Povesti care incep cu literea
Yüklə 1,2 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- PANZA CEA GALBENA A
- PASAREA CIUDATA E
- PETRICA IN SATUL URSILOR P
- PICIOR SCHIOP A
- PIELE DE MAGAR A
P PĂCALĂ Un negustor, umbland prin mai multe sate si orase, ca sa cumpere grau, papusoi si altele, într-o zi ajunse la un pod si cand era sa treaca vazu un om care se odihnea acolo: acesta era Pacala. Negustorul, voind sa afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dansul si-l întreba: - De unde esti, mai crestine? - Ia din sat de la noi, raspunse Pacala. - Din care sat de la voi? - Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, aratand negustorului cu mana spre un deal. - Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l stiu. - Ei! cum sa nu-l stii; e satul nostru, si eu de acolo vin. - Nu asa, mai prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui mosie este si cum ii botezat? - Doamne! da' nu stii ca mosiile sunt boieresti si asta-i a cuconului nostru, ce sede la Bucuresti? Iar satu-l boteaza popa intr-o caldarusa cu apa, cum ii scrie lui in carti. Negustorul, privindu-l lung, zise in sine: Ma!... aista-i chiar Pacala.
- Iaca!... ce ma intreaba. Ma cheama ca pe oricare: vina-ncoace, ori vin-aici! Negustorul incepu a-si face cruce ca de naiba si iar il intreba:
Negustorul incepu atunci a rade si zise: ce prost! Apoi il mai intreba: - Dar ce bucate se fac acolo la voi? - Mai mult terciu cu mamaliga mancam, zise Pacala. - Intelege-ma, prostule! Nu te intreb de bucate ferte. - D-apoi de care bucate ma-ntrebi? - Te-ntreb daca s-au facut la voi grau, orz si altele. - Da, s-au facut pana la brau, raspunse Pacala. - Nu te-ntreb de inaltime, ca doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci as voi sa stiu ce feliu este la voi grauntele orzului. - Sa-ti spun, daca nu stii, zise Pacala. Grauntele orzului este lungaret, imbracat c-o coaja cam galbie si c-o tapa in varf. - Bine, stiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, ca as voi sa cumpar si eu. - De! nu stii dumnia-ta ce fel? Unul da graul ori orzul, si altul ii da bani: galbeni, napoleoni ori altceva. - Nu ma-ntelesesi nici asta; eu te-ntreb: cum se da? - Bre!... Nici asta n-o stii. Sa-ti spun eu: iei banita ori dimerlia si pui in ea pan-o umpli cu varf, apoi cu coada lopetii o razi s-o torni in sac, pe urma iarasi o umpli si tot asemine faci. - Eu nu te-ntreb asta, om fara cap ce esti! - Dar ce fel ma-ntrebi? zise Pacala. - Cu ce pret se vinde chila ori banita; cati lei? - Asa cum te-nvoiesti; si cati lei dai atata iei. Negustorul, suparat, il mai întreba:
Prostia din nascare, leac in lume nu mai are; ea este o uricioasa boala, ce nu se vindeca in scoale, ba nici in spitale. 
PANZA CEA GALBENA A fost odata… o panza galbena impermeabila, pe care, intr-o noapte furtunoasa, o rafala de vant o smulsese de pe o trasura. A doua zi, doi castori ce duceau un cos din rachita o recuperasera de pe malul raului. Cu panza acoperira fundul cosului lor, facandu-si astfel pe loc o barcuta. Se distrara de minune vaslind de-a lungul raului, pana in momentul in care ajunsera la o cascada si se rasturnara. Atunci pierdura barca, ramele si prelata. Mai tarziu, aceasta fu pescuita din nou de o vidra, atrasa de culoarea ei galbena. Putin mai jos, raul traversa o cale unde sufla totdeauna un vant puternic. Vidra, pasionata de iahting, folosi panza cea galbena drept vela. Ajutata de vant, ea se amuza alunecand pe rau in barcuta ei improvizata. Apoi, plictisita de acest joc, se apuca din nou de pescuit, abandonand panza in voia curentului. Timp de cateva zile, aceasta zacu agatata de o piatra mare. De aici fu luata de o viitura si dusa pana in celalalt capat al vaii. Acolo, panza fu gasita de un ursulet. Cum deltaplanul era la moda, ursuletului ii veni ideea sa-si confectioneze unul, folosind prelata. Dupa aceea urca pe varful unui munte, respira adanc si isi dadu drumul in gol. "Ce frumos este sa planezi deasupra acestui peisaj minunat!" isi spuse ursuletul iscusit. Deodata, pentru a evita o stanca mare, facu o manevra putin prea brusca si ateriza in ramurile stufoase ale unui brad. Naucit de izbitura, ursuletul jura ca nu va mai reincepe niciodata acest sport si isi abandona acolo masinaria zburatoare. Atunci el dadu prelata, in schimbul unui saculet cu alune, unor arici gemeni; ei isi facura un cort frumos, pentru a se adaposti de ploaie si pentru a-si depozita proviziile de mere si ciuperci stranse din padure. Cu timpul, panza se invechi, devenind toata plina de gauri. In primavara ploua mult si ciupercile napadira padurea. Cei doi arici, in culmea fericirii, stransera multe ciuperci, apoi le taiara in felii si le pusera sa se usuce la soare, pentru a se pastra mai bine in timpul iernii. Recolta fusese atat de imbelsugata incat se hotarara sa duca surplusul sa-l vanda la piata. Insa cosurile lor erau prea mici; atunci facura o boccea mare din panza cea galbena si plecara din sat. Cand mama Iepuroaica vazu ciupercile, ii intreba: "Cu cat le vindeti?" "Doar cu atat cat sa ne ajunga sa cumparam un borcan mare de miere!" raspunsera in cor cei doi frati gemeni. Mama Iepuroaica, vazand panza cea mare si galbena in care erau ciupercile, le zise: "Daca imi dati si materialul acesta, va voi da bani pentru doua borcane cu miere!" "S-a facut!" aprobara de indata cei doi mancaciosi. Intoarsa acasa, mama Iepuroaica lua masurile fetitei ei, Iepurica. "Din aceasta bucata de panza, ii zise ea, am sa-ti confectionez un frumos impermeabil galben. Il voi croi, evitand gaurile, si iti voi face si o frumoasa palarie asortata!" Mama Iepuroaica se dovedi cu adevarat o croitoreasa talentata si impermeabilul cel frumos al Iepuricii starni multa invidie intre colegele ei de clasa. Si iata cum sfarsi pana la urma frumoasa panza galbena!
- Zi-i Gascan si, lasa-l!... Odata, Gascanul a vazut la iaz o Lebada si i-a placut gatul lebedei. ''Uite - isi zice el - sa am un gat ca asta!'' Si o ruga pe Lebada: - Hai sa facem schimb. Iti dau gatul meu, mi-l dai pe-al tau. A stat Lebada o clipa pe ganduri si s-a invoit. Au facut schimbul.
Un Pelican l-a vazut si a inceput sa rada; - Tu, - zice - nu esti nici Gascan, nici Lebada! Ho- ho - ho! Gascanul s-a suparat, a dat sa sasaie, dar a bagat de seama ciocul cu sac mare al pelicanului.''Uite un asa plisc cu sac mare sa am'' - a gandit Gascanul. Si-i zise Pelicanului: - Hai sa facem schimb: iti dau pliscul meu rosu, imi dai pliscul tau cu sac. A ras Pelicanul, dar s-a invoit. Au facut schimbul. Gascanului ii placea sa faca astfel de schimburi. Cu cocorul, Gascanul a schimbat picioarele: si-a dat picioarele cu labele lui late si a primit picioarele subtiri ale Cocorului. Cu Cioara si-a schimbat aripile sale mari, albe cu aripile ei mici si negre. I-a trebuit atunci Gascanului mult timp pentrua-l convinge pe Paun sa-si schimbe coada viu colorata cu o coada in trei pene ... Iar Cocosul, fire buna, i-a daruit Gascanului creasta si barbia sa, iar prin intelegere si ''Cucurigu'' ... Acum Gscanul nu mai semana cu nici o pasare. Gascanul paseste pe picioarele-i de cocor, da fara rost din aripile-i de cioara, si isi rasuceste in toate partile gatul de lebada. In cale, ii iese un card de gaste. - Ga-ga-ga! Ce pasare mai e si asta? - se mira ele. - Sunt Gascan! - a strigat gascanul, batand din aripile de cioara, intinzandu-si gatul de lebada si slobozind cat il tinea gatul de pelican un '' Cu- cu -ri -gu-u!''. eu sunt cel mai grozav! - Fie, daca esti gascan, hai cu noi! - i-au zis gastele. Au plecat gastele la pajiste, iar Gascanul, cu ele. Toate gastele ciugulesc iarba, numai Gascanul plescaie din pliscul sau cu sac, dar nu poate de fel sa ciuguleasca si el. Au plecat gastele la iaz, numai Gascanul alearga pe mal, ca picioarele de cocor nici gand sa-l ajute sa inoate. Rad gastele: - Ga-ga-ga! El le raspunde: - Cu-cu-ri-gu! Au iesit gastele pe mal, dar aici, te miri de unde apare Vulpea! Gastele au tipat si si-au luat zborul. Numai Gascanul a ramas de unul singur - aripile de cioara nu-l ajuta sa-si ia zborul. Alearga el pe picioarele de cocor, dar coada de paun i se incurca in stufaris ... Vulpea il inhata de gatul lung de lebada si pe-aci ti-e drumul... Vazand gastele una ca asta, s-au pravalit in zbor si ia-o la scarmanat pe Vulpe cu ciocurile. Vulpea a lasat Gascanul si-a dat bir cu fugitii. - Va multumesc, gastelor, ca m-ati salvat! - le-a zis Gascanul. De acum stiu ce am de facut. Au mers la Lebada si i-au inpoiat gatul lung, Pelicanuli i-a inapoiat pliscul cu sac mare, Cocorului - picioarele subtiri, Ciorii - aripile negre, Paunului - coda viu colorata ca un evantai. Iar Cocosului, fire buna, creasta, barbia, si ''cucurigu''. Si Gascanul a devenit un gascan ca toti ceilalti. Numai ca acum este inteligent si nu mai invidiaza pe nimeni. Si-am incalecat pe-o roata, Si v-am spus povestea Gascanului, Toata!
PETRICA IN SATUL URSILOR Petrica a venit in satul ursilor si in onoarea sa ursii au organizat o mare sarbatoare. Petrica impreuna cu cel mai bun prieten al sau, ursul Pet, stau in casa lui confortabila si fac planuri pentru constructia unor linii de cale ferata, una ingusta si una cremaliera. Petrica deseneaza o harta exacta de pe tara ursilor. Fiecare deal, fiecare apa curgatoare sunt trecute pe aceasta harta. Apoi se va desena cu rosu traseul liniei de cale ferata ingusta. Pentru desenarea pe harta a traseului caii ferate cu cremaliera, Petrica foloseste un creion albastru. Pet este prezent cu sfaturi bune. Localnicii din satul ursilor sunt entuziasmati de ideile lui Petrica. Cu puteri de ursi se apuca de treaba. Cei mai indemnatici ursi construiesc doua locomotive cu aburi : una pentru calea ferata ingusta, iar cealalta pentru calea ferata cu cremaliera. Ei ciocanesc, sudeaza si strang suruburile cu surubelnita. Unii dintre ei lucreaza sub locomotiva, altii au de lucru pe acoperisul ei . Si pentru toti aceasta munca este o placere. "Sa speram ca vor functiona locomotivele", glumesc ursii in timpul lucrului. Cand sunt gata, locomotivele sunt vopsite in multe culori. Unii dintre ursi aseaza deja pe dealul Urechea Frumoasa, sinele pentru calea ferata cu cremaliera. Deodata se isca o furtuna mare. Ursii sunt inzapeziti! Dupa ce vijelia a trecut, Petrica si ceilalti ursi pleaca in cautarea prietenilor inzapeziti. Ei adulmeca si ciulesc urechile, atenti la fiecare zgomot. Cu ghearele lor fac gauri adanci in zapada si striga in ele dar nu primesc nici un raspuns. Sus de tot, in varful dealului, sub greoiul urs de salvare Pat, se sparge zapada si ursul se scufunda. Un picior de-al lui sta acum pe capul lui Pletosu. "I-am gasit! I-am gasit!", striga Pat bucuros nevoie mare si face semn cu bratul celorlalti ursi de salvare. Ei se aduna cu totii, in graba mare, si, cu multa atentie incep operatiile de salvare. Ursii salvati sunt sleiti de puteri. Pe targi sunt transportati la vale de echipa de salvare. Acolo ii asteapta masina salvarii. In timpul transportului doctorul Mormaila–Prietenosu le administreaza celor epuizati o injectie de fortificare. Se simt deja cu mult mai bine! Sora Laba de Matase ii ingrijeste pe ursi la spital. Li se da de mancare si apoi sunt consultati. In sfarsit, totul este pregatit. Petrica da startul! Trenul porneste gafaind! Numele celor doua locomotive este Gafaila si Infoila. Ele au pornit in calatoria de proba. Fiecare dintre ursi poate lua parte o saptamana la aceasta calatorie fara sa plateasca. Localnicii din satul ursilor au lucrat cu sarg. Acum e timpul sa sarbatoreasca.
PICIOR SCHIOP A fost odata un morar vestit pentru laudaroseniile sale. Se lauda ca avea cea mai mare moara din tara, ca gospodaria lui era de o curatenie neasemuita si ca faina lui era mai alba si mai fina decat toate celelalte. Faima lui ajunsese la urechile regelui care, intr-o zi curios sa-l cunoasca, se opri in fata casei sale. Morarul ii prezenta pe fiica sa si nu se putu abtine sa nu se laude iar: "Sire aveti in fata cea mai incantatoare fiinta din tot regatul!" Regele, neincrezator, o privi fara sa spun un cuvant. Insa morarul se dezlantuise: "...Este de o inteligenta iesita din comun si are multe calitati extraordinare..." Regele continua sa taca, dar morarul, in dorinta lui de a-l impresiona, nu mai stia ce sa inventeze: "Inchipuiti-va ca atunci cand toarce paie, acestea se prefac in fir de aur!" De data aceasta era prea de tot; regele; exasperat, ii raspunse sec: "Foarte bine, o voi pune de indata la incercare! Daca va face aceasta minune, va fi rasplatita din belsug; de nu, va plati cu viata aceasta minciuna!" Si biata fata fu dusa cu forta la castel. Regele o azvarli intr-o celula in care se afla o gramada mare de paie: "Ai timp pana maine sa transformi aceste paie in aur!", ii zise el. Tanara fata izbucni in hohote de plans, disperata: "Of, draga tata, in ce incurcatura m-ai bagat!" Deodata, aparu ca prin minune un pitic imbracat in rosu, ce mergea schiopatand de un picior: "Daca te ajut sa torci paiele, ce-mi vei da in schimb?" o intreba el pe tanara fata. Ea ii intinse o bijuterie foarte frumoasa in forma de inima, pe care o purta la gat, si ii spuse: " Iti dau ce am eu mai de pret!" Piticul accepta pe data targul. A doua zi dimineta, dupa un somn zbuciumat, fata se trezi si observa cu incantare ca piticul se tinuse de cuvant! In acel moment, regele intra in celula, convins ca fata morarului nu facuse aur din gramada de paie. Insa nu-i veni sa-si creada ochilor: in fata lui, frumos aliniate pe masa, stateau sase mosoare mari pline cu fir de aur! Dupa ce isi reveni din uimire, regele ii spuse tinerei fete: "Felicitarile mele! Insa iti voi aduce si mai multe paie, caci vreau sa-mi torci kilometri intregi de fir de aur!" Biata fata, neputand sa-si dezvaluie taina, cazu iarasi prada disperarii. Dar peste noapte piticul isi facu din nou aparitia. " Ce-mi vei da in schimb daca te voi ajuta iar?" o intreba el. "Nu ma lasa prada acestei soarte triste!" si totul se petrecu ca mai inainte: regele, in culmea fericirii, isi socotea, iar si iar, nemaipomenitele mosoare. Uluit si incantat de aceasta minune, el incepu s-o vada pe tanara fata cu ochi mai buni, gasind-o tot mai fermecatoare. Atunci ii veni o idee: "Te voi supune unei ultime incercari, ii zise el. Daca mai faci o data aceasta minune, vei deveni sotia mea!" Ramasa singura, fata plangea cu lacrimi fierbinti. Isi pierduse orice nadejde: Chiar daca sunt norocoasa si piticul mai vine si in noaptea aceasta, nu mai am ce sa-i ofer! Cum ma voi descurca?" La miezul noptii, piticul aparu pentru a treia oara. "M-am intors ca sa te ajut. Insa de aceasta data ce ai sa-mi dai?" Tanara fata ii raspunse plangand in hohote: "Din nefericire, nu mai am nimic sa-ti dau!..." Piticul o privi atunci surazand si ii zise: "Am auzit ca in curand vei fi regina. Cand vei avea primul tau copil, voi veni sa-l iau: astfel ma vei rasplati pentru ajutorul pe care ti-l dau acum!" Fata morarului accepta fara sa se gandeasca prea mult, iar a doua zi dimineata minunea avu loc pentru a treia oara. Atunci regele, deveni foarte bogat, incepu pregatirile pentru nunta si amenaja o aripa a castelului pentru logodnica lui. Dar, acesteia trebui sa-i promita ca, odata casatorita, nu mai era obligata sa faca nici o minune. Spre marea bucurie a laudarosului morar, fu o casatorie foarte fericita, in ciuda faptului ca incepuse intr-un mod atat de ciudat! Regele isi iubea din ce in ce mai mult sotia. Intr-o buna zi, veni pe lume un baietel frumos, cu parul balai, care le insenina zilele. Fericita, regina uitase de promisiunea facuta piticului care, pe neasteptate, aparu si zise: "Am venit dupa fiul tau!" "Nu! Te rog! Iti voi da tot ceea ce vei dori, bijuteriile mele, bogatiile mele; dar, fie-ti mila, nu imi lua copilul!" Piticul parea de neinduplecat dar, pana la urma, induiosat de lacrimile reginei, se invoi si zise: "Bine, iti mai dau o ultima sansa: daca vei reusi sa-mi afli numele in timp de trei zile, iti voi lasa fiul!" spuse el, inainte sa dispara. De data aceasta, regina alerga la sotul ei si ii povesti toata intamplarea de-a fir-a-par. Indata, cei mai mari savanti din tara fura chemati de urgenta la palat. Ei consultara sute de carti si pergamente, in cautarea numelui misterios. Dar nicaieri nu dadura de urma unui pitic imbracat in rosu, cu barba alba. In dimineata celei de-a treia zi, regele si regina incepura sa-si piarada orice speranta. Deodata, un sol al regelui ajuns la palat cu sufletul la gura, povesti ca asistase la un ritual ciudat: pe cand traversa o padure deasa, vazuse un batran imbracat in rosu, care topaia in jurul unui foc, cantand: "Foaie verde busuioc, Nu ma pot opri din joc. Maine iau de la palat Pe feciorul de-mparat, nimeni nestiind, hop, hop, Ca ma cheama Picior Schiop!" Regele si regina se privira cu speranta: sa fi descoperit ei oare taina rautaciosului pitic? In seara celei de a treia zi, toata curtea astepta nelinistita sosirea piticului. De indata ce aparu in mijlocul salii, regina arata cu degetul spre el si striga: "Picior Schiop e numele tau!" Si chiar in acea clipa, piticul fu trasnit de un fulger cumplit si disparu intr-un nor de fum. Atunci regina alerga sa-si imbratiseze baietelul. Il stranse la piept, plangand de bucurie: "Esti salvat, fiul meu adorat! Nimeni si nimic nu ne va desparti vreodata!
Regina era frumoasa si desteapta. Cei doi aveau o fiica, pe care o iubeau ca pe ochii din cap, caci era frumoasa ca lumina zilei. In palatul cel maret si bogat misunau intotdeauna o multime de curteni si servitori. Trecatorii se minunau vazand la loc de cinste un magar, in al carui salas, in loc de balega se gaseau monezi de aur. Intr-o buna zi, regina cazu bolnava si cei mai vestiti doctori nu-i gasira leac. Pe patul de moarte, ea ii spuse regelui: - Ti-o incredintez pe fiica noastra, comoara cea mai nepretuita. Ajut-o, vegheaza sa fie fericita! Apoi isi dadu sufletul in bratele sotului sau. Ramas vaduv, regele hotari sa o marite pe fata. Fiul regelui invecinat era dornic de insuratoare, dar pretendentul nu era pe placul tinerei regine. Cu apucaturi grosolane, cu chip respingator, el avea o faima proasta. Regele impartasi printesei hotararea sa si biata fata era in culmea disperarii. In zadar varsa lacrimi si il implora pe tatal ei, ca nu reusi sa-l induplece. Cu sufletul plin de mahnire, pleaca in cautarea nasei sale, care locuia hat departe, dar trasurica printesei era trasa de un berbec batran, care cunostea bine drumul. Nasa printesei era o zana buna, care le stia pe toate. Ea spuse: - Stiu ca tatal tau, regele, doreste sa te marite impotriva vointei tale. Prefa-te ca te invoiesti si cerei o rochie albastra ca azurul. Cu toata puterea si bogatia lui nu va reusi sa-ti indeplineasca vrerea. Cand tanara printesa ii spuse regelui dorinta ei, el chema croitorii cei mai priceputi