Era libertatii statul national-legionar


Directia Generala a Sigurantei si a Politiei



Yüklə 1,89 Mb.
səhifə36/39
tarix03.01.2019
ölçüsü1,89 Mb.
#89857
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   39
7. Directia Generala a Sigurantei si a Politiei

Directia Generala a Sigurantei si a Politiei avea în subordine toate politiile din tara, în afara de Prefectura Politiei Capitalei, care era autonoma, având legatura directa cu Ministerul de Interne. În guvernul de tranzitie a fost numit de Antonescu Colonelul Petre Camenita la Directia Sigurantei, dar aflându-se despre el ca participase, pe când era Prefect de Arges, la asasinarea legionarilor, la protestele noastre, a fost înlocuit cu Alexandru Ghica.

Referintele Generalului Antonescu despre Alexandru Ghica erau bune. Ghica locuia în acelasi bloc cu Alexandru Rioseanu, pe Calea Dorobantilor. Erau vecini si buni prieteni, cunoscându-se de mai multi ani. În cursul verii anului 1940, Rioseanu îl tinea la curent pe Ghica privitor la arestarea si internarea Generalului si la demersurile ce se faceau pentru eliberarea lui. Dar, în afara de recomandarea lui Rioseanu, Generalul nu putea uita ca, în noaptea. de 5-6 Septembrie, numai datorita alarmei lui Ghica a putut sa zadarniceasca planul Regelui Carol de a-l aresta si schimba cursul evenimentelor. Numirea lui Ghica la Siguranta avea pentru Generalul Antonescu semnificatia unei recunostinte personale, în afara de faptul ca dadea satisfactie si unei legitime cereri a Miscarii.

Numirea lui Ghica a fost fericit aleasa si din punct de vedere al calitatilor personale ale acestuia. O mare forta de caracter, dublata de o temeinica pregatire intelectuala si profesionala, ca jurist si avocat. Sub conducerea lui Ghica, Directia Generala a Sigurantei a devenit o institutie solida a noului regim.

Alexandru Ghica si-a ales personalul cu mare grija. N-a facut nici o numire de Chestori, Sefi de Politie, Comisari, fara a se consulta cu organizatiile legionare respective, având încredere în judecata si aprecierea sefilor locali. În marea majoritate a cazurilor s-a înconjurat de colaboratori competenti si, daca s-au ivit si câteva exceptii, aceasta se datoreaza grabei cu care s-au facut aceste numiri. Nu trebuie uitat faptul ca stimulentul de a înlocui cât mai repede cadrele vechi ale politiei venea direct de la Antonescu, care, în primele luni ale guvernarii, traia sub obsesia unei posibile contra-lovituri organizate de elementele carliste ramase în Stat.

Când numirile facute de Ghica nu corespundeau postului ocupat, sefi de politie sau comisari, Alexandru Ghica n-a ezitat sa ia masuri de revocare a elementelor care si-au depasit atributiile lor legale, chiar daca erau legionari si chiar daca erau fruntasi ai organizatiilor din acele judete. Citim în ziarul Buna Vestire din 9 Noiembrie 1940 urmatorul comunicat al Directiei Generale a Politiei:

Alexandru Ghica a aplicat sanctiunea destituirii din functie a urmatorilor:



Stanescu Bucur, delegat-sef la Politiei orasului Turnu-Magurele;

Marinescu Nicolae si Stanoiu Dumitru, sefi-delegati ai comisariatelor de politie din Rosiorii-de-Vede si Alexandria, pentru faptul de a fi luat si tolerat masuri abuzive, care au dus la discreditarea Statului Legionar”.

Aceste abuzuri au fost niste batai aplicate în public unor adversari politici, care, sub regimul anterior, s-au distins si ei prin abuzurile ce le-au savârsit contra legionarilor, insultându-i si lovindu-i.

Antonescu a exploatat cu mare tam-tam „abuzurile” legionare din Teleorman, dar n-a binevoit sa adauge ca Alecu Ghica, îndata ce-a aflat de aceste ilegalitati, a destituit fulminant toata seria de sefi de politie din judet, recrutati dintre legionari. Tot Alecu Ghica, în Ianuarie 1941, l-a destituit pe chestorul politiei din Braila, Mazilu, pentru ca a scos la curatatul zapezii pe strazi niste evrei batrâni. În cazul precedent ca si în cazul de la Braila, Ghica a procedat poate prea drastic, în raport cu culpa savârsita de cei destituiti, având în vedere ca erau elemente de elita ale Legiunii. Dar Ghica era un functionar constiincios, care vroia sa-l serveasca cu devotament pe Conducatorul Statului si principiile Statului national-legionar.

Cu exceptia unor întâmplari mai grave, de care vom vorbi în alta parte, politiile din tara, sub conducerea lui Alecu Ghica, au functionat normal si eficace. Evident, „plângerile” si „pârile” curgeau la presedintie din toate partile, pentru a discredita administratia legionara, simtind dusmanii unde e punctul slab al regimului, cum spunea într-un Consiliu de Ministri Generalul Petrovicescu:

De vorbe, de aversiuni si de dusmanie nu vom scapa chiar daca vom fi mieii cei mai blânzi”.



Relatiile dintre Rioseanu si Alecu Ghica n-au ramas aceleasi. Din relatiile de prietenie, s-au transformat în relatii de aversiune si mai târziu de dusmanie declarata. Ele reflectau înrautatirea raporturilor dintre Generalul Antonescu si Miscare. Rioseanu, un devotat al Generalului, urmând linia acestuia, cauta sa-i procure acestuia cât mai multe dovezi de „dezordinile” din tara, în timp ce Alexandru Ghica, un om de o mare corectitudine sufleteasca, refuza sa devina unealta dezagregrarii regimului, cum cauta sa-l capteze la început Rioseanu, pe baza prieteniei lor. Vazând ca nu-l poate atrage în conspiratia antonesciana, Rioseanu a început sa-l atace pentru a obtine înlocuirea lui. E caracteristica în aceasta privinta interventia lui Rioseanu în sedinta Consiliului de Ministri din 29 Noiembrie, în care s-a tratat chestiunea ordinii publice dupa întâmplarile de la Jilava:

Ati spus, Domnule General, ca suntem raspunzatori de ceea ce se întâmpla.



Ca sa fiu responsabil eu, ca Ministru al Politiei, trebuie ca atât la Siguranta cât si la Politie, sa am oamenii mei.

Eu nu sunt sigur nici de D-l Mironovici si nici de D-l Ghica.

Pentru actele Dumnealor eu nu pot sa raspund”.

Am explicat în capitolul anterior de ce nici Ghica si nici Prefectul Capitalei nu se supuneau lui Rioseanu, cum ar fi cerut ordinea ierarhica normala. Pentru ca nici Rioseanu nu se supunea Ministrului de Interne Petrovicescu, ignorând autoritatea acestuia si tratând toate chestiunile direct cu Conducatorul Statului.

8. Prefectura Politiei Capitalei

În contrast cu Directia Generala a Sigurantei Statului si a Politiilor, unde a domnit linistea si ordinea, Prefectura de Politie a tinut guvernul într-o permanenta încordare din cauza iesirilor necugetate si nepermise ale unora dintre noii functionari. Putem atribui vinovatia principala a dezordinilor de la Prefectura Cololelului Zavoianu, asa cum a facut Antonescu, în procesul ce i l-a intentat si care s-a încheiat cu condamnarea lui la moarte?

Acuzatia nu este dreapta, pentru ca trebuie sa tineam seama de împrejurarile extraordinar de grele în care si-a exercitat functia de Prefect al Politiei. Colonelul Zavoianu a avut cea mai ingrata sarcina dintre functionarii noului Stat. Înainte de a pronunta o judecata asupra gestiunii lui, trebuie sa ne aducem aminte de momentul dramatic când a luat în primire Prefectura de Politie si problemele ce trebuiau sa se rezolve în cel mai scurt timp posibil.

Ce însarcinari primise Colonelul Zavoianu de la Conducatorul Statului si cum le-a îndeplinit?

l. Înlocuirea grabnica a vechilor cadre ale Prefecturii de Politie, o primenire de sus pana în jos, deoarece, cu rare exceptii, nu se putea avea încredere în comisarii si agentii acestei institutii. Nu numai pentru trecutul lor sângeros, caci participasera la toate crimele si ticalosiile dictaturii Carol-Calinescu, dar si pentru siguranta noului regim.

2. Având ca baza de actiune Capitala, tot Colonelului Zavoianu îi revenea obligatia de a proceda la arestarea celor vinovati de crime în perioada carlista. Comisia de Ancheta Criminala începuse sa lucreze concomitent cu numirea Colonelului Zavoianu si aceasta institutie exceptionala avea nevoie de concursul fortei executive pentru a-i aduce în fata ei pe culpabili. Era mai mult decât evident ca urmarirea si arestarea asasinilor legionarilor nu se putea realiza cu vechile cadre politienesti, compromise ele însele în aceste crime. Multi dintre fostii functionari ai Prefecturii de Politie au trecut prin fata Comisiei de Ancheta si au primit mandate de arestare.

Cum a procedat Colonelul Zavoianu pentru a îndeplini ordinele Conducatorului?

Spre deosebire de Directia Generala a Sigurantei, unde personalul central era restrâns, Prefectura de Politie avea un efectiv numeros, câteva sute de persoane, de la chestori, comisari si pâna la agenti si informatori. Din cauza aceasta, nu se putem face substituiri progresive si partiale, ci cu cea mai mare iuteala epuratia trebuia sa cuprinda nu numai vârfurile, ci si un mare numar de functionari inferiori. Nicaieri ca la Prefectura de Politie nu s-a observat mai clar ruptura cu vechiul regim. Colonelul Zavoianu a introdus la Prefectura un mare numar de legionari, adeseori trecând peste pregatirea si calificativele lor, dând prioritate necesitatii, sub presiunea impusa chiar de Conducerea Statului, de a transforma Prefectura, în cel mai scurt timp posibil, într-un instrument loial Statului National-Legionar. Paralel cu acest organism reconstituit din temelii, a mai realizat si performanta sa execute si mandatul Comisiei de Ancheta, arestând principalii responsabili de crimele contra legionarilor, pentru a fi anchetati si apoi deferiti justitiei. Tot Colonelul Zavoianu a mai obtinut de la Conducator si aprobarea ca lotul de acuzati aflati la început în stare de arest în subsolul Prefecturii de Politie sa fie transferat la Jilava si acolo sa fie pazit în interiorul închisorii de o garda legionara.

Considerând activitatea Colonelului Zavoianu ca Prefect de Politie din perspectiva istoriei legionare, el a fost omul predestinat sa fie unul din „razbunatorii” Capitanului, continuând seria eroica a lui Miti Dumitrescu si Lucian Caramlau, care au luptat si au cazut pentru a deschide drumul biruintei legionare de la 6 Septembrie. Fac parte din acea pleiada a legionarilor „care au încins sabiile neamului”, pentru a-i pedepsi pe cei ce i-au facut rau, caci ucigându-l pe Corneliu Codreanu, au deschis drumul ciopârtirii tarii si apoi al invaziei bolsevice.

Ura mortala ce si-a atras-o Colonelul Zavoianu din partea fortelor care se grupasera în spatele lui Antonescu, pâna a-l aduce în fata plutonului de executie, nu a fost decât consecinta luciditatii lui implacabile ca datoria primordiala a regimului legionar este de a pedepsi sleahta de asasini care au distrus viitorul neamului. El s-a identificat cu aceasta misiune, ca un mistic, ca un iluminat, executând o porunca ce venea de dincolo, de la Capitan, lasata supravietuitorilor în testamentul întemeietorului Miscarii.

În momentul când, la începutul lunii Noiembrie, Generalul Antonescu si-a schimbat politica fata de asasinii legionarilor, vrând sa-i pedepseasca, dar „fara sa verse sânge”, tot Colonelul Zavoianu s-a remarcat prin vigilenta si refuzul lui de a se supune deciziilor suspecte ale Comisiei de Ancheta, care, încurajata de atitudinea sovaielnica a lui Antonescu, vroia sa-i scoata de la Jilava sub fel de fel de pretexte, trecându-i sub paza, fie la Vacaresti, fie la diverse spitale sau sanatorii. Colonelul Zavoianu n-a executat aceste mandate, dându-si seama ca se urmareste scoaterea marilor criminali de sub paza legionarilor, ca un prim pas pentru a fi mai târziu eliberati. Pentru aceasta intransigenta s-a expus urii antonesciene si a platit cu viata fidelitatea fata de Capitan.

