Consiliul local al municipiului bistri ţ a compartiment pregătire documente proces-verbal


PT 32 şi PT 36 au fost trecute pe anexa nr.3



Yüklə 0,64 Mb.
səhifə8/8
tarix07.01.2019
ölçüsü0,64 Mb.
#91311
1   2   3   4   5   6   7   8

PT 32 şi PT 36 au fost trecute pe anexa nr.3.

Domnul preşedinte de şedinţă – mai fac eu propunerea de introducere pe anexa 2 a PT 6.

Doamna consilier Calo Viorica – la PT 22 şi PT 32 am făcut propunerea să fie primării de cartier. Şi aţi supus la vot numai PT 22 care nu s-a aprobat.

Domnul preşedinte de şedinţă – pentru PT 32 este deja aprobată destinaţia în anexa nr.3. Deci nu îl mai supunem la vot pe anexa nr.2 care sunt pentru licitaţie. Suplimentar faţă de ceea ce aveţi dumneavoastră în anexa nr.2, supun atenţiei consiliului local introducerea PT 6 în suprafaţă de 219,7 mp,pe Aleea Ineu, pe care printr-o hotărâre de consiliu adoptată în urmă cu 3 ani de zile, a primit destinaţia de „Birouri pentru sindicatul salariaţilor din Primăria municipiului Bistriţa”. În acest timp de 3 ani de zile nu au făcut nimic, nu l-au amenajat şi nici nu au solicitat bani în acest sens. Propun să-l introducem pe anexa nr.2 pentru a fi concesionat prin licitaţie publică. Vă rog să faceţi propuneri pentru stabilirea destinaţiei.

Domnişoara consilier Seica Marioara – acest PT având o suprafaţă aşa de mare, propun să aibă două destinaţii, respectiv jumătate să aibă „grădiniţă” şi cealaltă jumătate pentru „club de dans pentru copii”.

Domnul preşedinte de şedinţă – completez propunerea domnişoarei Seica, respectiv „activităţi sportive şi de recreere”.

Domnul consilier Bolog Dascal Licinius Gabriel – din discuţiile de la comisia de ieri, am înţeles că mai există o cerere depusă mai târziu, pentru bazine de tratament. Îl rog pe domnul Marina să specifice exact destinaţia şi dacă este posibilă realizarea acestuia acolo.

Domnul Marina Vasile – există două solicitări de la aceeaşi societate, una pentru” amenajarea unui bazin de înot acoperit” şi una pentru „amenajarea unui bazin cu apă sărată, cabinete pentru tratamente medicale şi terapeutice”. Părerea mea este că propunerea domnului preşedinte de şedinţă este cea mai buna, este la modul general: „activităţi sportive şi de recreere”.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones – propun destinaţia de „locuinţe sociale şi grădiniţă”. Avem o problemă cu Centrul Istoric care trebuie reabilitat. Şi trecerea pe anexa 3.

Domnul viceprimar Turc Ioan – acest punct termic este foarte aproape de blocul de locuinţe şi nu poate fi supraetajat, astfel că nu se pretează pentru a fi amenajat ca locuinţe sociale. În ce priveşte locuinţele sociale, avem o politică în această materie: localitatea componentă Viişoara şi str.Subcetate.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones – domnul viceprimar Turc are dreptate, dar soluţia cu punctele termice era o soluţie rapidă faţă de cea impusă prin politica noastră de locuinţe sociale, care presupune licitaţii şi ridicarea unor construcţii noi. Dacă persoanele din Centrul Istoric erau mutate în diverse puncte termice din oraş amenajate ca locuinţe sociale, problema era rezolvată în majoritate.

Doamna consilier Calo Viorica – propun ca acest punct termic să aibă destinaţia de „casă de oaspeţi pentru primărie”.

Domnul consilier Avram George – propune destinaţia de „amenajare sediu asociaţii şi birouri”.

Preşedintele de şedinţă supune la vot introducerea pe anexa nr.2 a PT 6 Aleea Ineu cu destinaţia de „grădiniţe şi club de dans”. Se obţin 6 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 9 abţineri.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 6 35.29 28.57

Nu 2 11.76 9.52

Abţinere 9 52.95 42.86

Au votat 17 100.00 80.95

Nu au votat 1 4.76



Abs. 2 13.29

Total 20 100.00

Observaţie:

Illyes Isvan Abs. -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moisil Filip Da -

Purcel Viorel Da -

Seica Marioara Da -

Moldovan Vasile Adrian Nu -

Rusu Andrei Nu -

Avram George Abţ. -

Belei Mihail Abţ. -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Abţ. -

Calo Viorica Abţ. -

Gonczi Roza Irenke Abţ. -

Molnar Laurentiu Danut Abţ. -

Pugna Alexandru Abţ. -

Rus Constantin Abţ. -

Somesan Corina Livia Abţ. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Preşedintele de şedinţă supune la vot introducerea pe anexa nr.2 a PT 6 Aleea Ineu cu destinaţia de „activităţi sportive de recreere şi de agrement”. Se aprobă cu 12 voturi „pentru” şi 5 abţineri.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 12 70.59 57.14

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 5 29.41 23.81

Au votat 17 100.00 80.95

Nu au votat 1 4.76



Abs. 2 13.29

Total 20 100.00

Observaţie:

Illyes Isvan Abs. -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moisil Filip Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Molnar Laurentiu Danut Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rusu Andrei Da -

Seica Marioara Da -

Somesan Corina Livia Da -

Avram George Abţ. -

Belei Mihail Abţ. -

Calo Viorica Abţ. -

Gonczi Roza Irenke Abţ. -

Rus Constantin Abţ. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Preşedintele de şedinţă supune la vot modificarea art.1 din proiectul de hotărâre, care va avea următorul conţinut: „Se aprobă destinaţiile pentru spaţiile situate în punctele termice din municipiul Bistriţa, aflate în administrarea Serviciului public municipal ”Direcţia Administrare Fond Imobiliar” prevăzute în anexa nr.1 şi anexa nr.2”. Se aprobă în unanimitate, respectiv cu 14 voturi „pentru”.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 14 100.00 66.66

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 14 100.00 66.66

Nu au votat 3 14.29



Abs. 3 18.05

Total 20 100.00

Observaţie:

Illyes Isvan Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Somesan Corina Livia Abs. -

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moisil Filip Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Molnar Laurentiu Danut Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Curteanu Eugen Dicones Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Art.3.


Domnul consilier Pugna Alexandru – Palatul Copiilor în solicitarea făcută au cerut concesionarea punctului termic fără redevenţă, pentru că altfel nu vor primi fondurile necesare amenajării acestuia. Propunerea mea este ca PT 22 şi PT 24 să fie atribuite fără redevenţă.

Doamna secretar Gaftone Floare – la Liceul Sportiv nu putem vorbi de concesiune, pentru că au acelaşi regim ca oricare şcoală. Rămâne proprietatea publică a oraşului şi în administrarea liceului. Nici o şcoală nu plăteşte chirie.

Preşedintele de şedinţă supune la vot introducerea unui nou aliniat la art.2 cu următorul conţinut: ”Se aprobă concesionarea directă a spaţiilor situate în punctele termice din municipiul Bistriţa, proprietatea publică a municipiului Bistriţa, prevăzute în anexa nr.2, cu excepţia punctelor termice nr. 3, 7, 15, 24 si 32, care rămân în proprietatea publică a municipiului Bistriţa şi în administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa”. Se aprobă

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 16 100.00 76.19

Nu 0 0.00 0.00

Abþinere 0 0.00 0.00

Au votat 16 100.00 76.19

Nu au votat 0 0.00



Abs. 4 22.81

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moisil Filip Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Molnar Laurentiu Danut Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Curteanu Eugen Dicones Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Art.4


Doamna consilier Calo Viorica – propun ca la caietul de sarcini să se introducă un punct în care să se prevadă ca în fiecare punct termic să se cedeze o suprafaţă mică în eventualitatea în care la un moment dat se va trece din nou la sistemul de încălzire centralizat.