din regat si le porunci sa coasa o rochie azurie pentru printesa. A doua zi, croitorii adusera rochia, ce era mai frumoasa decat bolta senina. Printesa era fermecata. Nasa ei, ii veni in ajutor si o sfatui ca, de aceasta data, sa ceara o rochie de culoarea razelor de soare. De asta data croitorii intrecura asteptarile, tesand o rochie splendida. Printesa se intrista, dar zana o mangaie si-i dadu o idee salvatoare: o sfatui sa-i ceara pielea magarului cu galbeni de aur. Regele i-o oferi fara preget. Printesa intelese ca este pieduta si se grabi sa paraseasca casa parinteasca. Ea iesi din palat pe o portita, ca sa nu fie recunoscuta, luand drept bagaj numai nuielusa fermecata daruita de zana. Era de-ajuns sa atinga pamantul cu aceasta nuielusa, ca sa-i apara ca prin farmec sipetul cu rochii, oglinda, masuta de toaleta si nestematele. Pregatirile pentru nunta se incheiara, dar printesa ia-o de unde nu-i. Regele si curtea intreaga fura tulburati de lipsa printesei. Regele trimise curieri in ce patru zari, sa dea de urma ei. In acest timp, printesa isi urma calea, invesmantata in pilea de magar si cu fata acoperita de un strat de noroi. Intindea mana sa primeasca pomana de la trecatori si cauta o slujba, dar nimeni nu o primea. Se duse deci departe, departe de tot, tot mai departe. Dar in fiecare Duminica se incuia in camaruta ei, lovea pamantul cu nuielusa fermecata, si sipetul aparea. Isi punea ba rochia azurie, ba cea de culoarea lunii, ba cea de culoarea soarelui. Aceasta mangaiere o imbarbata sa indure toata truda pana Duminica urmatoare. Fiul regelui trecea adesea pe langa ferma, cand se intorcea de la vanatoare cu tovarasii sai. Intr-o zi, ratacind in jurul ogradei, se uita pe gaura cheii si se albi de emotie. Zarise o tanara fata atat de bogat invesmantata, incat se indragosti pe loc de ea. Din ziua aceea el fu nespus de mahnit si tras la fata pentru ca nu o putea uita pe tanara fata pe care o vazuse din intamplare. Nu mai scotea nici un cuvant, iar regele si regina erau in culmea disperarii. In cele din urma printul spuse: - Vreau ca Piele de Magar sa-mi faca o prajitura. Tanara fata fu chemata sa pregateasca prajitura ceruta de print. Ea lua de acasa sare, unt si oua foarte proaspete, apoi se incuie in odaita si se apuca de lucru. Intamplator, din cauza grabei, unul din inele ii cazu din deget in aluat. Prajitura facuta cu grija fu pe placul printului, care o manca cu mare pofta. Dar era cat pe-aci sa inghita inelul care se gasea in prajitura. Cand zari smaraldul, ascunse inelul sub perna. Doctorii isi dadura seama ca este bolnav din dragoste, iar regele si regina intelesera ca singurul leac e insuratorea. - Spune pe cine indragesti, si te vei casatori chiar daca fata e saraca, spuse regele. Printul cel tanar scoase inelul si il arata tatalui sau. - Voi lua de nevasta pe aceea careia i se va potrivi acest inel! In zadar incercara inelul doamnele de la curte; nici doamnele din oras nu avura mai multi sorti de izbanda; apoi il incercara slujnicele, bucataresele, dar inelul era prea mic pentru ele. Cand Piele de Magar fu chemata, toata lumea se puse pe ras, vazand-o intrand. Dar sub pielea de magar se ivi o manuta delicata. Inelul se potrivi exact pe degetul cel mic. Curtenii si toti oamenii de rand erau uimiti. Printul uita pe data de toate necazurile. Tanara fata isi scoase pielea de magar si aparu, imbracata intr-o rochie splendida. Regi din toate tarile invecinate sosira la nunta. Veni chiar si regele, tatal printesei, care varsa lacrimi de induiosare regasindu-si fiica cea iubita, pe care o crezuse pierduta pe vecie.
Yüklə 1,2 Mb. Dostları ilə paylaş:
|