Cuprins 1 politică guvernare 6



Yüklə 263,76 Kb.
səhifə2/14
tarix02.12.2017
ölçüsü263,76 Kb.
#33628
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   14

POLITICĂ - GUVERNARE

Femeile deţin cele mai multe posturi de conducere în ministere. Care sunt ministerele "feminine" din România

Mediafax, 11 noiembrie 2011


Femeile deţin peste jumătate dintre posturile de decizie din administraţia publică centrală şi cele mai multe posturi de conducere în ministere, acestea fiind mai multe în ministere, decât în unitățile de la nivel local, instituţiile din subordine şi alte organe de specialitate, potrivit unui studiu

Un studiu realizat de Ministerul Muncii la cererea Comisiei Europene arată că primele trei ministere "feminine", cu peste 50 la sută femei în posturi de decizie, sunt Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) - 73,91 la sută, Ministerul Finanţelor Publice - 71,14 la sută, Ministerul Justiţiei - 70,97 la sută, se arată într-un comunicat al MMFPS.

Primele trei ministere "masculine", cu peste 50 la sută bărbaţi în posturi de decizie, sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - 64,71 la sută, Secretariatul General al Guvernului - 62,50 la sută, Ministerul Afacerilor Externe - 59,62 la sută.

Colectarea datelor nu a avut în vedere posturile de ministru, secretar de stat, preşedinţi cu rang de secretar de stat şi consilieri personali.

Din 2003, Comisia Europeana a dezvoltat o bază de date on-line, care cuprinde situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în domeniile politic, administraţie publică, judiciar, afaceri, finanţe, parteneri sociali şi ong-uri.

Direcţia Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi din Ministerul Muncii a realizat studiul, la cererea Comisiei Europene, pentru a actualiza secţiunea administraţie publică din baza de date, care se referă la "echilibrul de gen" între funcţionarii publici de conducere, de la nivelul fiecărei instituţii Europene şi din fiecare Stat membru al Uniunii.



http://www.mediafax.ro/social/femeile-detin-cele-mai-multe-posturi-de-conducere-in-ministere-care-sunt-ministerele-feminine-din-romania-8963207

BUGET 2012: Guvernul taie bugetul Educaţiei, Culturii, Justiţiei, dar urcă alocările la Preşedinţie şi servicii

Mediafax, 11 noiembrie 2011


Guvernul va tăia pentru anul viitor din alocările bugetare pentru jumătate dintre ministere, inclusiv la Educaţie, Cultură, Agricultură şi Justiţie, dar şi pentru Parlament, comparativ cu fondurile din acest an, majorând însă bugetele Administraţiei Prezidenţiale şi serviciilor de informaţii.

Proiectul de buget pentru anul viitor, obţinut de MEDIAFAX, prevede în forma actuală majorări de bugete la:

  • Administraţia Prezidenţială (de la 28,8 milioane lei execuţie preliminată în acest an la 29,6 milioane lei anul viitor)

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (de la 60,9 milioane lei la 62,7 milioane lei)

  • Curtea Constituţională (de la 12,4 milioane lei la 13,9 milioane lei)

  • Ministerul Afacerilor Externe (de la 540,6 milioane lei la 646,2 milioane lei)

  • Ministerul Finanţelor (de la 2,8 miliarde lei la 3 miliarde lei)

  • Ministerul Apărării Naţionale (de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei)

  • Ministerul Mediului (de la 2,2 miliarde lei la 2,9 miliarde lei)

  • Ministerul Transporturilor (de la 14,2 miliarde lei la 14,7 miliarde lei)

  • Ministerul Sănătăţii (de la 4,8 miliarde lei la 5,4 miliarde lei)

  • Ministerul Comunicaţiilor (de la 214,9 milioane lei la 266,4 milioane lei)

  • Ministerul Public (de la 572,8 milioane lei la 597,3 milioane lei)

  • Agenţia Naţională de Integritate (de la 13,7 milioane lei la 42,9 milioane lei)

  • Ministerul Economiei (de la 1,6 miliarde lei la 1,67 miliarde lei)

  • Consiliul Superior al Magistraturii (de la 71,7 milioane lei la 79,1 milioane lei)

Majorări ale alocărilor bugetare vor fi efectuate şi pentru:

  • Serviciul Român de Informaţii (de la 971,4 milioane lei la 986,9 milioane lei)

  • Serviciul de Informaţii Externe (de la 187,5 milioane lei la 193,9 milioane lei)

  • Serviciul de Protecţie şi Pază (de la 129 milioane lei la 132,3 milioane lei)

În schimb, documentul indică reduceri de bugete la:

  • Senat (de la 90,7 milioane lei la 85,3 milioane lei)

  • Camera Deputaţilor (de la 210 milioane lei la 209,7 milioane lei)

  • Academia Română (de la 396,4 milioane lei la 354,2 milioane lei)

  • Secretariatul General al Guvernului (de la 964,8 milioane lei la 712,3 milioane lei)

  • Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (de la 3,4 miliarde lei la 3,1 miliarde lei)

  • Ministerul Justiţiei (de la 2,2 miliarde lei la 2,1 miliarde lei)

  • Ministerul Administraţiei şi Internelor (de la 9,5 miliarde lei la 7,8 miliarde lei)

  • Ministerul Muncii (de la 33,2 miliarde lei la 31,9 miliarde lei)

  • Ministerul Agriculturii (de la 15,9 miliarde lei la 14,9 miliarde lei)

  • Ministerul Educaţiei (de la 8,9 miliarde lei la 8,7 miliarde lei)

  • Ministerul Culturii (de la 795,8 milioane lei la 600 milioane lei)

  • Autoritatea Electorală Permanentă (de la 21,4 milioane lei la 15,3 milioane lei)

  • Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (de la 45,5 milioane lei la 20,7 milioane lei)

http://www.mediafax.ro/social/exclusiv-buget-2012-guvernul-taie-bugetul-educatiei-culturii-justitiei-dar-urca-alocarile-la-presedintie-si-servicii-8964376

Guvernul taie cupoanele sociale pentru preşcolari şi limitează reduceri şi gratuităţi la transport

Mediafax, 11 noiembrie 2011


Guvernul nu va acorda anul viitor cupoanele sociale abia introduse cu noua lege a educaţiei, destinate familiilor cu venituri reduse care au copii preşcolari, va sista indemnizaţiile pentru revoluţionari şi va limita reducerile de tarife şi gratuităţile la transport, relevă un document guvernamental.

Măsurile vor fi incluse în politica Guvernului în domeniul asistenţei sociale, cu obiectivul de redimensionare a măsurilor de protecţie socială pentru familiile cu nevoi speciale şi dinamizarea măsurilor active de "solidaritate familială".

Conform documentului , măsurile avute în vedere de Executiv sunt:


  • neacordarea cupoanelor sociale pentru sprijinirea educaţiei timpurii

  • neacordarea indemnizaţiilor prevăzute de lege pentru luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite în Revoluţia din decembrie 1989

  • reduceri de tarife sau gratuităţi numai în limita a trei călătorii dus-întors sau şase călătorii simple la facilităţile de transport, fără să fie precizat despre ce tip de transport este vorba

Conform legislaţiei actuale, pensionarii beneficiază de reduceri la achiziţionarea de tichete pentru transortul feroviar în limita a trei călătorii dus-întors în fiecare an, în timp ce pensionarii care au lucrat la CFR au dreptul la 12 călătorii dus-întors. Membrii de familie ai salariaţilor CFR beneficiază la rândul lor anual de 12 călătorii gratuite pe calea ferată dus-întors, iar cei ai pensionarilor, de 6 călătorii gratuite pe calea ferată, dus-întors, anual.

http://www.mediafax.ro/social/guvernul-taie-cupoanele-sociale-pentru-prescolari-si-limiteaza-reduceri-si-gratuitati-la-transport-8965153


Yüklə 263,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin