N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

Jilava, celula 13

Adus de la Gherla pentru a fi anchetat în procesul pornit împotriva lui Nego (calitatea de martor - neaudiat - în procesul nostru nu i-a fost de folos); în celula în care sunt repartizat e şi Nicolae Balotă, venit de

364

la Dej. E închis de mai bine de şapte ani, are desăvîrşitele maniere ale dublei sale calităţi: vechi puşcăriaş şi om de suflet. Nu e numai un izvor nesecat de cunoştinţe şi un povestitor abil, ci şi un credincios. Ştie liturghia pe dinafară, cuvînt cu cuvînt. Mai întîi mi-o explică în linii generale, în părţile ei constitutive de acţiune dramatică, apoi mi-o recită şi cu acea răbdare pentru oamenii din afară nu numai de neconceput dar nici de închipuit (Titi Pantea: a învăţat de la Johnny Rotaru gramatica engleză; cu ajutorul alfabetului Morse, prin perete, cîtă vreme au stat -un an şi jumătate - în celule vecine) mă ajută s-o învăţ şi eu. Textul liturghiei - neînsoţit de orgă sau cor, de miros de tămîie, de gesturi hieratice, de lumini şi culori, de mişcări şi ritm - îmi apare în puterea sa ascendentă de tragedie, de happening, care culminează cu momentul senzaţional al dublei chemări: luaţi mîncaţi, beţi dintru acesta toţi. în biserici urzeala „subiectului" este însoţită de tot ce-1 însoţeşte spre a predispune, emoţiona, covîrşi. Aici înfrunt textul în toată consistenţa sa extra-pură. Decorul atît de sobru al celulei - piatra cenuşie şi fierul negru - reţine cuvintele şi împiedică avînturile sentimentului şi imaginaţiei. E un joc strîns, aşa trebuie să fi fost în sala sinedriului, e minutul de adevăr. Hristos, răstignit, ne face faţă. Parcă nici nu avem soluţia de a scăpa de privelişte ghemuindu-ne la picioarele crucii. Sau acoperindu-ne ochii. Trebuie să-L privim drept, să-L înfruntăm, să ne uităm la spec­tacolul torturii, să asistăm la crucificare.