Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

insultă pe Acela Căruia se adresează. (Henri Lacordaire)

Uitarea e leac jignirilor. (Publilius Syrius)

Ispita în sine nu este păcat, însă învoirea cu ispita este un păcat pe care ni-l asumăm. (Sfinţii Părinţi)

Iubirea de sine, pentru orice om, este cauza tuturor păcatelor. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

În biserică trebuie să stăm cu toată evlavia, pentru ca nu cumva să ne înmulţim păcatele, în loc să le

scădem. (Mitropolitul Filaret)

În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite. (Maurice Blondel)

În zilele noastre am ajuns să confundăm foarte mult Sfânta Liturghie cu un moment în care te retragi pur şi

simplu într-un colţ, te mânii pe toţi care se mişcă în jurul tău, îi judeci pe cei care nu sunt îmbrăcaţi

corespunzător şi, în acelaşi timp, îţi repeţi cât eşti de păcătos şi nevrednic de a te apropia de Sfin-

tele Taine, refuzând primirea Euharistiei cu anii. (Teologul Alexander Schmemann)

Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune.

(Ecclesiasticul 10.12)

Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează sminteala ta.

(Ecclesisticul 17.20)

Întristarea pentru păcatele noastre. 1.3

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostoleacă Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să vie. Amin! (Crezul, partea finală 12.11)

Învierea morţilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea

păcatului cere şi osteneală din partea omului. (Sfântul Isaac Sirul)

La baza tuturor păcatelor stă iubirea de sine. (Sfântul Maxin Mărturisitorul)

Lucru greţos şi apăsător este omul care se laudă cu păcatele sale. (Părintele Savatie Baştovoi)

Lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă. În aceas-

tă lumină, în această contemplare plină de dulceaţă, afundându-se, omul nu mai este stăpân pe sine, de-

vine ca un străin pentru lumea aceasta, iar lucrul acesta se face din cauza iubirii şi a plăcerii care-l cople-

şeşte, datorită tainelor celor ascunse care i se descoperă. În acel timp, omul acela fiind eliberat de po-

vara celor trecătoare, ajunge la măsura desăvârşirii, curat şi liber de păcat. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. (Psalmi 36.16)

Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Pe-

tru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de al doilea a căzut în deznă-

dejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. (Ioan Carpatinul)

Mai înainte de boală smereşte-te, şi în vremea păcatelor arată întoarcere. (Ecclesiasticul 18.21)

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc

şi păcatul meu înaintea mea este pururea. (Psalmi 50.3, 4)

Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor. Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa

Scripturilor. (Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului)

Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au pă-

cătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.

(II Corinteni 12.21)

Mecanismul păcatului. 5.11, 7.15, 4.2

Milostenia este uşurare de păcat. (Sfântul Clement Romanul)

Moartea sufetului este păcatul. 11.14

Mulţi sunt lacomi să ştie când va avea loc următoarea eclipsă de lună, sau să afle ce este cu petele din soa-

re, dar de norii păcatului din viaţa lor nu se neliniştesc deloc. (Sadhu Sundar Singh, un vestit

hindus convertit la creştinism în secolul trecut)

Necredinţa 3.2, 5.1, 10.1

Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. (Psalmi 35.1)

Necredinţa/ A iubi pe duşmani nu înseamnă a iubi răul, nici necredinţa sau desfrânarea sau hoţia, ci înseam-

nă a iubi pe hoţ, pe necredincios, pe desfrânat nu pentru că păcătuiesc, că prin asta înti-

nează numele de om, ci pentru că sunt oameni şi făpturi ale lui Dumnezeu.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Că păcatele noastre s-au înmulţit înaintea Ta şi nelegiuirile sunt mărturie împotriva noastră; fără-

delegile noastre sunt de faţă şi faptele noastre nelegiuite le ştim: Necredinţa şi tăgada

Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născoci-

rea şi cugetarea la lucruri viclene. (Isaia 59.12, 13)

Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub

o stăpânire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac

voia Ta.” Numai când iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber.

Când urăşte pe semeni şi când uită pe Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit în-

tr-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulţime de oameni care nu se mai roa-

gă, suportă cu greusuferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei, din deznădejde, se

sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greutăţile

vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)

Cele două piscuri ale neştiinţei sunt: necredinţa în Dumnezeu şi superstiţia.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Credinţa este o luptă continuă cu necredinţa. [Un pastor anglican (nu-i stim numele)]

De aceea vă voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale, zice Domnul Dum-

nezeu: pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă

fie piedică. (Iezechiel 18.30)

Dispreţuirea credinţei prilejuieşte căderea popoarelor; necredinţa este ceva întâmplător. Nu-

mai credinţa religioasă costituie starea normală a omenirii. (Alexis de Tocqueille, gânditor şi

istoric francez contemporan cu Napoleon Bonaparte)

Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl

urăşte sufletul Său. (Psalmi 10.5)

Ispitele sunt adevăratele examene pentru cei credincioşi şi pedepse pentru cei necredincioşi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Învierea dezleagă sufletul desăvârşit de moarte şi de necredinţă. 7.6

La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa

şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. (Marcu 16.14)

Noi nu avem nevoie de înfăţişare văzută, deoarece credinţa noastră ţine loc de minuni, că n-au

nevoie de minuni credincioşii, ci necredincioşii. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezeşte ca dintr-o beţie: întreaga lui viaţă i se pare o

pierdere de timp. Dar omul necredincios face şi vorbeşte lucruri vrednice de râs:

dacă-i dai bani se bucură şi dacă îl lauzi te slujeşte ca un catâr. De tânăr îşi părăseşte

casa în care s-a născut şi pleacă de-şi pierde frumuseţea şi cinstea printre străini.

(Părintele Savatie Baştovoi)

Smereşte sufletul tău foarte, că focul şi viermii sunt osânda celui necredincios.

(Ecclesiasticul 7.18)

Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi

milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată

strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.

[(Marcu 9.22-24) Într-un comentariu la această pildă, părintele Mihai Hau spunea că:

“Tatăl copilului nu era sută la sută credincios, dar era sută la sută sincer.”]

Un credincios poate fi mai virtuos, şi deci superior din punct de vedere sufletesc, unui savant

necredincios. 9.23

Un om necredincios se ascunde de Dumnezeu. Un om credincios se ascunde în Dumnezeu.

(Fericitul Augustin)

Nedreptatea zguduie conştiinţa în fiecare zi. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nedreptatea zguduie conştiinţa în fiecare zi, chiar când tace cel nedreptăţit. Cei care fac nedreptate,

aşteptându-se la pedeapsă, trăiesc în fiecare zi cu frică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nedreptatea/ Ce fiinţă laşă şi jalnică făcuse din mine în acele zile frica, născută din pedepsa nedreaptă.

(Charlotte Brontë)

Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş. (Confucius)

Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl

urăşte sufletul Său. (Psalmi 10.5)

Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedrepta-

tea altora, El este răzbunător, pentru daune - despăgubitor, pentru durere – medic, pentru

moarte - dătător de viaţă. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic.

(Tertulian)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi;

ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voas-

tre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele ce-

le nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu

mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie.

(Matei 20.13, 14)

Izvor de viaţă este gura celui drept, dar gura celor fără de lege, izvor de nedreptate. Ura

aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate cusururile. (Solomon 10.11, 12)

Numai o ruşine cunosc eu pe pământ şi aceea se cheamă: nedreptatea. (Franz Grillparzer)

Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu, fie pentru

izbăvire de păcate, fie pentru răsplătire. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul este nedreptate; cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte

pe altul. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pentru copii nu este nimic mai intens şi mai amarnic decât nedreptatea. (Charles Dickens)

Unde nu e milă, acolo e şi nedreptate. (Proverb turcesc)

Zis-a Amma: Bine este a nu te mânia. De ce urăşti pe omul care te-a mâhnit? Nu el ţi-a făcut

nedreptate, ci diavolul. Urăşte boala, nu pe cel bolnav.

Zis-a Avva Pimen: Mai mare dragoste nu este cu putinţă să afle cineva decât să-şi pună

sufletul pentru aproapele său. De va auzi un cuvânt rău de mâhnire,

dar nu-l va zice, sau de i se va face nedreptate şi va suferi, dar nu

va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul pentru aproapele.

Neştiinţa dă naştere întunericului, iar din pricina întunericului cădem în păcate pentru că ne este slăbită

vederea faţă de adevăr. Cunoştinţa este deci luminare; ea alungă neştiinţa şi ne dă puterea de

a vedea bine. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Nimeni din cei care nu şi-au şters aici pe pământ păcatele, nu poate scăpa dincolo de pedeapsă; ci după

cum cei din închisori sunt duşi cu lanţurile lor la tribunal, tot aşa toate sufletele, când pleacă de aici,

sunt duse la înfricoşătorul scaun de judecată, având în jurul lor fel de fel de lanţuri de păcate.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu cunosc un mai puternic legământ între două suflete pe pământ – ca taina aceluiaşi păcat.

(Octavian Goga)

Nu dori să vezi minuni, doreşte să-ţi vezi păcatele. (Sfântul Efrem Sirul)

Nu există păcat care să-ntreacă milostivirea lui Dumnezeu. (Fericitul Augustin)

Nu suntem comdamnaţi pentru păcatele noastre, ci pentru că nu ne pocăim. 11.6

Nu umbla după ştiri din viaţa lumească pentru că din aşa ceva nu vei avea niciun folos, după cum spune

psalmistul: “Să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti.” Căci cel căruia îi place să vorbească bucuros

despre treburile oamenilor păcătoşi, acela repede trezeşte în sine pofte spre plăceri. Mai curând fii

dornic să cunoşti viaţa oamenilor drepţi, căci aceasta îţi va fi de mare ajutor. (Sfântul Vasile cel Mare)

Nu-l osândi pe aproapele tău; tu-i cunoşti păcatul, dar pocăinţa lui n-o cunoşti (Avva Dorotei)

Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului. (Ecclesiasticul 4.28)

Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăţie celui ce o rabdă.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Ocara/ Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a hulit

numele Tău. (Psalmi 73.19)

Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime,

a strigat: "O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodo-

nosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!" (Iudita 14.17, 18)

Ca cei morţi să fii, să nu socoteşti nici lauda şi nici ocara, şi poti să te mântuieşti. 11.2

Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine,

au căzut asupra Mea". (Romani 15.3)

Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui. Dacă vine mândria,

va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. (Solomon 11.1, 2)

Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de

ocară. (Solomon 10.5)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare.

Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci

pentru că te îngrijeşti de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproa-

pele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură

de Aur)

Dacă vine mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. (Solomon 11.2)

Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor. (Solomon 14.34)

E câte un soi de laudă mai urâtă decât ocara. (Proverb armenesc)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt

pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având

ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice;

inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră,

minţind din pricina Mea. (Matei 5.11)

Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună

răstigniţi cu El Îl ocărau. (Marcu 15.32)

Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului. (Psalmi 21.6)

În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. (Matei 27.44)

În tinereţile sale, oare n-a omorât pe uriaş? Şi n-a şters ocara din neam aruncând cu praştia piatra

care a doborât semeţia lui Goliat? (Ecclesiasticul 47.4)

Laudele şi ocările îl înnebunesc pe om pentru că îl fac să nu mai ştie cine este.

(Părintele Savatie Baştovoi)

Nu este smerit cel care se ocărăşte singur pe sine, ci acela care rabdă ocările de la alţii.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Orice păcat este o ocară. (Sfântul Vasile cel Mare)

Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în

sfârşit? (Psalmi 73.11)

Pentru a suporta o ocară trebuie să nu te superi pe cel ce te-a ocărât. (Sfântul Varsanufie de la

Optina)

Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri

şi laude. (Sfântul Marcu Ascetul)

Să nu te faci vrăjmaş în loc de prieten, că numele rău ruşine şi ocară va moşteni; aşa este păcătosul

cel cu două limbi. (Ecclesiasticul 6.1)

Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm.

(I Corinteni 4.12)

Uitarea este cel mai bun remediu pentru injurii. (Seneca)

Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă ademenit nu este înţelept.

(Solomon 20.1)

Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. - Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe ne-

curăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfin-

ţire. Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. (Romani 6.19, 20)

Omorul/ Asceza este omorârea mortii din noi, ca să se elibereze firea de sub robia ei.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua, şi le-a zis:

"Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată,

să o cruţaţi!" (Ieşirea 1.15, 16)

Călugărul cu nădejde tare junghie lenea omorând cu sabia acesteia pe aceea.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Când a ajuns la trepte, a trebuit, de furia mulţimii, să fie purtat de ostaşi. Căci mergea după el mul-

ţime de popor, strigând: Omoară-l! (Faptele Apostolilor 21.35, 36)

"Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei

caută să-mi ia sufletul!". Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? "Mi-am pus deoparte şapte

mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal". (Romani 11.3, 4)

Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta

rea şi lăcomia, care este închinare la idoli. (Coloseni 3.5)

După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Ca-

in s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât. Atunci a zis Domnul Dumnezeu că-

tre Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul

fratelui meu?" Şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din

pământ. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele

fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbu-

ciumat şi fugar vei fi tu pe pământ". (Facerea 4.8-12)

Eşecul nu te omoară… te motivează să faci ceva să se întâmple. (Kevin Michael Costner)

Gândeşte-te să duci o viaţă binecredinciosă şi aşa crezând, te vei împărtăşi cu binecuvântarea care

alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi, căci venind Hristos în noi slăbeşte legea care stă-

pâneşte în mod sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia faţă de Dumnezeu şi

omoară patimile, neţinând seama de păcatele în care ne aflăm, ci videcându-ne mai degrabă

ca pe nişte bolnavi. Căci întăreşte pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut ca un păstor bun care-Şi

pune sufletul pentru oile Sale. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori

am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.

(Matei 23.37)

Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a

omorât întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)

În tinereţile sale, oare n-a omorât pe uriaş? Şi n-a şters ocara din neam aruncând cu praştia pia-

tra care a doborât semeţia lui Goliat? (Ecclesiasticul 47.4)

În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu

părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi

viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Corinteni 4.8-10)

Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit. (Iov 5.2)

Noi nu suntem omorâtori de trupuri, ci omorâtori de patimi. (Sfântul Vasile cel Mare,

despre post)

Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea. (Charles Baudelaire)

Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi

luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât, pe Care Dumnezeu L-a

înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea.

(Faptele Apostolilor 2.23, 24)

Pedepseşte pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca

să-l omori. (Solomon 19.18)

Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare,

socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău,

că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut

înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a

zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? (Faptele Apostolilor 16.27-30)

Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vi-

cleşugul lor. Şi ei păzeau porţile şi ziua şi noaptea, ca să-l ucidă. Şi luându-l ucenicii lui noap-

tea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coş. (Faptele Apostolilor 9.23-25)

Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte! (Matei 17.23)

Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape

în voi. (Ioan 8.37)

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii. (Hector Berlioz)

Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui; prefăcut-a apele lor în sânge şi a

omorât peştii lor; scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor. (Psalmi 104.27-29)

Vedeţi, vedeţi, dar, că Eu sunt şi nu este alt Dumnezeu afară de Mine: Eu omor şi înviez, Eu ră-

nesc şi tămăduiesc şi nimeni nu poate scăpa din mâna Mea! Eu ridic la cer mâna Mea şi Mă

jur pe dreapta Mea şi zic: Viu sunt Eu în veac! (Deutoronomul 32.37, 38)

Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită. (Nicolae Iorga)

Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu, fie pentru izbăvire de păcate,

fie pentru răsplătire. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Orice păcat este o ocară. (Sfântul Vasile cel Mare)