Graba cu care Colonelul Zavoianu a schimbat personalul politienesc de la Prefectura a avut si dezavantajele ei, care ne-au creat mai târziu mari greutati. Responsabili, care au lucrat sub conducerea lui Zavoianu, au fost urmatorii:

Serviciul Social: Chestor Ilie Stânga, avându-l ca ajutor pe Mardarie Popinciuc.

Serviciul Judiciar: Chestor Virgil Popa, ajutat de Pietraru.

Serviciul Circulatiei: I. G. Dimitriu.

Serviciul Moravurilor: Anchidim Useriu.

Secretar General: Maiorul Orasianu.

Secretarul Cabinetului Prefectului: Stelian Stanicel.

Cea mai nefericita alegere a Colonelului Zavoianu a fost a lui Ilie Stânga pentru Serviciul Social. Acest serviciu avea o importanta deosebita, care le lasa în umbra pe celelalte, deoarece în sarcina lui cadea urmarirea elementelor periculoase Statului sau pentru regimul politic existent. Sub Armand Calinescu acest serviciu a fost condus de faimosul Jean Dumitrescu, care si-a câstigat o trista celebritate cu schingiurile si omorurile de legionari în beciurile de la Prefectura.

Stânga mi-a facut atâtea greutati, a creat atâtea probleme în relatiile dintre Miscare si Conducator, încât refuz sa cred pâna astazi ca a fost de buna credinta. Abia scapasem de o trasnaie de-a lui, abia potoleam lucrurile, si o alta isprava rasunatoare, savârsita de agentii acestui serviciu, cutremura edificiul Presedintiei. Stânga lua initiative proprii, peste capul Prefectului si contrar îndemnurilor Ministrului de Interne si ale mele, la liniste si ordine. Parea ca se bucura de o impunitate garantata, ca o mâna nevazuta îl ocrotea, caci altfel este de neînchipuit îndrazneala cu care continua actele de tulburare a ordinii publice. Nu stiu de ce l-a pastrat în fruntea acestui serviciu Radu Mironovici, dupa întâmplarile de la Jilava, când se vadise rolul lui de agent provocator, ordonând alte arestari de oameni politici si creând un nou focar de tensiune cu Conducatorul Statului.

Serviciul Judiciar condus de avocatul Virgil Popa a functionat corect, iar cât priveste celelalte servicii n-am auzit sa se fi întâmplat în sfera lor de atributii acte reprobabile.

S-a mai întâmplat la prefectura de Politie un alt necaz. Romulus Opris conducea un birou de ancheta pentru straini. Nu stiu cum i-a venit ideea sa proclame serviciul sau „Biroul Doi”, inspirându-se probabil din „Deuxieme Bureau” al armatei franceze, care avea misiuni de contra-spionaj. O denumire pompoasa, care nu avea nimic comun cu lucrarile acestui birou, caci urmarirea infiltratiilor de agenti straini nu cadea în sarcina Prefecturii de Politie, dar titlul ce si-l luase a creat o noua psihoza de neliniste la Presedintie. Rioseanu, ca patron al Serviciului Secret, socotea ca legionarii urmaresc subplantarea oficinei de informatii a armatei prin acest birou, si a raportat Conducatorului.

Nu vom tolera niciodata, mi-a spus Rioseanu pe un ton amenintator, existenta acestui „Birou Doi”, sub conducerea lui Opris.



Am avut o noua altercatie cu Generalul pe chestiunea acestui serviciu neautorizat de structura legala a Prefecturii. Iata cum o copilarie în fond, o eticheta grandilocventa, a creat o noua furtuna în sânul guvernului.

În cartea Pe Marginea Prapastiei este si o acuzatie nedreapta contra chestorului Stânga, pe care nu o pot trece cu vederea. Acolo se vorbeste de marile sume de bani ce s-ar fi gasit la Serviciul Social, ca rezultat al „jafurilor” savârsite de legionarii care operau sub comanda acestuia. Se da în carte o lista de bancnote românesti si de valute straine gasite în sertarele acestui Serviciu, între care dolari, lire si o multime de monede balcanice. Nu sunt niste sume neobisnuit de mari, dar trebuie precizata provenienta lor. Prefectura de Politie îi urmarea si pe traficantii de devize, în majoritate evrei, si descoperindu-i „in flagrant delict”, le confisca valutele negociate. Daca ar fi avut intentia sa si le însuseasca, Stânga si oamenii lui ar fi avut suficient timp ca sa le scoata de la Prefectura si sa le puna la adapost sigur. Faptul ca acesti bani au fost gasiti de anchetatorii lui Antonescu este cea mai buna dovada ca au fost ridicati de la traficantii de devize pentru a fi restituiti Statului.

Daca i se poate imputa ceva Colonelului Zavoianu este ca a pierdut controlul diverselor servicii de la Prefectura. Fiecare sef de sectie lua initiative proprii, trecând peste Prefectul Politiei, care uneori puteau fi bune, dar alteori duceau la rezultate deplorabile. Am încercat sa remediez aceasta stare de lucruri si într-o zi m-am dus la Prefectura si în sala principala i-am convocat pe toti functionarii, mari si mici, dându-le anumite îndrumari. Interventia mea n-a dat roade, pentru ca nu cadrele inferioare erau atât de vina, cât raul care venea de sus. Ar fi trebuit schimbata întreaga garnitura de sefi de sectii si în primul rând echipa de la Serviciul Social. Sub mâna energica si competenta a altor sefi, si personalul inferior s-ar fi acomodat cerintelor legale.

Prezenta Colonelului Zavoianu în fruntea Prefecturii era pentru mine o garantie de ordine, nu numai ca era legionar de elita, dar si pentru ca era ofiter de cariera. Avea, cum se spune, disciplina în sânge. De ce atunci aceasta lipsa de unitate? Colonelul Zavoianu avea o imensa încredere în legionarii numiti la Prefectura, îi iubea ca un parinte, si nu-si putea imagina ca dragostea lui sa nu fie rasplatita. Unii legionari angajati la Prefectura au abuzat de dragostea si încrederea lui. Am avut si eu deceptiile mele cu legionarii, dupa cum n-a fost crutat nici Capitanul.

9. Tactica lui Antonescu

Trebuie sa întelegem – ca premisa fundamentala a acestui capitol – ideea ce l-a calauzit pe Antonescu, în timpul guvernarii cu legionarii. Nu-l interesau nici Statul si nici bunastarea natiunii, ci cum sa-si întareasca pozitia lui personala în detrimentul celorlalte forte. Patriotismul lui, pe care-l afisa zgomotos în toate împrejurarile, era fluid, identificându-se cu propria persoana. Încuraja tot ce contribuia la cresterea autoritatii si prestigiului sau, de oriunde venea, si combatea toate simptomele politice ce i-ar fi putut debilita puterea. Daca împlinea uneori si voia natiunii, o facea tot pentru avantajele care i le putea aduce momentan. N-avea o credinta, un ideal caruia sa-i subordoneze toate actele vietii lui, si era gata sa se împreuneze cu oricine i-ar fi putut asigura o mai larga portiune din Stat. Lipsa de scrupule si-a dovedit-o si la instaurarea dictaturii carliste, fiind arteficele ei principal.

Silit de împrejurari, a pactat si cu miscarea, pentru a-si putea consolida conducerea Statului, care la început era fragila, dar nu cu intentia de a fi un partener loial al miscarii. El nadajduia sa poata aservi si miscarea ambitiilor lui dictatoriale si abia când a vazut ca întâmpina rezistenta, s-a înclinat pentru o solutie de forta.

Pentru a ramâne singurul stapânitor, Generalul Antonescu a utilizat fata de noi, chiar din capul locului, metoda lui predilecta de care se servea în armata si care i-a atras porecla de „câinele rosu”. Orice neregula ar fi descoperit în aria administrativa condusa de legionari, o convertea într-o demonstratie a incapacitatii noastre de a ne acomoda cerintelor Statului. Nu limita incidentele, de cele mai multe ori de natura minora, la proportiile lor reale, ci le exagera, le umfla, le da dimensiuni colosale, ca si cum din cauza lor întreaga cladire a Statului ar fi gata sa se prabuseasca. Cu aceasta interpretare anormala si absurda a oricarui incident, Antonescu urmarea sa ne creeze noua un complex de inferioritate si culpabilitate, iar el sa apara ca paladin al ordinii în Stat. De câte ori nu l-am auzit vaicarindu-se:

Domnule Sima, cu astfel de metode ne prabusim Statul se duce de râpa, armata se revolta si opinia publica ne sare în cap.



Domnule General, îi raspundeam, nu ne sare nimeni în cap. Nu exista actualmente în tara o forta capabila sa se atinga de actuala asezare. Binomul Antonescu-Miscare este prea puternic ca sa fie sfarâmat. Imensa majoritate a poporului e cu noi, iar nemultumitii se reduc la câteva cercuri isterice din Capitala. N-ati vazut cu cine e poporul la marile manifestatii la care ati participat?

Generalul stia ca spun adevarul. Dar nu-l interesa starea de spirit a tarii, net favorabila noua, ci cum sa obtina si conducerea miscarii. Zugravind „nelegiuirile” savârsite de anumiti legionari, ca o amenintare pentru însasi existenta Statului, el urmarea doar efecte teatrale, pe care sa le speculeze în favoarea lui.

Aceasta tactica de plutonier-major a întrebuintat-o chiar din primele zile ale guvernarii si a continuat-o în crescendo pâna la ruptura. Adeseori ajungea la situatii penibile cu interventiile lui în Consiliul de Ministri, caci nici nu binevoia sa se informeze suficient asupra incidentelor pe care le stigmatiza.

În sedinta din 27 Septembrie, îsi ridica glasul împotriva „excitarii simtului de bestialitate” în presa. Ce se întâmplase? Gazeta Porunca Vremii îl atacase pe Profesorul Iorga pentru trecutului lui, necrutându-l si nealegându-si epitetele. Generalul protesteaza contra acestei campanii de presa contra Profesorului Iorga. „Trebuie sa avem o presa decenta”, proclama el sententios. Ma scol si îi atrag atentia ca Porunca Vremii nu este o gazeta legionara, ci apartine partidului national-crestin. În loc sa-si recunoasca greseala, rectificând amestecul Legiunii, face responsabil de articol cenzura, pe seful cenzurii si, în final, pe Ministrul Presei, Constant.

Tactica aceasta s-a intensificat dupa întâmplarile de la Jilava, creându-ne o atmosfera irespirabila. Dar nu numai atâta. A trecut la un stadiu de acuzatii. Vroia sa demonstreze ca neregulile savârsite de legionari sunt mult mai mari decât ale fostului regim. Vroia sa acopere crimele monstruoase din timpul lui Carol cu „bestialitatile, barbariile si cruzimile” ce le savârsea acum miscarea. Orice cercetator obiectiv îsi da seama ca nu exista termen de comparatie între cele doua regimuri. Perioada Carol-Calinescu s-a caracterizat printr-un plan de nimicire al unei generatii, în frunte cu Capitanul si elita ei, în timp ce sângele varsat la Jilava nu e decât expedierea acestor crime, reactia unui tineret contra calailor lui, în disperare de cauza, vazând ca Antonescu urmareste salvarea lor.

Daca n-ar fi fost asa cum era si daca n-ar fi urmarit planurile ce le urmarea, Generalul ar fi priceput ca în câteva saptamâni era imposibil sa controlez toate resorturile miscarii, mai ales când crescuse ca o avalansa dupa 6 Septembrie. El vroia ca toate sa mearga „ca pe sârma”, ca la un regiment, dar si într-un regiment câte neglijente nu se pot descoperi la o inspectie. Daca ar fi fost un adevarat om de Stat, asa cum se pretindea, si-ar fi dat, seama ca Miscarea e o revolutie si ca sa treaca de la fierberea revolutionara la asezarea statala, se cere timp, bun simt si educatie. Dar Generalului Antonescu nu-i convenea linistea si ordinea care domnea în cea mai mare parte a tarii, ci tocmai aceste incidente inerente oricarei noi experiente politice, tocmai dezordinile, pentru a le putea apoi specula în beneficiul sau.

Fara îndoiala ca unii legionari nu întelegeau situatia delicata în care ne aflam si, prin actele lor nesabuite, chiar de buna credinta fiind, furnizau Conducatorului argumente împotriva Miscarii. Nu întelegeau ca nu suntem la putere, ca detinem o parte din putere într-un echilibru precar. Odata ajunsi la putere prin giganticul efort ce l-am facut cu totii în vara anului 1940, trebuia sa fiu ajutat pentru a trece cu succes si faza de consolidare a puterii. Si aceasta nu se putea face decât prin prudenta la fiecare pas în administratia tarii, fara a cadea în tentatia de a ne arata cine suntem noi si cât suntem de tari, cum au facut din nefericire unii.


Yüklə 1,89 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   39




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin