Notrc pere qui etes aux Cieux
Resiez-y
Et notts nous resterons sur la terre
Qui est quelquefois si jolie
Cum de-am putea crede (raportîndu-ne şi la Luca, 16) că Dumnezeul ceresc îşi pune nădejdea în nişte fiinţe care n-au fost măcar în stare să aibă grijă de lumea pe care le-a dat-o?
Cît despre versurile aceluiaşi Prevert:
...ceux qui crevent d'ennui Ie dimanche
apres-midi parce qu 'ils
voient veirir le hindi
et le mardi el le mercredi et le jeudi
et le vcndredi et le samedi
et le dimanche apres midih
le socotesc absolut ortodoxe şi exprimînd o sănătoasă repulsie faţă de nenorociţii care nu gusta minunatul dar pe care ni 1-a făcut Dumnezeu: viaţa; faţă de orbii şi neputincioşii care nu se pot bucura, fiindcă nu vor, de priveliştea frumuseţilor fără număr ale lumii create.
Catehismul episcopilor catolici olandezi: Dar viaţa însăşi este, ea, o minune care-ţi poate tăia răsuflarea.
Plictiseală? Nepăsare? înseamnă că te opreşti în drum. Creştinul nu se opreşte. Pentru el sunt valabile puternicele cuvinte ale lui Malraux: „Totul e semm. A merge de la semn la realitate semnificată înseamnă să adînceşti lumea, să mergi către Dumnezeu."" (Lumea ca multitudine de sensuri ce trebuie dezvăluite, destăinuite; şi dezbărate de scoriile neghiobiilor şi răutăţilor noastre.)
Ioan, 17 ne cere altceva: să renunţăm la păcătoşenie. Numai că într-atîta suntem legaţi de ea încît ne place a o confunda cu lumea şi a socoti că tară de păcat lumea nu mai are nici un haz.
271
- Mă rog, cam acelaşi lucru a spus, în limbaj neconvenţional, şi Felicien Mareeau: ..Nu suntem în lume ca să mergem la cinema. Trebuie să ai de lucru, să cauţi, să agoniseşti..."
- Lordul Halifax, ministni de externe al Marii Britanii în 1938-1939. se întreba: Ci nes cu ca sâ judec'.-' (Să judece guvernul german şi partidul naţional-socialist.) Şi trăgea concluzia: creştinul neavînd căderea să judece pe un altul, ţara lui nu putea face nimic pentai a veni in ajutorul micilor naţiuni europene sau al năpăstuiţilor.
Ca individ, tară îndoială, onorabilul W'ood, apoi lord Invin. apoi lord Halifax, ca individ şi în calitate de creştin nu putea judeca pe nimeni. Dar ca ministni şi slujbaş public era dator să apere dreptatea, şi la nevoie cu forţa. (Ihering: Rechl ist nichl nur hoher Gedank sondem lehendige Kraji"'.) A confundat scrupule personale cu îndatoriri ale bărbatului de Stat. Confuzie gravă: in caz de conflict între conştiinţa individuală şi datoria faţă de colectivitate, soluţia este demisia.
„Omul public'" trebuie să asigure aplicarea ord ine i lumeşti şi respectarea relativei noastre dreptăţi umane. Nu se poate refugia în neparticipare. Cavalerii rătăcitori tăceau acte de justiţie. Iar sfinţii, dacă înspre ei jinduia lordul Halifax, se retrăgeau cu totul din lume, nu încurcau treburile pămînteşti, trăiau în deşert şi nu pe Whitehall.
— A ierta, a uita. Predica părintelui G.T.:
Penitenţii vin şi-i spun: sunt gata, părinte, să-1 iert, ducă-se cu Dumnezeu, dar de uitat, asta nu, nu-l pot uita.
Le răspunde: iertarea tară uitare nu face doi bani. îţi voi pune după cîteva clipe patrafirul pe cap şi-ţi voi zice: eu nevrednicul preot te iert şi te dezleg. Cum ţi-ar veni să-1 auzi pe Hristos că sare de colo: n-ai decît să-1 ierţi sfinţia ta, că Eu de uitat nu-l uit?
— Gîndul la Judecata de Apoi: întocmai ca la o treabă notată în agendă.
Imagine obsedantă: să nu ajung a-l vedea pe Hristos că-şi întoarce capul, că-şi acoperă faţa cu mîinile - gest de obicei însoţit de o ridicare a cotului - gest îngrozitor şi care poate rupe inima cea mai dîrză. Asemănător - ca apartenenţă de gen - cu acele cuie pe care le batem în crucea Răstignitului odată cu săvîrşirea fiecărui păcat.
272
Dostları ilə paylaş: |