Prapastia: doua etici ce divid lumea vestica

AGRAVEAZA, IZOLEAZA, FACILITEAZA
Trucul a evoluat ulterior in ceva mult mai dramatic decat negocieri pentru pace. A fost nevoie de trei strategii intr-una singura. Acestea sunt: agraveaza, izoleaza si faciliteaza.

Prima etapa a constat in agravarea relatiilor cu Germania pana cand un atac din partea lor a devenit iminent. Tradus ar fi, instiga-i si hartuieste-i pana cand nu au de ales decat sa contraatace. In mare aceasta a fost realizata de partea engleza. Churchill a stabilit politica de distrugere a submarinelor germane. Inainte de aceasta, exista un cod al razboiului pe mare numit Cruiser Rules, care cerea ca atunci cand un vas de razboi provoca o nava comerciala, acesta va trage un foc de avertisment pe deasupra ei. Nava comerciala trebuia sa isi opreasca motoarele si i se oferea timp suficient pana cand echipajul se muta in barcile de salvare inainte de a fi scufundata. Era un mic gest umanitar in vreme de razboi. Aceasta era regula pana cand Churchill, Lord Amiral, a ordonat tuturor navelor comerciale, indiferent de circumstante, sa atace direct orice submarin german cu intentia de a-l distruge si scufunda. Astfel a fost eliminata distinctia dintre navele comerciale si cele de razboi. Din acel moment, toate vasele comerciale au fost considerate nave de razboi iar Germania a renuntat la politica focurilor de avertisment.

Imediat, cei care urmareau sa aduca Statele Unite in razboi au sarbatorit. Editorialele din presa britanica si americana au explodat: “Vedeti cat de haini sunt germanii? Scufunda vase neinarmate si nici nu dau avertisment echipelor sa se salveze! Este datoria noastra morala sa combatem acest rau.”
Churchill a ordonat vaselor sale sa isi acopere numele si sa arboreze drapele ale unor natiuni neutre, in special steagul american, incat capitanii submarinelor germane sa nu isi dea seama de nationalitatea engleza a acestora. A vrut ca germanii sa torpileze nave americane din greseala. Era strategia lui sa faca totul posibil pentru a aduce Statele Unite in razboi, iar scufundarea unui vas american reprezenta o excelenta oportunitate pentru a obtine acest lucru. [nota: Churchil a scris in memoriile sale: “Prima masura britanica, luata sub responsabilitatea mea, … a fost sa ii impiedic pe germani sa atace la suprafata. Imersabilul U-boat a trebuit sa se bazeze pe atac subacvatic si astfel exista pentru ei marele risc de a lovi din greseala si scufunda vase neutre, ceea ce implica Germania in conflit cu alte Mari Puteri.” Winston Churchill, Criza mondiala (New York: Scribner’s Sons, 1949), p. 300. Apare pe pagina 464 a editiei reeditate de Barnes & Noble in 1993t.]
A existat destula incitare si din partea Americii. Guvernul Statelor Unite a violat in mod consistent propria sa neutralitate, permitand materialelor de razboi sa fie trimise in Anglia si in Franta. Munitie si alte feluri de provizii militare au fost transportate cu indrazneala in mod regulat. De fapt, Lusitania, in ziua in care a fost scufundata, era incarcata cu arsenal militar. Germanii au stiut dintotdeauna aceste lucruri. Cei din Washington de asemenea. Violand pe fata legile neutralitatii, au facut tot posibilul sa agraveze situatia relatiilor cu Germania, impingandu-i pe acestia din urma sa atace.
A doua etapa a fost realizata prin izolare. Izolarea victimelor, lipsa lor de acces la informatia ce le-ar fi permis sa se protejeze. Nu poti avea un atac surpriza, daca iti anunti victimele in avans. Era important ca pasagerii Lusitaniei sa nu fie instiintati ca vasul transporta materiale de razboi si ca va deveni astfel o tinta. Nu era permis sa se afle ca anumite punti ale vasului, in mod normal rezervate accesului pasagerilor, fusesera inchise si incarcate cu provizii militare, incluzand explozibil. Nu trebuiau sa stie ca plutesc pe un depozit de munitie.
Ambasada Germaniei a incercat sa ii avertizeze pe civilii americani sa nu isi rezerve bilete pe acel vas. A plasat un anunt in cincizeci de ziare americane, majoritatea pe coasta estica, avertizand ca Lusitania va fi in pericol, ca se indrepta spre ape ostile, si ca americanii nu ar trebui sa se afle la bord. Departamentul de Stat american a contactat conducerea ziarelor respective cerandu-le sa nu publice anuntul, si amenintadu-i cu consecinte serioase in caz contrar. Cateva dintre acestea au infruntat guvernul si l-au tiparit totusi – de aceea stim de el astazi. Majoritatea pasagerilor nu au apucat sa-l vada.