| La securitate, iulie 1961
Somn întrerupt de coşmaruri. Sunt mai întîi trezit de gardian pentai că am strigat în somn. Apoi, de cîteva ori, pentru că dorm cu faţa la perete ori cu mîinile sub pătură.
întrebări. Aduceri aminte.
Se poate rezista la anchetă? Recunoaşterea totală şi valul de mărturisiri sunt absolut inevitabile?
Groasele volume publicate de ministerul sovietic al justiţiei în 1937-1939. Procesele „dreptei şi troţchiştilor". îndelung citite, îndelung discutate cu Manole. Recunosc toţi vechii complotişti ai insurecţiei, toată elita revoluţionară. Există şi un fel de soluţie de compromis, tenebroasă: Radek. Formulele ceremoniale; uşierul: Tribunalul, vă rog să
118
vă ridicaţi în picioare. Grija aceasta de repetare a formulelor spre a crea o atmosferă de obiectivitate. Şi nici o probă materială, absolut nici una, nimic concret, un document, o armă, ceva... Numai vorbe. Chiar ca în Ham lei: vorbe, vorbe, vorbe... Iar dacă la spovedanie păcătosul poate spune: acestea şi mai rău decît acestea am făcut, la tribunal impresia e de fals. Şi foarte lungile introduceri ale avocaţilor care întîi se apără pe ei înşişi, precizind că apar în numele acuzaţilor numai ca auxiliari «i justiţiei. Nu e o dezbatere, ci un ceremonial, un oratoriu unde fiecare îşi joacă rolul şi-şi cîntă partea în vederea realizării melodice de ansamblu. Troţchi: supra-bandix. Ceilalţi sunt numai bandiţi. Acest supta e în plus suspect. Iar calificativul viperă lubrico-tioţchistă contrastează cu obiectiva politeţă, cu uşierul, cu deosebitul respect pentru amănuntele nesemnificative: vîrful cozii lupului costumat în bunicuţă.
Dostları ilə paylaş: |
