Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə24/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   162

(Luca 23.45-47)

Când spunem că Dumnezeu este iubire, spunem că El se comunică pe Sine la infinit. (Soren Kierkegaard,

filosof şi teolog danez)

Când statul nu plăteşte profesorii, copiii vor fi cei care vor plăti. (Guy Bedos)



Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns pe vârful muntelui să nu ameţeşti. Şi să ştiţi

că această a doua primejdie, este mai mare decât cea dintâi. Pentru că, în fundul prăpastiei apelezi la rugă-

ciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiţi de ea. (Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Când trupul este rănit curge sânge. Când sufletul este rănit curg lacrimi. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Când vine peste tine mânie sau amărăciune, cunoaşte că el, adică diavolul, este în tine.

(Herma, autorul scrierii “Păstorul”)

Când voi renunţa la ceea ce sunt, voi deveni ceea ce aş putea fi. (Lao Tse)

Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui. Dacă vine mândria, va veni

şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. (Solomon 11.1, 2)



Cât este de mare milostivirea Domnului şi mila spre cei care se întorc la El! (Ecclesiasticul 17.24)

Câteodată trebuie să urci foarte sus pentru a-ţi da seama cât eşti de mic. (Felix Baumgartner)

Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? (Matei 9.5)

Ce adevărate sunt cuvintele celor care nu pot minţi! (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Ce altceva este arta, decât un mod de a privi? (Thomas Berger)

Ce este greu? Să păstrezi un secret. (Chilon din Lacedemona)

Ce este toleranţa? Este consecinţa umanitătii. Cu toţii suntem caracterizaţi de slăbiciuni şi erori; să ne

iertăm reciproc pentru acest lucru – acesta este cea dintâi lege a naturii. (Voltaire)

Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe ceilalţi; ce faci, aceea poate privi pe

toţi. (Nicolae Iorga)

Ce greşeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule. (George Enescu)

Ce uşor e să-i faci pe oameni să creadă o minciună şi ce greu e să le-o scoţi din cap. (Mark Twain)

Cea dintâi condiţie a fericirii este înţelepciunea. (Sofocle)

Cea mai bună filosofie e a acţiunii. (Nicolae Iorga)

Cea mai bună viziune este înţelegerea. (Malcom Forbes)

Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o dă viaţa e că şi nebunii au uneori dreptate. (Winston Churchill)

Cea mai importantă şi cea mai neglijată dintre toate conversaţiile este convorbirea cu sine însuşi.

(Oxenstierna)

Cea mai înaltă artă este întotdeuna cea mai religioasă, iar cel mai mare artist este întotdeauna o persoană

devotată credinţei. (Abraham Lincoln)

Cea mai înaltă dovadă de virtute este să ai putere nelimitată, fără să abuzezi de ea. (Thomas Babington

Macaulay)

Cea mai înaltă formă a gândirii pure există în matematică. (Platon)

Cea mai înaltă treaptă a inteligenţei omeneşti este capacitatea de a observa fără să judeci.

(Krishnamurti, filosof indian)

Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi; te afli în ambele tabere. (Voltaire)

Cea mai lungă cale este calea de la minte la inimă. (Părintele Arsenie Boca)

Cea mai mare artă a diavolului este să ne convingă că nu există. (Charles Baudelaire)



Cea mai mare înşelătorie căreia îi sunt supuşi oamenii se trage din propriile lor opinii. (Leonardo da Vinci)

Cea mai mare înşelăciune este să crezi că nu te înşeli. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

Cea mai mare mustrare este “mustrarea de conştiinţă” (John Ellis Large)



Cea mai mare viclenie a diavolului este aceea de a ne face să credem că nu există. 9.11

Cea mai mare virtute este dreapta-socoteală, echilibrul în viaţa noastră, în fiecare zi din viaţa noastră.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Cea mai rea închisoare este o inimă închisă. (Papa Ioan-Paul-II)

Cea mai scumpă podoabă a capului este coroana caracterului frumos. (Valeria Mahok)

Cea mai stăruitoare şi urgentă întrebare este: ce faci tu pentru ceilalţi? (Martin Luther King)

Cea mai subtilă viclenie este să te porţi simplu şi firesc. (Dostoievski)

Ceea ce are preţ înainte lui Dumnezeu este frumuseţea sfinţeniei, un duh blând şi liniştit. (Ellen G. White)

Ceea ce deosebeşte ştiinţa teologică de ştiinţa umană e tocmai caracterul nemodificabil al Revelaţiei, care e

obiectul ei. (Nichifor Cainic)

Ceea ce eşti tu este şi lumea. Şi fără ca tu să te schimbi, nu poate exista nicio schimbare a lumii.

(Krishnamurti, filosof indian)



Ceea ce percepem drept încercări amare ale sorţii, adesea sunt binecuvântări deghizate. (Oscar Wilde)

Ceea ce se caută poate fi găsit; dar ceea ce se neglijează, scapă. (Sofocle)



Ceea ce suntem contribuie mai mult la fericirea noastră, decât ceea ce avem. (Arthur Schopenhauer)

Ceea ce ştim este ca o picătură. Ceea ce nu ştim este ca un ocean. (Isaac Newton)

Cei absenţi sunt asasinaţi prin bârfă. (Paul Scarron)

Cei care au succes în viaţă sunt cei puţini care sunt eficienţi. Sunt cei puţini care au ambiţia şi puterea ne-

cesară pentru a se dezvolta. (Herbert N. Casson)

Cei care merită să fie lăudaţi suportă mai cu uşurinţă să fie criticaţi. (Alexander Pope)

Cei ce se căiesc cu adevărat, sunt oameni fericiţi. (Mircea Eliade)

Cei înţelepţi ascund ştiinţa, iar gura celui fără de socotinţă este o nenorocire apropiată. (Solomon 10.14)

Cei mai buni medici din lume sunt: dr. Dietă, dr. Linişte şi dr. Veselie. (Jonathan Swift)

Cei mai nefericiţi oameni sunt aceia care râd de nefericirea altora. (Valeria Mahok)

Cei mai puternici doi luptători sunt răbdarea şi timpul. (Lev Tolstoi)

Cei mândri sunt mereu chinuiţi aşa de demoni. 6.15

Cei mai puternici ochelari din lume sunt ochii unui om care se priveşte pe sine însuşi. (Alexander Pope)



Cei patru stâlpi ai cârmuirii sunt: religia, justiţia, consiliul şi vistieria. (Francis Bacon)

Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiţi. Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.

(Alexandru Vlahuţă)

Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici. (Mahatma Gandhi)

Cei smeriţi sunt mai puternici decât cei puternici, căci poartă jugul lui Hristos. (Evagrie Ponticul)

Cel care a primit de la Dumnezeu darul cuvântului şi al învăţăturii, spre a fi de folos semenilor săi, dar nu se

foloseşte de el, pierde darul; şi dimpotrivă, cel ce se sârguieşte să fie de folos semenilor cu darul

acesta, capătă şi mai mult dar, după cum celălalt pierde şi ce a primit. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cel care ascunde ura are buze mincinoase; cel ce răspândeşte defăimarea este un nebun. (Solomon 10.18)

Cel care ezită este un nebun (Mae West)

Cel care ia aminte la cuvânt află fericirea, iar cel ce se încrede în Domnul este fericit. (Solomon 16.20)

Cel care Îl vede pe Dumnezeu în lucrările Sale şi crede în El văzându-le, acela este cu adevărat bogat.

(Paracelsus, alchimist, medic, astrolog şi filosof elveţian)

Cel care se sileşte să fie asemenea lui Dumnezeu, datorită marii lui lipsă de răutate, iartă de şaptezeci

de ori câte şapte, adică tot timpul vieţii şi în tot circuitul cosmic, pentru că aceasta înseamnă

numărul şapte. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Cel ce are smerenie, smereşte pe draci, iar cel ce nu are smerenie, este batjocorit de draci. (Patericul)

Cel ce ascultă muzică simte dintr-o dată cum singurătatea îi este umplută de alţi oameni. (Robert Browning)

Cel ce gândeşte să-şi păstreze curăţenia în mijlocul săturării şi luxului, este asemenea omului care, culcându-se

în mijlocul noroiului, trage nădejde să rămână curat. (Arhiepiscopul Inochenţie)

Cel ce îşi stăpâneşte cuvintele sale are ştiinţă şi cel ce îşi ţine cumpătul este un om priceput. (Solomon 17.27)

Cel ce nu citeşte este mai bine educat decât cel ce citeşte doar ziare. (Thomas Jefferson)



Cel ce păzeşte legea este un fiu înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu clevetitorii face ruşine tatălui său.

(Solomon 28.7)

Cel ce se transformă în vierme nu se poate plânge după aceea că e călcat în picioare. (Immanuel Kant)

Cel curajos este cel căruia, fiindu-i frică, merge înainte. (Gabriel Liiceanu)

Cel de lângă noi este un alt eu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)



Cel încet la mânie este bogat în înţelepciune, iar cel ce se mânie degrabă îşi dă pe faţă nebunia.

(Solomon 14.29)

Cel mai bun lucru pentru muritori este ordinea, şi cel mai rău dezordinea. (Hesiod)

Cel mai bun mod de a crea o idee de calitate înaltă este să creezi o mare cantitate de idei. (Joey Reiman)

Cel mai bun şi cel mai mare câstig este un prieten adevărat; şi cea mai mare pierdere este pierderea timpului.

(Pitagora)

Cel mai dificil lucru este să vezi ceea ce este în faţa ochilor tăi. (Goethe)

Cel mai fericit om este acela care face fericiţi un număr cât mai mare de oameni. (Lev Tolstoi)

Cel mai frumos moment din viaţa unui om este atunci când reuşete să învingă răul în favoarea binelui.(Pitagora)

Cel mai înalt rezultat al educaţiei este toleranţa. (Helen Keller)

Cel mai îngust este drumul adevărului. (Proverb italian)

Cel mai mare duşman al omului este stomacul său. (Proverb arab)

Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine însuşi.

(Arthur Schopenhauer)

Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw)

Cel mai mare soi de duşmani este cel al lăudătorilor. (Tacit)

Cel mai mare test de curaj de pe pământ este să suporţi înfrângerea fără să te descurajezi. (Robert G.

Ingersoll)

Cel mai periculos duşman al adevărului este majoritatea compactă. (Henrik Ibsen)

Cele două cuvinte “informaţie” şi “comunicare” sunt adesea folosite ca având acelaşi înţeles, deşi ele semnifică

lucruri total diferite. Informaţia o primeşti, în timp ce comunicarea o dai. (Sydney J. Harris)

Cele două piscuri ale neştiinţei sunt: necredinţa în Dumnezeu şi superstiţia. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici măcar atinse fizic. Ele trebuie simţite în ini-

mă, iar unul dintre ele este prietenia. (Scriitoarea americană Helen Keller, născută oarbă şi surdă)

Cel mai important lucru e să vrei ceea ce poţi. (André Maurois)

Cele mai frumoase mere sunt mâncate de cei mai obraznici porci. (Proverb bulgăresc)

Cele trei lucruri esenţiale în această viaţă este să ai ceva de făcut, ceva care să-ţi placă şi ceva la care să speri.

(Joseph Addison)

Cele trei lucruri esenţiale pentru a înfăptui ceva care să merite osteneală sunt munca stăruitoare, perseverenţa

şi bunul simţ. (Thomas Alva Edison)

Celebritatea este o latură a puterii şi un privilegiu dat de Dumnezeu. (Constantin Cotimanis)

Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să

se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt

căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! (I Corinteni 7.8-10)

Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.



(Ioan 5.39)

Certitudinea este criteriul adevărului. (Baruch Spinoza)

"Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie? - zice Domnul - sau

care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?" (Faptele Apostolilor 7.49, 50)

Chiar şi atunci când este susţinută de cincizeci de oameni, o prostie tot prostie rămâne. (Anatole France)

Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept; când închide gura este asemenea unui om cuminte.

(Solomon 17.28)

Chibzuinţa este bunul cel mai de preţ. (Sofocle)



Chopin este şi rămâne cel mai îndrăzneţ şi mândru spirit poetic al vremii…. (Robert Schumann)

Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor cădea

din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului

venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. (Marcu 13.24-26)

Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.

(Matei 7.12)

Cine ascultă toate sfaturile care i se dau n-are timp să fie el însuşi. (Carlo Goldoni)



Cine cunoaşte numai teoretic adevărul Evangheliei, poate să fie un savant, dar nu un creştin. (Nichifor Crainic)

Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care e încă în ispite.

(Părintele Paisie Olaru)

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte. (Matei 12.30)

Cine nu gândeşte şi nu lucrează ca Domnul, nu este al Lui. (Sfântul Vasile cel Mare)

Cine trădează va fi trădat. (Marin Preda)

Cine tuturor viselor şi tuturor vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este. (Sfântul Ioan Scărarul)

Cinstea este cea mai bună strategie atunci când implică bani. (Mark Twain)

Cinstea este invers proporţională cu tentaţia. (George Bernard Shaw)

Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul şi

de la rege va lua dar. Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat.



(Ecclesiasticul 38.1-3)

Civilizaţia este blana de miel cu care barbarismul se deghizează. (Thomas Bailey Aldrich)

Civilizaţia este doar un proces lent prin care învăţăm să fim mai buni. (Charles L. Lucas)

Clipă, întârzie puţin, eşti atât de frumoasă. (Goethe)

Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. (Albert Einstein)

Comportamentul este oglinda în care fiecare îşi reflectă imaginea. (Johann Wolfgang von Goethe)

Comunicarea este esenţa lucrurilor. (Mooji)

Comunicarea este esenţa ştiinţei. (Francis Crick)

Concentrarea este o deprindere care se învaţă. (Herbert Harris)

Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă. (Immanuel Kant)

Conservele sunt o afacere strălucită…, ambalarea porcilor e cea mai lucrativă profesie după politică.

(Oscar Wilde)

Conştiinţa curată te face să fii cuvios faţă de Dumnezeu şi drept faţă de oameni.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Conştiinţa este busola omului. (Vincent van Gogh)

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pome-

nindu-le, ne smereşte. (Părintele Paisie Olaru)

Conştiinţa este judecătorul cel drept. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Conştiinţa este o carte naturală; cel ce o citeşte cu fapta, face experienţa ajutorului dumnezeiesc. Domnul e as-

cuns în poruncile Sale şi cel ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor. (Sfântul Marcu Ascetul)

Conştiinţa este o făclie care luminează inima şi un judecător neadormit pe care omul îl poartă cu el. (Eschil)

Conştiinţa este o soacră a cărei vizită nu se termină niciodată. (Scriitorul american Henry Louis Mencken)

Conştiinţa este ochiul lui Dummnezeu în sufletele noastre. (Sfântul Cadoc)

Conştiinţa este oglinda sufletelor noastre, care înfăţişează greşelile din vieţile noastre în forma lor completă.

(George Bancroft)

Conştiinţa este “pârâşul nostru”, care, “ne pârăşte” de pe acum şi, dacă ne împăcăm cu el, este bine. Iar îm-

păcându-ne cu pârâşul acesta, ne împăcăm cu Dumnezeu. (Părintele Ilie Cleopa)

Conştiinţa este tocmai punctul de gravitaţie al individului. (Mihai Eminescu)

Conştiinţa mea este busola care are drept magnet idealul. (Victor Hugo)

Conştiinţa noastră e un jucător ce nu dă greş atâta timp cât n-am ucis-o încă. (Honoré de Balzac)

Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Soren Kierkegaard, filosof şi

teolog danez)

Conversaţia este hrană pentru suflet. (Proverb mexican)



Convingerile sunt inamicii adevărului, mai periculoase decât minciunile. (Thomas Mann)

Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul. (Rabindranath Tagore)

Copiii sunt educaţi de comportamentul adultului, nu de cuvintele sale. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi

psiholog elveţian)

Copiii trebuie să fie cuviincioşi şi să se distingă prin cuminţenie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Copilul imită tot ceea ce vede. Totul îi este pildă în formarea obiceiurilor, gesturilor, apucăturilor, vorbirii şi

caracterului său. (Samuel Smiles)

Coroana literaturii este poezia. (William Somerset Maugham)

Coroana vieţii noastre este această încredere în noi. (Ion Agârbiceanu)

Corpul este veşmânt viu şi, în acelaşi timp, şi instrumentul spiritului. (Prentice Mulford)

Corupţia este schimbarea zilnică a legilor. (Lothar Schmid)

Corupţia este un cancer; un cancer care roade încrederea cetăţenilor în democraţie, diminuează instinctul

pentru inovare şi creativitate. (Joe Biden)

Creativitatea este distracţia inteligenţei. (Albert Einstein)

Creativitatea este o extensie naturală a entuziasmului nostru. (Earl Nightingale)

Creativitatea este un drog fără de care nu se poate trăi. (Cecil B. DeMille)

Creativitatea este un proces de învăţare aparte, la care elevul şi profesorul sunt una şi aceeaşi persoană.

(Arthur Koestler)



Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. (Jacque Fresco)

Creativitatea înseamnă pur şi simplu conectarea unor lucruri. (Steve Jobs)

Creativitatea înseamnă să vezi ceva ce încă nu există. Trebuie să afli cum s-o transpui în realitate şi astfel să

devii un partener cu Dumnezeu. (Michele Shea)

Creativitatea înseamnă străpungerea lumescului pentru a găsi minunatul. (Bill Moyers)

Creativitatea nu este o evadare din disciplină, este o evadare însoţită de disciplină. (Jerry Hirschberg)

Creativitatea nu înseamnă să găseşti un lucru, ci să faci ceva din el după ce l-ai găsit. (James Russell Lowell)

Creaţioniştii par a sugera că o “teorie” este ceva ce ai inventat după o noapte de beţie. (Isaac Asimov)

Cred că unul dintre cele mai mari riscuri în viaţă este să nu ai niciodată curajul să rişti. (Oprah Winfrey)

Credem că ştim ce este pictura, dar numai pictorii mari ştiu. (Drieu La Rochelle)

Credeţi-mă, rugăciunea este un strigăt de speranţă. (Alfred de Musset)

Credinţa e incidenţa divină care poate revela adevărul. (Petre Ţuţea)

Credinţa este contemplarea unui lucru tainic. (Sfântul Teodoret al Ciprului)

Credinţa este indefinitul în infinit. (Lev Tolstoi)

Credinţa este o continuare a raţiunii. (William Adams)

Credinţa este o luptă continuă cu necredinţa. [Un pastor anglican (nu-i stim numele)]

Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă. (Rabindranath Tagore)

Credinţa este refuzul de a intra în panică. (David Martyn Lloyd-Jones)

Credinţa înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara. (Martin Luther King)

Creierul este o lume care constă dintr-un număr de constante neexplorate şi mari întinderi de teritorii

necunoscute. (Santiago Ramon y Cajal)

Creştin sunt, lasă-mă la mama mea! (Sfântul Mucenic Chiric, în vârstă de trei ani. Dregătorul l-a aruncat pe

treptele tronului său, s-a lovit la cap şi a murit. Sfânta Muceniţă Iulita, mama pruncului,

a fost decapitată)

Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi, imper-

fect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.

(Petre Ţuţea)

Creştinismul nu este o religie sau o filosofie, ci o relaţie şi un mod de viaţă. (Rick Warren)

Crima nu este nimic altceva decât energie direcţionată greşit. (Emma Goldman)

Crucea este făcută din slăbiciunile şi înfrângerile noastre, însă chemarea este clară: Să ne iubim crucea!

Poate că acesta să fie actul cel mai dificil, să te accepţi aşa cum eşti. (Teologul Paul Evdochimov)

Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)

Cu calm şi cumpătare, doar astfel, răzbunarea-i o încântare. (Richard Wagner)

Cu cât creşti şi devii mai mare şi mai important prin creaţiile tale, cu atât îi priveşti cu mai mult respect şi cu mai

mare smerenie pe creatorii dinaintea ta. La vârsta voastră (a studenţilor cărora le vorbea), ziceam: Eu.

Eu eram cel mai mare. Când am împlinit vârsta de 25 de ani, am început să zic: Eu şi Mozart.

Astăzi, pot să spun doar: Mozart. (Charles François Gounod)

Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea. (Esop)

Cu cât eşti mai fericit, cu atât timpul trece mai repede. (Plinius cel Tânăr)



Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult te smereşte şi înaintea Domnului vei afla har. Că mulţi oameni mari şi

slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului şi El este

preaslăvit de cei smeriţi. (Ecclesiasticul 3.18, 19)

Cu cât te vei cunoaşte mai bine pe tine, cu atât vei fi mai modest şi vei căpăta o mai mare încredere în puterile

tale. (Samuel Smiles)

Cu cât un lucru este mai greu de făcut, cu atât cere mai multă artă şi virtute. (Aristotel)

Cu Dumnezeu nu trebuie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui. (Arhimandritul Sofronie

Saharov)



Cu îmbrăcămintea hainelor să nu te lauzi, nici în ziua măririi să nu te trufeşti, că minunate sunt lucrurile Domnu-

lui şi ascunse faptele Lui între oameni. (Ecclesiasticul 11.4)

Cu neputinţă este să împlinim poruncile lui Dumnezeu, fără de răbdare şi fără rugăciune.

(Sfântul Ioan Damaschin)

Cu puţină strategie, viaţa poate fi transfigurată. (Constantin Noica)

Cu siguranţă Dumnezeu nu a creat fiinţa umană să trăiască o zi! Nu, nu, omul a fost creat pentru eternitate.

(Abraham Lincoln)

Cugetarea este măreţia omului. (Blaise Pascal)

Cugetul curat e ca ochiul sănătos, nu poate suferi nicio murdărie. (Richard Wurmbrand)

Cultura este aflarea mai mult sau mai puţin conştientă a esenţei lucrurilor. (Vasile Băncilă)

Cultura este arta înălţată la un set de credinţe. (Tom Wolfe)

Cultura este puterea cea mai tare de pe pământ şi o cetate nouă a unităţii naţionale. (Simion Bărnuţiu)

Cultura este un al doilea soare pentru cei culţi. (Heraclit)

Cultura este un instrument mânuit de profesori pentru a fabrica profesori, care atunci când le vine rândul vor

fabrica profesori. (Simone Weil)

Cultura înseamnă dezvoltarea perfectă şi egală a omului în toate privinţele. (John Burroughs)

Cultura înseamnă lărgirea minţii şi a spiritului. (Jawaharlal Nehru)

Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume. (Matthew Arnold)

Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toţii doar bestii totalitariste. (Norman Mailer)

Cultura nu este urmare a şcolii, ci a dorinţei de o viaţă de a o dobândi. (Albert Einstein)

Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe; înseamnă să cunoşti mult. (Fernando Pessoa)



Cum a fost lucrat pomul, arată rodul lui; aşa şi cuvântul arată gândul cel din inima omului. Să nu lauzi pe nimeni

înainte de a vorbi cu el, căci cuvântul este piatra de încercare a omului. (Ecclesiasticul 27.6, 7)

Cum să pricinuieşti suferinţe celor care te invidiază? Să fii bine dispus. (Diogene din Sinope)

Cumpătarea e baza virtuţilor. (Proverb latinesc)

Cunoaşte-ţi ruşinea şi ascunde-ţi mândria, astfel vei fi un model sub ceruri. (Lao Tse)

Cunoaştere, prudenţă, discernămât; acestea sunt adevăratele cerinţe pe care trebuie să le adresăm lui

Dumnezeu. Cunoaştere, prudenţă, discernămât; acestea sunt darurile de care avem nevoie

şi nu alte bunuri trecătoare. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Cunoaşterea de sine este pe cât de temută, pe atât de necesară. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi psiholog

elveţian)

Cunoaşterea greşelilor este începutul salvării. (Epicur)

Cunoaşterea lui Dumnezeu este rădăcina nemuririi şi scopul sublim al vieţii. 12.8



Cunoaşterea noastră nu poate fi decât limitată, în timp ce ignoranţa trebuie să fie în mod necesar infinită.

(Karl Popper)

Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu

ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară

de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine

omului să le grăiască. (II Corinteni 12.2-4)



Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor. (Solomon 17.6)

Curajul este rezistenţa în faţa fricii, meşteşugul de a domina frica, şi nu absenţa fricii. (Mark Twain)

Curajul este scara pe care urcă toate celelalte virtuţi. (Clare Bernard)

Cuvântul doare mai mult decât fapta, iar limba e mult mai ascuţită decât sabia. (Mihail Drumeş)

Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare. (Camil Petrescu)

Cuvintele noastre sunt cărările faptelor noastre. (Sfântul Ioan Gură de Aur)



Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin