Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

de la Helsinki (cunoscut şi sub numele de „The Blue Book”).

Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a fost formal

deschisă pe 3 iulie 1973, lansându-se astfel „procesul Helsinki”.

Acesta a cunoscut trei momente majore:

– 3-9 iulie 1973 (Helsinki): adoptarea Recomandărilor Finale;

– 18 septembrie 1973-21 iulie 1975 (Geneva): elaborarea

Actului Final de la Helsinki;

– 30 iulie – 1 august 1975 (Helsinki): semnarea, de către cele 35

de state membre, a Actului Final de la Helsinki.

„Carta Albastră” de la Helsinki este un document politic, nonconstrângător

juridic, regrupând trei coordonate majore: aspectele politico-

militare ale securităţii (principiile care ghidează relaţiile dintre

statele participante şi măsuri de sporire a încrederii în plan militar),

cooperarea în domeniul economic, tehnico-ştiinţific şi a mediului înconjurător

şi „cooperarea în domeniul umanitar şi în alte domenii”(erau

110

vizate aici: drepturile omului, redate prin formula „contacte umane”,

„informarea”, „cooperarea culturală” şi „cooperarea în probleme de

educaţie”).

Prăbuşirea comunismului şi încheierea Războiului Rece au

însemnat, pentru CSCE, asumarea unui nou tip de misiuni, legate de

această dată de construirea cadrului instituţional democratic şi respectul

drepturilor omului în fostele state socialiste. Consacrarea noii

orientări a Conferinţei a constituit-o Carta de la Paris pentru o Nouă

Europă, adoptată în 1990, la summit-ul şefilor de stat şi de guvern.

Pornind de la premisa că „întreaga Europă liberă este chemată pentru

un nou început”, documentul stabilea consultări politice la nivel de

stat şi de guvern din doi în doi ani, un Consiliu al miniştrilor de

externe cel puţin o dată pe an, precum şi posibilitatea unor întâlniri

periodice între reprezentanţi ai ministerelor de externe. Aceste întâlniri

beneficiau de suportul unui aparat administrativ permanent, incluzând

un Secretariat, un Centru de Prevenire a Conflictelor şi un Oficiu

pentru Alegeri Libere. În aprilie 1991 a fost creată Adunarea Parlamentară

a OSCE.

Organizaţia îşi dezvoltă, în această perioadă (între 1989 şi 1991

au loc reuniuni la Viena, Paris, Copenhaga, Moscova), dimensiunea

umană, incluzând alegeri libere, libertatea presei, protecţia minorităţilor.

În perioada 1991 – 1994, CSCE va fi înzestrată cu noi instituţii

şi structuri: Forumul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii

(Forum for Security Cooperation), Înaltul Reprezentant pentru Minorităţi

Naţionale (the High Commissionar on National Minorities),

Forumul Economic, Preşedintele în exerciţiu (Chairman in Office),

însărcinat cu „coordonarea consultărilor curente în domeniile de

interes al CSCE”, Secretarul General.

Această dezvoltare instituţională a transformat CSCE dintr-un proces

într-o organizaţie, noua denumire – Organizaţia pentru Securitate şi

Cooperare în Europa – fiind adoptată în urma summit-ului de la Budapesta,

din 5/6 decembrie 1994 şi devenind efectivă de la 1 ianuarie 1995.

Prin structura şi activităţile sale, Organizaţia se recunoaşte ca

fiind un „instrument primar de alertă rapidă, prevenire a conflictelor şi

gestionare a crizelor”.

Locul special pe care această Organizaţie îl ocupă pe scena

internaţională traduce particularităţile acesteia: abordarea cooperativă

a securităţii, instrumentele de prevenire a conflictelor, dialogul şi consensul,

valorile comune împărtăşite de statele membre, modelele de

cooperare cu celelalte organizaţii şi instituţii internaţionale.

111

Organizaţia a dat dovadă de o capacitate sporită de flexibilitate,

adaptându-se schimbărilor şi noilor provocări la nivel internaţional. În

1997, OSCE a instituit un Reprezentant pentru Libertatea Presei şi şi-a

consolidat dimensiunea economică, iar în 1998 a început monitorizarea

politică.

În noiembrie 1999 a fost semnată, la Istanbul, Carta pentru