Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

-Prana este o realitate energetică pe care nu o oferă un Dumnezeu, ci natura prin vitalitatea ei. Omul consumă aer sau apă sau hrană pentru „a prinde putere” ori această putere este rodul materiei şi a forţei ei. Harul este forţa care nu depinde de om sau de natură, ci de Dumnezeu, omul şi natura fiind în dependenţă de har.

-Prana nu pune omul în legătură cu divinitatea, ci este o simplă vitalitate care subvenţionează viaţa pentru a putea elimina elementele karmice, de care trebuie să scape pentru a intra în nirvana sau în identificarea dizolvantă cu Brahmanul universal. Harul are valoare de conexiune dintre om şi Dumnezeul personal, realizând linia dialogal-comunională care îl apropie pe om de Dumnezeu, care astfel devine un Tată iubitor şi nu un stăpân ce porunceşte.

-Prana deci nu are nici o valoare soteriologică în vreme ce harul este o realitate fără de care nu se poate concepe mântuirea omului.

În problema raportului cu un alt tip de energie, kundalini, aceasta este o forţă ce se află într-o stare latentă la baza corpului uman, care aşteaptă să fie „trezită”, ca prin urcarea ei spre chakra superioară, cea din creştetul capului („lotusul cel cu o mie de petale”), să se realizeze eliberarea sinelui din ciclul carnal şi unirea lui cu Atmanul universal sau dizolvarea în Nirvana. Pentru realizarea acestui proces este nevoie de împlinirea unor condiţii preliminare, cum ar fi purificarea trupului şi a sinelui prin împlinirea strictă a celor „zece porunci” (cinci Yama şi cinci ale etapei Niyama). Apoi se cer urmate alte câteva trepte din acest proces yoghinic, cum ar fi: „ţinerea respiraţiei” (pranayama), concentrarea şi iluminarea. Ori toate aceste etape, opt la număr, ţin de forţa de concentrare şi ambiţia yoginului, deci de om. Dumnezeu nu reprezintă în acest proces nimic. Ba mai mult, maestrul ia locul divinului, considerându-l pe acesta din urmă doar o etapă în ciclul reîncarnărilor, deoarece la final, chiar şi zeii vor trebui să dispară. Ori procesul soteriologic creştin nu poate concepe mântuirea omului fără o sinergie între om şi Dumnezeu, care să realizeze starea de dialog teandric şi de sinergie în vederea realizării asemănării omului cu Dumnezeu.