Prapastia: doua etici ce divid lumea vestica

MESAJELE CODATE INTERCEPTATE
Au fost victimele de la Pearl Harbor izolate de informatia care le-ar fi permis sa se protejeze? Ar fi putut acele mii de soldati americani ce si-au pierdut viata, sa fie alertati in timp pentru a lua masuri defensive? Sau au fost sacrificati deliberat pentru ca moartea lor era necesara pentru a crea drama emotionala care sa justifice intrarea in razboi? Raspunsul la aceste intrebari nu este deloc placut.
In tot acest timp, japonezii au folosit o combinatie de coduri diplomatice si militare. Serviciile de informatii americane au reusit sa le sparga pe toate. [nota: John Toland, Infamie (New York: Doubleday & Co., 1982), pp. 57, 58. De asemenea Stinnett, pp. 21–23.] Dupa spusele lui Homer Kisner, care era Sef al echipei Pacific Fleets’ Radio – Intercept, oamenii lui au interceptat si docodificat mai mult de un milion din aceste mesaje. [nota: Stinnett, p. 58.] Vreme de trei luni inainte de asa zisul atac surpriza, Serviciul de Informatii al Marinei a stiut absolut totul in detalii amanuntite. Cu toate astea, nici unul din acele mesaje nu a fost trimis comandantilor de la Pearl Harbor. [nota: A fost un dezacord serios intre Amiralul Richard Turner si echipa lui in aceasta problema. Cand Capitanul Alan Kirk, Sef al Servicilor de Informatii U.S. Navy, a obiectat impotriva nedivulgarii acestor mesaje catre Kimmel si Short, a fost indepartat din functie. Vezi Toland, pp. 57–60.] In memoriile sale, Amiralul Kimmel spune:
La Pearl Harbor, Generalul Short si cu mine am stiut numai o mica parte din povestea politica din spatele atacului japonez. S-a avut grija ca mesajele japoneze interceptate sa nu ajunga la noi, mesaje ce detaliau fiecare pas din programul Japoniei…. Vreme de trei luni inainte de atacul asupra flotei o mare cantitate de informatii primite in Washigton a fost ferita de comandatii din Hawaii. Informatia primita in timpul celor zece zile premergatoare atacului, indica in mod clar flota din Pearl Harbor ca obiectiv al japonezilor, si cu toate astea nici un cuvant de avertisment sau indiciu din aceasta informatie nu a ajuns la comandatii din Hawaii. [nota: Kimmel, pp. 2,3.]
Cel mai important mesaj interceptat a fost obtinut cu o noapte inaintea atacului. Acel mesaj a specificat chiar si ora exacta la care lovitura va veni. Trebuia sa fie ora 1:00 P.M., dupa fusul orar al Washington-ului. Mesajul a fost decodat cu 6½ ore inante. In graba a fost trimis presedintelui Roosevelt si consilierilor sai militari de varf pentru masuri immediate. Raspunsul lor: nu au facut absolut nimic. Au stat si au lasat timpul sa treaca. [nota: Omul care a predat personal mesajul final catre FDR la Casa Alba a fost Capitanul Beardall, atasatul prezidential pe probleme militare maritime. Dupa spusele lui Beardall, FDR a citit transcriptul si, in ciuda orei limita 1 P.M., nu a fost deloc alarmat. (Vezi Audierile pe tema Atacului de la Pearl Harbor, Partea 11, p. 5287 ff. citate de Stinnett, p. 233.) Aceasta a fost similar cu gustul lasat de lipsa de reactie a Presedintelui Bush cand a primit informatia ca al doilea avion a lovit Turnurile Gemene pe 11 Septembrie.]
Seful Personalului militar la acea vreme era Generalul George Marshall, membru CFR. Marshall pretinde ca se afla in parc in acea dimineata, calarind. Motivul pentru care nu a reactionat imediat, spune el, a fost ca nu a stiut despre acest mesaj pana cand a ajuns la birou la 11:25 A.M. Cu toate acestea, chiar si atunci mai avea 1½ ore inainte de atac. Ar fi putut pune mana pe telefon sa vorbeasca personal cu comandantii din Hawaii. Ar fi putut folosi oricare din sistemele radio militare proiectate exact pentru situatii de acest fel, pentru comunicatii urgente, dar el nu a facut nici unul din aceste lucruri. Dupa spusele martorilor, a citit si recitit mesajul, plimbandu-l dintr-o parte in alta a biroului, timp in care acele ceasornicelor au mai inregistrat o jumatate de ora. Apoi, la 11:52, a trimis in sfarsit un avertisment comandantilor de la Pearl Harbor. Metoda? A fost o telegrama comerciala trimisa prin Western Union! A ajuns la sase ore dupa atac! [nota: Stinnett, pp. 225–237. De asemenea Toland, pp. 10, 11.]