Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

LOCURI ŞI LUCRURI SACRE ÎN HINDUISM

Atunci când vorbim despre locurile sau lucrurile sacre ale hinduismului, avem în vedere acele aşezări sau elemente de care hinduşii sunt foarte atraşi şi care constituie locuri de pelerinaj pentru evlavia adepţilor acestei religii. Iată câteva din acele locuri sau nume sacre pe care le venerează în mod deosebit orice hindus:

GANGELE:

Acesta este cel mai cunoscut râu din India, care are o valoare sacrală foarte mare, de vreme ce este zeificat şi cunoscut şi sub numele de „mama noastră Gang┹⁴⁷. Shri Râmakrîshna spunea despre acest râu următoarele: „apa Gangelui este atât de pură ca şi Brahman însuşi. Chiar un agnostic ajunge la devoţiune dacă trăieşte pe malul râului Gange”¹⁴⁸. Iar Ma Ananda Moyî completează: „apa Gangelui dă eliberarea”¹⁴⁹.

Un mit hindus spunea că la început, Gangele curgea doar în ceruri, nu şi pe pământ. În urma unor evenimente de pe pământ s-a ajuns la un mare dezastru, care s-au finalizat printr-un mare masacru. Incinerarea victimelor a acoperit pământul cu un strat mare de cenuşă. Astfel la sfatul unui mare guru, de a trimite râul cel ceresc, Gange, pentru a uda şi a înlătura cu apele sale stratul de cenuşă, zeii au îndreptat acest râu spre pământ.

În concepţia hinduşilor a muri pe malul Gangelui şi a-ţi fi aruncată cenuşa în el sau a te îneca în această apă este similar cu a ieşi din ciclul reîncarnărilor. De asemenea, a te scălda în apele acestui râu şi a bea apă din el este similar cu a te spăla de păcate. Întâlnim aici câteva teme, care se vor apropiate de sensul creştin al botezului sau al cuminecăturii. Botezul este cel care spală prin apă păcatul strămoşesc iar euharistia este cea care dă hrana cea divină. Tot astfel şi hinduşii consideră că se spală de păcate în apele Gangelui şi se cuminecă cu apa acestui râu. De aceea, indienii care pleacă şi se stabilesc în Occident îşi aduc în flacoane apă din Gange pentru a se curăţa de păcate.

De-a lungul acestui fluviu există foarte multe locuri de pelerinaj, care sunt socotite ca fiind de asemenea sacre, cum ar fi: Benares, locul iluminării lui Buddha, Gangotri locul de unde izvorăşte Gangele, despre care se crede că iese la suprafaţă din degetele lui Brahma sau Shiva. Un alt loc este cel de la Prayag sau Allahabad unde Gangele se uneşte cu Yamuna, un afluent al Gangelui. Aici se reunesc anual sute şi mii de sannyashii, care se curăţesc în apele acestui râu¹⁵⁰.

BENARES:

Fără a se exagera se poate spune că acest oraş este „metropola religioasă a întregii Indii”¹⁵¹, deoarece la numărul de aproximativ 250.000 de locuitori, anual se perindă circa 1.000.000 de pelerini, iar în cadrul oraşului există nu mai puţin de 1.500 de temple hinduse, peste 500.000 de altare şi 270 de moschei. Mitologia spune despre Benares că ar fi fost primul loc uscat, pe care Shiva l-ar fi scos din oceanul nediferenţiat cu tridentul său. Deci cultul lui Shiva este predominant în sânul acestui oraş hindus.

Însă şi buddhişti şi-l revendică a fi centrul lor spiritual, deoarece în apropierea lui Siddhartha Gautama ar fi ajuns la iluminare, devenind Buddha (iluminatul). Tot aici un anume Aurangzeb ar fi încercat să convertească lumea la islam, iar Malavia a creat „prima universitate hindusă de tip modern” iar Gandhi, în fine, a construit marele templu închinat „Mamei noastre, India”¹⁵².

Datorită faptului că oraşul se află pe malul Gangelui toată mulţimea de pelerini se înghesuie pe scările de piatră pentru a se scălda în apa râului, purificându-se astfe de ataşamentul karmic. Apoi pelerini colindă oraşul, închinându-se la multele altare, unde guru aflaţi în meditaţie primesc orez şi daruri.

În timp ce oamenii îşi uscă la soare hainele ude de apele Gangelui, predicatori, care se recunosc după îmbrăcăminte şi tunsură, din ce grup de adoratori fac parte, îşi prezintă căile lor religioase. În acest timp vânzătorii de vopsele sacre le oferă pelerinilor culoarea sacră, ocru, pe care şi-o vor punea sub forma unui punct pe frunte sau îşi vor colora cărarea ce le despică părul.

În fine, ultimul dor al hindusului este acela de a muri la Benares şi de a fi ars aici iar cenuşa să îi fie aruncată în râu. Este semnul vizibil că a scăpat de ciclul samsarei, al reîncarnărilor şi a intrat în nirvana sau în unirea cu Atman.

CULTUL VACII LA HINDUŞI

Unul dintre gesturile care şochează pe orice occidental ajuns în India este modalitatea în care vaca este văzută de către hinduşi. Fiecare pieton sau maşină are datoria de a se opri pentru ca vaca să poată trece strada sau să o lase să meargă unde doreşte. Motivele pentru care există un cult al vacii sunt următoarele:

-din punct de vedere al hranei, vaca oferă alimentul de bază la hinduşi: laptele, precum şi untul, socotit un aliment de lux, care amestecat cu orez este cel mai primit dar oferit zeilor.

-Apoi vaca oferă pentru hindusul sărac balega, pe care acesta o amestecă cu paie şi o usucă, constituind cel mai bun combustibil pentru încălzitul casei pe timp friguros sau în vremea musonului.¹⁵³ Mai mult, balega înmuiată cu apă şi preparată într-un anume fel, alungă insectele, înţelegându-se prin aceasta cele mai periculoase, cum ar fi scorpionii. În fine, ea este utilizată în medicina populară, deoarece ea reprezintă cea mai eficace cataplasmă, pusă pe răni.

-Într-un plan mai puţin material, vaca este socotită ca fiind prototipul perfect al lumii animale, pe care omul trebuie să îl respecte. Pentru acest motiv Mahatma Gandhi a acceptat preşedinţia Indiei în proiectul de protecţie a vacii.

-Din punct de vedere spiritual, vaca este elementul care simbolizează iluminarea, deoarece termenul „go”, care desemnează vaca, înseamnă în acelaşi timp şi raza de soare şi ideea de iluminare, la care trebuie să ajungă omul.

-Apoi vaca o întâlnim în miturile lui Indra, unde turmele de vaci ale acestuia au fost răpite de demonii Panis, care le-au ascuns într-o peşteră, fiind descoperite după o căutare asiduă. Ele simbolizau puterea intelectuală şi spirituală a zeului. De asemenea, în mitul copilăriei lui Krîshna, rshi, înţelepţii, îl însoţeau pe copil sub chipul vacilor, care îl hrăneau cu lapte, adică cu înţelepciunea sacră.