Domnul preşedinte de şedinţă – noi ama probat diverse destinaţii pentru aceste puncte termice, în care cei care le concesionează vor face investiţii şi nu se poate ca acum să le impunem să lase liber un spaţiu de 2/2 metri.

Domnul consilier Illyes Istvan – este posibil ca peste 20 de ani Bistriţa să treacă din nou la încălzire centralizată şi o persoană care doreşte încălzire centrală semnează un contract că va pune la dispoziţie la momentul respectiv această suprafaţă. Dar nu putem prevedea acest lucru în Caietul de sarcini acum ceva ce se v-a putea întâmpla peste 20 de ani.

Domnul preşedinte de şedinţă – doamna Calo ar trebui să vă retrageţi propunerea pentru că nu are o bază tehnică. Eu înţeleg ideea, dar nu putem impune într-un caiet de sarcini această condiţie.

Doamna secretar Gaftone Floare – s-ar putea ca pe viitor să avem şansa de a accesa un program de cofinanţare dacă Bistriţa va fi un oraş pilot, şi peste 5 sau 10 ani să revenim la sistemul centralizat de încălzire.

Domnul consilier Molnar Laurentiu Danut – la art.8 propun introducerea unui nou alin.3 cu următorul cuprins: „Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin.1 se sancţionează cu rezilierea de plin drept a contractului de concesiune fără punere în întârziere, intervenţia instanţei de judecată, notificare sau procedură prealabilă”.

Preşedintele de şedinţă supune la vot propunerea domnului consilier Molnar care se aprobă în unanimitate, respectiv cu 16 voturi „pentru”.

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 16 94.12 76.19

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 1 5.88 4.76

Au votat 17 100.00 80.95

Nu au votat 0 0.00



Abs. 3 18.05

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moisil Filip Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Molnar Laurentiu Danut Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Abţ. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre în ansamblu şi se adoptă cu 17 voturi „pentru”.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 17 100.00 80.95

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 17 100.00 80.95

Nu au votat 0 0.00



Abs. 3 18.05

Total 21 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moisil Filip Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Molnar Laurentiu Danut Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Se trece la punctul 19 – Proiect de hotărâre privind stabilirea chiriei pentru spaţiile închiriate şi terenurile închiriate sau concesionate situate în municipiul Bistriţa.

Proiectul de hotărâre cuprinde 5 articole şi se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones, secretarul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, protecţie socială şi apărarea drepturilor omului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil cu următoarea propunere de modificare: Alineatul 3 al articolului 1 va avea următorul cuprins: „(3) - Chiria/redevenţa stabilită în lei, va fi indexată anual cu indicele de actualizare la inflaţie, publicat de Comisia naţională de statistică în Buletinul statistic de preţuri si va fi renegociata la fiecare 5 ani.”

Domnul consilier Bolog Dascal Licinius Gabriel, secretarul Comisiei pentru comerţ şi servicii publice, administrarea domeniului public şi privat al municipiului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Purcel Viorel, membru al Comisiei pentru buget, finanţe – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Preşedintele de şedinţă supune la vot propunerea comisiei juridice, respectiv modificarea alin.3 al art.1 care va avea următorul cuprins: „Chiria/redevenţa stabilită în lei, va fi indexată anual cu indicele de actualizare la inflaţie, publicat de Comisia naţională de statistică în Buletinul statistic de preţuri si va fi renegociata la fiecare 5 ani.” Se aprobă cu 15 voturi „pentru”.

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 15 100.00 71.43

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre cu modificarea aprobată şi se adoptă cu 15 voturi „pentru”.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 15 100.00 71.43

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -
Se trece la punctul 20 - Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.177/27.09.2007 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale sau de necesitate pentru anul 2008

Proiectul de hotărâre cuprinde 4 articole şi se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Bolog Dascal Licinius Gabriel, secretarul Comisiei pentru comerţ şi servicii publice, administrarea domeniului public şi privat al municipiului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil cu următoarea propunere de modificare: Se modifică art.1 alin.1 şi va avea următorul conţinut:

„1. După subcriteriul 9 la criteriul nr.1 „Categoria din care face parte solicitantul, conform art.43 din Legea nr.114/1996” din anexă, se introduce subcriteriul 10 care va avea următorul conţinut: „10. - persoane sau familii îndepărtate de pe teritoriul altor state sau repatriate voluntar; se acordă pentru familie……10 p“.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones, secretarul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, protecţie socială şi apărarea drepturilor omului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil cu următoarea propunere de modificare: Punctul 1 al art.1 va avea următorul cuprins: „1. După subcriteriul 9 la criteriul nr.1 „Categoria din care face parte solicitantul, conform art. 43 din Legea nr.114/1996” din anexă, se introduce subcriteriul 10 care va avea următorul conţinut: „10. - persoane sau familii repatriate voluntar de pe teritoriul altor state; se acordă pentru familie……30p“.

Preşedintele de şedinţă supune la vot propunerea comisiei de comerţ, respectiv modificarea art.1 alin.1 care va avea următorul conţinut: „1. După subcriteriul 9 la criteriul nr.1 „Categoria din care face parte solicitantul, conform art.43 din Legea nr.114/1996” din anexă, se introduce subcriteriul 10 care va avea următorul conţinut: „10. - persoane sau familii îndepărtate de pe teritoriul altor state sau repatriate voluntar; se acordă pentru familie……10 p“. Se aprobă cu 15 voturi „pentru”.

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 15 100.00 71.43

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre în ansamblu şi se adoptă cu 15 voturi „pentru”.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 15 100.00 71.43

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -
Se trece la punctul 21 – Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.106/31.05.2007 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru amenajarea unui patinoar artificial demontabil în municipiul Bistriţa, în faţa Sălii Polivalente.

Proiectul de hotărâre cuprinde 4 articole şi se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones, secretarul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, protecţie socială şi apărarea drepturilor omului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul preşedinte de şedinţă – doamna secretar, la ce se referă Art. 9 lit. ”d” din anexa nr. 1 la Hotărârea nr.106/31.05.2007 pe care îl abrogăm?

Doamna secretar Gaftone Floare – se referă la faptul că funcţionarii publici beneficiază de gratuite la acest patinoar, lucru scris în toată presa în ultimul timp. Şi îl întrebam pe domnul primar dacă nu ar fi potrivit să înlocuim funcţionarii publici cu elevii din grupurile ECO din cadrul liceelor. Sunt elevii care fac de multe ori curăţenie în parcul municipal. Nu sunt mulţi şi sunt clar individualizaţi.

Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată de iniţiator şi se adoptă cu 14 voturi „pentru” şi o abţinere.

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 14 93.33 66.67

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 1 6.67 4.76

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Abţ. -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -
Se trece la punctul 22 – Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului de cumpărare a unor locuinţe situate în municipiul Bistriţa şi stabilirea destinaţiei de locuinţă socială.

Proiectul de hotărâre cuprinde 5 articole.

Preşedintele de şedinţă solicită avizele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones, secretarul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, protecţie socială şi apărarea drepturilor omului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Bolog Dascal Licinius Gabriel, secretarul Comisiei pentru comerţ şi servicii publice, administrarea domeniului public şi privat al municipiului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Rusu Andrei, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată şi se adoptă cu 15 voturi „pentru”.

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 15 100.00 71.43

Nu 0 0.00 0.00

Abţinere 0 0.00 0.00

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Somesan Corina Livia Da -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -
Se trece la punctul 23 – Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr.3/26.01.2004 a Consiliului local a municipiului Bistriţa privind aprobarea vânzării unui teren în suprafaţă de 19.403 mp, situat în municipiul Bistriţa, str. Drumul Cetăţii nr. 20, către S.C. ROSEYARNS S.R.L., în vederea realizării unor obiective cu caracter economic şi social aferente investiţiei

FABRICA DE TEXTILE”.

Proiectul de hotărâre cuprinde 6 articole şi se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită avizele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Curteanu Eugen Dicones, secretarul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, protecţie socială şi apărarea drepturilor omului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Bolog Dascal Licinius Gabriel, preşedintele Comisiei pentru urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Purcel Viorel, membru al Comisiei pentru buget, finanţe – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Illyes Istvan – din câte ştiu eu, acest teren pentru scopul pentru care s-a cerut, a fost vândut în urmă cu 3 ani şi construcţia nu s-a efectuat din cvarimotive. Şi acum îi prelungim cu 2 ani. Propunerea mea este ca acest teren să poată fi folosit numai în scopul în care a fost cumpărat. Dacă nu se va realiza construcţia, primăria are drept de răscumpărare, la preţul iniţial de cumpărare şi indexat. Şi un alt aliniat: Se interzice înstrăinarea oricărei suprafeţe de teren pentru alte scopuri decât pentru care a fost dat.

Doamna secretar Gaftone Floare – pentru că avem un certificat de urbanism ROSEYARNS prin doamna Belei Paula, o să-l rugăm pe domnul consilier Belei să nu voteze pentru că se află într-o stare de incompatibilitate conform legii.

Domnul consilier Belei Mihail – nu mă aflu în stare de incompatibilitate, soţia mea este doar un angajat la firma ROSEYARNS.

Preşedintele de şedinţă supune la vot propunerea domnului consilier Illyes Istvan de introducere a unui nou articol după art.2, cu următoarea formulare: „Terenul va fi utilizat numai în scopul pentru care a fost destinat, dacă în termen de 2 ani de zile nu se edifică construcţiile autorizate, consiliul local are dreptul de răscumpărare la preţul de vânzare plus indexare şi se interzice înstrăinarea totală sau parţială a terenului”. Se obţin 7 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 7 abţineri. Propunerea nu se aprobă.

Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 7 46.66 33.34

Nu 1 6.67 4.76

Abţinere 7 46.67 33.33

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 2 100.00

Observaţie:

Belei Mihail Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Illyes Isvan Da -

Rus Constantin Da -

Rusu Andrei Da -

Moldovan Vasile Adrian Nu -

Avram George Abţ. -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Abţ. -

Calo Viorica Abţ. -

Iosivas Doina Ileana Abţ. -

Pugna Alexandru Abţ. -

Purcel Viorel Abţ. -

Somesan Corina Livia Abţ. -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Preşedintele de şedinţă supune la vot proiectul de hotărâre în forma propusă de iniţiator şi se adoptă cu 13 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.



Rezultat Vot: Vot% tot.%

Da 13 86.66 61.91

Nu 1 6.67 4.76

Abţinere 1 6.67 4.76

Au votat 15 100.00 71.43

Nu au votat 0 0.00



Abs. 5 28.00

Total 20 100.00

Observaţie:

Avram George Da -

Belei Mihail Da -

Bolog Dascal Licinius Gabriel Da -

Calo Viorica Da -

Cozman Rodica Da -

Curteanu Eugen Dicones Da -

Gonczi Roza Irenke Da -

Iosivas Doina Ileana Da -

Moldovan Vasile Adrian Da -

Pugna Alexandru Da -

Purcel Viorel Da -

Rus Constantin Da -

Somesan Corina Livia Da -

Illyes Isvan Nu -

Rusu Andrei Abţ. -

Moisil Filip Abs. -

Molnar Laurentiu Danut Abs. -

Seica Marioara Abs. -

Tabara Camelia Abs. -

Tarmure Gavril Abs. -

Nefiind alte probleme de ridicat, preşedintele de şedinţă, domnul consilier Rusu Andrei declară închise lucrările şedinţei ordinare ale Consiliului local al municipiului Bistriţa.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,
RUSU ANDREI GAFTONE FLOARE
REFERENT SPECIALITATE,

SUCIU ANCA

SA/ex.1





Yüklə 0,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin