8. În raport cu statele Caucazului de Sud şi Asia Centrală, România va urmări menţinerea şi consolidarea cursului ascendent în dialogul politic al României în regiune:
- Parteneriatul strategic cu Azerbaijan va fi promovat în continuare cu prioritate.
- România va continua să sprijine aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei.
Relaţiile de parteneriat cu Turkmenistan şi Kazahstan vor fi substanţializate în vederea conferirii caracterului strategic natural care corespunde obiectivului promovării adecvate a intereselor României în regiune.
9. O prioritate pentru politica externă a României va fi dezvoltarea relaţiilor tradiţionale cu puterile emergente din Asia, America Latină şi Africa.
Astfel, va fi necesară alocarea unor resurse consistente în exercitarea politicii noastre externe pentru revigorarea relaţiilor cu aceste puteri relevante pentru secolul 21. Prioritară este reconfirmarea şi substanţializarea parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare cu China şi completarea sa cu o relaţie economică echilibrată, inclusiv eforturi de atragere a investiţiilor chinezeşti în România. De asemenea, vor fi consolidate parteneriatul strategic cu Coreea de Sud.Se va acţiona pentru substanţializarea parteneriatului cu Japonia, care are valenţe strategice, şi crearea parteneriatului extins cu India (prin finalizarea şi punerea în aplicare a Declaraţiei comune de stabilire a unui Parteneriat extins). Se vor face eforturi pentru promovarea unei relaţii strategice cu Brazilia. Vor fi promovate noi parteneriate cu puteri emergente din G 20 din Asia, Africa, America Latină.
Relaţia României cu Israel are o dimensiune strategică efectivă pe mai multe planuri – securitate, politică, care va fi extinsă în continuare, inclusiv în plan economic şi tehnologic. Va fi valorizată relaţia specială cu comunitatea cetăţenilor israelieni de origine română, ca punte de legătură privilegiată între cele două ţări.
Trebuie valorificate bunele relaţii cu statele arabe, în scopul promovării intereselor economice şi culturale. Identificarea unei soluţii durabile în Procesul de Pace din Orientul Mijlociu va fi sprijinită în continuare, activ, de diplomaţia română, pornind de la relaţiile tradiţional bune cu părţile implicate şi de la expertiza regională acumulată de România. Se vor continua eforturile de promovare a transferului de expertiză a României privind tranziţia la un regim democratic pentru unele state arabe, ca urmare a transformărilor structurale din regiune. Se vor urmări şi promova interesele specifice în formularea poziţiilor UE în ceea ce priveşte situaţia din Siria sau dosarul nuclear iranian.