câţiva ani, prin tertipuri criminale, voi aţi pus stă­pânire pe toate meseriile şi pe tot meşteşugul din ţara româ­nească, deoarece am avut neghiobia să nu ocrotim prin legi speciale aceste două fundamentale mijloace de existenţă.

Nu-i mai rămăsese românului ca să poată trăi în ţara lui decât să cultive bucata de pământ strămoşească pe care până acum o apăra o lege tutelară, şi anume articolul 7 din Constituţie.

Astăzi însă aţi izbutit să dărâmaţi şi acest singur spri­jin al românismului. Prin intrigi perfide şi sub pretext de li­bertate, veţi obţine uşor abrogarea legii ce dă pământ numai cultivatorilor. Şi astfel, în curând veţi putea expulza pe neno­rocitul român şi din ultimul mijloc de a-şi căpăta pâinea, lăsându-l muritor de foame. Iată ce s-a întâmplat într-o ţară vecină cu a noastră, şi anume în Galiţia, când s-a dat jidanilor dreptul de-a cumpăra moşii.

„Interdicţia făcută evreilor din Galiţia de a poseda pământ a durat până în 1867. În anul acesta (1867), nu erau în toată Galiţia decât 38 de proprietari israeliţi. Şase ani mai târziu, în 1873, ei ajunseseră la cifra 289! Iar în 1880, adică după 13 ani de la suprimarea interdicţiei, marii proprietari jidani erau în număr de 680. Actualmente, mai bine de două milioane de locuitori, care au fost altădată şi ei proprietari, servesc ca slugi la jidani pe fostele moşii ale părinţilor lor."150 Iată ce soartă îi aşteaptă pe români peste câţiva ani! Şi atunci flămânzi, goi, fără adăpost, vom pieri, ca robi-proletari, deoarece nu am fost în stare să păstrăm averea îmbelşugată pe care ne-a dat-o Dumnezeu.



4. Patima trufiei. Voi sunteţi de o trufie oarbă ce nu are pereche şi oftaţi după supremaţia universală, meteahna în care vă întreţine Talmudul, prin minciuna stupidă a poporului ales. Dar voi nu vă mulţumiţi cu visul măririi deşarte, ci cău­taţi prin toate mijloacele posibile şi imaginabile să puneţi mâna pe puterea politică în diferitele ţări, în care trăiţi ca părăsiţi.

In ţara românească, voi aţi intrat prin fraudă, pe furiş şi încetul cu încetul, în cursul secolului trecut, venind din Gal­iţia şi din Polonia rusească. Totuşi, de-abia intraţi prin invazie clandestină, voi încercaţi să luaţi imediat frânele dominaţiei. In anul 1868, 30 de deputaţi, avându-l în frunte pe preşedin­tele Camerei, denunţaseră în Parlament că: „Jidanii vor să înfiinţeze în România un stat evreiesc şi vor să facă din ţara românească Palestina şi din Bucureşti, noul Ierusalim." Ei cer împământarea ca să poată cumpăra moşii să devină deputaţi sau senatori, adică unicii şi supremii conducători ai ţării.

Pentru a atinge acest scop, voi aţi căutat să profitaţi de situaţiile grele şi nenorocite prin care a trecut de atunci biata Românie.

a) Voi aţi început în 1869 prin a exploata o aşa-zisă răscoală a românilor, în care însă nici un jidan nu şi-a pierdut viaţa, şi aţi pus în mişcare Alianţa Universală Israelită. Această asociaţie răufăcătoare, prin preşedintele său Cremieux, a făcut să se audă în întreaga lume de tânguieli lugubre şi, prin scrisori peste scrisori, a somat toate guvernele din Europa să intervină în favoarea evreilor şi să ceară emanci­parea lor totală, spre a preîntâmpina reîntoarcerea persecuţi­ilor. Cremieux a venit chiar în România şi îi asigură pe corelegionarii săi că până într-un an se vor bucura de toate drep­turile civile şi politice. Dar chinurile Cahalului suprem au rămas sterile; ele s-au zdrobit de rezistenţa unanimă şi dispe­rată a naţiei române.

b) Zece ani mai târziu, în urma războiului din 1877-l878, s-a întrunit un congres la Berlin, unde s-a decis depen­denţa României. La acest congres, Franţa a fost reprezentată printr-un evreu, Waddington, care în numele ţării lui adoptive nu a cerut decât un lucru: emanciparea evreilor din România. Iată ce spune în această privinţă un mare scriitor francez, Drumont: „După tratatul de la Berlin, au avut loc episoade cu ade­vărat înfricoşătoare în durerea poporului român, pe care Europa îl condamnase să dispară în faţa jidanului. Nu era vorba să se admită numai un număr limitat de evrei, ci toţi evreii cărora le-ar veni pofta să se stabilească în această mănoasă ţară, în detrimentul proprietarilor pământului.

După doctrina lui Waddington, un jidan era cetăţean român. Graţie lui, graţioasa Franţă a jucat rolul mârşav al unui jandarm care leagă de mâini şi de picioare o naţie slabă, pen­tru a putea permite jidanilor să introducă cu forţa vitriol în gura muribundei”.

După Congresul din Berlin, voi aţi avut posibilitatea să obţineţi drepturile de cetăţenie în mod individual, nu în masă cum le-aţi cerut, adresând petiţii Parlamentului. Dar, pentru ca o asemenea petiţie să fie agreată, trebuia ca ea să fie însoţită de un certificat de onestitate relativă, lucru găsit pen­tru o jumătate de milion de pungaşi şi de proxeneţi.

Voi aţi mai încercat cu francmasoneria şi cu socia­lismul, instrumente care v-au servit admirabil în alte ţări. Dar aţi dat greş, căci aceste buruieni otrăvitoare nu au prins rădăcini în pământ românesc.



  1. Totuşi voi aproape v-aţi atins scopul, în 1900, în timpul unei crize financiare, ocazionată de un an cu recoltă proastă. Atunci, jidănimea din străinătate ne-a refuzat fără milă orice credit, ba chiar ne-a ameninţat cu falimentul, dacă nu dăm imediat drepturile cetăţeneşti la toţi jidanii în masă. Dar patriotismul luminat al primului ministru, D. Sturdza, a scăpat România de dezastru. El a prescris mari economii şi a făcut atâtea tăieri în buget încât a fost posibil fără un nou îm­prumut să se plătească dobânzile datoriei contractate la evrei.

  2. Nemaiavând alte resurse, voi aţi recurs la un mijloc extrem, adică la revoluţie, care v-a reuşit întotdeauna şi pre­tutindeni şi pe care astfel aţi mai încercat-o o dată, în Româ­nia, dar fără succes, în 1888.

Iată în ce termeni clari şi precişi jidanul Bernard Lazare prezice flagelul câţiva ani înainte de-a se fi întâmplat. „Revoluţia rămâne groaza redutabilă a guvernanţilor şi a bugetivorilor români. Dacă ei îl aduc la disperare pe jidan, dacă îl scot din răbdări (nedându-i drepturile cetăţeneşti), acesta se va uni cu muncitorul câmpului şi îl va ajuta să scu­ture jugul. Dar, chiar dacă nu se va uni cu el, într-o zi ţăranul român revoltat, direct sau indirect, va rezolva în România actuala chestie evreiască, eliberându-se pe el şi eliberându-l şi pe jidan".

Patru ani mai târziu, această prorocire s-a îndeplinit întocmai. O răscoală ţărănească formidabilă a izbucnit din senin în primăvara anului 1907 şi a costat viaţa a mii şi mii de români. Nu încape nici o îndoială că această răzmeriţă este o faptă jidănească. Ea nu putea face excepţie de la regula ge­nerală: toate revoluţiile sunt instigate de jidani. Probe multi­ple şi evidente găsiţi adunate în cartea mea, despre care am vorbit mai sus151. De altfel, numai voi prin canalele voastre aţi putut procura fondurile colosale, care trebuie să se fi urcat la mai multe zeci de milioane de lei, pentru plăsmuirea acestei răscoale, de care depindea realizarea unui scop ce priveşte întreg neamul lui Israel.

f) Când a izbucnit războiul mondial, eram deja averti­zaţi de voi despre soarta ce ne aşteaptă: „Câtă vreme va exista o chestie evreiască în România, ea va forma partea vulnera­bilă a ţării şi i se va ridica în drum, tocmai în momentele de grea cumpănă".

Într-adevăr, armata noastră trebuind să se retragă din faţa puhoiului de duşmani ce năvăleau din toate părţile, jidanii rămaşi în teritoriul părăsit şi-au dat imediat poalele peste cap. Ei s-au făcut fără ruşine spionii şi delatorii populaţiei româneşti şi i-au învăţat pe vrăjmaşi cum să o stoarcă până la completa uscare. Ei au căpătat de la nemţi permisiunea să întocmească acaparări şi monopoluri (asupra pâinii, cărnii, vinului, brânzei, nutreţului etc.) şi i-au speculat în mod săl­batic pe bieţii români.152

Dar, mai mult, jidanii din Rusia care au eliminat ţaris­mul şi au ajuns atotputernici în frunte cu Troţki au găsit de cuviinţă, nitam-nesam, să ne declare război.

Iar furia sălbatică a jidănimii a întrecut orice margine şi a izbucnit ca un vulcan când oştirea românească, chemată de fraţii din Basarabia, s-a dus să scape această provincie moldovenească de jafurile bolşevicilor tăiaţi împrejur. Ei bine, atunci evreii din Bender, nemaiputând să se stăpânească, s-au năpustit cu turbare asupra soldaţilor români pentru a-i măcelări.

În sfârşit, Bela Kuhn, împăratul jidanilor din Ungaria, de-abia a pus mâna pe putere şi ne-a declarat război. Noi însă am terminat repede răfuiala, intrând triumfători în Budapesta. Când s-a încheiat pacea de la Bucureşti, România, îngenunchiată şi sugrumată, a fost silită să adopte ca fii pe cei mai cruzi şi mai neînduplecaţi vrăjmaşi ai ei. De atunci, am scăpat de invazia nemţească. Dar vom fi răpuşi de invazia jidanilor, care, devenită legală, ne va rămâne în veci.

După războiul mondial, care a răsturnat patru suverani autocraţi, la cârma lumii se găseau patru bărbaţi în care omenirea îşi pusese toate speranţele şi aştepta de la ei o îndreptare deplină. Din păcate, aceşti patru campioni nu au fost decât nişte momâi, ale căror sfori erau trase de finanţa jidănească. Am fugit de tiranie şi am dat peste hoţie, cu alte cuvinte am căzut din lac în puţ. Tratatul încheiat cu Aliaţii în 1916, când am intrat în război, ne da râul Tisa ca graniţă apuseană.153

După război, Consiliul Suprem al Aliaţilor a luat faţă de noi, care ne jertfisem pentru ei, o atitudine duşmănoasă, răpindu-ne Torontalul şi împingându-ne mult mai departe de Tisa. Această vrăjmăşie este inexplicabilă pentru cine nu ştie că în Consiliul Aliaţilor au intrat de la 1916 doi oameni noi, şi anume Clemenceau154 şi Wilson, care sunt jidăniţi. Iată jidanul ieşind înaintea românului la un colţ şi vrând să-i strecoare pe furiş pumnalul ucigaş.

Când s-a încheiat tratatul de pace cu Austria (la Saint-Germain), Consiliul Suprem şi-a dat arama pe faţă, descoperind pe deplin tirania jidănească, una insuportabilă. Acest Consiliu Suprem de tristă memorie nu a fost decât o trompetă a jidanilor trădători. El a impus cu forţa bietei Românii o adevărată robie politică şi economică faţă de jidani.

Iată principalele clauze ale acestui fenomenal tratat: „Considerând că în Tratatul de la Berlin independenţa Regat­ului României nu a fost recunoscută decât sub rezerva unor anumite condiţii, Puterile aliate şi asociate, semnatare ale Tratatului de la Berlin din 13 iulie 1878, luând în considerare obligaţiile contractate în virtutea prezentului tratat de către guvernul român, recunosc că România este definitiv liberă de condiţiile puse la recunoaşterea independenţei sale, prin arti­colul 44 din Tratatul de la Berlin".

Prin urmare, Consiliul Suprem pune în discuţie independenţa României (?!), pe care nimeni nu a îndrăznit să o conteste, timp de 41 de ani. Şi motivul este că nici condiţiile sus-zisului Tratat, prin care se refereau la încetăţenirea în masă a jidanilor, nu au fost realizate după placul acestora. O asemenea procedare întrece orice măsură.

Dar ce au făcut jidanii şi ce am făcut noi în acest război mondial ale cărui concluzii se stabilesc de Consiliul Aliaţilor? Ei bine, jidanii au fost trădători în serviciul nemţilor învinşi, pe când noi am fost învingători prin cei 800.000 eroi morţi pe câmpul de luptă. Şi totuşi, la încheierea păcii, când trebuia să fim răsplătiţi de imensele sacrificii făcute pentru Aliaţi155, ne trezim cu cel învins că încearcă să ne surprindă156, să ne sperie şi să ne poruncească. Ca şi cum el ar fi fost învingă­torul, iar noi învinşii, trimiţându-ne chiar un ultimatum de obrăznicie cu adevărat jidănească: „Guvernul român va sfârşi prin a-şi da seama că nu poate ignora nepedepsit principiile..." „Consiliul Suprem nu mai poate aştepta multă vreme şi invită România să se supună fără discuţie, fără rezerve şi fără condiţii..."157

Şi băgaţi de seamă că asemenea formulă vexatoare nu se adresează nici chiar unui stat duşman, nicidecum unui stat aliat.

În realitate, Tratatul de la Saint-Germain nu se ocupă decât de aşa-zisele minorităţi etnice, adică de jidani, pe care nu se sfieşte să îi cheme pe nume. Şi, nedumerit, te întrebi: ce parte importantă au luat jidanii la înfrângerea Austriei ca să se bucure de asemenea favoare extraordinară la încheierea păcii?

„Art. 3. - România recunoaşte ca cetăţean român cu drepturi depline şi fără altă formalitate orice persoană născută sau domiciliată în interiorul teritoriului integral românesc.

Art. 10 - Comitetele şcolare alese de către comu­nităţile evreieşti din România (adică de către Cahale) vor asigura repartiţia părţii proporţionale a fondurilor publice (bu­getul statului, al comunelor), desemnată şcolilor jidăneşti.

Art. 11 - Evreii nu vor fi obligaţi să îndeplinească acte constituind o violare a sabaturilor. Ei nu vor fi izbiţi de nici o incapacitate, dacă refuză să se ducă la tribunale sau să îndeplinească acte legale în ziua sâmbetei.

România declară intenţia ei de-a se abţine să prescrie sau să autorizeze alegeri, fie generale, fie locale, care să aibă loc sâmbăta."

Bineînţeles, alegerile se pot face duminica. Din mo­ment ce toată lumea este obligată să respecte sâmbăta poporu­lui ales, ce rost are să se ţină şi ziua Dumnezeului goimilor?

Să vedeţi acum şi sancţiunile: „Art. 13. - România acceptă ca, în măsura în care stipulaţiile articolelor precedente privesc persoane aparţinând unor minorităţi de rasă, de religie sau de limbă, aceste stipulaţii constituie obligaţii de interes internaţional şi vor fi puse sub garanţia Societăţii Naţiunilor... România acceptă ca orice membru al Consiliului Societăţii Naţiunilor să aibă dreptul de a semnala atenţiei Consiliului orice infracţiune sau orice temeri de infracţiune la vreuna din aceste obligaţii..."158

Ar fi de ajuns ca unul din membrii acestui consiliu să aibă ca secretar un jidănaş pentru ca procesele de infracţiuni şi mai ales cele de intenţii, pentru „orice temeri de infracţiu­ni", să nu mai contenească.

În realitate, prin acest tratat se creează o categorie de cetăţeni cu două naţionalităţi, dintre care una este duşmana celeilalte. Aceşti cetăţeni vor forma un stat în statul românesc, în plus, România nu mai are dreptul să îşi alcătuiască sau să îşi modifice Constituţia fără amestecul jidănimii din străină­tate.

„Art. 1. - România se angajează ca stipulaţiile conţinute în Tratat să fie recunoscute ca legi fundamentale şi ca nici o lege, nici un regulament, nici o acţiune oficială să nu fie în contrazicere sau în opunere cu aceste stipulaţii".159

Iată acum ce zice un autor francez care nu este anti­semit despre pacea Aliaţilor.

„Războiul imens, ce tulbură atât de adânc ordinea lumii, părea că trebuie să fie urmat de o pace, care să arunce pe un pământ consistent fundaţiile unei ordini noi. Or, pacea Aliaţilor, încercând să orânduiască haosul mondial, a avut rezultatul paradoxal de a-i nemulţumi nu numai pe învinşi, ceea ce e normal, dar chiar şi pe învingători, creând între ei diver­genţe de o enormă gravitate.

Cu toată faţada sa somptuoasă şi marile principii ce o inspiră, o asemenea pace nu poate fi un edificiu solid, căci ea repauzează pe fundamentele atât de fragile ale unei Societăţi a Naţiunilor, ce este himerică, zadarnică şi fără temei. Nu mai este aproape nimeni care să nu mărturisească faptul că Soci­etatea Naţiunilor este în stare de faliment; uneori chiar rezultă că pacea nu este decât o clădire ce se clatină.

Cum nu am de gând să pătrund mai departe în critica Tratatului de Pace, îmi este de ajuns să constat nemulţumirea universală pe care el a iscat-o.

Or, mai întâi voci izolate, apoi rumoarea publică au denunţat, în nenumărate rânduri, rolul important pe care l-au jucat în elaborarea acestui tratat detestabil jidanii care se îmbulzeau atât de numeroşi în jurul d-lor Wilson, Lloyd George şi Clemenceau. Jidanii finanţelor şi jidanii revoluţiei sunt acuzaţi că au dictat, de cuviinţă, o pace jidănească."160

LEGEA IUBIRII. Dar, mai presus de toate aceste mişelii, stă lipsa voastră totală de caritate. Această sublimă diademă a moralei creştine, care nu este decât iubirea de Dumnezeu revărsată asupra oamenilor, este absolut necunos­cută pentru evrei. De altfel, ei înşişi o mărturisesc fără încon­jur: „Omul caritabil nu există pentru cei din Iudeea. Nu poate fi vorba de caritate în Israel."161

Într-adevăr, Talmudul predică o ură sălbatică împotri­va creştinilor. Iar hahamii împing cruzimea fanatică până acolo că le poruncesc jidanilor să-i omoare pe creştini, fie chiar pe cei mai buni. „Pe cel mai bun dintre goimi ucide-l."162 (Tob şebegoim harog.) Şi, lucru de necrezut, jidanii talmudişti au mers cu ura lor oarbă până să săvârşească omoruri rituale.

Omoruri rituale. Realitatea acestor crime monstru­oase, pe care voi o neglijaţi cu neruşinare, este demonstrată în mod cum nu se poate mai evident prin cele câteva fapte pe care le raportez în cartea „Spitalul, Talmudul, Coranul, Ca­halul" etc.

Mai ales cazul călugărului franciscan Thomas din Damasc, asasinat în 1840 de o ceată de jidani canibali, pe deplin convingător, căci justiţia siriano-egipteană a obţinut mărturii complete şi amănunţite ale vinovaţilor. În acest pro­ces, un haham, interogat de tribunal, a declarat că sângele creştinilor serveşte pentru îndeplinirea datoriilor religioase, şi anume la facerea azimilor

Dar această rătăcire macabră a fost lămurită pe deplin în 1803 de un rabin convertit.163 El arată că sângele creştin serveşte la: 1. farmece diavoleşti; 2. tăierea împrejur; 3. nunţi; 4. moarte; 5. sărbătoarea din 9 iulie, când se plânge Ierusali­mul; 6. Paşti;7. sărbătoarea de Purim.

Asemenea blestemăţii infernale se reînnoiesc şi astăzi. Aşa, bunăoară, în 1913, la Kiev, un jidan, Beilis, împreună cu mai mulţi complici au comis crima rituală asupra unui băieţaş de 6 ani, Iuscinski, al cărui cadavru a fost găsit străpuns de 47 de înţepături.

Şi cum nici unul dintre voi, redactor „la Viaţa româ­nească", găseşte că n-am insistat îndeajuns asupra omorurilor rituale întâmplate la noi în ţară, îi voi îndeplini acum dorinţa (mai bine mai târziu decât niciodată), arătând în mod precis, prin câteva fapte, ca să zic aşa palpabile, căci ţara românească n-a scăpat teafără şi că a fost şi ea, în mai multe rânduri, teatrul acestor mârşave asasinate jidăneşti.

Pe cel dintâi îl voi împrumuta lui Mihail Kogălniceanu164, pe care jidanii de azi vor să-l facă să treacă drept un înfo­cat filosemit.



Primul caz. „În ziua Paştilor, jidovii din Oniţcani (Moldova) furat-au un copil ca de cinci ani şi l-au pus într-o pivniţă a lor. Acolo strângându-se toţi aceşti jidovi, cum sin­guri au mărturisit pe urmă la Divan, au adus o albie cu apă caldă şi au spălat pe copil; apoi i-au legat cu aţă mădularul şi i-au cusut şi şezutul cu aţă.

Pe urmă l-au pus gol într-o putină şi i-au stors sângele din toate vinele, împungându-l cu sula prin tot trupul, şi i-au scos ochii şi pielea din frunte încă i-au scos-o, cum s-a văzut când l-au adus pe copil, după porunca lui Mihai Vodă, de l-au îngropat la Sfântul Nicolae. Şi în putina în care i-au stors sân­gele au pus puţintică apă; şi dacă au omorât copilul l-au scos şi l-au lepădat pe câmp.

Sângele l-au împărţit, puindu-l în balerce, şi l-au tri­mis la hahamul din Cracau şi la hahamul de Dubăsar, şi o balercă au îngropat-o într-acea pivniţă, zicând că este vişănap.

Eară părinţii copilului, având numai pe acel copil, umblau căutându-l prin târg, din Sâmbăta cea mare ce pierise copilul, pe la toate casele, prepuind să nu fi mas la vreo casă sau să nu-l fi furat vreun turc, să-l ducă la Bender, după obi­ceiul ce-l aveau. Şi viind şi întrebând şi pe unul, şi pe altul din pregiuraşi, şi neaflându-l, îşi pierduse nădejdea de a-l mai găsi.

Eară în lunea Pascilor, viind nişte oameni la târg, aflat-au copilul lepădat pe câmp, aproape de drum, şi luându-l l-au adus la Oniţcani de l-au arătat. Luând şi părinţii lui veste şi văzându-l, au început a plânge pentru moartea lui cea nevi­novată.

Şi îndată vornicul din Oniţcani, tatăl copilului, au dat de veste Lupului Sărdarului carele, fiind aproape, au mers de l-au văzut. Şi îndată toţi au presupus că este fapta jidovilor, şi prinzând pe cei mai de seamă jidovi, cu muierile lor, i-au şi închis, făcând ştire de toată povestea la domnie.

Eară a doua zi, începând Sărdarul a-i bate şi a-i între­ba, mai întâi pe cel care a lepădat trupul copilului la câmp şi pe muierea celui cu casa unde se muncise, precum şi pe ceilalţi pe rând bătându-i, nici unul într-acea una dată n-au vrut să spuie. Eară în al doilea rând, cel ce au lepădat copilul au spus, zicând că această faptă au făcut-o doi din jidovi, în casa Leibei jidovului; eară lui, i-au dat trei ug. ca să-i lepede trupul.

Pe aceşti patru jidovi i-au trimis Sărdarul, din porunca domnească, la Iaşi cu mezil, împreună cu muierile lor. Eară dacă au venit la Iaşi, i-au închis, şi noaptea câte pe unul i-au întrebat Domnul. Trei dintre dânşii au spus nesiliţi; eară Leiba, cel cu casa, tot a tăgăduit.

A doua zi dimineaţa, făcut-au divan şi au chemat pe toţi jidovii din Iaşi, precum şi pe toţi boierii, cu mare, cu mic, şi i-au întrebat aeve. Şi la divan toţi cei trei au spus toată povestea, arătând cum au scurs sângele, arătând şi cuţitele şi sulele cu care împunseseră pe copil, şi isprăvise acea taină a lor, cum ziceau ei, din porunca hahamului de Cracau.

Şi earăşi singuri au spus de ce treabă este sângele, zicând că la naşterea copiilor lor, le ung ochii cu acel sânge, şi mai ung şi pragurile uşilor, şi îl pun în azimele lor, ce fac la sărbătorile Paştilor, şi îl au în chip de sfinţenie acel sânge.

Încă acel Leiba, dacă au văzut că tot tăgăduieşte, au zis Domnul către toţi jidovii: vedeţi şi auziţi ce mărturisesc acei ce au făcut acea faptă; eară jidovii au răspuns: cum au făcut să-şi ia plata..."

Al doilea caz mi-a fost istorisit de un înalt prelat mol­dovean, care a avut chiar ocazia să vadă cadavrul băietanului înjunghiat de jidovi.



Al doilea caz. În ziua de 4 martie 1865, s-a găsit în pădurea pendinte de comuna Racova (judeţul Neamţ), cadavrul unui băieţaş, de vreo 14-l5 ani, îmbrăcat cu surtuc şi cu izmene, dar desculţ, probabil că asasinii nu putuseră să-l mai reîncalţe.

Ceea ce a atras însă atenţia autorităţilor e faptul că, deşi veşmintele nu erau găurite de cuţit, trupul mortului pre­zintă o mulţime de tăieturi, şi mai ales de împunsături.

Astfel, pielea capului era crestată în mai multe locuri şi numai în regiunea spatelui se aflau vreo 25 de împunsături, mai ales în partea stângă, în dreptul inimii. În plus, asemenea împunsături se vedeau în număr mare şi pe piept, pe pântec şi chiar pe şale.

Iată ce scrie, în această privinţă, medicul primar Zigura, în actul medico-legal, încheiat la examinarea cadavrului: „Mai multe împunsături, de mărimi şi direcţii diferite, se observă pe pielea capului..." „La spate se găsesc numeroase împunsături (ca la 25) - cea mai mare parte din ele aflându-se la stânga." „De asemenea se văd mai multe împunsături pe torax, precum şi în regiunea hipochindrică stângă. Regiunile lombare prezintă şi ele câteva tăieturi superficiale... dintre care una pătrunde până în abdomen."165

Pentru ca să încurce şi să zădărnicească cercetările, ucigaşii au avut grijă să dea şi câteva lovituri de topor în cap, sfărâmând craniul, în încheietura mâinii, pe care au dezghiocat-o, precum şi în piciorul stâng.

Dar cine este victima acestui teribil omor? Cercetările poliţiei din Bacău au arătat că băiatul ucis se numeşte Gheorghe Caraiman, fiul lui Vasile Caraiman, din comuna Băneasa (judeţul Covurlui). El era nepotul iconomului Matcaş, direc­torul seminarului din Roman, care-l luase pe lângă el şi-l dăduse la şcoala publică, unde urma în clasa I. El stătea chiar la seminar şi era pus sub îngrijirea unui călugăr, Grigore Ştefănescu, profesor la acel seminar. În ziua de 1 martie însă, acest copil s-a făcut nevăzut; şi trei zile după aceea a fost găsit mort, aruncat într-o pădure. Toate cercetările pentru a-i afla pe criminali rămăseseră zadarnice, când o femeie, preoteasa Catinca, soţia preotului Gheorghe din Trifeşti, a declarat în faţa procurorului166 că „în postul mare, în ce zi anume nu ştie, ducându-se la Roman, a întâlnit la marginea oraşului o căruţă jidovească cu trei cai şi în ea trei jidovi. După căruţă mergeau trei băieţaşi, unul mai mare şi doi mai mici. Aceşti doi din urmă ziceau către tovarăşul lor: Nu te duce, măi, că are se ne deie drumul îndată de vacanţă şi atunci vom merge cu toţii acasă. Dar băiatul cel mare nu i-a ascultat şi s-a suit în căruţă şi s-a dus cu jidovii înainte..."

Pentru a scurta povestirea, aceşti jidani au fost ares­taţi. A urmat un proces, care însă, ca întotdeauna, când e vorba de Israel, a tărăgănat ani de zile şi s-a terminat ca un fuior.

Al treilea caz. In anul 1867, în Călăraşi, o româncă angajată slujnică la jidovul Iancu tinichigiul, după ce îşi alăp­tase copilul şi îl lăsase singur într-o cameră, ca să doarmă, s-a prins la lucrul ce avea de făcut prin curtea evreului. Peste câteva ceasuri, însă, întorcându-se să îl alăpteze din nou, l-a găsit mort şi cu o mulţime de înţepături pe trup... S-au făcut cercetări... Copilul a stat vreo două zile în Biserica Sf. Îm­păraţi şi apoi a fost îngropat. Iar jidanii, din toată afacerea, s-au ales numai cu frica... şi cu sângele unui prunc nevinovat.167

Acest caz e confirmat de un ziar jidănesc, „Înfrăţirea": „Am cercetat cazul de la Călăraşi", zice redactorul acestui ziar. „Bătrânii de acolo îşi amintesc în adevăr de o asemenea chestie.

D-l Leon Maier, preşedintele Comunităţii Israelito-Spaniole din localitate, ne-a pus la dispoziţie o carte de rugă­ciuni din biblioteca sa, un Marhsur de Iom Kipur, care i-a aparţinut altădată lui Sam Mitrany, azi decedat.

Pe o foaie de hârtie, lipită de această carte, se află scrisă de mână o relaţie despre faptul la care face aluzie ziarul Buna-Vestire. L-am rugat pe d-l Mordehai A. Harleva, hahamul comunităţii, să traducă textul lui Mitrany. lată-i conţinutul: La 2 Tevet, anul 5628 (1867), în zilele prinţului Carol, a murit o fetiţă între 9-l0 ani. Mama ei lucra ca servi­toare la un evreu, Iancu Ipcar. Când a murit acesta fetiţă, s-au ridicat românii cu năpaste asupra tuturor evreilor că i-au luat sângele acelei fetiţe şi că de aceea a murit. D-na Bulisa Ligi, o femeie de 84 ani, care a fost martoră oculară la cele întâm­plate, ne spune: ... Corpul copilului decedat a fost depus în biserica Sf. Împăraţi. Un medic, şi anume Popovici, antisemit înfocat, chemat să facă expertiza, a declarat că într-adevăr copilul a murit de înţepături, din care i s-a luat sânge. Doc­torul Abele, evreu-ungur botezat, chemat să se pronunţe, a spus prima dată adevărul, că moartea a provenit din variola hemoragică, dar, apoi, terorizat, el s-a raliat cu părerea cole­gului său Popovici..."168

Al patrulea caz. Un ziar, „Răsboiul"169, publica în 1881 raportul procurorului general, M. Zenidi, către Minis­terul de Interne în privinţa unui caz de luare de sânge de la o fetiţă, angajată ca slujnică la un jidan din Călăraşi.

„Domnule Ministru,

În ziua de 16 septembrie 1881, o copilă, şi anume Safta, în vârstă de 10 ani, fiica unei femei, Măria Mihai, servi­toare, însoţită de un samsar, se prezintă la locuinţa lui Samarian de Maio, evreu tinichigiu, din oraşul Călăraşi, spre a se băga la stăpân. Duda, soţia lui Samarian, o primeşte, dându-i 7 lei pe lună cu însărcinarea să îngrijească de un copil mic. Fata rămâne în serviciu până duminică, 20 septembrie, când, pe la ora 4, ea a dispărut. Puţin după aceea, intră Măria Mihai, plângându-se că i-au îmbolnăvit copila... Ea nu precizează nimic, ci spune în mod evaziv că ea crede că Saftei i s-a luat sânge... Cum a doua zi, luni, se serba de evrei circumcisiunea, Măria ia copila de mână şi se îndreaptă spre poliţie... Se fac două cercetări medicale. Una în seara de 20 septembrie, iar cealaltă a doua zi, de data această cu lupa... Din procesul-verbal încheiat de medicii Degerăţianu, Balli şi Abeles, se con­stată că: 1. Nu este nici o leziune sau înţepătură, ci numai nişte pete vinete; 2. Cauza determinată a acestor pete vinete poate fi: lovirea, ciupirea sau sugerea..."

D-l procuror explică vânătăile astfel: „în tot timpul cât această fată a stat la Samarian, s-a jucat cu copiii lui şi ai vecinilor; iar jocurile constau mai cu seamă în a se gâdila sau în a se ciupi."

Dar în asemenea condiţii şi puii de jidan ar fi trebuit să aibă vânătăi pe corp. Şi-a dat oare silinţa d-l procuror să îi examineze şi pe aceştia înainte de a se pronunţa?

Astăzi, de cele mai multe ori, victimele creştine ale evreilor suferă sângerări, ca şi copila despre care a fost vorba, dar nu sunt ucise.

O asemenea procedare, mai puţin periculoasă pentru jidani, ca aceea ucigătoare, tinde să se generalizeze. Multe servitoare spun în gura mare că evreii, foştii lor stăpâni, le-au luat sânge. Unele dintre ele, mai curajoase, au depus plângeri la Parchet. Aş avea multe de spus în această privinţă, dar nu vreau să vă mai obosesc cu lucruri pe care le cunoaşteţi prea bine din practică.
***
Când vrei să dezbari un animal rău nărăvit de-a mai face murdării, îl bagi cu botul în ele. Tot aşa este şi cu voi. Cine încearcă să vă dezobişnuiască de-a mai săvârşi asemenea pătimaşe şi ucigătoare fărădelegi este obligat să vi le pună sub nas, ca să le priviţi în întregime... doar vă veţi ruşina şi îngrozi, după care veţi zice: „Este păcat de Dumnezeu!"

Dar până acum totul a fost în zadar. În voi a intrat duhul cel rău, atunci când aţi chemat blestemul dumnezeiesc, strigând ca nişte nebuni: „Sângele lui Hristos că cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!"

Pocăiţi-vă deci ca urgia diavolească ce vă stăpâneşte să înceteze. Rugaţi bunătatea divină să vă cureţe de patimi. Nu mai căutaţi să intoxicaţi popoarele prin alcool sau să le faceţi să dispară prin desfrâu; nu le mai jefuiţi şi nu mai încer­caţi să le subjugaţi. Imploraţi Atotputernicia nemărginită să scoată dintre voi un om, un nou prooroc, care să vă deschidă ochii şi să vă lumineze minţile ca să pricepeţi cât de absurde şi cât de copilăreşti sunt prescripţiile Talmudului.

Această lege infamă, ce vă leagănă cu speranţa trufaşă a poporului ales, vă făgăduieşte bogăţiile pământului şi suve­ranitatea asupra întregii omeniri, tocmai vouă, care în realitate sunteţi un popor bătut de Dumnezeu.

Acum că mizericordia infinită v-a dat pământul Pales­tinei şi a făcut să înceteze anomalia unui popor fără ţară, care ca jidovul rătăcitor din poveste era blestemat să nu moară în veci, ci să servească ca bici diavolesc, pentru ispăşirea păcatelor celor multe neamuri omeneşti, vă veţi putea constitui un stat jidovesc de sine stătător. A sosit momentul să în­cetaţi cu infamiile Cahalului. Nu mai căutaţi să orbiţi lumea prin francmasonerie, prin liberalism, socialism, bolşevism, precum şi prin doctrinele mârşave ale ateismului şi ale mate­rialismului. Nu mai chinuiţi omenirea întreţinând discordia şi provocând revoluţii şi războaie. Lăsaţi lumea în pace, şi bine­facerile păcii se vor revărsa şi asupra voastră.

Dar, mai presus de toate, cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune, ca să nu mai per­secutaţi creştinismul şi chiar să vă reîntoarceţi la doctrina su­blimă a lui Hristos, pe care, în starea actuală de turpitudine morală în care putreziţi, nu o puteţi pricepe.




  1. Yüklə 0,91 Mb.

    Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin