Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Evolutia. Majoritatea copiilor autisti sunt identificati de parintii lor datorita unor anormalitati sau întârzieri aparute în al doilea an al vietii, de regula simptomatologia este manifesta în jurul vârstei de 30-36 luni, în contrast cu tulburarile schizofreniforme, care se dezvolta mai târziu. Gradul de instructie al parintilor, existenta în familie a unui copil mai mare, sunt factori care afecteaza abilitatea parintilor de a recunoaste anormalitatile de dezvoltare timpurii tipice pentru autism, astfel încât vârsta debutului poate fi deseori, vârsta recunoasterii, mai mult decât debutul actual al simptomelor.

La începutul decadei a doua multi autisti sunt descrisi de parintii lor ca fiind mai flexibili si mai directionati social. Un mic procent al tinerilor autisti prezinta o regresie marcata a comportamentului si ocazional, a achizitiilor cognitive, un procentaj semnificativ prezentând o crestere a agresivitatii si a tulburarilor de comportament.

Tinerii autisti devin adulti foarte lent, probabil din cauza lipsei de independenta. Unii adulti autisti prezinta o îmbunatatire comportamentala si sociala în ultima parte a decadei a treia si în prima parte a decadei a patra. Indivizii autisti cu handicap mintal sever necesita supravegherea situatiilor de viata si munca pe parcursul întregii vieti. În afara câtorva exceptii notabile, aproape toti autistii adulti necesita ajutor în gasirea si pastrarea unei slujbe, în manevrarea responsabilitatilor si a cerintelor sociale. Cât de independent va fi un adult autist cu handicap mintal mediu sau fara handicap, va depinde de resursele comunitatii, de efortul si norocul membrilor familiei în cautarea unui plasament rezidential, de caracteristicile subiectului în cauza (Rutter, 1994). Uneori au fost observate la adultii autisti tulburari depresive, altii au dezvoltat tulburari obsesionale.

Warborg si Mouridsen (1997) descriu o dezvoltare remarcabila la un pacient care a început sa fie mai deschis afectiv fata de familie începând cu vârsta de 20 de ani; el a studiat literatura, psihologia, psihiatria si astronomia. Stia de diagnosticul lui de autism si putea descrie tot ce simtea când era copil legat de nevoia de a se izola. În acelasi studiu din cei 23 de pacienti urmariti longitudinal, doar unul a prezentat în mod cert, în evolutie semne de schizofrenie, iar altul auzea voci fara a avea si alte manifestari.

Prognostic. Autismul este cel mai usor de recunoscut în ultima parte a perioadei prescolare, în jurul vârstei de 4-6 ani. La începerea scolii multi prezinta o îmbunatatire substantiala a comportamentului social si a comunicarii, într-o maniera simplista. Adolescenta poate fi dificila din cauza agitatiei si a agresivitatii. Cei mai importanti predictori ai evolutiei pe termen lung sunt nivelul cognitiv al copilului, gradul disfunctiei limbajului, nivelul functiilor adaptative (ultimul aspect este mai important la copiii mici nonverbali). Marea majoritate a copiilor cu QI sub 50 sau 60 vor ramâne cu handicap sever si dependenti de ajutorul altora în satisfacerea nevoilor lor zilnice. Cei cu retard mediu, care la vârsta de 5 ani au un limbaj foarte limitat, pot prezenta o ajustare sociala, dar evolutia buna este improbabila. Copiii cu o inteligenta nonverbala normala si un limbaj comunicativ la vârsta de 5 ani, dar cu o disfunctie medie a limbajului receptiv, au o sansa de 50( de a atinge un nivel bun al acomodarii sociale în viata adulta.

Pe lânga coeficientul intelectual si limbaj, nivelul comportamentului turbulent (în particular agresivitatea si conduitele repetitive pervazive), au o anumita importanta prognostica. Educatia, suportul familial, interventiile comportamentale pot duce la diferente reale în evolutia sociala, dar nu pot înlatura handicapul de baza.