Programul naţional


Dicţionar instituţii, programe



Yüklə 2,08 Mb.
səhifə38/38
tarix01.08.2018
ölçüsü2,08 Mb.
#65455
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   38

Dicţionar instituţii, programe,

documente internaţionale




Adunarea Parlamentară


Organism deliberativ al Consi­liului Europei, cuprinde circa 600 de membri reprezentând principalele curente politice din parlamentele naţionale. Se întruneşte în sesiune plenară de patru ori pe an.

BIRD


Banca Internaţională de Recon­strucţie şi Dezvoltare, denumită şi Banca Mondială, instituţie speciali­zată din cadrul Fondului Monetar In­ternaţional, are sediul la Washington.
Carta Socială Europeană

Consiliului Europei, urmăreşte protejarea drepturilor so­ciale şi economice fundamentale ale cetăţenilor; este compusa din trei capitole principale: protecţia muncii şi drepturile sindicale; drepturile copiilor, mamelor, persoanelor han­dicapate; dreptul privind sănătatea persoanelor vârstnice. Romania a aderat la Cartă în octombrie 1994.


Centrele Europene pentru Tineret

Funcţionează sub egida Consiliului Europei la Strasbourg şi Budapesta şi constituie locuri de întâlnire şi formare pentru tinerii Europei.


Centrul Nord – Sud

Centrul european pentru interdependenţă şi solidaritate globală, înfiinţat în 1988, la Lisabona, urmăreşte încurajarea, dezvoltarea relaţiilor între Europa şi ţările din Sud (ţări în dezvoltare).



Comisia Europeană

Constituie instituţia executivă a Uniunii, alcătuită din douăzeci de membri. Rolul comisiei este de a veghea la respectarea tratatelor şi de a iniţia şi implementa legislaţia europeană.


Comitetul Naţional pentru Drepturile Copilului (Convenţia ONU)

Organism neguvernamental, a funcţionat până la 1 august 2001 sub denumirea de "Comitetul Naţional Român pentru UNICEF". Obiectivul principal îl constituie sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate, ga­ rantarea drepturilor acestora din per­spectiva prevederilor Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului.


Consiliul Europei

Organizaţie internaţională, cu sediul a Strasbourg, alcătuită din 43 de state democratice din Europa. Creată în 1949, cu scopul întăririi unităţii continentului şi garantării demnităţii cetăţenilor, prin respec­tarea valorilor fundamentale: demo­craţia, drepturile omului şi supremaţia legii.



Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Document juridic fundamental al Consiliului Europei, stabileşte un sis­tem de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale celor apro­ximativ 800 de milioane de cetăţeni europeni. Orice persoană care consideră că au fost încălcate drepturile sale sociale şi economice garantate de Convenţie poate înainta o plângere, după ce a epuizat căile legale naţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. România a ratificat convenţia în mai 1994.


Convenţia Culturală Europeană

Document de referinţă al Con­siliului Europei, fixează bazele cooperării interguvernamentale în sfera educaţiei, culturii, patrimoniului, sportului, tineretului. România a aderat la Convenţie în decembrie 1991.


Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Are sediul la Strasbourg şi constituie singurul organism judiciar creat prin Convenţie Europeana a Drepturilor Omului, asigură în ultimă instanţă respectarea de către statele contractante a obligaţiilor impuse prin Convenţie.


Curtea Internaţională de Justiţie

Are sediul la Haga şi reprezintă organismul judiciar al Organizaţiei naţiunilor Unite.


Curtea Europeană de Justiţie

Instituţie a Uniunii Europene, formată din 15 judecători. Are importantul rol în a decide dacă un stat membru a respectat prevederile tratatelor Uniunii Europene.



Declaraţia Universală a Drepturilor Omului


Document internaţional funda­mental adoptat de ONU în 1948. Declaraţia este primul tratat internaţional care cuprinde standardele privind promovarea drepturilor ci­vile, politice, economice, sociale şi culturale ale omului.

Declaraţia Drepturilor Copilului


Adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1959, reafirmă unele din prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, aplicabile co­pilului. Declaraţia afirmă că toţi copiii trebuie să beneficieze de pro­tecţie specială şi de toate posibili­tăţile şi facilităţile care sa le permita o dezvoltare normală şi sănătoasă în condiţii de libertate şi demnitate.

FMI


Fondul Monetar Internaţional, instituţie specializată din sistemul Naţiunilor Unite, care urmăreşte pro­movarea cooperării monetare inter­naţionale, facilitarea dezvoltării comerţului internaţional. România a devenit membră a FMI din 1972.

NATO

Organizaţia Tratatului Nord-Atlan­tic, alianţă cu caracter defensiv, creată în 1949 la Washington de: SUA, Marea Britanie, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Canada, Por­tugalia, Norvegia, Danemarca şi Islanda. Ulterior, au aderat Turcia, Grecia, RF Germania, Spania. în 1994 NATO a creat un program de coo­perare militară numit Parteneriatul pentru Pace; prima ţară care a aderat la acesta a fost România. în 1997 NATO s-a lărgit prin aderarea Poloniei, a Cehiei şi a Ungariei. În anul 2004 România a devenit membră NATO.



ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite, organizaţie internaţională creată în 1945 prin adoptarea Cartei de la San Francisco. Principalele obiective ale ONU sunt: menţinerea păcii şi se­curităţii internaţionale; dezvoltarea relaţiilor amicale între naţiuni pe principiul egalităţii în drepturi şi al autodeterminării; realizarea coope­rării internaţionale în plan economic, social şi umanitar. România a de­venit membră a ONU din 14 decem­brie 1955.


OSCE

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a fost insti­tuţionalizată prin Carta de la Paris pentru o nouă Europă, în noiembrie 1990. Urmăreşte, cu prioritate: menţinerea securităţii în Europa, pe baza respectării celor zece principii ale dreptului internaţional; respec­tarea drepturilor omului, a demo­craţiei şi a statului de drept. Are un rol important în prevenirea şi re­zolvarea conflictelor pe continentul nostru.



Parlamentul European

Organism parlamentar al Uniunii Europene, grupează 626 de deputaţi ai celor 15 state membre. Membrii Parlamentului European se reunesc în sesiuni plenare o săptămână pe lună.


PHARE

Program financiar al Uniunii Europene destinat sprijinirii statelor candidate. Fondurile sunt concen­trate în domeniile cheie ale dez­voltării, precum învăţământ, formare profesională, dezvoltarea sectorului privat, protecţia mediului, infrastruc­tura. în perioada 1991 - 1999 România a beneficiat de peste un miliard de euro prin Programul PHARE.


SAPARD

Program Special de Aderare pen­tru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, are rolul de a sprijini ţările est şi cen­tral europene în perioada de prea­derare în domeniul politicii agricole comune.


UNESCO

Organizaţia Naţiunilor Unite pen­tru Educaţie, ştiinţă şi Cultură, insti­tuţie specializată autonomă, creată în 1946. Activitatea este coordonata de Consiliul Economic şi Social ONU. Cuprinde patru sectoare: educaţie; ştiinţe naturale; ştiinţe sociale, uma­nitare şi cultură; informaţii şi schim­buri internaţionale. România este membră din anul 1956.


Uniunea Europeană

Uniune politică, economică şi militară, cuprinde 25 state europene, are sediul la Bruxelles. Creată iniţial de şase state, în 1951 - Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda - Comunitatea Europeană s-a extins la Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit în 1973, Grecia în 1981, Spania şi Portugalia în 1986. în 1995 Comunitatea, devenita Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea Austriei, a Finlandei, a Suediei. În anul 2004 au mai aderat 10 state. România va deveni membră a Uniunii Europene în anul 2007.


UNICEF
Forumul Naţiunilor Unite pentru Copii, instituţie specializată a ONU, se ocupă cu protecţia copiilor din ţările în curs de dezvoltare, acordă asistenţă medicală, hrană, educaţie etc.
Adrese de contact



CONSILIUL EUROPEI


F - 67075 STRASBOURG CEDEX

Tel.: 33(0)388412033

Fax: 33(0)388412745

E-mail: point_I@coe.fr

Website: http://www.coe.fr
CENTRUL DE INFORMARE şI DOCUMENTARE AL

CONSILIULUI EUROPEI LA BUCUREşTI

Str. Alexandru Donici nr. 6,

70224, Bucureşti, sector 2

Tel.: 211 68 10

Fax: 211 99 97

e-mail: dcbuc@attglobal.net

Website: http://www.dcbuc.at



CENTRUL DE INFORMARE

PRIVIND DREPTURILE OMULUI

F - 67075 STRASBOURG CEDEX

Tel.: 33(0)388412024

Fax: 33(0)388412704

E-mail: humanrights.info@coe.int

Website: http://www.droitsdelhomme.coe.int



DIRECţIA DE SPORT


A CONSILIULUI EUROPEI

F - 67075 STRASBOURG CEDEX

Tel.: 33(0)388413307

Fax: 33(0)388412755/3783

E-mail: suzanne.litle@ce.int

Website: http://www.culture.coe.fr/sp/fr/spliste.html


DIRECţIA PENTRU EDUCAţIE şI îNvăţăMâNT

SUPERIOR A CONSILIULUI EUROPEI

F - 67075 STRASBOURG - CEDEX

Fax: 33388412706

33388412788

Website: http://www.coe.int/LANG

http://www.culture.coe.int/PORTOFOLIO
DIRECţIA GENERALă

PENTRU EDUCAţIE şI CULTURă

Sectorul "Multimedia, Cultură, Educaţie şi Formare"

Fax: 32-2 296 69 92

E-mail: elearning@CPC.eu.int

Website: http://www.europa.eu.int/camni/educa­tion/elearning/eeurope/imlex
DELEGAţIA COMISIEI

EUROPENE îN ROMâNIA

B-dul Primăverii nr. 48 A, Bucureşti

Tel.: 203 54 00
CENTRUL DE INFORMARE AL

COMISIEI EUROPENE îN ROMâNIA

Calea Victoriei nr. 88

Tel./fax: 315 34 70

E-mail: contact@infoeuropa.ro

Website: http://www.infoeuropa.ro

UNICEF ROMâNIA


Str. Olari nr. 23, sector II 70317, Bucureşti

Tel.: 252 17 51, 252 27 29

Fax: 252 57 50

E-mail: bucharest@unicef.org


COMITETUL NAţIONAL ROMâN PENTRU

DREPTURILE COPILULUI - CONVENţIA ONU

Str. ştirbei Vodă nr. 37, sector 1, Bucureşti

Tel.: 311 33 57, 314 98 15

Fax: 312 31 57



1 Un exemplu relevant este Jepson School of Leadership Studies, creată în 1993 în cadrul University of Richmond (S.U.A.), care oferă inclusiv un program de masterat executiv în studii de leadership (http://oncampus.richmond.edu/academics/leadership/)

2 John P. Kotter – “Leading Change”, Harvard Busines School Press, 1996 (cartea dezvoltă modelul publicat pentru prima dată în articolul “Why Transformation Efforts Fail”, Harvard Business Review, March-April 1995, p. 61)

3 INSEAD (The Global Learning Network, www.insead.edu) – Şcoală de business globală, fondată în 1957 în Franţa, la Fontainebleau (cu numele iniţial European Institute for Business Administration). Ulterior, Şcoala şi-a extins aria de acoperire din Europa în Asia, devenind cunoscută sub numele de INSEAD – la fel cum Universitatea Harvard este cunoscută, pur şi simplu, sub numele legendar de… Harvard!

4 Manfred Kets de Vries – The Leadership Mistique – A Users Manual for the Human Enterprise, Financial Times  Prentice Hall, Pearson Education Ltd., 2001

5 Thomas J. Neff, James M. Citrin – Lessons from the Top – The 50 Most Successful Business Leaders in America, and What You Can Learn From Them, Currency Doubleday Publishers, 1999, 2001, p. 12.

6 Peter Drucker – The Leader of the Future, Jossey-Bass, 1997 (www.cgu.edu/faculty/druckerp.html)

7 Adaptare după: Robert Goffee, Gareth Jones – Followership – Its personal, too, Harvard Business Review, December 2001, p. 148

8 www.codecs.ro / Asociaţi / Fundaţia…; Email: leadership@codecs.ro

9 www.britishcouncil.ro

10 Iată două sugestii interesante, pe internet: The Civic Education Project – Scholarship Leadership Citizenship (Northwestern University): www.ctd.northwestern.edu/cep/; The Institute for Civic Leadership – Inspire Educate Take Action! (New York): www.iclny.org/centers/arts.jsp;

11 Nelson Mandela – Long Walk to Freedom, Back Bay Books, Little, Brown and Company, 1995

12 Pentru o istorie a apartheidului în Africa de Sud: www-cs-students.stanford.edu/~cale/cs201/apartheid.hist.html; surse internet despre viaţa şi activitatea lui Nelson Mandela: http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/1454208.stm; http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/133400.stm)




Yüklə 2,08 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin